I. Din Pateric

1. Povestit-a Avva Daniil că, atunci când era Avva Arsenie în Schit, era acolo un monah care fura lucrurile bătrânilor. Şi l-a luat pe el Avva Arsenie în chilia sa, vrând a-1 dobândi pe dânsul, iar pe Bătrâni a-i odihni.

2. Şi i-a zis lui: "Orice pofteşti, eu îţi voi da, numai nu fura". Şi îi dădea lui ce voia, şi aur, şi parale, şi haine, tot ce cerea, iar el iarăşi fura.

3. Iar bătrânii, văzând că n-a contenit, l-au izgonit pe dânsul zicând: "Că, de se va afla vreun frate având vreo scădere care nu vatămă pe obşte, trebuie a-1 sluji pe dânsul, iar dacă şi pe ceilalţi tulbură, se cade a-1 izgoni, ca nu împreună cu dânsul şi alţii să piară".


II. A Sfântului Efrem

1. De ţi s-a încredinţat un începător, de şovăie către jugul cel bun al Domnului (cf. Matei 11: 30), nu te face prea mult întru împreună-pătimirea (milostivirea) către acela, peste ceea ce ţi se cere de la Ziditorul, ca nu cumva să fii tras împreună cu dânsul. Căci, de se va cufunda luntrea, nu se cuvine a trece cu vederea corabia.

2. Intru cunoştinţa Domnului să fie faptele tale şi, aşa, întru diavoleştile mreje nu te vei încurca, că obicei este lui să-i fure pe cei ce se nevoiesc de-a dreapta şi, aşa, pe răutate prin bunătate a o lucra.

3. De vei ruga pe egumen pentru un frate scos din mănăstire, care a făcut vreo sminteală în frăţime, nu sili pe părintele întru aceasta, ci fii ca şi cum aducându-i aminte, lăsându-1 de atunci în voia lui Dumnezeu.

4. Căci, dacă cumva fratele nu şi-a venit încă întru simţirea nesocotinţei sale şi, primindu-se prin mijlocirea ta, vătămare va face frăţimii, te vei afla ca pricină a răutăţii lui.

5. Căci, scânteie căzând în hambar, arde osteneala a tot anul. Deci se cade ca fiecare a suferi pe aproapele, pe cât cere raţiunea, iar nu peste măsură. Fericit este cel ce suferă pe aproapele, pentru dragostea cea după Dumnezeu, şi vai celui pe care alţii îl suferă, dar care rămâne nepedepsit.

6. De vei avea ucenic cu sineţi şi, prin lenevire şi nebăgare de seamă, se va lepăda de jugul blagocestiei, nu te mira de aceasta, nici nu da loc cumplitei mâhniri, sfărâmându-ţi prea mult mintea, ca nu cumva şi pe sineţi să te vatămi, şi pe acela cu nimic să nu-1 foloseşti. Socoteşte pentru aceasta pe sluga prorocului Elisei (IV împ. 5: 20-27).

7. Iar dacă şi întru multă răutate se rostogoleşte, socoteşte pe acela ce din Apostoli s-a făcut vânzător. Căci cine ar putea fi atât de nerecunoscător şi necredincios, încât să atribuie învăţătorului pricina căderii aceluia, şi nu asupra voirii celei rele a ucenicului?

8. Că de sineşi stăpânitor l-a făcut Dumnezeu pe om, pentru aceea, celor ce bine se nevoiesc, încununaţi şi cinstiţi cu numele îi arată, iar călcătorilor de lege şi nebăgătorilor de seamă, chinuri şi munci.


III. A Sfântului Marcu

1. Când vătămarea unuia se va întinde la mulţi, nu trebuie a răbda îndelung, nici a căuta pe al său folos, ci pe cel al multora, ca să se mântuiască mai mulţi; pentru că, decât fapta bună cea din parte, mai folositoare este cea a multor părţi.