Cuviosul Anuvie a fost de neam egiptean, având mare credinta Si dragoste catre Hristos Dumnezeu. Si facând pagânii închinatori de idoli prigonire mare împotriva crestinilor, acesta a marturisit cu îndrazneala pe Hristos înaintea pagânilor si a fost muncit de ei pentru aceasta.'Iar cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, a fost eliberat si s-a dus în pustia Egiptului, unde s-a nevoit si s-a ostenit pentru Dumne­zeu pâna la adânci batrâneti.

Iar sfârsitul lui a fost astfel: Lânga malul râului Nil, care adapa tara Egiptului, s-au adunat odata la un loc trei parinti pustnici, purtati fiind de duhul lui Dumnezeu: avva Sur, avva Isaia si avva Pavel. Deci, întrebându-se unul pe altul, care încotro merge, s-a aflat ca toti acesti trei cuviosi aveau acelasi gând si acelasi scop, caci fiecare dintre dânsii mergea la parintele Anuvie; iar de la locul acela unde se adunasera si pâna la manastirea lui Anuvie era cale pe apa ca de trei zile, si calea era împotriva apei.

Deci, asteptând ei pe mal multa vreme ca sa vina vreo corabie care sa mearga în acel loc, n-au aflat. Pentru aceasta s-au mâhnit si au zis între dânsii: „Sa ne rugam Domnului sa faca cu noi aceasta mila, ca sa nu ni se curme scopul nostru si sa nu ni se împiedice calea începuta, ca sa nu ne întoarcem deserti la locurile noastre". Apoi Isaia si Pavel au zis catre avva Sur: „Parinte, roaga-te tu mai ales, pentru ca stim ca pe tine te asculta totdeauna Dumnezeu si acum ne va împlini prin tine cererea". Iar el le-a poruncit ca si ei împreuna cu dânsul sa-si plece genunchii la rugaciune, iar el s-a întins pe pamânt în chipul crucii, aruncându-se cu fata înaintea Domnului. Iar dupa savârsirea rugaciunii, sculându-se ei de la pamânt, au vazut stând lânga mal o corabie si, rugându-se iarasi, s-au suit într-însa.

Deci, plecând corabia, mergea împotriva apei, fiind purtata de vânt si cârmuindu-se de nevazuta putere a lui Dumnezeu. Si atât de iute mergea, încât într-un ceas a trecut atâta cale, câta abia ar fi facut-o cu multa osteneala în trei zile. Si sosind corabia la mal, în dreptul locasului lui Anuvie, parintii au iesit din corabie pe pamânt, iar parintele Isaia a zis: „Domnul mi-a aratat pe barbatul la care mergem întâmpinându-ne pe noi si spunându-ne fiecaruia din noi tainele inimii noastre". Dupa aceea a zis si parintele Pavel: „Si mie mi-a descoperit Domnul, ca dupa trei zile îl va lua pe el din lumea aceasta".

Si mergând ei spre manastire si departându-se putin de la râu, iata ca venea întru întâmpinarea lor Cuviosul Anuvie. Si sarutându-i pe dânsii, le-a zis: „Bine este cuvântat Domnul, Cel ce v-a aratat mie pe voi si acum în trup si mai înainte întru Duhul". Si ducându-i pe ei cu dragoste în chilia sa, a început a le spune la fiecare dintre dânsii lucrurile cele bune ale lor, care nu se stiau de nimeni altul, fara numai de Unul Dumnezeu - cum cineva se nevoieste deosebi si, savârsind fapta cea buna, este placut Stapânului sau, lui Hristos Domnul, si ce fel de dar are fiecare de la Domnul.

Atunci parintele Isaia a zis catre dânsul: „O, avva, de vreme ce ne-a descoperit noua Domnul despre tine ca dupa trei zile te va lua la Dânsul din aceasta viata vremelnica; de aceea ne rugam tie sa ne spui noua pustnicestile tale osteneli si faptele tale cele îmbunatatite, prin care ai placut lui Dumnezeu. Nu te teme de prihana slavei desarte, pentru ca, ducându-te din lumea aceasta, le vei lasa celor de pe urma ai tai pilda vietii tale celei placute lui Dumnezeu, ca sa-ti fie tie vrednici urmatori".

Atunci parintele Anuvie a început a zice: „Nu-mi aduc aminte sa fi facut vreun lucru mare si cinstit, fara numai am pazit aceasta cu darul Dumnezeului meu: din vremurile în care a fost prigonire si am marturisit înaintea muncitorilor numele Mântuitorului nostru, n-a iesit cuvânt mincinos din gura mea, pentru ca, o data marturisind dreptatea, n-am voit dupa aceea sa zic ceva nedrept si mincinos; o data iubind cele ceresti, n-am voit ca dupa aceea sa mai iubesc ceva din cele pamântesti. Si mi-a ajutat mie la aceasta si mila Domnului, pentru ca mi-a dat mie sa nu mai am niciodata trebuinta de ceva lucruri pamântesti, ci tot felul de hrana pe care îl doream, sfintii îngeri mi-1 aduceau mie si nimic din cele ce se fac pe pamânt n-a tainuit de mine Domnul meu; si niciodata nu s-a lipsit inima mea de dorirea Lui cea dumnezeiasca. Nu m-am odihnit ziua si noaptea, cautând pe Cel ce L-a iubit sufletul meu, pe Stapânul Hristos, ca sa pot totdeauna sa-L vad cu ochii mei cei sufletesti si sa ma îndulcesc de vederea Lui. Si vad întotdeauna si pe îngerul lui Dumnezeu, fiind de fata cu mine si aratându-mi pe toti stapânitorii lumii veacului acestuia. Lumina mintii mele niciodata nu s-a stins; toate câte le-am cerut de la Domnul, îndata mi le-a dat mie. Am vazut de multe ori cetele îngeresti, stând înaintea lui Dumnezeu. Am vazut cetele Sfintilor mucenici si ale marturisitorilor, soboarele monahilor si ale tuturor sfintilor si, mai ales, ale celor care nu aveau alta osârdie pe pamânt fara numai sa slaveasca totdeauna si sa binecuvânteze cu credinta pe Domnul întru simplitatea inimii lor. Am mai vazut si pe satana si pe diavolii lui dati în focul cel vesnic si iarasi, împotriva acelora, am vazut pe cei drepti care se îndulceau de vesnica bucurie".

Acestea si altele multe asemenea acestora le-a spus Cuviosul Anuvie vreme de trei zile la parintii ce venisera la dânsul spre cercetare. Si a zis acestea nu pentru slava desarta, ci pentru folosul celor ce le ascultau, pentru ca, fiind silit prin rugaminte de cei ce au venit la dânsul, le spunea toate din toata inima, cu stiinta curata si cu multa smerenie.

Iar dupa ce au trecut trei zile, si-a dat sufletul sau cu bucurie si cu pace. Si îndata s-au vazut sfintii îngeri luând sufletul lui si ridicându-1 spre înaltimea cerului, auzindu-se în vazduh prea dulci cântari îngeresti. Astfel a trecut Cuviosul Anuvie de la cele pamântesti la cele ceresti, el care a marturisit numele lui Hristos înaintea pagânilor si a suferit rani pentru aceea, iar acum se preamareste în ceata marturisitorilor, înaintea îngerilor ceresti, în fata lui Iisus Hristos Domnul nostru, Caruia, împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh, se cuvine cinste si slava în veci. Amin.