Părinţilor şi fraţilor şi iubiţi credincioşi,

Prea Bunul Dumnezeu a lăsat Duminicile şi sărbătorile de peste an ca pe nişte limanuri pentru corăbiile sufletelor noastre ce aleargă prin valurile şi furtunile vieţii, ca pe nişte popasuri de odihnă pentru călătorii împovăraţi ce suntem, popasuri duhovniceşti pentru odihna sufletelor noastre, care în fiecare zi şi ceas se află în luptă cu valurile veacului de acum.

După cum ştim cu toţii, omul, muncind, se osteneşte şi cu trupul, şi cu sufletul său. Cu trupul fiindcă orice lucru – şi mai ales munca cea grea – cere sforţare, trudă şi oarecare durere până ce se duce la îndeplinire. Vedem uneori că şi după un ceas sau două de muncă grea ne obosim; dar nevoia de cele strict necesare pentru viaţa de aici ne face să ne silim la muncă nu două-trei ceasuri, ci zile întregi, şi uneori chiar şi nopţile le facem zile pentru a lucra şi a spori noi în cele ce ne sunt de trebuinţă. Nu e rea munca, ci este un lucru cinstit şi de nevoie tuturor oamenilor; ba chiar, după învăţătura Sfintei Scripturi, munca este şi obligatorie pentru neamul nostru omenesc (Ieşirea 20, 9; Deuteronomul 5, 13; Ecclesiastul 9, 10 şi 11,6; Romani 12, 11; Efeseni 4, 28; I Tesaloniceni 4, 11 ş. a.). Încă vedem că Dumnezeu i-a dat lui Adam poruncă – chiar în rai fiind el – să-l lucreze şi să-l păzească (Facerea 2, 15). Iar după căderea strămoşilor Adam şi Eva, mai cu dinadinsul li s-a poruncit să muncească şi întru sudoarea feţei lor să-şi mănânce pâinea, până ce se vor întoarce în pământul din care au fost luaţi (Facerea 3, 18-19). Munca este deci de neapărată trebuinţă pentru împlinirea nevoilor noastre (Pilde 27, 23-27; Fapte 20, 34) şi pentru împlinirea trebuinţei altora (Efeseni 4, 28; Pilde 13, 4-11). Marele apostol Pavel, arătând că munca este un lucru cinstit şi de mare nevoie oamenilor, a zis: "Cela ce nu lucrează, nici să nu mănânce!" (II Tesaloniceni 3, 10).

Dar cum spuneam mai înainte, omul la muncă, şi mai ales la muncă grea, oboseşte nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul său, prin grija şi încordarea atenţiei ce trebuie a depune spre a face lucrul bun şi cu spor. Omul oboseşte şi cu partea văzută – adică trupul – şi cu cea nevăzută a sa – sufletul – la lucrul său de fiecare zi şi ceas. Pentru aceea Prea Bunul Dumnezeu, Care a zidit pe om şi ştie neputinţa lui, i-a rânduit lui anumite sărbători peste an, ca pe nişte popasuri în care el să se odihnească şi cu trupul, şi cu sufletul său de multele sale griji şi osteneli.

Iar fiindcă sufletul omului e nemuritor şi are ca patrie cerul şi veşnicia veacului viitor, Dumnezeu i-a rânduit lui sărbătorile spre a le prăznui pe ele nu trupeşte şi păgâneşte, ci sufleteşte şi duhovniceşte, după cum auzim că ne învaţă Sfânta Scriptură, zicând: "Tot lucrul trupesc nu veţi face într-însele" (Leviticul 25, 35); iar în alt loc ne spune dumnezeiasca Scriptură ca în zi de sărbătoare să nu facem nici un lucru, fără numai pe cele ale sufletului (Deuteronomul 15, 8). Dar care sunt cele ale sufletului? Iată care: sfătuirea cea duhovnicească, rugăciunile cele de acasă, mergerea la Sfânta Biserică, slavosloviile, citirea Psaltirii, ascultarea dumnezeieştii Liturghii, milostenia la săraci, citirea Sfintelor Scripturi şi a celorlalte cărţi sfinte, ajutorarea văduvelor, cercetarea celor bolnavi, facerea de bine la cei din nevoi şi altele de acest fel. Şi măcar că aceste fapte bune se cade creştinului a le face în toată vremea, mai cu osebire este însă bine a le face pe ele în Duminici şi sărbători. Încă li se cade creştinilor, în zilele sfinte ale sărbătorilor, a aduce după putere din agonisita lor şi jertfă la sfintele biserici, spre a fi binecuvântaţi de Dumnezeu ei şi cele ale lor. Deoarece Însuşi Dumnezeu a poruncit, zicând: "… dar nimeni să nu se înfăţişeze înaintea feţei Domnului cu mâinile goale, ci fiecare să vină cu dar în mâna sa, după cum l-a binecuvântat Domnul Dumnezeu" (Deuteronomul 16, 16-17). Iar dacă cineva este sărac şi nu are de unde aduce jertfe la Biserică, apoi să-I aducă Lui duh umilit, inimă înfrântă şi smerită, care sunt jertfe bineplăcute lui Dumnezeu (Psalmi 50, 18).

Şi iarăşi Sfânta Scriptură zice: "Şi te vei veseli în ziua sărbătorii tale înaintea Domnului Dumnezeului tău, tu şi feciorul tău, şi fata ta, şi sluga ta, şi slujnica ta, şi levitul care este în cetăţile tale, şi nemernicul, şi săracul, şi văduva care este între voi" (Deuteronomul 16, 11). Dar ce fel de veselie ne îndeamnă să facem noi înaintea Domnului în zile de sărbătoare? Cu adevărat este vorba despre veselia cea vrednică de plăcerea Domnului, adică despre cea fără de păcat, despre cea adevărată şi duhovnicească. Această bucurie duhovnicească ne-o pricinuieşte lucrarea tuturor faptelor bune mai sus arătate.

Iar dacă noi, în loc de faptele care sunt folositoare sufletului, vom face în zile de sărbători lucrurile cele rele trupeşti, sau mai bine zis păcate grele, atunci sărbătorile Domnului nu vor mai fi ale Lui, ci ale noastre. Iar dacă noi vom spurca cu păcatele şi cu fărădelegile noastre zilele sfintei Duminici şi ale sfintelor sărbători, şi vom prăznui păgâneşte şi drăceşte, apoi va veni peste noi mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu şi vom auzi de la El: "Sărbătorile şi praznicele voastre le-a urât sufletul Meu. Făcutu-v-aţi Mie spre saţ şi nu voi mai suferi păcatele voastre" (Isaia 1, 14).

Cine în duminici şi în sfintele sărbători se duce la crâşmă şi nu la biserică, unul ca acela să asculte glasul lui Dumnezeu, Care zice: "Vai celor ce se scoală dimineaţa şi umblă după băutură beţivă aşteptând până seara, că vinul îi va arde pe ei" (Isaia 5, 12). Cine în aceste zile sfinte se pune pe băut şi tocmeşte lăutari să-i cânte, acela se face părtaş aceluiaşi vai din partea lui Dumnezeu, Care zice: "Vai celor ce cu chitare, cu alăute, cu timpane şi cu fluiere beau vinul, iar lucrurile lui Dumnezeu nu le caută!" (Isaia 5, 13). Cei ce se împodobesc cu haine luxoase şi îşi pun podoabe de mult preţ pe cap şi pe mâini, spre a fi lăudaţi de oameni, şi se dau cu parfumuri şi miresme scumpe, spre a mirosi pe drumuri, aceia să audă glasul Domnului, Care zice: "Vai celui fărădelege, că rele vor veni asupra lui, după faptele lui!" (Isaia 5, 10). Şi care sunt acele rele, iată: "În locul parfumului şi al mirosului celui frumos va fi praf şi în loc de brâie scumpe se vor încinge cu funii, în locul podoabelor celor de aur ale capului vor avea pleşuvie pentru faptele lor şi în locul hainelor celor de porfiră se vor îmbrăca cu saci, şi fiul tău cel frumos, pe care îl iubeşti, de sabie va cădea, şi vor plânge sicriele podoabele voastre şi veţi rămâne singuri şi vă veţi lovi de pământ" (Isaia 4,10 şi 23-24).

