Fericitul Ieronim s-a născut în orăşelul Stridon, aproape de Acvileia, în anul 347. Primele învăţături le-a primit în casa părinţilor. Apoi, mergând la Roma, a învăţat greaca şi latina, arta vorbirii şi filosofia. A primit botezul la vârsta de 20 de ani, din mâinile papei Liberios. La Treveri, în Galia, a descoperit viaţa mănăstirească. La Roma a intrat într-o obşte de prieteni, unde a început învăţătura Scripturii şi a cunoscut catacombele romane. In urma unei neînţelegeri cu ai săi şi scârbit de deşertăciunile Romei, a făcut prima călătorie în Răsărit, cercetând mănăstirile din Grecia, Tracia, Asia Mică, Cilicia, şi s-a stabilit în Antiohia. S-a retras apoi în pustia Calsis, din Siria, unde a trăit o perioadă de patru ani de nevoinţe ascetice, luptând împotriva patimilor. In această perioadă a învăţat limba ebraică. Revenind în Antiohia, a primit darul preoţiei, apoi a făcut o călătorie la Constantinopol, atras de faima cuvântărilor Sfântului Grigorie de Nazianz şi a stat acolo doi ani, ascultându-i cuvintele.
Il găsim, apoi, din nou la Roma, unde viaţa lui a luat un drum statornic. Papa Damasus 1-a luat ca diac al său, cu ascultarea de a revedea textul Bibliei în limba latină, numită, mai târziu, Vulgata. Murind papa Damasus, fericitul Ieronim s-a retras, din nou, în Palestina şi s-a stabilit la Betleem, unde a întemeiat trei mănăstiri. A început, atunci, o perioadă de strădanii cărturăreşti, care a ţinut 30 de ani. A alcătuit multe scrisori, îndemnând pe credincioşi la o viaţă curată şi păzirea poruncilor Domnului. Pe călugări i-a învăţat arta copierii manuscriselor. Impovărat de bătrâneţe şi de neîncetate nevoinţe, Cuviosul Ieronim a murit la Betleem, în anul 420. Ne-au rămas de la el Vulgata, numeroase alte traduceri, omilii, comentarii la cărţile Sfintei Scripturi, lucrări de istorie bisericească şi scrisori de îndrumare duhovnicească.
Fericitul Ieronim rămâne, pentru noi, icoana cărturarului creştin. Prăznuirea lui, în Biserica Ortodoxă, se face la 15 iunie, în fiecare an.