Icoana Maicii Domnului "rugul aprins" are la bază relatarea biblică a Vechiului Testament la care a fost prezent Moise. În capitolul 3 din Ieșirea, Dumnezeu i se arată lui Moise pe Muntele Horeb, din mijlocul unui rug care "ardea, dar nu se mistuia":

Şi depărtându-se (Moise) odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia. (Ieşire 3:1-2)

Din mijlocul rugului i-a vorbit Dumnezeu Însuşi. Moise a fost înştiinţat că îi va conduce pe evrei la izbăvirea din robia egipteană, iar Domul i-a spus numele Său: Eu sunt Cel ce sunt. (Ieşire 3:14)

Biserica a considerat dintotdeauna imaginea rugului nears ca prefigurare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care Îl naşte pe Mântuitorul lumii, rămânând Fecioară şi după naştere. Această idee a pătruns în imnografia bisericească (de exemplu, Dogmatica de la vecernia sâmbetei, pe glasul 2), şi, dar și în iconografie.

Una din cele mai vechi reprezentări ale Icoanei Maicii Domnului "rugul aprins", o reprezintă pe Maica Domnului ținându-L pe Fiul ei în brațe, în mijlocul unui rug aprins. Moise este reprezentat într-o parte, scoțându-și sandalele, pentru că locul era sfânt. (Ieșire 3:5)

Se crede că cele mai timpurii icoane ale Maicii Domnului "rugul aprins" au fost pictate la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, iar altarul acestei biserici este ridicat pe rădăcina rugului străvechi, unde Moise a vorbit cu Dumnezeu.