BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Cuviosul Gheorghie Ivirul

Sinaxar 13 Mai


Un mare monah georgian, scriitor și cuvios, continuator al operei vărului său, Cuviosul Eftimie Iviritul. Familia lui aparținea clasei funcționarilor de la curte și de aceea a primit o aleasă educație greacă în Constantinopol. S-a nevoit în diferite chinovii din patria lui ca novice. A devenit monah într-o mănăstire de lângă Antiohia a Muntelui Negru și a trăit aproape de minunatul lui povățuitor, Gheorghe Zăvorâtul.

A plecat la îndemnul bătrânului lui în Muntele Athos, continuându-și nevoința în mănăstirile Marea Lavră și Iviron. În cea de-a doua s-a nevoit pentru aproape cincisprezece ani, unde a și devenit egumen. Cu ajutorul împăratului Constantin Monomahul, a reînnoit mănăstirea. A devenit și el ctitor al ei, mai cu seamă al naosului Bisericii.

A renunțat la vrednicia egumeniei și s-a întors la mănăstirea din Muntele Negru. Împărăteasa Georgiei l-a folosit în diferite misiuni importante. Perioada de cinci ani cât a rămas în Georgia s-a mulțumit să ajute în ridicare moravurilor poporului și a societății înalte. La bătrânețe a dorit să se săvârșească în Sfântul Munte. Întorcându-se la locurile prietene, moartea l-a aflat în Constantinopol. Cinstitele lui moaște au fost transportate în mănăstirea Iviron, unde a fost înmormântat la Litia mănăstirii.

A scris viața rudelor sale și ctitorilor mănăstirii, Cuvioșii Ioan și Eftimie. A tradus din greacă sau a revăzut multe cărți ale Noului Testament, cu conținut de drept canonic, de dogmatică, de hagiografie și de liturgică. Cuviosul Gheorghe, împreună cu Sfântul Eftimie, sunt socotiți printre cele mai mari personalități ale literaturii georgiene.

Deși a adormit pe 24 Mai, georgienii prăznuiesc pomenirea lui pe 30 iunie, rânduindu-l împreună cu Sfinții Apostoli. Se cinstește pe 13 Mai.

BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE