Cuviosul Serapion ne spunea: Petrecînd am mers şi eu în pustia cea mai dinăuntru a Egiptului, la părintele Ioan, stareţul cel mare şi, luînd binecuvîntare de la dînsul, am şezut să mă odihnesc după osteneală. Dormind, am avut o vedenie în somn şi am văzut doi sihaştri oarecare venind şi luînd binecuvîntare de la stareţ, zicînd între ei: "Acesta este ava Serapion, să luăm binecuvîntare de la dînsul". Şi le-a zis lor ava Ioan: "Acum a venit din pustie şi foarte mult este ostenit; lăsaţi-l puţin să se odihnească". Iar aceia au zis despre mine către stareţul: "Cît de multă vreme este de cînd se osteneşte acesta în pustie, iar la ava Marcu, cel ce vieţu-ieşte în muntele Fracesc, din Etiopia, n-a mers. Căci între toţi pustnicii din pustietăţi nu este asemenea cu acel Marcu, care are o sută treizeci de ani. Şi acum sînt nouăzeci şi cinci de ani de cînd locuieşte în pustie şi pe nici un om din cei care vieţuiesc pe pă-mînt n-a văzut; iar unii din cei ce sînt întru lumina vieţii veşnice, au fost la dînsul mai înainte de aceasta şi s-au făgăduit că-l vor primi la ei".

Acestea grăindu-le ei către ava Ioan, m-am deşteptat din dormitare şi pe nimeni n-am văzut la bătrînul şi i-am spus lui vedenia aceea. Iar el mi-a zis: "Dumnezeiască este vedenia aceasta, dar unde este muntele Fracesc?" Şi i-am zis lui: "Roagă-te pentru mine, părinte!" Şi după terminarea rugăciunii, am sărutat pe bătrînul şi m-am dus în Alexandria, calea fiind cam de douăsprezece zile; şi am trecut-o în cinci zile, ostenindu-mă prin aspra pustie ziua şi noaptea, arzîndu-mă ziua de zăduful soarelui, care ardea chiar şi în ţarina pămîntului.

Intrînd în Alexandria, am întrebat pe un neguţător despre calea către muntele Fracesc, din Etiopia, dacă este departe. Iar el a zis: "Cu adevărat, părinte, mare este lungimea căii aceleia. Căci pînă la hotarele Etiopiei şi a limbii heteului, este cale de douăzeci de zile, iar muntele de care întrebi este şi mai departe". Şi iarăşi l-am întrebat: "Cîtă hrană şi băutură ar fi nevoie spre trebuinţă trupească? Pentru că voiesc să mă duc acolo". Răspuns-a acela: "Dacă călătoria ta va fi pe mare, nu vei zăbovi mult, căci nu sînt departe de aici părţile acelea; iar de te vei duce pe uscat, vei călători treizeci de zile".

Auzind acestea de la dînsul, mi-am luat apă într-o ploscă de tigvă şi puţine finice şi, punîndu-mi nădejdea spre Dumnezeu, am plecat la drum şi am mers prin pustia aceea douăzeci de zile. Şi mergînd n-am văzut nimic, nici fiară, nici pasăre, căci pustia aceea nu are vreun loc de odihnă sau hrană; pentru că ploaie sau rouă nicidecum nu se pogoară acolo şi nimic nu se află de mîncare în acea pustie. Iar după acele douăzeci de zile mi s-a sfîrşit apa pe care o aveam în tigvă, asemenea şi finicii s-au împuţinat şi am slăbit foarte, încît nu puteam merge mai departe, nici să mă întorc înapoi şi eram ca un mort. Şi iată mi s-au arătat acei doi sihaştri, pe care mai înainte îi văzusem în vedenie la Ioan, marele stareţ.

Aceia, stînd înaintea mea, mi-au zis: "Scoală-te şi mergi cu noi". Şi sculîndu-mă, am văzut pe unul dintre ei plecîndu-se la pămînt şi întorcîndu-se către mine, mi-a zis: "Voieşti să te răcoreşti?" Şi i-am zis lui: "Precum voieşti, părinte". Şi mi-a arătat o rădăcină din seminţele pustiei şi mi-a zis: "Primeşte şi mănîncă din rădăcina aceasta şi călătoreşte întru puterea Domnului". Şi am mîncat puţin şi îndată m-am răcorit şi fără de necaz s-a făcut sufletul meu, căci eram ca şi cum niciodată nu slăbisem. Şi mi-au arătat cărarea pe care să merg spre Sfîntul Marcu, iar ei s-au dus de la mine.

Eu călătorind, m-am apropiat de un munte foarte înalt, care părea că ajunge la înălţimile cereşti, însă nu era pe dînsul nimic altceva, fără numai ţărînă şi pietre. Apropiindu-mă de munte, am văzut în marginea lui marea şi am mers, suindu-mă la munte, şapte zile. Sosind a şaptea noapte, am văzut pe îngerul lui Dumnezeu pogorîndu-se din cer spre Sfîntul Marcu şi zicînd: "Fericit eşti ava Marcu şi bine-ţi va fi! Iată am adus la tine pe ava Serapion, pe care l-a dorit sufletul tău să-l vadă, de vreme ce pe altcineva din neamul omenesc n-ai voit să vezi!"

Iar eu auzind acestea, m-am făcut fără de frică şi mergeam după vedenia aceea, pînă ce am ajuns la peştera în care vieţuia Sfîntul Marcu. Cînd m-am apropiat la uşa peşterii, am auzit pe Sfîntul grăind stihuri din psalmii lui David şi zicînd: O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, ca ziua de ieri care a trecut, şi cealaltă parte a psalmului aceluia. După aceea a început, din multa bucurie duhovnicească care era într-însul, a grăi către sine astfel: "Fericit este sufletul tău, o, Marcu, căci, păzindu-te Domnul, nu te-ai întinat cu necurăţiile lumii acesteia, nici s-a robit mintea ta de gîndurile cele necurate. Fericit este trupul tău, că nu s-a legat cu poftele şi cu patimile păcatelor. Fericiţi sînt ochii tăi, pe care n-a putut să-i amăgească diavolul, prin vederea frumuseţilor celor străine. Fericite sînt urechile tale, că n-au auzit glasul şi strigarea femeiască în lumea deşartă. Fericite sînt nările tale, că n-au mirosit lucrurile păcatelor. Fericite sînt mîinile tale, că nu s-au ţinut, nici s-au atins de ceva din lucrurile omeneşti. Fericite sînt picioarele tale, care n-au păşit în calea ce duce la moarte, nici s-au pornit paşii tăi spre păcat; pentru că sufletul şi trupul tău s-au umplut de viaţa cea duhovnicească şi s-au sfinţit cu dulceaţa sfinţilor îngeri".

Şi a început iarăşi către sufletul său a grăi: "Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntru meu numele cel sfînt al Lui. Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pentru ce te mîhneşti suflete? Nu te teme! Nu te vei opri în temniţele iadului şi diavolii nicidecum nu vor putea să clevetească, pentru că nu este în tine, cu darul lui Dumnezeu, prihana păcatului. Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dînsul şi-i va izbăvi pe ei. Fericită este sluga aceea, care a făcut voia Domnului său".

Acestea şi multe altele spunînd Cuviosul Marcu din dumnezeiasca Scriptură, pentru mîngîierea sufletului său şi spre întărirea nădejdii celei neîndoite în Dumnezeu, a ieşit spre uşa peşterii şi, plîngînd de bucurie, a grăit către mine cu umilinţă: "O, cîtă este osteneala duhovnicescului meu fiu, Serapion, care s-a ostenit să vadă petrecerea mea!" Şi, binecuvîntîndu-mă, m-a cuprins cu mîinile şi, sărutîndu-mă, mi-a zis: "Nouăzeci şi cinci de ani am petrecut în pustia aceasta şi n-am văzut vreun om, iar acum văd faţa ta, pe care de mult am dorit s-o văd. Şi cum nu te-ai lenevit să suferi atîta osteneală, ca să vii la mine? Deci, să-ţi dea Domnul nostru Iisus Hristos plată în ziua în care va judeca tainele omeneşti".

