Împotriva poruncii întâi greşesc:
− toţi cei fără Dumnezeu;
− toţi cei cu mulţi dumnezei;
− toţi cei ce se leapădă de pronia lui Dumnezeu şi cred în noroc, superstiţii, ursitori, fermecători, vrăjitori, descântători, eretici;
− toţi cei ce se nădăjduiesc spre sine şi spre alţi oameni;
− toţi cei ce se deznădăjduiesc de mila lui Dumnezeu;
− toţi cei ce se hotărăsc de a păcătui până la moarte şi a nu se pocăi;
− toţi cei ce urăsc pe Dumnezeu şi se leapădă de El;
− toţi cei ce ispitesc pe Dumnezeu şi cer de la El minuni fără de nevoie;
− toţi cei ce fură lucruri sfinte şi bisericeşti;
− toţi cei ce cumpără cu bani darul lui Dumnezeu;
− toţi cei ce se lenevesc şi nu nevoiesc a învăţa tainele credinţei celei dreptmăritoare;
− toţi cei ce citesc cărţile ereticeşti şi care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele şi Prea Curatele Taine ale lui Hristos.

La porunca a II-a greşesc:
− toţi cei ce fără mijlocire se închină zidirii în locul Ziditorului;
− toţi cei ce cu mijlocire, prin împătimirea către materie, slujesc zidirii în locul Ziditorului (ca de pildă: iubitorii de argint, curvarii, lacomii cu pântecele, pe care apostolul îi numeşte închinători de idoli, zicând: "Omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ, curvia, iubirea de argint şi lăcomia, care este slujire de idoli" [Coloseni 3, 5], şi "cărora dumnezeul lor este pântecele" [Filipeni 3, 11]);
− toţi cei ce au evlavie făţarnică;
− toţi cei ce cred în visuri şi în vedenii deşarte şi înşelătoare;
− toţi iubitorii de dezmierdări, care iubesc chipurile şi idolii patimilor cu mintea şi cu inima lor.

La porunca a III-a greşesc:
− toţi hulitorii, cei ce jură strâmb şi pun pe alţii să jure;
− toţi cei ce zic: "Zău" sau "Dumnezeu ştie";
− toţi cei ce fac făgăduinţe bune şi le calcă;
− toţi proorocii cei mincinoşi, dascălii cei mincinoşi, ereticii;
− toţi cei ce fac glume cu cuvintele dumnezeieştii Scripturi;
− toţi cei ce hulesc şi cârtesc împotriva lui Dumnezeu la necazuri şi supărări;
− toţi cei ce nu suferă cu răbdare şi mulţumire boalele, necazurile, pagubele şi alte încercări care le vin, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru păcatele lor;
− toţi cei ce hulesc adevărul şi Sfintele Scripturi, zicând că în Scriptură se află basme şi alte neadevăruri.

La porunca a IV-a greşesc:
− toţi care nu merg regulat la Sfânta Biserică în ziua Duminicii, întru care a mutat Dumnezeu Sâmbăta cea veche, fiindcă El este Domn şi al Sâmbetei, şi nu este supus la nici o supunere omenească, şi fiindcă în ziua Duminicii a binevoit la început a crea lumina, iar la plinirea vremii a înviat din morţi;
− cei ce lucrează în Duminici şi în Sfintele Sărbători;
− toţi cei ce prăznuiesc păgâneşte, iar nu creştineşte, şi se duc în Duminici şi sărbători la cârciumi, la baluri, la jocuri, la filme nepermise, la scrâncioabe, la jocuri de noroc;
− toţi care se îmbată şi curvesc în zilele de Sâmbătă, de Duminică şi în Sfintele posturi;
− toţi păstorii duhovniceşti care nu învaţă poporul, în zile de Duminică şi-n sărbători, din Sfânta Evanghelie şi din alte învăţături ale Sfintei Scripturi.

La porunca a V-a greşesc:
− toţi copiii care nu cinstesc şi nu ascultă pe părinţii lor;
− toţi cei ce nu ascultă de părinţii lor duhovniceşti, de arhierei, de duhovnici, de dascălii Bisericii;
− toţi părinţii trupeşti şi duhovniceşti care nu se grijesc de fiii lor trupeşti şi duhovniceşti;
− toţi bărbaţii care nu se grijesc trupeşte şi sufleteşte de femeile lor, ca şi femeile care nu ascultă de bărbaţii lor când aceia le învaţă pe ele cele bune.

La porunca a VI-a greşesc:
− toţi cei ce omoară pe alţii cu mâna lor sau prin alte meşteşuguri, sau prin pâră şi clevetire;
− toţi cei ce omoară sufleteşte pe alţii, precum sunt ereticii şi învăţătorii cei mincinoşi;
− cei ciumaţi care molipsesc pe alţii în vremea ciumei, sau holerei, sau a altor boli molipsitoare;
− cei care se aruncă pe sine în primejdie de moarte fără de socoteală şi se omoară singuri în orice fel;
− femeile care omoară pe pruncii lor şi cele ce le ajută pe ele la acest mare păcat;
− toţi cei care fac sminteală prin pilda vieţii lor celei rele;
− toţi care se bucură de răul şi primejdia aproapelui lor;
− toţi care zavistuiesc şi se mâhnesc pentru binele şi sporirea aproapelui lor.