Dar zic iubitorii de dezmierdări, şi cei beţivi, şi cei iubitori de petreceri necuvioase: "A bea şi a juca şi a mă împodobi cu haine luxoase şi a chefui nu este nici un rău". Unii ca aceştia să audă glasul lui Dumnezeu, Care prin Isaia Proorocul zice: "Vai celor ce zic răului că este bine şi binelui că este rău, celor ce pun lumina întru întuneric şi întunericului îi zic lumină, celor ce zic amarului că este dulce şi dulcele îl numesc amar!" (Isaia 5, 20). Şi iarăşi zice: "Vai celor înţelepţi întru sine şi singuri înaintea lor ştiuţi!". Şi iarăşi: "Vai celor tari, care amestecă vinul, celor ce îndreptează pe cel nedrept pentru mită, lepădând dreptatea dreptului" (Isaia 5, 21-23). Apoi, arătând şi pedeapsa ce urmează asupra lor, zice: "Pentru aceasta, în ce chip se arde trestia de flăcări, aşa rădăcina lor ca ţărâna va fi şi floarea lor ca praful de pulbere se va înălţa, că n-au voit să facă legea Domnului Savaot şi cuvântul Sfântului lui Israil l-au întărâtat [nesocotit]" (Isaia 5, 24).

Asemenea şi Sfântul Ioan Gură de Aur zice către acei creştini care au lăsat în ziua de sărbătoare biserica lui Dumnezeu şi au alergat la teatre, şi la jocuri, şi la alte privelişti stricătoare de suflete: "În ziua de sărbătoare trebuie ca voi să vă odihniţi şi să slăviţi pe Dumnezeu. Iar voi la teatre v-aţi suit şi din fum în foc aţi sărit, şi în altă prăpastie mai cumplită v-aţi aruncat" (Din Cuvânt către cei ce au lăsat Biserica şi s-au dus la teatre şi alergări de cai; în Puţul, Buzău, 1833, p. 148).

Iar fiindcă unii se îndreptăţeau, spunând că nu se smintesc de cele ce văd şi aud la teatre şi la distracţii, când se duc acolo în zilele de sărbători, Sfântul le dovedeşte cu mărturii tari din dumnezeiasca Scriptură marea primejdie sufletească pe care o iau de acolo şi, mustrându-i, le zice: "Şi îndrăzneşti a zice cum că din vederea cea de acolo nu pătimeşti nimic omenesc? Au doară piatră este trupul tău? Au doară de fier eşti? Au doară eşti tu mai filosof decât bărbaţii cei mari şi viteji care din simpla vedere au căzut? Nu ai auzit ce zice Solomon? «Au va umbla cineva pe cărbuni aprinşi şi nu-şi va arde picioarele sale? Au doară va ascunde cineva foc în sânul său şi nu-şi va arde hainele sale?» (Pilde 6, 27-28)". Şi apoi, arătând vătămarea ce se naşte din vederea femeilor celor goale de pe la teatre, le zice: "Măcar deşi tu nu te-ai împreunat cu curva (ce ai văzut-o), dar cu pofta te-ai împreunat cu dânsa şi cu mintea ai lucrat păcatul. Şi nu numai în vremea aceea, ci şi după ce s-a sfârşit teatrul, după ce s-a dus ea, idolul ei zace în sufletul tău... Şi nu te mai întorci singur acasă, ci duci împreună cu tine şi pe curva pe care ai văzut-o acolo şi care, deşi nu mai este de faţă acum, dar prin închipuirea minţii tale aprinde în tine focul cel vavilonesc al patimei, care te face vinovat de focul gheenei" (ibidem, p. 149).

Apoi pe toţi acei care fuseseră la teatre şi la priveliştea alergărilor de cai în zile de sărbători, îi ameninţă cu pedeapsă grea, zicându-le: "Pentru aceasta spun mai înainte şi cu glas luminat strig: dacă cineva după sfătuirea aceasta şi după învăţătura aceasta va mai merge la vătămarea cea călcătoare de lege a teatrelor şi a alergărilor de cai, nu-l voi mai primi pe el înlăuntrul curţilor acestora, nu îl voi mai împărtăşi cu Tainele, nu îl voi mai lăsa să se atingă de Sfânta Masă. Ci precum păstorii pe oile cele pline de râie le despart de cele sănătoase, ca nu şi pe acelea să le molipsească, aşa voi face şi eu. Că dacă în vremea veche leprosului i se poruncea să fie izolat şi să-l scoată afară din tabără, măcar împărat de ar fi fost, cu mult mai vârtos noi pe cei leproşi cu sufletul îi vom scoate afară din această sfântă tabără" (ibidem, p. 150). Şi mustrându-i tot pe aceştia, mai departe zice: "Nu te temi, omule, cu acelaşi ochi să priveşti spre casa de comedii, unde se săvârşesc lucrurile cele spurcate ale preacurviei, şi spre Masa aceasta Prea Sfântă, unde se săvârşesc Tainele cele înfricoşate? Cu aceleaşi urechi să asculţi pe curvă grăind cuvinte de ocară şi pe Prooroci şi pe Apostoli învăţându-te cele de taină?".

Apoi, arătând marea primejdie ce urmează în familie din privirea celor de la teatre şi comedii, zice: "Au nu sunt de aici răsturnările vieţilor, stricările minţilor şi războaiele cele din familie, vrajbele cele din casă şi geloziile? Căci când prin privirea cea de acolo vei desfrâna, făcându-te mai molatec şi mai înverşunat şi vrăjmaş a toată curăţia şi înfrânarea, te vei întoarce acasă şi vei vedea pe femeia ta negreşit ca fără de dulceaţă, ori în ce fel va fi, căci de pofta cea de la teatre aprins fiind, ... pe tovarăşa cea de toată viaţa o vei necinsti şi o vei ocărî" (ibidem, p. 154).

Iată dar cum, din cele de până aici, cu mărturii din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi, am arătat cât de mare este primejdia sufletească pentru creştinii care în zilele de Duminici şi sărbători, în loc de a merge la sfânta biserică, se duc la priveliştile cele vătămătoare de suflet, la beţii şi la distracţiile cele neîngăduite de Legea lui Dumnezeu, unde îşi vatămă sănătatea, cinstea şi sufletul lor, care este mai scump decât toată lumea (Matei 16, 26; Marcu 8, 36-37; Luca 9, 25). Aşadar, cine în zilele sfintelor Duminici şi sărbători nu se duce la sfintele biserici, ci se duce de bună voie acolo unde sunt privelişti pierzătoare de suflet, acela batjocoreşte zilele sfinte ale Domnului şi se face vinovat de mânia cea preadreaptă a lui Dumnezeu în veacul de acum, şi de nu se vor îndrepta prin spovedanie şi adevărată pocăinţă, apoi vor merge în munca iadului cea fără de sfârşit, unde focul nu se stinge şi viermele nu moare, precum a zis Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Matei 18, 8; Isaia 66, 24; Matei 5, 22; Marcu 9, 47).

