Icoana Maicii Domnului din Vladimir
Sinaxar 26 August
Icoana Maicii Domnului din Vladimir a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca din blatul de la masa la care Mântuitorul a mâncat împreună cu Pururea Fecioara Maria și dreptul Iosif. Maica Domnului văzând Icoana a exclamat: Iată de acum mă vor ferici toate neamurile. Harul Fiului meu și al meu va fi cu această Icoană.
În anul 1131, Patriarhul Constantinopolului, Luca Hrisoverga, a dăruit această Icoană Marelui Cneaz Gheorghe Vladimirovici al Kievului, numit și Yuri Dolgoruki (15 aprilie) care a așezat-o inițial în Mănăstirea Devici din Vîșgorod (Ucraina), vechiul oraș al Sfintei Olga, împărăteasa Rusiei și cea întocmai cu Apostolii.
Fiul lui Gheorghe Dolgoruki, Sfântul Andrei Bogoliubsky a adus Icoana în orașul Vladimir în 1155 și a așezat-o în Catedrala Adormirii Maicii Domnului pe care o ctitorise. Din acest moment Icoana a primit numele de „Icoana din Vladimir”. În 1395, în timpul invaziei lui Tamerlan, Icoana a fost luată din Vladimir și dusă în noua capitală, Moscova. Astfel, binecuvântarea Maicii Domnului a stabilit legăturile spirituale ale Bizanțului cu Rusia prin Kiev, Vladimir și Moscova.
Sărbători în cinstea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir întâlnim de mai multe ori pe parcursul anului (21 mai, 23 iunie, 26 august). Cea mai importantă sărbătoare are loc pe 26 august, sărbătoare stabilită în cinstea mutării Icoanei de la Vladimir la Moscova.
În anul 1395, temutul cuceritor hanul Tamerlan („Timur cel Șchiop”) a ajuns pînă la hotarul Riazan, cucerind orașul Eleț și avansând către Moscova s-a apropiat de malurile râului Don. Marele Cneaz Vasile Dimitrievici a mers cu o armată la Kolomna și i-a oprit pe malurile râului Oka. El s-a rugat la Sfinții Ierarhi ai Moscovei și Sfântului Serghie pentru eliberarea patriei, și a scris Mitropolitului Ciprian al Moscovei (16 septembrie), ca în postul Adormirii Maicii Domnului care era în curs să fie înălțate rugăciuni stăruitoare pentrumilă și pocăință.
Preoții au fost trimiși la Vladimir, unde era vestita Icoană făcătoare de minuni.După ce au săvârșit Sfânta Liturghie și Paraclisul Adormirii Maicii Domnului, preoții au luat Icoana și au adus-o la Moscova. De-a lungul drumului, pe ambele părți, nenumărați oameni se rugau în genunchi: O, Maica lui Dumnezeu, salvează pământul Rusiei!. În timpul în care oamenii din Moscova au întâmpinat Icoana Maicii Domnului din Vladimir pe câmpul Kucikov, Tamerlan dormea în cortul său. Dintr-o dată el a văzut în vis un munte mare, iar în vârf se aflau Sfinții Ierarhi cu toiege de aur venind spre el. Deasupra lor, într-o aureolă strălucitoare, era o femeie impunătoare. Ea i-a poruncit să părăsească pământurile Rusiei.
Trezit de spaimă, Tamerlan a întrebat despre sensul viziunii. Tălmacii au răspuns că doamna strălucitoare e Maica Domnului, marea protectoare a creștinilor. Atunci Tamerlan a dat ordin trupelor sale să se retragă. În amintirea acestei eliberări minunate a pământului Rusiei de Tamerlan, au construit Mănăstirea Întâmpinării pe câmpia Kucikov, unde a avut loc întâmpinarea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir. La 26 august întreaga Rusie sărbătorește întâmpinarea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir.
Evenimente foarte importante în istoria Bisericii Ruse au avut loc înaintea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir: alegerea și înscăunarea Sfântului Iona, susținătorul Autocefaliei Bisericii Ruse (1448), și a Sfântului Iov, primul Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii (1589), și a Preafericitului Patriarh, Sfântul Tihon (1917), precum și înscăunarea Preafericitului Pimen, Patriarh al Moscovei și a Întregii Rusii, a avut loc într-o zi de sărbătoare a Icoanei Maicii Domnului din Vladimir pe 21 mai 1971.
Zilele istorice de 21 mai(3 iunie), 23 iunie(6 iunie), și 26 august(8 septembrie) legate de această Icoană, au devenit zile de neuitat pentru Biserica Ortodoxă Rusă.