Acest fericit Ioan s-a născut în Irinopole, care era una din cetăţile Decapolei; fiu de părinţi creştini şi iubitori de Dumnezeu, cu numele Teodor şi Grigoria. Făcîndu-se de nouă ani, s-a dus la chinovie, unde s-a călugărit, şi fiind osîrduitor, smerit şi ascultător, a fost iubit de dascălul său. Şi a mers împreună cu el la Sinodul al şaptelea, ce s-a adunat a doua oară în Niceea, apoi mai pe urmă şi în Constantinopol.

Dascălul său s-a făcut arhimandrit şi egumen al mănăstirii lui Dalmat, iar el s-a făcut schimnic şi preot, şi de acolo a fost trimis de împăratul Nichifor egumen al Mănăstirii Cataron. Aici, cu plăcere de Dumnezeu şi apostoleşte, a ocîrmuit turma lui Hristos mai mult de zece ani şi era iubit de toţi oamenii. Şi s-au descoperit fericitului încercări a toată lumea iscodite de diavolul urîtor al binelui şi, adunînd şi sfătuind pe toţi fraţii, îndemnîndu-i şi la cele de cuviinţă, a zis către ei: "Privegheaţi, părinţilor şi fraţilor, să nu fiţi furaţi de diavolul şi să nu vă lepădaţi de închinarea la sfintele icoane; căci pe mine nu mă veţi mai vedea între cei vii". Şi în vremea cînd el vorbea acestea, venind unii îndîrjiţi trimişi de Leon, luptătorul împotriva icoanelor, au împrăştiat toată turma şi cele ce au găsit în mănăstire pe la părinţi, ca pe ale lor le-au împărţit. Iar pe păstorul lor, cu lanţuri legat, l-au dus la Bizanţ, lăsînd mănăstirea în pradă.

Mergînd sfîntul la împărat şi numindu-l pe el păgîn şi osîndit, zicîndu-i şi multe altele fără de sfială, l-a pornit spre mînie. Pentru aceasta cumplit a fost bătut peste obraz cu vine de bou; iar fericitul se bucura pătimind pentru Hristos. După aceea, fiind închis în metocul său trei luni, a fost surghiunit la o cetate numită Pentadactilon, în hotarele Lambei. Acolo, legînd picioarele lui cu lanţuri, l-au pus într-o închisoare întunecoasă, lăsîndu-l acolo 18 luni. Iar după aceasta l-au dus gol în cetate, înaintea împăratului spre batjocură.

După multe pricini de cuvinte, a fost dat lui Ioan, cel ce cu nevrednicie era atunci patriarh al Bisericii celei Mari, care multă cruzime a arătat sfîntului, strîmtorîndu-l pe el cu foame în multă vreme. După aceasta l-a înfăţişat iarăşi la împărat şi el l-a trimis la un lagăr numit Criotavron al Bucelarilor; acolo l-a închis doi ani întregi, unde de multă rea pătimire se uscase cu totul carnea de pe trupul lui. Însă sfîntul pe toate suferindu-le, cu mulţumire slăvea pe Dumnezeu. Iar după ce a fost junghiat Leon Armeanul şi a împărăţit în locul său Mihail Travlul, fiind liberaţi toţi cei de prin surghiunuri, s-a dus şi sfîntul pînă la Calcedon, neavînd voie ca să intre în cetate. Iar după aceea împărăţind Teofil, a voit cuviosul să se aşeze în oarecare mănăstire împreună cu alţi părinţi; apoi fiind prinşi de patriarhul din acea vreme şi cumplite necazuri suferind fericitul, a fost surghiunit la ostrovul Afusiei, unde, împlinind doi ani şi jumătate, a văzut oarecare vedenie şi, vestind celor dimpreună cu el mutarea sa, după trei zile s-a dus către Domnul.