Sfântul Mare Mucenic Teodor a patimit pentru Hristos de la pagânul împarat Lichinie, în cetatea Eracliei, unde era voievod. Vremea sfârsitului sau a fost în opt zile ale lunii februarie, iar în aceasta luna si zi se cinsteste aducerea cinstitelor lui moaste din cetatea Eracliei în Evhaita, patria lui. Pentru ca asa i-a zis el lui Uar, slugii sale, care a privit la patimirea sa si a scris-o pe aceea: „Trupul meu sa-1 pui în Evhaita, în stapânirea stramosilor mei". Deci cel ce va voi sa stie toate cele despre acest sfânt, sa citeasca patimirea lui cea scrisa pe larg si pusa în ziua de opt februarie. Iar noi sa pomenim aici o minune care s-a facut de icoana lui si pentru care Sfântul Anastasie Sinaitul si Sfântul Ioan Damaschin ne încredinteaza. Acea minune a fost astfel:

Departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de pasi, era un loc care se numea Carsat, unde era biserica Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Si când au luat saracinii locul acela în stapânirea lor si au început a locui acolo, multi dintre dânsii au intrat în biserica mucenicului si au întinat-o cu toate necuratiile, pentru ca au bagat în ea dobitoacele lor, femeile si copiii si faceau acolo multe pacate trupesti spurcate si urâte. Si acolo, pe un perete, era pictat chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor, iar într-o zi oarecare, sezând multi saracini si vorbind în biserica aceea, unul dintre dânsii a luat un arc si o sageata si, încordând arcul, a sagetat în acel chip si a nimerit cu sageata în umarul drept al sfântului si îndata a curs sânge din icoana, ca dintr-un om viu. Si vazând saracinii aceasta minune, s-au mirat, însa n-au iesit din biserica, ci locuiau în ea si îsi savârseau necuratiile dupa obiceiul lor cel spurcat. Si erau cei ce locuiau acolo douazeci de saracini, fiecare având femeile si copiii lor; si în putine zile toti au pierit cu moarte amara, fiind loviti fara de veste. Iar cei ce locuiau afara din biserica, toti au ramas sanatosi în acea vreme. Si spune Cuviosul Anastasie Sinaitul despre acea icoana, ca a vazut-o el însusi si era pe ea semnul sângelui ce cursese din rana.

Aceasta minune a fost spre înfricosarea saracinilor necredin­ciosi, iar noua credinciosilor spre învatatura, ca sa stim ca suntem datori a cinsti sfintele icoane, caci prin ele se fac minuni si lucreaza minunat darul Dumnezeului nostru.