Fericitul Nifon s-a făcut monah al sfintei Mănăstiri Pecersca, în zilele egumenului Timotei. Şi rîvnea preamult vieţii cuvioşilor şi marilor părinţi, ostenindu-se cu dumnezeiască plăcere în rugăciune, priveghere, post şi în toate obiceiurile cele îmbunătăţite. Iar cînd fericitul Ioan, episcopul Novgorodului, s-a lăsat de bunăvoie de scaunul său, unde s-a ostenit douăzeci de ani, fiind slăbit, s-a retras la linişte în mănăstire, atunci fericitul Nifon, strălucind cu razele bunătăţilor sale cele multe peste tot, prin voia lui Dumnezeu, a fost ales de toţi cu un glas la scaunul episcopiei Novgorodului; şi a hirotonit episcop în Kiev de preasfinţitul mitropolit Mihail.

Astfel, venind la scaunul său şi fiind ca o făclie pusă în sfeştnic, și mai mult a strălucit cu rîvna cea mare pentru ocîrmuirea cea cu bună rînduială a dreptei credinţe, sîrguindu-se foarte mult pentru înmulţirea slavei lui Dumnezeu şi pentru bunăstarea vieţii celei vremelnice şi veşnice a oilor sale cuvîntătoare. Căci mai înainte de toate, înmulţind slava lui Dumnezeu prin sîrguinţa sa a zidit o biserică de piatră, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în mijlocul Novgorodului şi cu dumnezeiescul ajutor a terminat-o în puţin timp. Iar biserica Sfintei Sofia din acea cetate, a înfrumuseţat-o cu zugrăvire de icoane pînă la pridvor şi a acoperit-o cu tablă.

Avînd grijă de bunăstarea viaţii pămîntești a oilor sale cuvîntătoare, se afla acest bun păstor o virtute ca aceasta. De se întîmpla cumva ceartă între creștini, el se sîrguia cu totul să-i împace. Aşa a auzit odată că cei din Kiev și Cernigov, adunînd multă oaste și venind la Novgorod, voiau să facă război. De aceea luînd cu sine pe dregătorii Novgorodului, s-a dus la cei ce se pregăteau de război şi, Dumnezeu ajutîndu-i, i-a făcut să se răzgândească. Asemenea şi în alte rânduri avea grijă ca poporul lui Dumnezeu să petreacă în pace și bunăstare în viața aceasta vremelnică. Dar și mai mult se îngrijea de viaţa veşnică a oilor sale cele cuvîntătoare. Ținînd minte cuvintele Domnului cele grăite de El despre Dumnezeu Tatăl, că porunca Lui este "viaţa veşnică", cuviosul totdeauna sfătuia pe credincioşi, să nu se depărteze de poruncile Domnului şi de învăţăturile Bisericii, ca să nu se lipseacă de veşnica viaţă. Iar pe cei ce se depărtau şi făceau călcare de lege, îi mustra, prevestindu-le că vor pieri pentru fărădelegile lor, propovăduind "cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura" (II Timotei 4:2).

În zilele acestui fericit, izgonind locuitorii din Novgorod pe voievodul lor Vsevolod Mstislavici, a venit la dînşii spre domnie, fiind chemat, Sviatoslav Olgovici care s-a însurat împotriva canoanelor bisericii. Atunci acest fericit arhiereu nu numai că nu a voit să-l cunune, dar și pe tot clerul său l-a oprit, să nu vadă acea cununie fărădelege (voievodul a fost cununat de preoţii care veniseră cu dînsul). Cuviosul Nifol îl mustra pe voievod cu îndrăzneală pentru călcarea lui de lege, urmînd psalmistului care ce zice: "Am vorbit despre mărturiile Tale, înaintea împăraţilor, şi nu m-am ruşinat" (Psalm 118:46).

Mare a fost râvna acestui arhipăstor și atunci cînd s-a străduit să preîntîmpine de călcarea de lege însăși Biserica Rusiei, în acest fel. A ajuns sfîrşitul fericit al lui Mihail al II-lea, preasfinţitul mitropolit al Kievului, de la care acest sfînt episcop Nifon a primit hirotonia întru Episcop. Iar marele voievod al Kievului Iziaslav Mstislavici a ales în locul lui la Mitropolia Kievului pe unul Clement filozoful, care era schimonah. Și n-a voit să-l trimită pe Clement, pentru oarecare împiedicare, ca să fie hirotonit episcop la Constantinopol.

