Cuviosul Serapion ne spunea: Petrecînd am mers şi eu în pustia cea mai dinăuntru a Egiptului, la părintele Ioan, stareţul cel mare şi, luînd binecuvîntare de la dînsul, am şezut să mă odihnesc după osteneală. Dormind, am avut o vedenie în somn şi am văzut doi sihaştri oarecare venind şi luînd binecuvîntare de la stareţ, zicînd între ei: "Acesta este ava Serapion, să luăm binecuvîntare de la dînsul". Şi le-a zis lor ava Ioan: "Acum a venit din pustie şi foarte mult este ostenit; lăsaţi-l puţin să se odihnească". Iar aceia au zis despre mine către stareţul: "Cît de multă vreme este de cînd se osteneşte acesta în pustie, iar la ava Marcu, cel ce vieţuieşte în muntele Fracesc, din Etiopia, n-a mers. Căci între toţi pustnicii din pustietăţi nu este asemenea cu acel Marcu, care are o sută treizeci de ani. Şi acum sînt nouăzeci şi cinci de ani de cînd locuieşte în pustie şi pe nici un om din cei care vieţuiesc pe pămînt n-a văzut; iar unii din cei ce sînt întru lumina vieţii veşnice, au fost la dînsul mai înainte de aceasta şi s-au făgăduit că-l vor primi la ei".

Acestea grăindu-le ei către ava Ioan, m-am deşteptat din dormitare şi pe nimeni n-am văzut la bătrînul şi i-am spus lui vedenia aceea. Iar el mi-a zis: "Dumnezeiască este vedenia aceasta, dar unde este muntele Fracesc?" Şi i-am zis lui: "Roagă-te pentru mine, părinte!" Şi după terminarea rugăciunii, am sărutat pe bătrînul şi m-am dus în Alexandria, calea fiind cam de douăsprezece zile; şi am trecut-o în cinci zile, ostenindu-mă prin aspra pustie ziua şi noaptea, îndurând arșița soarelui, care ardea chiar şi praful de pe pămînt.

Intrînd în Alexandria, am întrebat pe un neguţător despre calea către muntele Fracesc, din Etiopia, dacă este departe. Iar el a zis: "Cu adevărat, părinte, mare este lungimea căii aceleia. Căci pînă la hotarele Etiopiei, poporul Heteilor, este cale de douăzeci de zile, iar muntele de care întrebi este şi mai departe". Şi iarăşi l-am întrebat: "De cîtă hrană şi băutură ar fi nevoie la drum? Pentru că voiesc să mă duc acolo". Răspuns-a acela: "Dacă călătoria ta va fi pe mare, nu vei zăbovi mult, căci nu sînt departe de aici părţile acelea; iar de te vei duce pe uscat, vei călători treizeci de zile".

Auzind acestea de la dînsul, mi-am luat apă într-o ploscă de tigvă şi puţine finice şi, punîndu-mi nădejdea spre Dumnezeu, am plecat la drum şi am mers prin pustia aceea douăzeci de zile. Şi mergînd n-am văzut nimic, nici fiară, nici pasăre, căci pustia aceea nu are vreun loc de odihnă sau hrană; pentru că ploaie sau rouă nicidecum nu se pogoară acolo şi nimic nu se află de mîncare în acea pustie. Iar după acele douăzeci de zile mi s-a sfîrşit apa pe care o aveam în tigvă, asemenea şi finicii şi am slăbit foarte, încît nu puteam merge mai departe, nici să mă întorc înapoi şi m-am întis pe pământ de oboseală. Şi iată mi s-au arătat acei doi sihaştri, pe care mai înainte îi văzusem în vedenie la Ioan, marele stareţ.

