Fericitul Nifon s-a făcut monah al sfintei Mănăstiri Pecersca, în zilele egumenului Timotei. Şi rîvnea preamult vieţii cuvioşilor şi marilor părinţi, ostenindu-se cu dumnezeiască plăcere în rugăciune, priveghere, post şi în toate obiceiurile cele îmbunătăţite. Iar cînd fericitul Ioan, episcopul Novgorodului, s-a lăsat de bunăvoie de scaunul său, unde s-a ostenit douăzeci de ani, fiind slăbit, s-a retras la linişte în mănăstire. Atunci fericitul Nifon, strălucind cu razele bunătăţilor sale cele multe şi în părţile cele mai depărtate, prin voia lui Dumnezeu, a fost ales de toţi cu un glas la scaunul episcopiei Novgorodului; şi s-a sfinţit în Kiev de preasfinţitul mitropolit Mihail al doilea.

Astfel, venind la scaunul său şi fiind ca o făclie pusă în sfeştnic, cu mult mai luminos a strălucit cu rîvna cea mare pentru ocîrmuirea cea cu bună rînduială a dreptei credinţe, sîrguindu-se foarte mult spre înmulţirea slavei lui Dumnezeu şi spre paza vieţii celei vremelnice şi a celei veşnice, a oilor sale cuvîntătoare. Căci mai înainte de toate, înmulţind slava lui Dumnezeu prin sîrguinţa sa a zidit o biserică de piatră, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în mijlocul Novgorodului şi cu dumnezeiescul ajutor a terminat-o în puţin timp. Iar biserica Sfintei Sofia din acea cetate, a înfrumuseţat-o cu zugrăvire de icoane pînă la pridvor şi cu plumb a acoperit-o pe deasupra.

Păzind cu credinţă viaţa oilor cuvîntătoare, se afla acest bun păstor într-o bunătate ca aceasta. De se întîmpla cîndva război între ei, el se sîrguia cu totul să-i împace. Aşa a auzit odată că stăteau împotrivă kievenii şi cernigovenii, cu mulţime de ostaşi, voind să facă război. De aceea luînd cu sine pe dregătorii Novgorodului, s-a dus la cei ce se pregăteau de război şi, Dumnezeu ajutîndu-i, i-a împăcat. Asemenea şi în alte războaie binecuvînta poporul Domnului cu pace, păzindu-le vremelnica lor viaţă. Dar mai mult se îngrijea de păzirea vieţii veşnice a oilor celor cuvîntătoare şi la aceasta îşi aducea aminte de cuvintele Domnului cele grăite pentru Dumnezeu Tatăl. "Ştiu, zice, că porunca Lui este viaţa veşnică", şi de aceea sfătuia cu toată puterea pe credincioşi, să nu se depărteze de poruncile Domnului şi de învăţăturile cele de pravilă ale Bisericii Lui, ca să nu se depărteze de veşnica viaţă. Iar pe cei ce se depărtau şi făceau călcare de lege, îi mustra, propovăduindu-le deschis că vor pieri pentru fărădelegea lor, stîndu-le asupra în bună vreme şi fără de vreme, mustrîndu-i, certîndu-i şi rugîndu-i cu toată îndelunga răbdare precum a poruncit Apostolul.

În zilele acestui fericit, izgonind novgorodenii pe voievodul lor Vsevolod Mstislavici, a venit la dînşii spre domnie, fiind chemat, Sviatoslav Olgovici şi s-a însurat cu o femeie care după învăţătura pravilei nu i se cădea. Atunci acest fericit arhiereu nu numai că nu a voit să-l cunune, dar pe tot clerul său l-a oprit, ca să nu-i vadă nici cununia, ca unui fărădelege, cînd s-a cununat de preoţii care veniseră cu dînşii, şi mustra pe voievod cu îndrăzneală pentru călcarea lui de lege, urmînd psalmului ce zice: Grăit-am mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat.