Dar oare, fraţilor, numai în Duminici şi în sărbători se cade nouă a face fapte bune şi [a împlini] poruncile lui Dumnezeu? Negreşit că nu. Pentru că viaţa adevăratului creştin toată este o sărbătoare înaintea Domnului. Iar aceasta nu o zicem înţelegând cum că se cade nouă a sărbători şi a nu lucra în orice zi, ci că în orice zi şi ceas ce se cade nouă a lucra cele ce plac lui Dumnezeu, oriunde ne-am afla la lucrul nostru şi la slujba care ni s-a încredinţat nouă; căci Dumnezeu este de faţă oricând şi oriunde am fi noi, El fiind Cel ce umple cerul şi pământul (Ieremia 23, 24; III Regi 8, 27; II Paralipomene 2, 6 şi 6, 18 ş. a.). Şi de vom face lucrul nostru cu sinceritate şi cu frica lui Dumnezeu, pururea noi vom fi sărbătorind Domnului. Acest lucru îl adevereşte marele dascăl al lumii, dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur, zicând: "Trebuie să aflaţi că întotdeauna este sărbătoare". Apoi adaugă: "Să vă spun pricinile sărbătorilor şi atunci veţi cunoaşte că în fiecare zi este sărbătoare... La noi cea dintâi sărbătoare este Epifania (Botezul Domnului). Care este pricina acestei sărbători? Pentru că Dumnezeu pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a petrecut (Baruh 3, 38). Pentru că Dumnezeu, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, era cu noi. Dar acest lucru este totdeauna, căci spune Domnul: «Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor» (Matei 28, 20). Pentru aceea putem sărbători Epifania în toate zilele. Ce însemnătate are sărbătoarea Paştelui? Atunci vestim moartea Domnului. Acest lucru înseamnă Paştele, dar nici Paştele nu-l facem într-un anumit timp. Căci Pavel, voind să ne slobozească pe noi de constrângerea timpurilor şi arătând că se poate prăznui totdeauna Paştele, zice: «Ori de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, vestiţi moartea Domnului» (I Corinteni 11, 26). Aşadar, pentru că putem să vestim totdeauna moartea Domnului, putem să prăznuim totdeauna Paştele. Şi ca să aflaţi că putem să sărbătorim şi Rusaliile totdeauna, şi nu este un timp anumit şi nici nu suntem constrânşi de necesitatea timpului de a le prăznui, ascultaţi ce zice Pavel: «Pentru aceasta sărbătorim» (I Corinteni 5, 8), căci deşi nu era sărbătoare atunci când scria aceste cuvinte, nu era nici Paştele, nici Epifania, nici Rusaliile, totuşi arată că nu timpul face sărbătoarea, ci conştiinţa curată. În adevăr, sărbătoarea nu este altceva decât veselie şi nimic altceva nu face veselie duhovnicească şi spirituală decât conştiinţa faptelor bune. Iar cel ce are conştiinţa faptelor bune şi fapte bune de acest fel, totdeauna poate să sărbătorească. Arătând acest lucru, marele apostol Pavel zicea: «Pentru aceasta sărbătorim nu în aluatul cel vechi, nici în aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci în azimile curăţiei şi ale adevărului» (I Corinteni 5, 8). Vezi că nu te-a legat de constrângerea timpurilor, ci a poruncit să ai conştiinţa curată" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuv. I la Rusalii, în Izvoarele Ortodoxiei, Bucureşti, 1942, pp. 248- 249).