Aceia, stînd înaintea mea, mi-au zis: "Scoală-te şi mergi cu noi". Şi sculîndu-mă, am văzut pe unul dintre ei plecîndu-se la pămînt şi întorcîndu-se către mine, mi-a zis: "Voiești să te răcoreşti?" Şi i-am zis lui: "Cum vei binevoi, părinte". Şi mi-a arătat o rădăcină din verdețurile ce creștea în pustie şi mi-a zis: "Primeşte şi mănîncă din rădăcina aceasta şi călătoreşte întru puterea Domnului". Şi am mîncat puţin şi îndată m-am răcorit şi fără de necaz s-a făcut sufletul meu, căci eram ca şi cum niciodată nu slăbisem. Şi mi-au arătat cărarea pe care să merg spre Sfîntul Marcu, iar ei s-au dus de la mine.

Eu călătorind, m-am apropiat de un munte foarte înalt, care părea că ajunge la înălţimile cereşti, însă nu era pe dînsul nimic altceva, fără numai ţărînă şi pietre. Apropiindu-mă de munte, am văzut în marginea lui marea şi am mers, suindu-mă la munte, şapte zile. Sosind a şaptea noapte, am văzut pe îngerul lui Dumnezeu pogorîndu-se din cer spre Sfîntul Marcu şi zicînd: "Fericit eşti ava Marcu şi bine-ţi va fi! Iată am adus la tine pe ava Serapion, pe care l-a dorit sufletul tău să-l vadă, de vreme ce pe altcineva din neamul omenesc n-ai voit să vezi!"

Iar eu auzind acestea, m-am făcut fără de frică şi mergeam după vedenia aceea, pînă ce am ajuns la peştera în care vieţuia Sfîntul Marcu. Cînd m-am apropiat de uşa peşterii, am auzit pe Sfîntul grăind stihuri din psalmii lui David şi zicînd: O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, ca ziua de ieri care a trecut, şi cealaltă parte a psalmului aceluia. După aceea a început, din multa bucurie duhovnicească care era într-însul, a grăi către sine astfel: "Fericit este sufletul tău Marcu, căci, păzindu-te Domnul, nu te-ai întinat cu necurăţiile lumii acesteia, nici nu s-a robit mintea ta de gîndurile cele necurate. Fericit este trupul tău, că nu s-a legat cu poftele şi cu patimile păcatelor. Fericiţi sînt ochii tăi, pe care n-a putut să-i amăgească diavolul, prin vederea frumuseţilor celor străine. Fericite sînt urechile tale, că n-au auzit glasul şi strigarea femeiască în lumea deşartă. Fericite sînt nările tale, că n-au mirosit lucrurile păcatelor. Fericite sînt mîinile tale, că nu s-au atins de ceva din lucrurile omeneşti. Fericite sînt picioarele tale, care n-au păşit în calea ce duce la moarte, nici nu s-au pornit paşii tăi spre păcat! Sufletul tău s-au umplut de viaţa cea duhovnicească şi de bucurie îngerească".

Şi a început iarăşi către sufletul său a grăi: "Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntru meu numele cel sfînt al Lui. Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pentru ce te mîhneşti suflete? Nu te teme! Nu te vei opri în temniţele iadului şi diavolii nicidecum nu vor putea să clevetească, pentru că nu este în tine, cu darul lui Dumnezeu, prihana păcatului. Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dînsul şi-i va izbăvi pe ei. Fericită este sluga aceea, care a făcut voia Domnului său".

Acestea şi multe altele spunînd Cuviosul Marcu din dumnezeiasca Scriptură, pentru mîngîierea sufletului său şi spre întărirea nădejdii celei neîndoite în Dumnezeu, a ieşit spre uşa peşterii şi, plîngînd de bucurie, a grăit către mine cu umilinţă: "Cît de mare este osteneala duhovnicescului meu fiu, Serapion, care s-a ostenit să vadă petrecerea mea!" Şi, binecuvîntîndu-mă, m-a cuprins cu mîinile şi, sărutîndu-mă, mi-a zis: "Nouăzeci şi cinci de ani am petrecut în pustia aceasta şi n-am văzut vreun om, iar acum văd faţa ta, pe care de mult am dorit s-o văd. Şi cum nu te-ai lenevit să suferi atîta osteneală, ca să vii la mine? Deci, să-ţi dea Domnul nostru Iisus Hristos plată în ziua în care va judeca tainele omeneşti".