Acestea zicîndu-le Cuviosul Marcu, mi-a poruncit să şed. Şi am început eu - zice Serapion - a-l întreba de viaţa lui cea vrednică de laudă, iar el mi-a spus, zicînd: "Nouăzeci şi cinci de ani am, precum am zis, dar nici fiară, nici pasăre, nici pîine omenească n-am mîncat, nici cu îmbrăcăminte nu m-am îmbrăcat. Dar am pătimit treizeci de ani în nevoi şi necaz, de foame, de sete, de goliciune şi, mai ales, de năvălirile diavoleşti. În acei ani am mîncat ţărînă, silindu-mă foamea, şi beam apă din mare, cînd mă chinuia setea. Şi s-au jurat între ei diavolii pînă la o mie de ori, ca să mă înece în mare; şi apucîndu-mă, mă trăgeau spre părţile cele de jos ale muntelui acesta. Iar eu mă sculam şi mă suiam la vîrful muntelui, dar ei iarăşi mă tîrau, pînă ce n-am rămas nici cu piele pe trupul meu. Bătîndu-mă şi tîrîndu-mă strigau, zicînd: "Ieşi din pămîntul nostru, pentru că de la începutul lumii nimeni din oameni n-a venit aici. Dar tu cum ai îndrăznit de ai venit?"

După o pătimire ca aceasta de treizeci de ani, după o foame ca aceasta, sete, goliciune şi războaie de la diavoli, s-a vărsat darul lui Dumnezeu şi milostivirea Lui asupra mea cu purtarea de grijă a Lui; s-a schimbat trupul meu cel firesc şi a crescut păr pe el, precum şi hrană neîmpuţinată mi se aduce acum şi îngerii Domnului vin la mine. Şi am văzut locul Împărăţiei cerului şi locaşurile sufletelor sfinţilor, fericirea cea făgăduită şi pregătită celor ce fac cele bune. Am văzut arătarea Raiului lui Dumnezeu şi pomul cunoştinţei din care au mîncat strămoşii noştri. Am mai văzut şi arătarea lui Enoh şi Ilie în Rai şi nu este ceva, care să nu-mi fi arătat mie Domnul, din cele ce am cerut de la El".

Şi am întrebat pe fericitul Marcu - zice Serapion: "Spune-mi mie, părinte, cum ţi-a fost venirea ta aici?" Iar Sfîntul a început a-mi povesti aşa: "Eu m-am născut în Atena şi am învăţat filosofia, iar după ce au murit părinţii mei, am zis în sine-mi: "Şi eu voi muri precum şi părinţii mei au murit; deci, sculîndu-mă, mă voi lepăda de bunăvoie de lume mai înainte, pînă a nu-mi veni ceasul ca să mă răpesc dintr-însa". Şi îndată, dezbrăcîndu-mă de haine, m-am aruncat pe o scîndură în mare, fiind purtat de valurile, şi cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu am sosit la muntele acesta".

Aşa vorbind, zice Serapion, a sosit ziua şi am văzut trupul lui, că era cu peri acoperit peste tot ca o haină şi m-am înspăimîntat şi tremuram de frică, de vreme ce nu se putea vedea într-însul nicidecum cuviinţă omenească şi după nimic nu se putea cunoaşte că este om, fără numai după glasul şi după cuvintele ce ieşeau din gura lui. Iar el, văzîndu-mă că mă tem, mi-a zis: "Nu te înspăimînta de vederea trupului meu, că este trup stricăcios luat din pămînt". Şi m-a întrebat, zicînd: "Oare lumea stă în legea lui Hristos, după cel mai dinainte obicei?" Iar eu i-am zis lui: "Cu darul lui Hristos, mai bine este astăzi decît în vremurile de mai înainte". Iarăşi m-a întrebat: "Mai este oare slujirea de idoli şi prigonire asupra creştinilor pînă acum?" I-am răspuns: "Cu ajutorul sfintelor noastre rugăciuni a încetat prigonirea, şi slujirea de idoli nu mai este". Şi s-a bucurat bătrînul cu bucurie mare, auzind acestea. Apoi iarăşi m-a întrebat: "Mai sînt oare sfinţi în lume, ca să facă minuni, precum a zis Domnul în Evanghelie: De veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia, treci de aici şi te aruncă în mare şi va fi vouă?"