Acest bărbat rîvnitor, a scos din călcarea de lege Biserica Rusiei, ce era împotriva pravilei, în acest fel. A ajuns sfîrşitul fericit al lui Mihail, preasfinţitul mitropolit al Kievului, nu al celui dintîi care de mult se pristăvise, ci al altuia mai din urmă, de la care acest sfînt episcop Nifon a primit sfinţirea. Iar marele voievod al Kievului Iziaslav Mstislavici a ales în locul lui la arhierescul scaun al mitropoliei Kievului, pe unul Clima filozoful, care era călugărit în schimă şi a voit să fie sfinţit, netrimiţînd, pentru oarecare împiedicare, ca să ia binecuvîntare de la preasfinţitul scaun la Patriarhia Constantinopolului.

Deci a adunat pentru aceasta sobor din episcopii pămîntului Rusiei, între care s-au adunat: Onufrie al Cernigovului, Teodor al Belgorodului, Eftimie al Periaslavului, Damian al Iorbevului, Teodor al Vladimirului, sfîntul acesta al Novgorodului, Manuil al Smolenscului, Ioachim al Turovii şi Cosma al Poloniei. La acest sobor Sfîntul Nifon, episcopul Novgorodului, nu voia nicidecum ca episcopii Rusiei să îndrăznească a-şi sfinţi mitropolit fără binecuvîntarea celui a toată lumea Patriarh al Constantinopolului, pentru că mărturisea cu vrednică credinţă şi cu tărie, că acest lucru este potrivnic învăţăturii sfintei Biserici a Răsăritului, care prin Sfîntul Botez s-au luminat fiii Rusiei de la scaunul Constantinopolului făcîndu-se fii ai Ortodoxiei, adică ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu, Care ne-a cercetat de sus. Căci de acolo şi pe Mihail, întîiul Mitropolit al Kievului l-a dat şi cu putere a întărit ca să fie mitropolit în Kiev cu binecuvîntarea Patriarhului Constantinopolului.

Grăind acestea viteazul mărturisitor, îngrozea pe fiii Rusiei cu bărbăţia, ca nu cumva prin împotrivire să cadă din alegerea de fii ai Răsăritului, cu voia lui Dumnezeu, pentru că zicea: "Vine mînia lui Dumnezeu peste fiii cei nesupuşi". Şi se ţineau de mărturisirea lui cinci episcopi ai Rusiei, Cosma al Poloniei, Ioachim al Turovchiei, Manuil de Smolensc, Eftimie al Periaslaviei, Teodor al Belgorodiei. Însă ca să nu fie ruşinat pentru a sa nedreaptă voinţă, n-a ascultat pe fericitul Nifon, ci ceea ce a voit, aceea a şi făcut cu ceilalţi episcopi plecaţi lui. Şi aşa cu porunca voievodului, Clima cel care avea capul Sfîntului Clement Papa al Romei, pe care marele Sfînt Vladimir cînd a primit Sfîntul Botez, l-a adus din Herson, dîndu-i-se lui în dar de episcopul Hersonului spre binecuvîntare, a fost sfinţit aici, în loc de binecuvîntarea ce se cădea să aibă de la Patriarhul Constantinopolului, după sfatul lui Onufrie episcopul Cernigovului. Şi n-a fost după pravilă pe scaunul arhieresc al Mitropoliei Kievului.

Apoi i s-a întîmplat a avea trebuinţă de acest fericit Episcop Nifon, ca să slujească cu dînsul dumnezeiasca Liturghie. Dar Sfîntul Nifon, rîvnitorul dreptei credinţe, îi zicea: "Deoarece n-ai luat binecuvîntare de la Patriarhul Constantinopolului, cel a toată lumea, precum nu ne-am învoit la sfinţirea ta, aşa şi acum nu mi se cade a sluji cu tine". Atunci Clima, mîniindu-se pe fericitul, îndemna pe voievodul Iziaslav asupra lui şi pe ajutătorii săi ca să-l trimită în surghiun. Iar voievodul Iziaslav, pentru aceea, nu îl lăsa pe fericitul în Novgorod la scaunul episcopiei, ci îl ţinea în Mănăstirea Pecersca în surghiun. Dar fericitul petrecea acolo, foarte mult bucurîndu-se, şi mulţumea lui Dumnezeu că s-a întors la liniştita sa viaţă cu sfinţii.