Acestea zicîndu-le Cuviosul Marcu, mi-a poruncit să şed. Şi am început eu - zice Serapion - a-l întreba de viaţa lui cea vrednică de laudă, iar el mi-a spus, zicînd: "De nouăzeci şi cinci de ani am, precum am zis, petrec în această peșteră, dar nici fiară, nici pasăre, nici pîine omenească n-am mîncat, nici cu îmbrăcăminte nu m-am îmbrăcat. Dar am pătimit treizeci de ani nevoie şi necaz, din cauza foamei, a setei, a goliciunii şi, mai ales, a năvălirilor diavoleşti. În acei ani am mîncam praful pământului, silindu-mă foamea, şi beam apă din mare, cînd mă chinuia setea. Şi s-au jurat între ei diavolii pînă la o mie de ori, ca să mă înece în mare; şi apucîndu-mă, mă trăgeau spre părţile cele de jos ale muntelui acesta. Iar eu mă sculam şi mă suiam la vîrful muntelui, dar ei iarăşi mă tîrau, pînă ce am rămas fără de piele pe trupul meu. Bătîndu-mă şi tîrîndu-mă strigau, zicînd: "Ieşi din pămîntul nostru, pentru că de la începutul lumii nimeni din oameni n-a venit aici. Dar tu cum ai îndrăznit de ai venit?"

După o pătimire ca aceasta de treizeci de ani, după o foame ca aceasta, sete, goliciune şi războaie de la diavoli, s-a vărsat darul lui Dumnezeu şi milostivirea Lui asupra mea cu purtarea de grijă a Lui; s-a schimbat trupul meu cel firesc şi a crescut păr pe el, precum şi hrană neîmpuţinată mi se aduce acum şi îngerii Domnului vin la mine. Şi am văzut locul Împărăţiei cerului şi locaşurile sufletelor sfinţilor, fericirea cea făgăduită şi pregătită celor ce fac cele bune. Am văzut arătarea Raiului lui Dumnezeu şi pomul cunoştinţei din care au mîncat strămoşii noştri. Am mai văzut şi înfățișarea lui Enoh şi Ilie în Rai şi nu este ceva, care să nu-mi fi arătat mie Domnul, din cele ce am cerut de la El".

Şi am întrebat pe fericitul Marcu - zice Serapion: "Spune-mi mie, părinte, cum ţi-a fost venirea ta aici?" Iar Sfîntul a început a-mi povesti aşa: "Eu m-am născut în Atena şi am învăţat filosofia, iar după ce au murit părinţii mei, am zis în sine-mi: "Şi eu voi muri precum şi părinţii mei au murit. Deci, mai bine să mă lepăd de bunăvoie de această lume, mai înainte de a-mi veni ceasul ca să fiu răpit dintr-însa". Şi îndată, dezbrăcîndu-mă de haine, m-am aruncat pe o scîndură în mare, fiind purtat de valuri, şi cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu am ajuns la muntele acesta".

Aşa vorbind, zice Serapion, a venit ziua şi am văzut trupul lui, că era cu peri acoperit peste tot ca o haină şi m-am înspăimîntat şi tremuram de frică, de vreme ce după nimic nu se putea cunoaşte că este om, fără numai după glasul şi după cuvintele ce ieşeau din gura lui. Iar el, văzîndu-mă că mă tem, mi-a zis: "Nu te înspăimînta de vederea trupului meu, că este trup stricăcios luat din pămînt". Şi m-a întrebat, zicînd: "Oare lumea stă în legea lui Hristos, după cel mai dinainte obicei?" Iar eu i-am zis lui: "Cu Harul lui Hristos, mai bine este astăzi decît în vremurile de mai înainte". Iarăşi m-a întrebat: "Mai este oare slujirea de idoli şi prigonire asupra creştinilor pînă acum?" I-am răspuns: "Cu ajutorul sfintelor tale rugăciuni a încetat prigonirea, şi slujirea de idoli nu mai este". Şi s-a bucurat bătrînul cu bucurie mare, auzind acestea. Apoi iarăşi m-a întrebat: "Mai sînt oare sfinţi în lume, ca să facă minuni, precum a zis Domnul în Evanghelie: De veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia, treci de aici şi te aruncă în mare şi va fi vouă?"