Zicînd Sfîntul acestea, deodată s-a ridicat muntele şi s-a pornit de la locul său, ca de cinci mii de coţi şi s-a dus în mare. Plecîndu-se Sfîntul Marcu şi văzînd muntele pornind, a făcut cu mîna spre dînsul, zicîndu-i: "Ce ai făcut tu, munte? Nu ţi-am zis să porneşti, ci am vorbit cu fratele; deci, tu stai la locul tău". Zicînd el acestea, a stat iarăşi muntele la locul său. Eu, văzînd aceasta, am căzut cu faţa la pămînt de frică. Iar el, apucîndu-mă de mînă, m-a ridicat şi, sculîndu-mă, mi-a zis: "N-ai văzut, cred, nişte minuni ca acestea în zilele tale!"

Eu am zis: "Nu, părinte". Iar el, suspinînd, a plîns cu amar şi a zis: "Amar pămîntului că pe el creştinii numai cu numele se numesc creştini, iar cu faptele sînt departe!" Şi iarăşi a zis: "Bine este cuvîntat Dumnezeu, Cel ce m-a adus la locul acesta sfînt, ca să nu mor în patria mea şi să mă îngrop în pămîntul cel necurat şi plin de greşeli".

Petrecînd ziua aceea în cîntări de psalmi şi în duhovnicească vorbire şi făcîndu-se seară, Sfîntul mi-a zis: "Frate Serapioane, oare nu este vremea ca, după rugăciune, să gustăm ceva?" Iar eu nu i-am răspuns. Şi îndată, ridicîndu-şi mîinile spre cer, a început a citi psalmul acesta: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi... Iar după sfîrşitul psalmului, întorcîndu-se spre peşteră, a strigat grăind: "Pune, frate, masa!" Şi iarăşi a zis către mine: "Să intrăm şi să ne împărtăşim din masa pe care Dumnezeu ne-a trimis-o". Iar eu m-am minunat şi m-am înspăimîntat, că toată ziua pe nimeni n-am văzut în peşteră, fără numai pe Sfîntul Marcu singur; iar el către un necunoscut porunceşte să-i pună masă.

Intrînd noi în peşteră, am văzut masa, două scaune şi două pîini calde şi moi erau puse înainte şi multe poame, doi peşti fripţi, verdeţuri curate, măsline, finice, sare şi un vas plin cu apă mai dulce decît mierea. Şezînd noi, Sfîntul Marcu a zis: "Binecuvintează, fiule Serapioane". Iar eu am zis: "Iartă-mă, părinte!" Atunci sfîntul a zis: "Doamne, binecuvintează!" Şi am văzut din cer o mînă întinsă aproape de masă, însemînd cu crucea cele puse înainte. Iar după ce am mîncat, a zis: "Ia, frate, acestea de aici!" Şi îndată cu o nevăzută mînă s-a luat masa. Iar eu de amîndouă mă minunam: şi de sluga cea nevăzută - căci îngerul Domnului cel fără de trup, cu porunca lui Dumnezeu slujea celui ce era înger în trup, adică Cuviosului Marcu - şi că în toate zilele vieţii mele n-am gustat aşa fel de pîine dulce şi din acea hrană, nici n-am băut o apă dulce ca aceasta, precum era la acea masă.

