Cuviosul Zosima era de neam fenician, fiind nascut în satul Sindi al Feniciei, lânga mare, sat care este departe de cetatea Tirului ca la douazeci de stadii. Acesta, deprinzându-se în viata monahi­ceasca, petrecea uneori cu multa înfrânare si postire, iar alteori stralucea cu alte fapte bune. Si atât de mare dar a luat de la Dumnezeu, încât nu numai ca era liber de toata tulburarea întru stiinta sa, ci si pe cele ce erau sa fie, si pe cele ce erau în locuri îndepartate, le vedea cu ochii cei mai înainte-vazatori, ca si cum ar fi acolo. Iar manastirea lui era aproape de acelasi sat, Sindi, în care s-a nascut.

Odata se afla el în Cezareea Palestinei, unde era episcop într-acea vreme Cuviosul Ioan, care se numea Hozevitul, caci pentru îmbunatatita lui viata a fost luat cu sila la episcopie din manastirea Hozevitului, care nu era departe de Ierusalim, ci se afla pe calea ce duce spre Ierihon. într-aceeasi cetate a Cezareei vietuia un barbat oarecare de bun neam si cu cinstea patrician, anume Archesilae, fiind împodobit cu dreapta credinta si cu toate faptele bune, iar Cuviosul Zosima gazduia la acesta, fiind primit de dânsul cu cinste. Iar în vremea aceea în care Antiohia a cazut, staretul a început deodata a suspina, a se tângui cu greu si a ofta din adâncul inimii. Si a varsat atâtea lacrimi, încât a udat pamântul cu ele. Apoi, cerând o cadelnita si umplând-o cu carbuni aprinsi si cu tamâie, a cadit pe toti cei ce erau acolo. Dupa aceasta s-a întins la pamânt în chipul crucii si a început cu rugaciune a milostivi pe Domnul.

Atunci Archesilae 1-a întrebat pentru ce s-a tulburat asa. Iar el, cu mare glas, a raspuns: „Glasul înfricosatei sfarâmari si al caderii Antiohiei a rasunat în auzul meu si urechile mele le-a patruns". Deci, Archesilae si ceilalti ce erau acolo, minunându-se si înspaimântân-du-se, au însemnat ceasul acela în care cuviosul a spus aceasta. Iar dupa aceea, degraba s-au înstiintat cu dinadinsul, ca a fost adevarat ceea ce a zis staretul; pentru ca tocmai atunci a cazut Antiohia, când staretul, plângând, s-a întins spre rugaciune si a vestit acea cadere.

Sunt înca si multe alte minuni care s-au facut de el, din care vom pomeni câteva aici. S-a întâmplat acelui Archesilae sa mearga la manastirea cuviosului care este în Sindi, iar manastirea era departe de Cezareea Palestinei ca la cinci sute de stadii. în acea vreme, în casa lui Archesilae, femeia lui si-a scos din neatentie un ochi cu fusul si bolea cumplit. Acest lucru auzindu-1 Sfântul episcop Ioan Hozevitul, a venit cu sârguinta la dânsa sa-i cerceteze rana, si a vazut pleoapa cazuta înauntru si ochiul iesit afara. Atunci i-a poruncit unuia din doctorii care venisera acolo, sa ia cu un burete ochiul cel cazut si sa-1 puna la locul sau si, punând buretele pe dânsul, sa-1 lege cu pânza.

Si facându-se acest lucru, s-a dus un vestitor în graba la Arche­silae si i-a vestit lui ceea ce s-a întâmplat în casa sa. Si 1-a aflat pe el în manastirea Sindiei, sezând cu Prea Cuviosul Zosima si îndeletni-cindu-se cu vorbe duhovnicesti. Iar dupa ce i-a vestit lui lucrul cel întâmplat, a început Archesilae a se tângui cu amar si a-si smulge parul. Iar Cuviosul Zosima 1-a întrebat pentru pricina tânguirii sale si, înstiintându-se, a intrat în chilia sa cea mai dinauntru în care îsi facea rugaciunile sale dupa obicei lui Dumnezeu. Apoi, nezabovind, a iesit catre Archesilae, veselindu-se cu fata si zâmbind, si a zis catre el: „Mergi în casa ta bucurându-te, caci darul Sfântului Ioan Hozevitul, cel dat lui de la Dumnezeu, a tamaduit pe femeia ta. Ea are acum amândoi ochii întregi si sanatosi si nici cât de putin n-a putut raul acela sa o vatame pe ea, fiindca Hozevitul a ridicat-o prin minune". Aceste doua minuni s-au facut de acei cuviosi barbati, într-un ceas. Sfântul Ioan episcopul a tamaduit ochiul femeii cel scos, iar Cuviosul Zosima a vazut de departe tamaduirea aceea cu ochi mai înainte vazatori si a vestit-o barbatului ei.

Odata mergând Cuviosul Zosima în Cezareea, a luat cu sine un asin care purta lucrurile sale de nevoie. Deci 1-a întâmpinat pe el un leu în cale, care, rapind asinul, a fugit cu dânsul în pustie. Iar Sfântul Zosima privind dupa el, a pornit în urma lui, si dupa ce leul a mâncat asinul si s-a saturat, s-a apropiat de el staretul si, zâmbind, a zis: „O, prietene, acum calea îmi este mie potrivnica, fiindca din pricina batrânetilor am slabit si nu pot duce pe umerii mei povara pe care o puneam asupra asinului. Pentru aceea, desi lucrul acesta este împo­triva obiceiului si firii tale, sa porti tu sarcina aceasta, daca voiesti sa te izbavesti de Zosima, iar dupa aceea iarasi te vei întoarce catre naravul tau cel dintâi si de fiara". Atunci leul, uitându-si mânia sa cea fireasca, a început a se gudura catre el si a se face blând ca un miel si, prin însasi blândetea sa, arata semn de ascultare. Iar Sfântul Zosima, luând povara pe care o ducea asinul si punând-o pe spatele leului, 1-a dus pâna la portile Cezareei. Apoi, luându-si povara, iarasi a slobozit în pustie pe acea fiara.

Prin aceasta s-a aratat pe de o parte puterea Domnului cea atotputernica, care pe fiarele salbatice le supune robilor Sai întru ascultare; iar pe de alta parte, ca omului celui îmbunatatit, care se supune Domnului în toate poruncile Lui si îi slujeste cu adevarat lui Dumnezeu, facatorul Sau, i se supune toata cealalta zidire, desi este necuvântatoare si neîntelegatoare. înca prin aceste minuni ni s-a vestit noua fara de îndoiala si sfintenia Cuviosului parintelui nostru Zosima Fenicianul. Pentru toate acestea Dumnezeului nostru I se cuvine slava, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.