Zicînd Sfîntul acestea, deodată s-a ridicat muntele şi s-a mutat de la locul său, ca de cinci mii de coţi şi s-a apropiat de mare. Ridicându-se Sfîntul Marcu şi văzînd că muntele se mișcă, i-a zis: "Nu ţi-am poruncit să porneşti, ci vorbeam cu fratele; deaceia tu du-te la locul tău". Zicînd el acestea, a stat iarăşi muntele la locul său. Eu, văzînd aceasta, am căzut cu faţa la pămînt de frică. Iar el, apucîndu-mă de mînă, m-a ridicat şi, sculîndu-mă, mi-a zis: "Oare n-ai văzut, minuni ca acestea în viața ta?"

Eu am zis: "Nu, părinte". Iar el, suspinînd, a plîns cu amar şi a zis: "Amar pămîntului căci creştinii numai cu numele se numesc așa, iar în faptă nu sînt!" Şi iarăşi a zis: "Bine este cuvîntat Dumnezeu, Cel ce m-a adus la locul acesta sfînt, ca să nu mor în patria mea şi să mă îngrop în pămîntul cel pângărit de multe păcate!".

Petrecînd ziua aceea în cîntări de psalmi şi în duhovnicească vorbire şi făcîndu-se seară, Sfîntul mi-a zis: "Frate Serapioane, oare nu este vremea ca, după rugăciune, să gustăm ceva?" Iar eu nu i-am răspuns. Şi îndată, ridicîndu-şi mîinile spre cer, a început a citi psalmul acesta: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi... Iar după sfîrşitul psalmului, întorcîndu-se spre peşteră, a strigat grăind: "Pune, frate, masa!" Şi iarăşi a zis către mine: "Să intrăm şi să ne împărtăşim din masa pe care Dumnezeu ne-a trimis-o". Iar eu m-am minunat, neînțelegând cui a poruncit Sfântul Marcu să gătească masă, pentru că toată ziua pe nimeni n-am văzut în peşteră.

Intrînd noi în peşteră, am văzut masa, două scaune şi două pîini moi și albe, lucitoare asemenea zăpezii. Erau acolo şi poame preafrumoase, doi peşti fripţi, măsline, finice, sare şi un vas plin cu apă mai dulce decît mierea. Şezînd noi, Sfîntul Marcu a zis: "Binecuvintează, fiule Serapioane". Iar eu am zis: "Iartă-mă, părinte!" Atunci sfîntul a zis: "Doamne, binecuvintează!" Şi am văzut din cer o mînă întinsă aproape de masă, însemînd cu crucea cele puse înainte. Iar după ce am mîncat, a zis: "Ia, frate, acestea de aici!" Şi îndată cu o nevăzută mînă s-a luat masa. Iar eu de amîndouă mă minunam: şi de sluga cea nevăzută - căci îngerul Domnului cel fără de trup, cu porunca lui Dumnezeu slujea celui ce era înger în trup, adică Cuviosului Marcu - şi că în toate zilele vieţii mele n-am gustat asftel de hrană bună, nici n-am băut o astfel de apă dulce, precum era la acea masă.