Atunci, Sfîntul mi-a zis: "Văzut-ai, frate Serapioane, cîte bunătăţi trimite Dumnezeu robilor săi? Pentru că în toate zilele îmi trimite Dumnezeu o pîine şi un peşte. Iar astăzi, pentru tine, mi s-a îndoit masa; căci două pîini şi doi peşti ne-a trimis şi cu o masă ca aceasta în toate zilele mă hrăneşte Domnul, pentru pătimirea mea cea dintîi. Pentru că treizeci de ani, precum ţi-am spus mai înainte, petrecînd în locul acesta, nici o rădăcină de buruiană nu găseam, cu care aş fi putut să mă hrănesc, suferind de foame şi de sete. Apoi de mare nevoie mîncam ţărînă şi beam apă amară din mare şi am umblat gol şi desculţ; şi mi-au căzut degetele de la picioare, de ger şi de cumplitul zăduf şi soarele mi-a ars trupul. Zăceam cu faţa la pămînt ca un mort şi diavolii mă munceau ca pe un părăsit de Dumnezeu; iar eu cu ajutorul lui Dumnezeu pe toate acestea le răbdam, pentru dragostea Lui cea dumnezeiască.

Iar după ce s-au sfîrşit acei treizeci de ani ai pătimirii mele, cu porunca lui Dumnezeu mi-a crescut păr şi, ca o haină, mi-a acoperit toate mădularele. Şi de atunci pînă acum, diavolii n-au mai putut să se apropie de mine, foamea şi setea nu mă stăpîneşte, nici gerul şi nici zăduful nu mă supără şi pe lîngă toate acestea de nimic n-am bolit. Iar astăzi se sfîrşeşte măsura vieţii mele şi te-a trimis Dumnezeu aici şi cu sfintele tale mîini să-mi îngropi smeritul meu trup".

După un ceas Sfîntul iarăşi mi-a zis: "Frate Serapioane, să petreci noaptea aceasta fără somn, pentru despărţirea mea". Şi am stat amîndoi la rugăciune, cîntînd psalmii lui David. După aceea, mi-a zis Sfîntul: "Frate Serapioane, după plecarea mea, să-mi pui trupul meu în peştera aceasta cu pacea lui Hristos şi să astupi uşa cu pietre şi să te duci la locul tău şi aici să nu rămîi". Iar eu, închinîndu-mă Sfîntului, rugîndu-l, i-am zis: "Părinte, roagă-te lui Dumnezeu, să mă ia împreună cu tine şi să merg unde vei merge tu". Iar Sfîntul, răspunzînd, mi-a zis: "În ziua veseliei mele nu plînge, ci mai ales te veseleşte, că ţi se cade să te întorci la locul tău. Iar Domnul, Care Te-a adus aici, să-ţi dăruiască mîntuire pentru osteneala ta cea plăcută Lui. Şi să ştii că nu pe aceiaşi cărare pe care ai venit aici, va fi întoarcerea ta, ci cu altă neobişnu-ită călătorie vei ajunge la locul tău".

Apoi Sfîntul Marcu, după ce a tăcut puţin, a început a zice: "Frate Serapioane, plăcută îmi este ziua aceasta, mai mult decît zilele vieţii mele, pentru că astăzi se desparte sufletul meu de pătimirile cele trupeşti şi merge să se odihnească în locaşurile cele cereşti. Astăzi se odihneşte trupul meu de multe dureri şi osteneli; astăzi mă primeşte odihna mea cea luminată".

Acestea zicînd el, s-a umplut peştera de o lumină mai luminoasă decît soarele şi s-a umplut muntele acela de o mireasmă de aromate. Luîndu-mă de mînă Sfîntul Marcu, a zis astfel: "Rămîi peşteră, în care am petrecut cu trupul meu, slujind lui Dumnezeu în vremelnica mea viaţă; iarăşi va petrece în tine, care ai fost casă durerilor, ostenelilor şi nevoilor, trupul meu cel mort, pînă la învierea cea de obşte. Iar Tu, Doamne, desparte-mă de trupul meu, căci pentru Tine am răbdat foamea, setea, goliciunea, gerul, zăduful şi toată strîmtorarea. Însuţi, Stăpîne, îmbracă-mă cu haina slavei, în ziua înfricoşată a venirii Tale. Odihniţi-vă de acum ochii mei, care n-aţi dormitat în rugăciunile cele de noapte; odihniţi-vă picioarele mele cele ostenite de stările cele de toată noaptea. Mă duc din viaţa aceasta vremelnică, iar tuturor celor ce rămîn pe pămînt, le doresc să se mîntuiască.

