PRICINA A PATRUZECI ŞI ŞAPTEA: Că se cade mai vârtos a purta grijă de cei neputincioşi şi a ne pogorîla măsura lor, atunci când nu calcă vreo poruncă a lui Dumnezeu, ca să nu se smintească. Şi cum că obiceiurile, îndreptările şi păcatele fiecăruia, se cuvine a le judeca după puterea şi cunoştinţa fiecăruia
I. Din Pateric
1. Mers-au odinioară trei bătrâni la Avva Ahile şi unul dintr-înşii avea veste rea.
2. Şi a zis unul dintr-înşii către Avva Ahile: "Avva, fă-ne un năvod". Iar el a zis: "Nu fac". Şi celălalt a zis: "Fă dragoste de ne fă nouă un năvod, ca să avem pomenirea ta în mănăstire". Iar el a zis: "Nu am vreme".
3. Zisu-i-a lui şi celălalt ce avea veste rea: "Părinte, mie să-mi faci o mreajă, ca să o am din mâinile tale". Şi el îndată a răspuns: "Tie îti voi face".
4. Şi i-au zis lui deosebi cei doi bătrâni: "Cum nouă, rugându-te, n-ai vrut să ne faci şi acestuia i-ai zis «îţi voi face»?"
5. Zisu-le-a lor bătrânul: "V-am zis că nu fac, şi am văzut că nu v-aţi mâhnit, fiindcă nu am vreme, iar acestuia, de nu-i voi face, ar fi zis întru sine: «Despre păcatul meu auzind Bătrânul, pentru aceasta n-a voit să facă». Şi astfel, lepădându-1, aş fi tăiat funia dragostei, şi poate l-aş fi aruncat în deznădejde. Deci scopul meu era să-i trezvesc sufletul, ca să nu se înghită de întristare".
6. întâmplatu-s-au oarecari din Părinţi a merge în casa unui iubitor de Hristos, între care era şi Avva Pimen. Iar când au mâncat ei, le-a pus înainte şi carne, şi au mâncat toţi, afară de Avva Pimen.
7. Şi se minunau bătrânii că nu mânca, că ştiau socoteala lui cea dreaptă. Iar după ce s-au sculat, i-au zis lui: "De ce ai făcut aceasta?"
8. Răspuns-a lor Bătrânul: "Voi aţi mâncat şi nimeni nu s-a smintit. Iar eu, de-aş fi mâncat, mulţi dintre fraţi care vin aproape de mine aveau a se sminti zicând că «Pimen a mâncat carne, iar noi să nu mâncăm?»" Şi, auzind, s-au minunat de socoteala lui.
9. Un frate a întrebat pe oarecine din Părinţi de se spurcă cineva atunci când îi vine gând scârnav în minte. Şi, fiind şi alţii acolo, şi făcându-se întrebare pentru aceasta, unii ziceau: "Cu adevărat se spurcă", iar alţii ziceau că "nu, ci doar atunci când îl împlinim trupeşte, căci, dacă ne-am spurca numai de la un singur gând, nimeni dintre noi, cei simpli, nu s-ar mântui".
10. Iar fratele, ducându-se la un stareţ iscusit, l-a întrebat pentru aceasta. Şi a zis stareţul: "Aceasta după măsura fiecăruia se înţelege. Că, iată, zace aici un lucru [ce poate fi] poftit [de mulţi]. Şi au intrat doi fraţi: unul având măsuri mari, iar celălalt, mai mici.
11. Deci, de va zice gândul celui desăvârşit [cu măsuri mari] că «vreau să am acest vas», şi nu va zăbovi cu el, ci îndată îl va lepăda, nu s-a spurcat. Iar cel ce n-a ajuns la nişte măsuri ca acestea, de va pofti adică şi se va îndulci cu gândul, dar nu-1 va lua, nu s-a spurcat.
II. A Sfântului Efrem
1. Frate, suferă pe cel neputincios, că cel tare nu are trebuinţă de tine, că scris este: Nu au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9: 12), şi voi, cei tari, purtaţi slăbiciunile celor neputincioşi (Rom. 15:1).