Atunci, Sfîntul mi-a zis: "Văzut-ai, frate Serapioane, cîte bunătăţi trimite Dumnezeu robilor săi? Pentru că în toate zilele îmi trimite Dumnezeu o pîine şi un peşte. Iar astăzi, pentru tine, mi s-a îndoit masa; căci două pîini şi doi peşti ne-a trimis şi cu o masă ca aceasta în toate zilele mă hrăneşte Domnul, pentru pătimirea mea cea dintîi. Pentru că treizeci de ani, precum ţi-am spus mai înainte, petrecînd în locul acesta, nici o rădăcină de buruiană nu găseam, cu care aş fi putut să mă hrănesc, suferind de foame şi de sete. Apoi de mare nevoie mîncam ţărînă şi beam apă amară din mare şi am umblat gol şi desculţ; şi mi-au căzut degetele de la picioare, de ger şi de cumplitul zăduf şi soarele mi-a ars trupul. Zăceam cu faţa la pămînt ca un mort şi diavolii mă munceau ca pe un părăsit de Dumnezeu; iar eu cu ajutorul lui Dumnezeu pe toate acestea le răbdam, pentru dragostea Lui cea dumnezeiască.

Iar după ce s-au sfîrşit acei treizeci de ani ai pătimirii mele, din porunca lui Dumnezeu mi-a crescut păr şi m-a acoperit cu totul, ca și o haină. Şi de atunci pînă acum, diavolii n-au mai putut să se apropie de mine, foamea şi setea nu mă stăpîneşte, nici gerul şi nici zăduful nu mă supără şi pe lîngă toate acestea de nimic n-am bolit. Iar astăzi se sfîrşeşte măsura vieţii mele şi te-a trimis Dumnezeu aici pentru ca să-mi îngropi smeritul meu trup cu sfintele tale mîini".

După un ceas Sfîntul iarăşi mi-a zis: "Frate Serapioane, petrece noaptea aceasta fără somn, din cauza sfârșitului meu ce s-a apropiat". Şi am stat amîndoi la rugăciune, cîntînd psalmii lui David. După aceea, mi-a zis Sfîntul: "Frate Serapioane, după plecarea mea, să-mi pui trupul meu în peştera aceasta, să astupi uşa cu pietre şi să te duci de aici". Iar eu, închinîndu-mă Sfîntului și cerându-mi iertare, i-am zis: "Părinte, roagă-te lui Dumnezeu, să mă ia împreună cu tine şi să merg unde vei merge tu". Iar Sfîntul, răspunzînd, mi-a zis: "În ziua bucuriei mele nu plînge, ci mai ales te veseleşte. Ție î-ți este de trebuință să te întorci la locul tău. Iar Domnul, Care Te-a adus aici, să-ţi dăruiască mîntuire pentru osteneala ta cea plăcută Lui. Şi să ştii că nu pe aceiaşi cărare pe care ai venit aici, va fi întoarcerea ta, ci cu altă neobişnuită călătorie vei ajunge la locul tău".

Apoi Sfîntul Marcu, după ce a tăcut puţin, a început a zice: "Frate Serapion, însemnată este ziua aceasta pentru mine, mai însemnată decît toate zilele vieţii mele. Astăzi se desparte sufletul meu de suferințele trupeşti şi merge să se odihnească în locaşurile cereşti. Astăzi se va odihni trupul meu de multe dureri şi osteneli; astăzi mă va primi Dumnezeu la Sine".

Acestea zicînd el, s-a umplut peştera de o lumină mai luminoasă decît soarele şi s-a umplut muntele acela de o mireasmă de aromate. Luîndu-mă de mînă Sfîntul Marcu, a zis astfel: "Rămîi peşteră, în care am petrecut cu trupul meu, slujind lui Dumnezeu în vremelnica mea viaţă; iarăşi va petrece în tine, care ai fost casă durerilor, ostenelilor şi nevoilor, trupul meu cel mort, pînă la învierea cea de obşte. Iar Tu, Doamne, desparte-mă de trupul meu, căci pentru Tine am răbdat foamea, setea, goliciunea, gerul, zăduful şi toată strîmtorarea. Însuţi, Stăpîne, îmbracă-mă cu haina slavei, în ziua înfricoşată a venirii Tale. Odihniţi-vă de acum ochii mei, care n-aţi dormitat în rugăciunile cele de noapte; odihniţi-vă picioarele mele cele ostenite de stările cele de toată noaptea. Mă duc din viaţa aceasta vremelnică, iar tuturor celor ce rămîn pe pămînt, le doresc să se mîntuiască.

