BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Icoana Maicii Domnului "Binecuvântat este pântecele..."

Sinaxar 26 Decembrie


Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului "Binecuvântat este pântecele" a fost așezată pe 26 decembrie 1392, în Catedrala Buna Vestire din Kremlin, Moscova. Numele provine din Evanghelia după Luca: "Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt" (Luca 11:27).

Potrivit unui raport scris de mână, ce datează din 1714-1716, icoana a fost mutată în 1392 din orașul Bari (Italia), unde era așezată pe mormântul Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni.

În anul 1680, icoana este menționată în Perepisnaya kniga (Carte de inventar) de la Catedrala Buna Vestire din Kremlin sub numele de Icoana Maicii Domnului "Bargradskaya", care se tâlcuiește - a orașului Bari. Inventarele ulterioare, din secolele XIX-XX, consemnează faptul că Icoana Maicii Domnului "Binecuvântat este pântecele" are mai multe variante diferite, de asemenea făcătoare de minuni.

Icoana s-a aflat în Catedrala Buna Vestire din Kremlin până în anul 1924, după care a dispărut fără urmă.

Există câteva copii făcătoare de minuni ale icoanei, zugrăvite la sfârșitul secolului al XVI-lea, începutul secolului al XVII-lea.

BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE