I. Din Pateric

1. Un frate a venit la Avva Pimen şi i-a zis lui: "Semăn ţarina mea şi fac dintr-însa pomană. Oare bine fac?" Răspuns-a bătrânul: "Bine faci", şi s-a dus cu osârdie şi a mai adăugat la pomană.

2. Auzit-a Avva Anuv cuvântul pe care l-a zis Avva Pimen fratelui şi a zis către Avva Pimen: "Nu te temi de Dumnezeu grăind aşa fratelui?" Şi a tăcut bătrânul.

3. Iar după două zile, trimiţând Avva Pimen, a chemat pe fratele şi a zis lui, auzind şi Avva Anuv: "Ce mi-ai zis alaltăieri, că nu ţin minte, că mintea mea aiurea era?" Zis-a fratele: "Am zis că semăn ţarina mea şi fac dintr-însa pomană". Şi a zis Avva Pimen: "Eu gândeam că pentru fratele tău, mireanul, ai grăit, iar dacă tu eşti cel ce faci lucrul acesta, să ştii că acesta nu este călugărie".

4. Şi auzind el, s-a mâhnit şi a zis: "Eu alt lucru nimic nu ştiu, fără numai acesta, şi nu pot să nu semăn ţarina mea". Şi, aceasta zicând, s-a dus mâhnit.

Şi văzând Avva Anuv ceea ce fu, a făcut metanie bătrânului zicând: "Iartă-mă".

5. Şi, iertându-1, a zis către dânsul: "Şi eu de la început ştiam că nu este lucru călugăresc, ci după gândul lui am grăit, şi i-am dat lui osârdie spre sporirea dragostei către fraţi. Dar acum, iată, s-a dus mâhnit şi iarăşi acelaşi lucru face".

6. Zis-a un stareţ: "Urâte îmi sunt slăvirile în deşert ale celor mai tineri, că iată, deşi se ostenesc, plată nu iau, căci privesc la slavele oamenilor".

7. Zisu-i-a lui alt stareţ foarte cunoscător: "Eu foarte îi laud pe dânşii, că foloseşte tânărului a se slăvi în deşert, căci aşa [barem] nu se leneveşte. Că negreşit, mândrindu-se în deşert, nevoie îi va fi lui şi a se înfrâna şi a priveghea, căci gol se va vedea, şi de aici se va nevoi a-şi agonisi dragoste şi necazurile a le suferi din pricina laudei.

8. Iar după ce petrece aşa, îi vine lui harul lui Dumnezeu zicându-i: "Pentru ce nu te osteneşti pentru sineţi, ci pentru oameni? Şi atunci se supune a nu lua aminte la slava omenească ci la cea a lui Dumnezeu". Şi, auzind ceilalţi bătrâni, au zis: "Cu adevărat, aşa este".

9. Un frate a zis către Avva Pimen: "De dau fratelui meu puţină pâine sau altceva, dracii le întinează pe ele, ca pe cele ce se fac după plăcerea-omenească". Răspuns-a lui stareţul: "Deşi se fac după plăcerea-omenească, totuşi noi să dăm fratelui trebuinţa".

10. Şi i-a zis lui şi o pildă ca aceasta: "Doi oameni plugari erau locuind într-o cetate, şi unul dintr-înşii, semănând seminţe necurate, a făcut puţine pâini asemenea [pe măsură], iar celălalt, lenevindu-se a semăna, n-a făcut nicidecum nimic. Deci foame-te făcându-se, care dintr-amândoi socoteşti că a reuşit să trăiască?"

11. Şi a zis fratele: "Acela ce a făcut puţine şi necurate". Zis-a stareţul: "Aşadar şi noi, chiar puţine şi necurate să semănăm, ca să nu murim de foame".

12. Zis-a Maica Sara: "Bine este a face milostenie, pentru că, deşi la început se face pentru a plăcea oamenilor, mai pe urmă însă ne va veni [să facem milostenie] întru plăcerea lui Dumnezeu".