Mîntuiţi-vă, pustnicilor, care rătăciţi în peşteri şi în munţi pentru Dumnezeu! Mîntuiţi-vă, nevoitorilor, care pentru Împărăţia Cerurilor, răbdaţi toată nevoia! Mîntuiţi-vă, legaţii lui Hristos, cei închişi pentru dreptate, care nu aveţi mîngîiere decît numai pe unul Dumnezeu! Mîntuiţi-vă, lavre, cele ce slujiţi lui Dumnezeu ziua şi noaptea! Mîntuiţi-vă, sfinte biserici, cele ce sînteţi curăţire a păcătoşilor! Mîntuiţi-vă, preoţii Domnului, mijlocitori către Dumnezeu pentru oameni! Mîntuiţi-vă, fiii Împărăţiei lui Hristos, care v-aţi făcut fiii lui Hristos prin Sfîntul Botez! Mîntuiţi-vă, iubitorilor de Hristos, cei ce primiţi pe străini ca pe însuşi Hristos! Mîntuiţi-vă, milostivilor, cei vrednici de milă. Mîntuiţi-vă, cei bogaţi în Domnul care sînteţi făcători de bine! Mîntuiţi-vă, cei săraci pentru Domnul! Mîntuiţi-vă, binecredincioşilor împăraţi şi domni, care, cu dreptate şi cu milostivire, faceţi judecăţile! Mîntuiţi-vă, pustnicii cei smeriţi, şi nevoitorii cei iubitori de osteneală. Mîntuiţi-vă toţi cei ce vă iubiţi unul pe altul, întru Hristos. Să se mântuiască tot pămîntul şi toţi cei ce vieţuiesc în pacea şi dragostea lui Hristos".

După ce a zis acestea Sfîntul Marcu, întorcîndu-se către mine, m-a sărutat, zicîndu-mi: "Mîntuieşte-te şi tu, frate Serapioane! Hristos, pentru Care, cu nădejde, ai suferit osteneala aceasta, să-ţi dea plată după osteneala ta, în ziua venirii Lui". Şi iarăşi mi-a zis: "Frate Serapioane, te jur cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca să nu iei ceva de la smeritul meu trup, nici chiar un fir de păr. Nici să se apropie de el îmbrăcăminte de haine, ci perii cu care m-a îmbrăcat Dumnezeu, să fie trupului meu spre îmbrăcare, iar tu să nu petreci aici".

Aceasta zicînd Sfîntul, şi eu tînguindu-mă, s-a auzit un glas din cer, zicînd: "Aduceţi-Mi vasul cel ales din pustie. Aduceţi-Mi pe lucrătorul dreptăţii, pe creştinul cel desăvîrşit şi pe credinciosul rob. Vino, Marcu! Vino, de te odihneşte în lumina bucuriei şi în duhovniceasca viaţă!" Şi a grăit către mine Sfîntul: "Să plecăm genunchii, frate". Şi i-am plecat. Apoi am auzit un glas îngeresc, grăind către Cuviosul: "Întindeţi mîinile tale".

Acest glas auzindu-l eu - zice Serapion - m-am sculat îndată şi uitîndu-mă am văzut sufletul Sfîntului Marcu, dezlegîndu-se din legăturile trupeşti şi de mîini îngereşti cu haină albă luminoasă acoperindu-se şi suindu-se la ceruri. Încă am văzut şi calea văzduhului către cer și cerurile deschizîndu-se. Apoi am văzut cetele diavoleşti stînd în această cale şi am auzit un glas îngeresc grăind către diavoli: "Fugiţi, fiii întunericului, de la faţa luminii dreptăţii!" Și a fost oprit în văzduh sfîntul suflet a lui Marcu, ca la un ceas. Apoi a venit un glas din cer către sfinţii îngeri, zicînd: "Luaţi şi aduceţi aici pe cel ce a ruşinat pe diavoli".

