Cuviosul părintele nostru Ioan, încă de cînd era tînăr, ura desfătările şi plăcerile lumeşti, şi îşi împodobea viaţa cu post şi înfrînare. Pentru aceasta a şi fost hirotonit episcop al Polivatului, urcînd în chip legiuit toate treptele bisericeşti. După ce i s-a încredinţat păstorirea poporului, a adăugat la nevoinţele sale pustniceşti de mai înainte, alte nevoinţe, iar la osteneli, alte osteneli.

Cînd Leon Isaurul a luat cu nevrednicie sceptrul împărăţiei şi a început să hulească sfintele icoane, acest sfînt bărbat s-a dus la Constantinopol şi a mustrat cu tărie necredinţa împăratului. Apoi s-a întors la turma sa, i-a învăţat pe credincioşii săi cu de-amănuntul credinţa şi i-a făcut să fie gata cu toţii să-şi verse sîngele pentru dreapta credinţă.

Vieţuind aşa, a părăsit cele de jos şi s-a mutat la Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care Îl dorea.