La porunca a VII-a greşesc:
− toţi cei ce preacurvesc cu femei străine, măritate sau nemăritate;
− toţi monahii care au căzut din făgăduinţă;
− toţi cei ce se sulemenesc cu scopul de a atrage pe alţii în cursa desfrânării;
− toţi cei ce au căzut în curvie duhovnicească;
− toţi cei ce au îndemnat pe alţii să păcătuiască, sau i-au sfătuit prin scrisori şi prin alte mijloace spre păcatul desfrânării.

La porunca a VIII-a greşesc:
− toţi furii, tâlharii, răpitorii, cei ce iau cu sila lucrurile sau viaţa altora;
− toţi cei fură în ascuns din averea altora;
− toţi negustorii care fură cu vicleşug, prin cumpene nedrepte, şi înşeală la cântar;
− toţi cei cumpără lucruri de furat, ştiind aceasta;
− toţi cei ce iau amanet lucru străin şi îl strică sau nu-l dau înapoi în starea în care a fost;
− toţi cei ce fură prin acte false de la stat, de la Biserică sau de la orişicine;
− toţi cei ce lucrează cu vicleşug şi cu nepăsare la lucrul aproapelui şi îl fac în pagubă în loc de folos;
− toţi cei ce nu plătesc cu cât s-au învoit celor ce le-au lucrat lor;
− toţi cei ce amestecă lucrul bun cu cel rău (de pildă: vinul curat cu apa, laptele cu apa, smântâna cu apa, mierea cu untdelemn, seminţele de grâu cu alte seminţe, cu corpuri străine, spre a trage mai mult la cântar, ş. a. m. d.; cizmarii, croitorii, lemnarii, cojocarii şi alţi meseriaşi care fac lucrul rău, sau fură din materialul care li s-a încredinţat spre a face lucrul cerut; toţi cei ce mută gardul sau hotarul ş. a.).

La porunca a IX-a greşesc:
− toţi cei ce mărturisesc strâmb asupra altora;
− toţi cei ce jură strâmb spre paguba altora;
− toţi cei ce primesc şi se învoiesc cu minciunile minţii, adică cu păreri greşite asupra altora;
− toţi cei ce râd de sluţeniile şi neajunsurile fireşti ale altora;
− toţi cei ce îndeamnă pe alţii să jure strâmb;
− toţi cei ce clevetesc pe fraţii lor şi îi pârăsc pe ei la alţii, spre a le face rău sau pagubă sau necinste;
− toţi judecătorii care, pentru mită, judecă strâmb;
− toţi cei care spun minciuni sau îndeamnă pe alţii să spună minciuni sau să jure strâmb;
− toţi cei ce, din zavistie, pun piedică altora, care au dregătorii spre folosul de obşte al poporului.

La porunca a X-a greşesc:
− toţi cei ce poftesc lucru străin, ca de exemplu: femeie, casă, ţarină, bou, slugă, slujnică, haină, avere şi toate câte sunt ale aproapelui.

Să se ştie că: Din cele zece porunci, patru erau scrise pe tabla cea dintâi, şi ele învăţau dragostea şi datoriile noastre faţă de Dumnezeu, iar celelalte şase porunci erau scrise pe tabla a doua, şi ele învăţau dragostea şi datoriile noastre faţă de aproapele. Din acestea şase, cinci opresc păcatul cu lucrul: "Cinsteşte pe tatăl şi pe mama!", "Să nu ucizi!", "Să nu preacurveşti!", "Să nu furi!", "Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui!".

Iar porunca a zecea este cea mai subţire, căci opreşte păcatul spre a nu se face nici cu gândul şi nici cu pofta. Cu alte cuvinte, această poruncă scoate păcatul din rădăcina lui. Nu opreşte numai să nu curvească cineva, ci nici să nu privească cu poftă de muiere. Această sfântă poruncă ne învaţă pe noi şi ne porunceşte să ne păzim inima noastră de poftele şi gândurile cele rele care izvorăsc din ea, căci, după cuvântul Domnului, "din inimă ies gândurile cele rele: uciderile, curviile, preacurviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele" (Matei 15, 19).

Şi în alt loc zice: "Cel ce caută la femeie cu poftă a şi preacurvit cu ea în inima sa". Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur zice: "Precum flacăra aprinde trestia, aşa pofta aprinde sufletul. Precum fumul întunecă şi vatămă ochii, aşa pofta întunecă şi orbeşte mintea". Şi iarăşi zice: "Rădăcină a preacurviei este pofta cea neînfrânată".

V-am spus aceasta aşa, pe scurt, ca să înţelegeţi care sunt păcatele noastre împotriva celor zece porunci, mai ales că, după molifta de spovedanie pe care am citit-o, urmează spovedania, atât a monahilor, cât şi a mirenilor. Prin această aducere aminte am vrut să vă ajut să ţineţi minte la spovedanie, dacă nu toate, măcar unele din ele. Iar dacă nu le puteţi ţine minte, spre a reuşi bine spovedania, să vi le scrieţi pe hârtie, şi aşa să le spuneţi cu amănuntul, căci spovedania, dacă nu se face cum trebuie, nu foloseşte sufletului; ba mai mult, atrage asupra lui mânia Domnului, mai ales dacă nu din neştiinţă şi uitare, ci din lene şi ruşine nu se sileşte a spune toate înaintea duhovnicului său.