Iar după ce sufletul Cuviosului a trecut de cetele diavoleşti fără de vătămare, pe cînd se apropia de cerul cel deschis, am văzut ca o asemănare de mînă dreaptă întinsă din cer şi primind sufletul cel fără de prihană. Apoi această vedenie s-a ascuns de la ochii mei şi nimic n-am mai văzut.

Fiind la al şaselea ceas din noapte, am îngrijit şi am pregătit pentru îngropare cinstitul trup al Sfîntului Marcu, petrecînd toată noaptea în rugăciune. Iar după ce s-a făcut ziuă, am săvîrşit obişnuita cîntare asupra trupului, sărutîndu-l cu lacrimi de bucurie; apoi l-am pus în peşteră şi am astupat uşa peşterii cu pietre. După rugăciuni din destul, m-am pogorît din munte, rugîndu-mă lui Dumnezeu şi chemînd pe Sfîntul să-mi fie ajutor, într-acea ieşire din pustia cea înfricoşată şi neumblată. Iar după apusul soarelui, şezînd eu să mă odihnesc, iată cei doi sihaştri, care mai înainte mi se arătaseră, mi-au stat înainte, zicîndu-mi: "Cu adevărat, frate Serapioane, ai îngropat astăzi trupul unui fericit părinte, căruia nu-i este vrednică toată lumea. Deci, sculîndu-te, să călătoreşti noaptea pentru că ziua nu se poate umbla cu înlesnire din cauza arșiței celei mari".

Iar eu, sculîndu-mă, i-am urmat şi am călătorit cu dînşii pînă dimineaţa. Iar cînd începea să răsară ziua, mi-au zis: "Frate Serapioane, mergi în pace la ale tale şi dă mulțumire Domnului Dumnezeu". Depărtîndu-mă puțin de dînşii, mi-am ridicat ochii şi am văzut că mă apropii de uşile bisericii din mănăstirea marelui stareţ Ioan. Şi minunîndu-mă, am preamărit pe Dumnezeu cu mare glas şi mi-am adus aminte de cuvintele Sfîntului Marcu, care îmi zisese că nu pe aceiaşi cale pe care am mers la dînsul, îmi va fi întoarcerea de la dînsul. Şi am crezut, că pentru rugăciunile sfîntului am fost adus în chip minunat. Apoi am dat mulțumire preabunului Dumnezeului nostru, Care pe toate le-a rânduit spre binele meu, nevrednicul, pentru rugăciunile şi rugămințile credinciosului Său rob, Cuviosului Părintelui nostru Marcu.

Auzindu-mi glasul Cuviosul Ioan, a ieşit la mine degrabă şi a zis: "Cu mila Lui Dumnezeu, s-a întors la noi cu bine Cuviosul Serapion". Şi am intrat în biserică, apoi am spus stareţului şi ucenicilor lui toate cele ce se făcuseră şi toţi au preamărit pe Dumnezeu. Şi a zis către mine stareţul: "Cu adevărat, frate, acela a fost desăvîrşit creştin, dar noi numai cu numele ne numim creştini, iar cu faptele stăm departe de adevărata creştinătate. Însă Iubitorul de oameni şi milostivul Dumnezeu, Cel ce a primit pe Sfîntul Marcu, plăcutul Său, în locașurile cele veşnice ale Împărăţiei cerurilor - să ne păzească şi pe noi şi toată sfînta sa sobornicească şi apostolească Biserică, de toate meşteşugirile diavoleşti şi totdeauna să fie El cu noi smeriţii robii Săi, să ne povăţuiască spre împlinirea voii Lui celei dumnezeieşti, ca să mergem şi noi pe urmele sfinților care au bineplăcut Lui, a cuvioşilor părinţilor noştri. Ca şi noi, în înfricoşata zi a judecăţii, să cîştigăm milă, împreună cu părintele nostru Marcu, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpînei noastre Născătoare de Dumnezeu şi cu ale tuturor sfinţilor celor ce au bineplăcut Domnului nostru Iisus Hristos. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea împreună cu Tatăl şi cu Preasfîntul, bunul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi în vecii nesfîrşiţi". Amin.