Iar cînd iubitorul de Hristos domnul Gheorghe Monomahovici, a biruit pe Iziaslav Mstislavici şi a luat domnia Kievului, atunci a liberat pe sfîntul la scaunul lui din Novgorod cu mare cinste. Iar novgorodenii cei ce erau tulburaţi şi lepădaţi ca oile ce n-au păstor, l-au primit cu bucurie negrăită. Apoi patriarhul Constantinopolului cel a toată lumea, auzind despre fericitul toate acestea, arătînd bărbăţie pentru învăţăturile părinteşti, a trimis scrisoare la dînsul, fericindu-l pentru mărimea înţelegerii şi a tăriei şi numărîndu-l cu cei de demult sfinţi părinţi, care s-au luptat cu tărie pentru dreapta credinţă. Iar el, citind patriarhiceasca binecuvîntare, se întărea cu mai multă rîvnă. De aceea nu a fost lipsit de plata cea vrednică a ostenelilor sale de la Iisus Începătorul păstorilor, precum ne-a arătat fericitul lui sfîrşit, de care vom spune aici.

După cîtăva vreme de la întoarcerea sa pe scaunul lui din Novgorod, fericitul episcop Nifon a auzit, că de la patriarhul a toată lumea din Constantinopol se aduce în Rusia un mitropolit Constantin, ca pe Clima mitropolitul Kievului, cel nesfinţit după pravilă şi care a tulburat pe credincioşi, să-l pogoare de pe scaun şi să se suie el. Atunci, umplîndu-se de bucurie duhovnicească, a gîndit în sine, ca să le împlinească pe amîndouă odată, şi de la acest arhiereu să ia binecuvîntare şi să se închine în sfînta Mănăstire Pecersca, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Cuvioşilor Părinţi. Pentru acea pricină a venit iarăşi în cetatea Kievului şi aştepta venirea mitropolitului, care de curînd ieşise din Constantinopol, precum cu încredinţare se înştiinţase.

Şi vieţuind în sfînta Mănăstire Pecersca, avea mare dragoste către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi către Sfinţii Părinţi. Dar nu după multă vreme a venit acolo o boală cumplită, care a adus moartea cuviosului acesta. Atunci a spus fraţilor o minunată vedenie, pe care a văzut-o, cu trei zile mai înainte de a se îmbolnăvi. "Venind eu în chilie, zicea el, după cîntarea Utreniei, aveam nevoie de puţină odihnă şi îndată un somn uşor mi-a venit şi iată m-am aflat în biserica aceasta a sfintei Mănăstiri Pecersca, la locul lui Nicolae Sviatoşa şi mă rugam mult cu lacrimi către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, că doar aşa aş vedea pe bunul egumen, care şi după moarte are sîrguinţă pentru înmulţirea faptelor bune în locaşul său, adică pe Cuviosul Teodosie".

Apoi ducîndu-se în biserică fraţi mulţi, şi unul dintr-înşii apropiindu-se de mine, mi-a zis: "Oare voieşti ca să vezi pe Cuviosul Părintele nostru Teodosie?" Iar eu văzîndu-l pe dînsul şi alergînd de bucurie, am căzut la picioarele lui şi m-am închinat pînă la pămînt. Iar el, ridicîndu-mă, m-a binecuvîntat şi mi-a zis: "Bine ai venit, frate şi fiule Nifone! De acum vei fi nedespărţit de noi". Şi ţinea în mîinile sale o carte, pe care, dacă am cerut-o, mi-a dat-o; iar eu, desfăcînd-o, am citit-o. Această vedenie făcîndu-mi-se - zice fericitul Nifon, îndată mi-am venit în simţiri şi acum ştiu, că această boală îmi este încercare de la Dumnezeu".

Bolind astfel treisprezece zile, a adormit cu pace întru Domnul, în opt zile ale lunii Aprilie, sîmbătă în Săptămîna cea Luminată şi s-a pus trupul lui cu cinste, în peştera Cuviosului Teodosie. Iar cu duhul stă împreună cu Cuviosul cel cu numele darului, înaintea scaunului Stăpînului Hristos, unde, îndulcindu-se de cereştile frumuseţi cele negrăite, se roagă şi pentru noi fiii săi, zicînd: "Iată noi şi pruncii pe care ni i-a dat Dumnezeu!" Căruia, în Treimea cea nedespărţită, adică Tatălui, împreună şi Fiului şi Sfîntului Duh, I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în nesfîrşiţii veci. Amin.