Când parintele nostru, Cuviosul Antonie al Pecerscai, era vestit prin darul tamaduirii, acest fericit Agapit a venit din Kiev la dânsul în pestera, dorind tamaduirea sufleteasca prin tunderea în sfânta rânduiala monahala, pe care a si câstigat-o, si a urmat cu tot sufletul vietii celei asemenea cu îngerii a Cuviosului Antonie, fiind el însusi martor al ispravilor aceluia si vazând cum acel mare barbat slujea singur bolnavilor si-i tamaduia cu rugaciunea sa; însa, acoperindu-si darul rugaciunii sale ce i se daduse, le dadea acelora verdeturi din mâncarea sa, ca si cum acelea erau pentru tamaduire.
De aceea, vazând aceasta fericitul Agapit, s-a ostenit multi ani, râvnind la nevointele sfântului staret. Deci atunci când se îmbolnavea cineva din frati, fericitul îsi lasa chilia sa - pentru ca nu era nimic de furat într-însa - si se ducea la fratele cel bolnav, caruia îi slujea si îi purta de grija, si se ruga lui Dumnezeu neîncetat pentru mântuirea bolnavului, desi, de multe ori, i se lungea boala cuiva - Dumnezeu binevoind astfel -, ca sa înmulteasca credinta si rugaciunea robului sau Agapit. Si asa urmând nevointelor Cuviosului Antonie, acest fericit Agapit s-a învrednicit a fi partas aceluiasi dar cu dânsul, pentru ca tamaduia cu rugaciunea sa pe toti bolnavii carora asijderea le dadea verdeturi pe care el le fierbea pentru mâncarea sa. De aceea s-a numit si doctor, si s-a auzit si în cetate despre el, si multi bolnavi, venind la dânsul, se întorceau sanatosi.
In acea vreme, era în cetatea Kievului un doctor oarecare, cu neamul si cu credinta armean. Acel doctor era foarte mester în doctorii, cum mai înainte de el nu fusese altul, caci numai ce privea spre un bolnav de moarte, îndata îl cunostea si îi spunea lui ziua si ceasul mortii, si niciodata nu i se schimba cuvântul lui. De aceea, pe unul ca acela, nu mai voia sa-1 îngrijeasca nicidecum. Deci un bolnav din aceia a fost adus în Manastirea Pecersca. Si acela era cel dintâi din boierii cneazului Vsevolod, iar doctorul armean îl deznadajduise, vestindu-i ca o sa moara dupa opt zile. Iar fericitul Agapit, facând rugaciune pentru dânsul, i-a dat sa manânce verdeturi din care mânca el însusi, si astfel 1-a facut sanatos. Si îndata slava sa s-a vestit în tot pamântul Rusiei.
Deci doctorul armean, ranindu-se de sageata zavistiei, a început a ocarî pe fericitul Agapit. Apoi a trimis în Manastirea Pecersca pe un osândit la moarte, caruia a poruncit sa i se dea verdeturi de moarte, ca, gustând din ele, sa moara înaintea lui Agapit. Iar fericitul, vazându-1 pe acela murind, i-a dat din aceleasi verdeturi din care mâncase el singur si, facând rugaciune pentru dânsul, a izbavit de moarte pe cel osândit mortii. De atunci, acel armean s-a înarmat cu mai multa mânie asupra fericitului si a îndemnat pe cei de o credinta cu sine ca sa-i dea sa bea otravuri de moarte lui Agapit însusi. Dar fericitul Agapit, bându-le, a ramas fara de vatamare, pentru ca stie Domnul sa izbaveasca de ispite pe cei dreptcredinciosi, dupa cum a zis: Macar de ar bea si ceva de moarte, nu-i va vatama pe ei.
Dupa aceasta s-a îmbolnavit în Cernigov cneazul Vladimir Vsevolodovici Monomahul, pe care îl îngrijea cu dinadinsul doctorul armean, însa nimic nu sporea, ci mai mult se întarea boala; de aceea, cneazul fiind aproape de sfârsit, a trimis la parintele Ioan, egumenul Pecerscai, si 1-a rugat sa trimita la dânsul în Cernigov pe fericitul Agapit, pentru a-1 tamadui de boala. Deci, chemându-1 egumenul la dânsul, i-a spus de rugamintea cneazului. însa fericitul Agapit - care niciodata nu a fost vazut sa iasa afara pe poarta sa tamaduiasca vreun bolnav, ci numai în manastire vindeca -, a raspuns cu smerenie: „Daca voi merge la cneaz pentru un lucru ca acesta, apoi voi merge la toti! Deci ma rog tie, parinte, sa nu ma faci a iesi din manastire pentru slava omeneasca, de care m-am fagaduit înaintea lui Dumnezeu sa fug pâna la cea din urma rasuflare a mea. De vei voi, este mai bine sa ma duc în alta tara si, dupa ce va trece nevoia aceasta, iar ma voi întoarce aici".