Iubiţi credincioşi,

Iată că am auzit cu cuvintele dumnezeiescului Ioan Hrisostom cum se cade a sărbători creştinii sfintele sărbători cu fapte bune şi cu conştiinţa curată, şi totodată felul în care putem noi în toată vremea să sărbătorim înaintea Domnului, nu cu nelucrarea, ci mai vârtos prin lucrarea faptelor bune pe care noi le putem lucra, şi pe care trebuie a le lucra şi atunci când lucrăm cu mâinile, şi atunci când nu lucrăm. Dacă noi, atunci când ne aflăm la munca şi la lucrul cel rânduit nouă, ne vom afla ca în faţa lui Dumnezeu, şi ne vom sili a face lucrul nostru cu cinste, cu sinceritate, fără vicleşug, minciună şi furtişag, nu vom voi răul nimănui şi vom păzi ştiinţa gândului nostru curată de orice păcat, atunci noi ne vom afla pururea prăznuind lui Dumnezeu şi pururea sărbătorind. Iar de vom face cele rele cu voia şi cu ştiinţa noastră în vremea sfintelor sărbători, apoi nu sărbătoare a lui Dumnezeu este aceasta, ci pierzare vremelnică şi veşnică pentru noi.

Aşadar, fraţii mei, în zadar nu vom lăuda noi cu nelucrarea în Duminici şi sărbători, dacă numai cu lucrul mâinilor vom înceta, iar de lucrarea celor rele, care mânie pe Dumnezeu, nu vom înceta. Căci se cade nouă, o dată cu încetarea de la lucrul mâinilor, să încetăm de a lucra acelea care vatămă sufletul nostru. Ba şi mai mult, lucrul mâinilor se cade al părăsi în Duminici şi sărbători, dar lucrarea faptelor bune niciodată, nici un ceas sau minut din viaţa noastră.

Sărbătorile lui Dumnezeu sunt sărbători duhovniceşti şi duhovniceşte trebuie prăznuite. Dar poate va zice cineva: "Cum să prăznuim sărbătorile noastre duhovniceşte?". Iată cum:

- cine cercetează pe bolnavi la casele lor în zilele de sărbători şi face milostenie cu ei după a sa putere, acela duhovniceşte prăznuieşte;

- cine sfătuieşte de bine pe fratele său să nu greşească în sărbători şi în orice vreme, acela duhovniceşte prăznuieşte;

- cine lămureşte pe cel nedumerit şi rătăcit de la adevăr în zile de sărbătoare, acela duhovniceşte prăznuieşte;

- cine posteşte sfintele posturi de peste an, Miercurile şi Vinerile şi, de poate, şi Lunile, acela duhovniceşte prăznuieşte chiar şi când nu este sărbătoare;

- cine în zi de sărbătoare merge la sfânta Biserică să asculte cuvintele lui Dumnezeu şi dumnezeiasca Liturghie, acela duhovniceşte prăznuieşte;

- cine învaţă pe copiii lui şi îi struneşte a nu se duce în zile sfinte la distracţii şi privelişti otrăvitoare de suflet, şi îi creşte pe ei în frica şi certarea Domnului, unul ca acela duhovniceşte prăznuieşte;

- cine în zile de sărbători petrece în citirea cărţilor sfinte pentru sine şi pentru alţii, acela duhovniceşte prăznuieşte;

- cine mângâie cu cuvinte de întărire pe cei întristaţi şi necăjiţi în vreme de sărbătoare, acela duhovniceşte prăznuieşte;

- cine primeşte pe cei străini şi călători în casa sa şi îi odihneşte pe ei, dându-le cele de trebuinţă, acela duhovniceşte prăznuieşte;

- cine în zile de sărbători se duce să cerceteze pe cei bolnavi de prin spitale şi pe cei de la închisori, duhovniceşte prăznuieşte;

- cine ajută pe văduve şi pe cei orfani şi săraci în zile de sărbători, acela duhovniceşte prăznuieşte.

Deci cine petrece astfel în zilele sfintelor sărbători, acela duhovniceşte prăznuieşte şi este adevărat fiu al Bisericii lui Hristos. Iar cine lucrează cele împotriva acestora în zilele sfintelor sărbători, acela este fiu al pierzării şi se face de bună voie moştenitor al muncilor celor veşnice ale iadului. De care să ne izbăvească pe noi Prea Milostivul Dumnezeu, Cel în Treime închinat, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. AMIN!