Mîntuiţi-vă, pustnicilor, care rătăciţi în peşteri şi în munţi pentru Dumnezeu! Mîntuiţi-vă, nevoitorilor, care pentru împărăţia cerurilor cea cu anevoie, răbdaţi toată nevoia! Mîntuiţi-vă, legaţii lui Hristos, cei închişi pentru dreptate, care nu aveţi mîngîiere decît numai pe unul Dumnezeu! Mîntuiţi-vă, lavre, cele ce slujiţi lui Dumnezeu ziua şi noaptea! Mîntuiţi-vă, sfinte biserici, cele ce sînteţi curăţire a păcătoşilor! Mîntuiţi-vă, preoţii Domnului, mijlocitori către Dumnezeu pentru oameni! Mîntuiţi-vă, fiii împărăţiei lui Hristos, care v-aţi făcut fiii lui Hristos prin Sfîntul Botez! Mîntuiţi-vă, iubitorilor de Hristos, cei ce primiţi pe străini ca pe însuşi Hristos! Mîntuiţi-vă, milostivilor, cei vrednici de milă. Mîntuiţi-vă, cei bogaţi în Domnul care sînteţi făcători de bine! Mîntuiţi-vă, cei săraci pentru Domnul! Mîntuiţi-vă, binecredincioşilor împăraţi şi domni, care, cu dreptate şi cu milostivire, faceţi judecăţile! Mîntuiţi-vă, pustnicii cei smeriţi, şi nevoitorii cei iubitori de osteneală. Mîntuiţi-vă toţi cei ce vă iubiţi unul pe altul, întru Hristos. Mîntuieşte-te, pămîntule, şi toţi cei ce vieţuiesc pe tine, prin pacea şi dragostea lui Hristos".

După ce a zis acestea Sfîntul Marcu, întorcîndu-se către mine, m-a sărutat, zicîndu-mi: "Mîntuieşte-te şi tu, frate Serapioane! Hristos, pentru Care, cu nădejde, ai suferit osteneala aceasta, să-ţi dea plată după osteneala ta, în ziua venirii Lui". Şi iarăşi mi-a zis: "Frate Serapioane, te jur cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca să nu iei ceva de la smeritul meu trup, nici chiar un fir de păr. Nici să se apropie de el îmbrăcăminte de haine, ci perii cu care m-a îmbrăcat Dumnezeu, să fie trupului meu spre îmbrăcare, iar tu să nu petreci aici".

Aceasta zicînd Sfîntul, şi eu tînguindu-mă, s-a auzit un glas din cer, zicînd: "Aduceţi-Mi vasul cel ales din pustie. Aduceţi-Mi pe lucrătorul dreptăţii, pe creştinul cel desăvîrşit şi pe credinciosul rob. Vino, Marcu! Vino, de te odihneşte în lumina bucuriei şi în duhovniceasca viaţă!" Şi a grăit către mine Sfîntul: "Să plecăm genunchii, frate". Şi i-am plecat. Apoi am auzit un glas îngeresc, grăind către Cuviosul: "Întindeţi mîinile tale".

Pe acest glas auzindu-l eu - zice Serapion - m-am sculat îndată şi uitîndu-mă am văzut sufletul Sfîntului Marcu, dezlegîndu-se din legăturile trupeşti şi acum de mîini îngereşti cu haină albă luminoasă acoperindu-se şi suindu-se la ceruri. Încă am văzut şi calea văzduhului către cer şi acoperămîntul cerului descoperindu-se. Apoi am văzut cetele diavoleşti stînd lîngă drum gata şi am auzit un glas îngeresc grăind către diavoli: "Fugiţi, fiii întunericului, de la faţa luminii dreptăţii!" Însă a fost oprit în văzduh sfîntul lui suflet, ca un ceas şi a venit un glas din cer către sfinţii îngeri, zicînd: "Luaţi şi aduceţi aici, pe cel ce a ruşinat pe diavoli".