Deci trimisul cneazului, pricepând ca nu poate sa duca pe fericitul Agapit la stapânul sau, a început a se ruga ca sa-i dea macar verdeturi spre tamaduire. Deci fericitul, fiind silit de egumen, a dat trimisului verdeturi din mâncarea sa, pe care ducându-le acela si cneazul gustându-le, îndata s-a facut sanatos, pentru rugaciunile fericitului.
Atunci cneazul Vladimir Monomahul a venit el însusi în Manastirea Pecerscai, voind sa vada cine este acela prin care Dumnezeu i-a daruit sanatate, caci niciodata nu vazuse pe fericitul si dorea sa-1 cinsteasca cu dar de avere. însa Agapit, nevoind sa fie slavit pe pamânt, s-a ascuns, iar cneazul a dat egumenului aurul pe care îl adusese aceluia. Apoi, nu dupa multa vreme, acelasi Vladimir a trimis pe unul din boierii sai cu multe daruri la fericitul Agapit. Iar trimisul gasindu-1 în chilie pe sfântul, i-a pus înainte cele ce adusese. Iar fericitul i-a zis: „O, fiule, eu niciodata n-am luat nimic de la nimeni, de vreme ce niciodata n-am tamaduit cu puterea mea, ci cu puterea lui Hristos; deci nici acum nu-mi trebuie acestea". Boierul a raspuns: „Parinte, cel ce m-a trimis stie ca nu-ti trebuie nimic, dar te rog, pentru mângâierea fiului tau, caruia Dumnezeu i-a daruit prin tine sanatate, primeste acestea si le da, de-ti este placut, saracilor". Deci staretul i-a zis: „De vreme ce graiesti astfel, le voi primi cu bucurie; însa sa spui celui ce te-a trimis ca si celelalte, câte le are, sunt straine, si nu va putea sa ia nimic din ele cu sine, când se va duce din aceasta viata trecatoare. De aceea, sa le împarta saracilor, caci Domnul însusi, Care se afla întru aceia, 1-a izbavit pe el de moarte, iar eu nimic n-as fi sporit. Deci îl rog sa nu fie neascultator într-aceasta, ca sa nu patimeasca ceva mai rau".
Acestea zicând fericitul Agapit, a luat aurul adus si s-a dus cu el din chilie, ca si cum ar voi sa-1 ascunda; dar, ducându-1 afara din chilie, 1-a aruncat si, fugind, s-a ascuns. Iar boierul dupa putina vreme a iesit si a vazut toate darurile lepadate înaintea usii, pe care, luându-le, le-a dat egumenului Ioan. Apoi întorcându-se la cneaz, i-a spus toate cele ce a vazut si a auzit de la acel fericit. Atunci toti au cunoscut ca este rob adevarat al lui Dumnezeu, de la Acela singur trebuindu-i plata, iar nu de la oameni. Atunci cneazul, neîndraznind a nu asculta pe sfânt, a început a-si împarti fara crutare averea sa saracilor.
Iar dupa multa osteneala si nevointe placute lui Dumnezeu, însusi fericitul batrân Agapit, doctorul fara de plata, s-a îmbolnavit. Si înstiintându-se de acest lucru, doctorul cel mai sus pomenit, armeanul, a mers la el pentru cercetare si a început a se întreba oi el despre mestesugul doctoricesc, întrebându-1: „Cu ce fel de verdeturi se tamaduieste acel fel de boala?" Fericitul a raspuns: „Cu acelea cu care însusi Domnul, doctorul sufletului si al trupului, va da sanatate".