Deci a adunat pentru aceasta sobor din episcopii Rusiei, între care s-au adunat: Onufrie al Cernigovului, Teodor al Belgorodului, Eftimie al Periaslavului, Damian al Iurevului, Teodor al Vladimirului, Nifon al Novgorodului, Manuil de Smolensk, Ioachim de Turov şi Cosma de Poloțk. La acest sobor Sfîntul Nifon, episcopul Novgorodului, nu voia nicidecum ca episcopii Rusiei să îndrăznească a-şi sfinţi mitropolit fără binecuvîntarea celui a toată lumea Patriarh al Constantinopolului, pentru că mărturisea cu vrednică credinţă şi cu tărie, că acest lucru este potrivnic învăţăturii sfintei Biserici a Răsăritului, care s-a luminat prin Sfîntul Botez de la scaunul Constantinopolului făcîndu-ne fii ai lui Dumnezeu, fii ai Răsăritului Care ne-a cercetat de sus. Căci şi Mihail, întîiul Mitropolit al Kievului a fost pus de acolo (din Constantinopol) şi era lege ca să ia binecuvântare viitorul mitropolit al Kievului de la Patriarhul Constantinopolului.

Grăind acestea cuviosul Nifon, cu îndrăzneală îndemna pe fiii Rusiei, să nu se abată cu a lor neascultare de alegerea de fii ai Răsăritului, și ai lui Dumnezeu, pentru că zicea: "vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării" (Efeseni 5:6). Şi se ţineau de mărturisirea lui cinci episcopi ai Rusiei, Cosma de Poloțk, Ioachim de Turov, Manuil de Smolensk, Eftimie al Periaslavului, Teodor al Belgorodului. Însă voievodul, din mândrie nevoind să se lase de al său gând, n-a ascultat de fericitul Nifon, ci ceea ce a pus la cale, aceea a şi făcut, fiind susținut de ceilalţi episcopi. Şi aşa cu porunca voievodului și cu sfatul lui Onufrie al Cernigovului, Clement, în loc de binecuvântarea Patriarhului Constantinopolului, a fost hirotonit întru episcop cu capul Sfîntului Clement Papa al Romei (pe care Sfîntul Vladimir l-a adus din Herson, dîndu-i-se lui în dar de episcopul Hersonului după ce a primit Sfîntul Botez). Iar după aceia a stat Clement pe scaunul Mitropolie Kievului, cu nedreptate.

Clement cerea ca fericitul Nifon să slujească cu dînsul dumnezeiasca Liturghie. Dar Sfîntul Nifon, rîvnitorul dreptei credinţe, îi zicea: "Pentru n-ai luat binecuvîntare de la Patriarhul Constantinopolului, eu precum mai înainte așa și acum, nu mă învoiesc la numirea ta ca Mitropolit, şi din această cauză nu pot sluji cu tine". Atunci Clement, mîniindu-se pe Sfântul Nifon, îndemna pe voievodul Iziaslav şi pe episcopii supuși lui, ca să-l trimită în surghiun pe cuviosul. Și așa voievodul Iziaslav, nu l-a lăsat pe fericitul în Novgorod la scaunul episcopiei din Novgorod, ci ia- poruncit să stea tot timpul în Mănăstirea Pecersca, ca și cum în surghiun. Iar fericitul petrecea acolo, foarte mult bucurîndu-se, şi mulţumea lui Dumnezeu că l-a învrednicit să se întoarcă la liniştita sa viaţă cu sfinţii.