Iar după ce sufletul Cuviosului a trecut de cetele diavoleşti fără de vătămare, pe cînd se apropia spre cerul cel deschis, am văzut ca o asemănare de mînă dreaptă întinsă pe cer şi primind sufletul cel fără prihană. Apoi acea vedenie s-a ascuns din ochii mei şi nimic n-am mai văzut, fiind la al şaselea ceas din noapte.

Deci am îngrijit şi am aşezat cinstitul trup al Sfîntului Marcu, petrecînd toată noaptea în rugăciune. Iar după ce s-a făcut ziuă, am săvîrşit obişnuita cîntare de laudă asupra trupului, sărutîndu-l cu lacrimi de bucurie; apoi l-am pus în peşteră şi am astupat uşa peşterii cu pietre. După rugăciunile cele din destul, m-am pogorît din munte, rugîndu-mă lui Dumnezeu şi chemînd pe Sfîntul să-mi fie ajutor, într-acea ieşire din pustia cea înfricoşată şi neumblată. Iar după apusul soarelui, şezînd eu să mă odihnesc, iată cei doi sihaştri, care mai înainte mi se arătaseră, mi-au stat înainte, zicîndu-mi: "Cu adevărat, frate Serapioane, ai îngropat astăzi trupul unui fericit părinte, căruia nu-i este vrednică toată lumea. Deci, sculîndu-te, să călătoreşti noaptea pentru că aerul este răcoros; căci ziua nu se poate umbla cu înlesnire din cauza zădufului celui mare al soarelui".

Iar eu, sculîndu-mă, i-am urmat şi am călătorit cu dînşii pînă dimineaţa. Iar cînd începea să răsară ziua, mi-au zis: "Frate Serapioane, mergi cu pace la ale tale şi te roagă Domnului Dumnezeu". Mergînd eu nu departe de dînşii, mi-am ridicat ochii, căutînd înaintea mea, şi m-am văzut sosit înaintea uşii bisericii din mănăstirea părintelui Ioan, marele stareţ. Şi minunîndu-mă, am preamărit pe Dumnezeu cu mare glas şi mi-am adus aminte de cuvintele Sfîntului Marcu, care îmi zisese că nu pe aceiaşi cale pe care am mers la dînsul, îmi va fi întoarcerea de la dînsul. Şi am crezut, că eram purtat cu rugăciunile sfîntului. Apoi am mărit mila preabunului Dumnezeu, pe care a făcut-o cu mine nevrednicul, prin rugăciunile şi mijlocirile Cuviosului Părintelui nostru Marcu, credinciosul robul Său.

Auzindu-mi glasul Cuviosul Ioan, a ieşit la mine degrabă şi a zis: "S-a întors la noi în pace cu Dumnezeu, Cuviosul Serapion". Şi am intrat în biserică, apoi am spus stareţului şi ucenicilor lui toate cele ce se făcuseră şi toţi au preamărit pe Dumnezeu. Şi a zis către mine stareţul: "Cu adevărat, frate, acela a fost desăvîrşit creştin, dar noi numai cu numele ne numim creştini, iar cu faptele stăm departe de adevărata creştinătate. Însă Iubitorul de oameni şi milostivul Dumnezeu, Cel ce a primit pe Sfîntul Marcu, plăcutul Său, în curţile cele veşnice ale Împărăţiei cerurilor, Acela să ne acopere şi pe noi şi toată sfînta sa sobornicească şi apostolească Biserică cu aripile Sale, de toate meşteşugirile diavoleşti şi totdeauna să fie cu noi smeriţii robii Săi, să ne povăţuiască spre împlinirea voii Lui celei sfinte şi dumnezeieşti, ca să urmăm şi noi marilor Sfinţi Părinţi, cuvioşilor părinţilor noştri. Ca şi noi, întru înfricoşata zi a judecăţii, să cîştigăm milă, împreună cu Cuviosul Marcu, marele părinte; cu rugăciunile Preacuratei Stăpînei noastre Născătoare de Dumnezeu şi cu ale tuturor sfinţilor celor ce au plăcut Domnului nostru Iisus Hristos. Căruia I se cuvine toată slava, împreună cu Tatăl şi cu Preasfîntul, bunul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii nesfîrşiţi". Amin.