Si întelegând armeanul ca sfântul este foarte nestiutor în doctorii, a zis catre ai sai: „Acesta nu stie nimic din mestesugul nostru". Apoi, luându-1 pe el de mâna, a zis: „Adevarul spun, caci a treia zi vei muri! Iar de s-ar schimba cuvântul meu, atunci îmi voi schimba viata si voi fi si eu monah ca si tine". Atunci fericitul a zis cu mânie: „Astfel este chipul doctoriei tale? îmi vestesti mai mult de moarte, în loc sa-mi dai ajutorul tau? De esti iscusit, da-mi viata; iar de nu o stapânesti pe aceasta, de ce ma ocarasti, osândindu-ma ca sa mor a treia zi? Caci Domnul mi-a vestit ca dupa a treia luna voi merge la El". Armeanul a zis iarasi: „Iata, acum cu totul te-ai schimbat, iar bolnavi ca acestia niciodata nu pot trai mai mult de trei zile"vCaci slabise foarte mult, încât nu putea nici sa se miste.
In aceasta vreme, au adus la fericitul Agapit, cel care era atât de bolnav, un bolnav din Kiev pentru tamaduire. Iar fericitul, cu ajutorul prea minunat al lui Dumnezeu, s-a sculat îndata ca si cum n-ar fi fost bolnav si, luând obisnuitele sale verdeturi pe care le avea spre mâncare, le-a aratat armeanului, zicând: „Acestea sunt verdeturile doctoriei mele, vezi si întelege!" Iar el vazând, a zis sfântului: „Acestea nu sunt din verdeturile noastre, dar mi se pare, ca sunt din Alexandria".
Iar fericitul, râzând de nestiinta lui, a dat bolnavului sa guste din verdeturile acelea si, rugându-se, îndata 1-a facut sanatos pe acel bolnav. Apoi a zis catre armean: „Fiule, te rog manânca din aceste verdeturi cu mine, de-ti este cu placere, de vreme ce nu am cu ce sa te ospatez". Armeanul a raspuns: „Parinte, noi în aceasta luna postim patru zile; deci acum sunt în post". Acestea auzindu-le fericitul, 1-a întrebat: „Cine esti tu si ce credinta ai?" Iar el i-a raspuns: „Au n-ai auzit de mine, ca sunt armean?" Fericitul Agapit a zis catre el: „Cum dar ai îndraznit a intra aici si a-mi spurca chilia mea, si înca a ma tinea si de mâna mea pacatoasa? Iesi de la mine, strainule de credinta si necredinciosule". Iar el, fiind rusinat, s-a dus.
Dupa aceasta fericitul Agapit, dupa proorocia sa, a trait trei luni si, îmbolnavindu-se putin, s-a dus catre Domnul în ziua de întâi iunie. Astfel, fiindca a fost doctor fara de plata pe pamânt, si-a luat multa plata acum în ceruri, unde nu este durere. Iar cinstitele lui moaste, fratii le-au pus cu cântare, dupa obicei, în pestera cuviosului Antonie.
Iar dupa moartea sfântului, armeanul a venit la Manastirea Pecersca si a zis egumenului: „De acum parasesc eresul armenesc si cred cu adevarat în Domnul Hristos, Caruia doresc a-I sluji în sfânta rânduiala monahiceasca. Caci mi s-a aratat fericitul Agapit, zicându-mi: ŤTe-ai fagaduit sa primesti chipul monahicesc. De vei minti, odata cu viata îti vei pierde si sufletul!ť Si eu cred ca cel ce mi s-a aratat este sfânt, de vreme ce, de ar fi voit sa traiasca mai multa vreme aici, Dumnezeu i-ar fi daruit lui. Eu vazusem ca el nu va trai mai mult de trei zile, iar Dumnezeu i-a adaugat trei luni si, de as fi zis sa nu traiasca el trei luni, ar fi trait trei ani. Deci acum socotesc ca singur a voit sa se duca de la noi, dorind împaratia sfintilor, ca un adevarat sfânt. Caci Dumnezeu, mutându-1 din vremelnica viata, din locasul acesta, i-a daruit viata cea vesnica în locasurile cele ceresti; drept aceea doresc a împlini degrab porunca acestui sfânt barbat".
Auzind acestea egumenul de la armean, 1-a tuns în schima monahala, învatând din destul pe doctorul trupurilor celor straine, ca sa fie iscusit în doctoria sufletului sau, urmând fericitului Agapit. Iar el, nevoindu-se cu dumnezeiasca placere, si-a petrecut viata în aceeasi manastire a Pecerscai si a primit fericitul sfârsit, întru cinstea doctorului sufletelor si al trupurilor, a Domnului nostru Iisus Hristos, si a Celui fara de început al Lui Parinte si a Preasfântului, Bunului si de viata Facatorului Sau Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.