Sfântul Toma a fost monah la una din mănăstirile Siriei şi era trimis la slujbă în Antiohia, pentru că cele de trebuinţă mănăstirii se câştigau acolo, fiindcă era aproape şi un sat mănăstiresc. Deci, mergând acest stareţ în cetate, se prefăcea că este nebun, iar oare­care dregător bisericesc, cu numele Anastasie, 1-a lovit peste obraz, căci îl supăra cerând milostenie pentru mănăstirea sa. Şi au început cei ce se aflau acolo a se mânia asupra lui Anastasie, căci a dat palme stareţului. Iar fericitul Toma a zis prooroceşte către dânsul: „De acum nici eu nu voi mai lua ceva de la Anastasie, nici Anastasie nu va mai putea să dea ceva". Şi s-au împlinit amândouă în acest chip: Anastasie după o zi a murit, iar fericitul Toma întorcându-se de la cetate spre mănăstirea sa, s-a odihnit în bolniţa care era înaintea cetăţii, în Dafni, lângă biserica Sfintei Eufimia. Şi acolo îmbolnăvindu-se, a trecut la viaţa cea fără de moarte şi a fost îngropat în locul unde se îngropau străinii.

Iar a doua zi, murind o femeie oarecare străină, au îngropat-o deasupra stareţului, în al doilea ceas din zi; iar în al şaselea ceas, pământul a aruncat afară pe femeie şi s-au minunat foarte. Iar după ce s-a înserat, au îngropat-o în acelaşi mormânt; dar în cealaltă zi au găsit-o iarăşi aruncată din mormânt şi atunci i-au luat trupul şi l-au îngropat în alt loc. Apoi, trecând câteva zile, au îngropat altă femeie deasupra părintelui Toma, pentru că locuitorii nu cunoşteau locul aceluia şi că stareţul cel odihnit întru Domnul nu suferă să fie îngropată o femeie deasupra lui. Iar după ce pământul a aruncat afară şi pe acea femeie, atunci au cunoscut că stareţul nu voieşte să se îngroape cineva deasupra moaştelor lui.

Deci s-au dus şi au spus patriarhului Domnin despre lucrul acesta. Iar patriarhul a poruncit ca toţi cetăţenii să iasă la Dafni cu lumânări aprinse şi cu cântări, să ia moaştele sfântului, să le aducă în cetate şi să le pună în aceeaşi gropniţă în care zăceau multe trupuri ale sfinţilor mucenici. Şi a făcut deasupra lor o biserică mică şi se dădeau multe tămăduiri bolnavilor de la moaştele cuviosului. Iar molima ce a fost în Antiohia a încetat cu rugăciunile Cuviosului Toma. Pentru aceasta antiohienii au hotărât ca în tot anul să săvâr­şească pomenirea lui cu praznic, lăudând pe Hristos Dumnezeu, a Cărui slavă este în veci. Amin.