Iar cînd iubitorul de Hristos, țarul Gheorghe Monomahovici, a biruit pe Iziaslav Mstislavici şi a luat domnia Kievului, atunci a eliberat pe sfîntul la scaunul lui din Novgorod cu mare cinste. Iar poporul din Novgorod, care erau tulburaţi şi lepădaţi ca oile ce n-au păstor, l-au primit cu bucurie negrăită. Apoi patriarhul Constantinopolului, auzind despre fericitul, cîtă bărbăţie a arătat pentru învăţăturile părinteşti, a trimis scrisoare la dînsul, lăudîndu-l pentru mărimea înţelegerii şi a tăriei şi numărîndu-l cu cei de demult sfinţi părinţi, care s-au luptat cu tărie pentru dreapta credinţă. Iar el, citind scrisoarea patriarhului, s-a aprins cu și mai multă rîvnă pentru dreapta credință. Dar nu a fost lipsit de plata cea vrednică a ostenelilor sale nici de Iisus Începătorul păstorilor, precum arată fericitul lui sfîrşit, de care vom spune aici.

După cîtăva vreme de la întoarcerea sa pe scaunul lui din Novgorod, fericitul episcop Nifon a auzit, că vine în Rusia din Constantinopol Mitropolitul Constantin, trimis de Patriarhul Constantinopolului, ca să-l alunge pe Clement și să-i ia locul lui. Atunci cuviosul s-a bucurat din două pricini: că va lua de la acest arhiereu binecuvîntare şi se va închina în sfînta Mănăstire Pecersca, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi altor sfinți. Pentru acea pricină a venit iarăşi în cetatea Kievului şi aştepta venirea mitropolitului, care de curînd ieşise din Constantinopol, precum cu încredinţare se înştiinţase.

Şi vieţuind în sfînta Mănăstire Pecersca, avea mare dragoste către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi către Sfinţii Părinţi. Dar nu după multă vreme s-a îmbolnăvit grav, care a dus la moartea cuviosului. Cu trei zile mai înainte de a se îmbolnăvi a avut o minunată vedenie, pe care a spus-o fraţilor. "Venind eu în chilie, zicea el, după cîntarea Utreniei, aveam nevoie de puţină odihnă şi îndată un somn uşor mi-a venit şi iată m-am aflat în biserica aceasta a sfintei Mănăstiri Pecersca, la locul lui Nicolae Sviatoşa şi mă rugam mult cu lacrimi către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, să mi-l arate pe Cuviosul Teodosie, pe bunul egumen, care şi după moarte avea sîrguinţă pentru înmulţirea faptelor bune în locaşul său".

Între timp frații se adunau în biserică, iar unul dintr-înşii apropiindu-se de mine, mi-a zis: "Oare voieşti ca să vezi pe Cuviosul Părintele nostru Teodosie?" Iar eu am zis: da, voiesc, dacă s epoate să mi-l arăți. Atunci, luîndu-mă de mînă m-a dus în altar și acolo mi-a arătat pe sfântul Teodosie. Iar eu văzîndu-l pe dînsul, cu bucurie m-am apropiat, am căzut la picioarele lui şi m-am închinat pînă la pămînt. Iar el, ridicîndu-mă, m-a binecuvîntat şi mi-a zis: "Bine ai făcut frate şi fiule Nifon că ai venit aici! De acum vei petrece nedespărţit cu noi". Şi ţinea în mîinile sale o carte, pe care, dacă am cerut-o, mi-a dat-o; iar eu, desfăcînd-o, am citit-o. Iar la început erau aceste cuvinte: "Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu (Isaia 8:18)". Această vedenie sfîrșindu-se - zice fericitul Nifon, mi-am venit în simţiri şi am înțeles că această boală îmi este cercetare de la Dumnezeu".

Bolind astfel treisprezece zile, a adormit cu pace întru Domnul, în opt zile ale lunii aprilie, sîmbătă în Săptămîna cea Luminată şi s-a pus trupul lui cu cinste, în peştera Cuviosului Teodosie. Iar cu duhul stă împreună cu acest slăvit Cuvios înaintea scaunului Stăpînului Hristos, unde se îndulcește de cereştile bunătăţi cele negrăite. Să se roage acești sfinți şi pentru noi fiii lor. Lui Dumnezeu, Cel slăvit în Treimea cea nedespărţită, Tatălui, împreună şi Fiului şi Sfîntului Duh, I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în nesfîrşiţii veci. Amin.