I. Din Pateric

1. Dacă cineva cu frica lui Dumnezeu şi cu smerenie porunceşte fratelui a face un lucru, cuvântul cel ieşit de la Dumnezeu face pe fratele a se supune şi a face cea poruncită.

2. Iar dacă cineva, nu cu frica lui Dumnezeu, ci din stăpânire vrând a stăpâni pe fratele porunceşte, Dumnezeu, Cel ce vede cele ascunse ale inimii, nu-1 încredinţează pe dânsul a auzi sau a face.

3. Că arătat este tot lucrul care se face pentru Dumnezeu şi arătat care pentru stăpânire, că lucrul stăpânirii este plin de mânie şi de tulburare şi arătat că de la cel viclean este.

4. Un frate s-a scârbit asupra altui frate şi, auzind acela, a venit să se pocăiască lui, iar acela nu i-a deschis lui uşa.

5. Şi s-a dus la un bătrân şi i-a povestit lui lucrul. Şi, răspunzând bătrânul, i-a zis: "Vezi ca nu cumva să ai îndreptăţire în inima ta, ca şi când defăimând pe fratele tău, ca cel ce este pricina, iar pe sineţi îndreptăţindu-te, şi pentru aceasta nu i se va fi vestit lui a-ti deschide tie. Deci aceasta fă, măcar deşi a greşit acela ţie, du-te şi pune întru inima ta că tu ai greşit asupra lui, iar pe fratele tău fă-1 drept, şi atunci Dumnezeu îl încredinţează pe dânsul a se împăca cu tine.

6. Şi, plecându-se fratele, a făcut aşa, şi, ducându-se iarăşi către acel frate, a bătut în uşă, iar acela, numai cât a simţit dinăuntru, întâi el s-a pocăit lui şi, deschizând, l-a sărutat din suflet şi se făcu pace mare la amândoi.

7. Zis-a un bătrân: "Nu defăima pe cel ce-ţi stă înainte, că nu ştii dacă întru tine este Duhul lui Dumnezeu sau întru dânsul. Iar stătător înainte zic pe cel ce-ţi slujeşte tie".

8. Vrând Avva Romano a se săvârşi, s-au adunat la dânsul ucenicii lui şi i-au zis lui: "Cum suntem datori a ne ocârmui?" Şi a răspuns bătrânul: "Niciodinioară nu ştiu să fi zis cuiva din voi să facă ceva, până n-am făcut pe gândul meu mai întâi a nu se mânia, de nu va face adică ceea ce am zis să se facă, şi aşa, în toată vremea noastră, am locuit cu pace".


II. A Sfântului Efrem

1. Frate, ti s-a încredinţat suflet? încinge ca un bărbat mijlocul tău, că nevoinţa nu mică vine, că lucru al bărbaţilor celor desăvârşiţi ai primit asupră-ţi. Deci trezveşte-te, că de multă luare-aminte are trebuinţă lucrul, şi nu fi nebăgător de seamă. Iar petrecerea voastră unii cu alţii să fie întru toată sfinţirea, ca nu vreodată, din nebăgare de seamă, pe ascuns, să semene ceva vrăjmaşul dintru ale sale, prin ascultarea din cele potrivnice.

2. Că cel ce trece peste hotarele curăţiei şi ale întregii înţelepciuni şi cere ascultare pentru o oarecare dulce pătimire, înfricoşată şi groaznică muncă îşi trage asupră-şi, nu mai mică, precum mi se pare, decât a celor ce au răstignit pe Domnul, că pe biserica lui Dumnezeu cea sfântă au cutezat a o strica, pe care Duhul Sfânt o a încredinţat lui.

3. Zice încă şi Apostolul: Oricine strică biserica lui Dumnezeu, strica-l-va pe dânsul Dumnezeu (I Cor. 3: 17). Dar nici cel ce ascultă la un lucru ca acesta nu va rămâne nemuncit de la Dumnezeu: pentru că n-a urmat lui Iosif celui întreg la minte, nici n-a râvnit fericitei Suzana.

4. Pentru că Iosif, măcar că era vândut întru robie, nu s-a amăgit cu momelile stăpânei sale şi nici de îngrozirile cele de moarte ale ei nu s-a spăimântat iubitorul de Dumnezeu. Că, uneori, momind pe tânărul, îi făgăduia să-i dea daruri multe, iar nesupunându-se el, de multe ori îl îngrozea cu munci şi cu moarte.

5. Iar el nimic n-a cinstit decât întreaga curăţie, alegând mai vârtos moartea decât a cădea într-o spurcăciune ca aceea, care decât a noastră este cu mult mai uşoară (cf. Fac. 39: 1-20). Că ascultător întru toate fiind stăpânilor lui, de aceasta pentru blagocestie numai s-a lepădat, lăsându-ne nouă chip şi pildă asemenea (cf. I Pt. 2: 21). încă şi fericita Suzana, mai vârtos a ales a muri decât a păcătui înaintea lui Dumnezeu.

6. Deci cu frică, fraţilor, şi cu cutremur să lucrăm pe a noastră mântuire (cf. Filip. 2: 12), după apostoleasca sfătuire, că foarte stă împotrivă vrăjmaşul asupra celor ce au îndreptat faptele bune şi prin toate se ispiteşte a-i prinde în cursă, dar, de vom lua aminte la înşine şi la frica lui Dumnezeu, cu lesnire pe acesta îl vom călca.

7. Şi trebuie cei mai mari să fie pildă celor mai mici spre toată fapta bună, ca să nu dăm pricină celor ce caută pricină [de împotrivire]. Că zice Domnul: Cel ce face şi învaţă, acesta mare se va chema întru împărăţia cerurilor (Matei 5:19).

8. Şi Apostolul îndeamnă zicând: Chip fă-te al credincioşilor (I Tim. 4: 12). Iconomule, ai auzit pe Apostolul zicând: Cel ce stă înainte, întru sârguinţa să stea (Rom. 12: 8) şi nimeni să nu defaime tinereţile tale (I Tim. 4:12).

9. Vezi, dar, ca nu cumva, cu împătimire sau scârbă, să unelteşti dăscălia, ca şi cum stăpânind peste împreună-slujitori, ci chip făcându-te turmei, ca, ivindu-Se începătorul păstorilor, să luaţi cununa slavei cea neveştejită (cf. I Pt. 5: 3-4).

10. Şi iarăşi zice: Fiţi mie următori precum şi eu lui Hristos (I Cor. 11:1), că mândria străină este de credincioşi, după ceea ce zice: Domnul, celor mândri, le stă împotrivă, iar celor smeriţi, le dă har (Pilde 3: 34; Iacov 4: 6; I Pt. 5: 5). '

11. Frate, egumen te-au pus? Nu te înălţa, ci fii între fraţi ca unul dintr-înşii, socotindu-ţi ostenelile tale cele mai dinainte, adică pe cele întru supunere, şi cunoaşte că acum şi ei petrec întru dânsa, şi nu te lenevi de dânşii, ci te sârguieşte pentru mântuirea lor ca o maică pentru fiii săi, întru învăţătură şi sfătuire, şi vei fi bineplăcut Domnului şi cinstit.

12. Cel ce se milostiveşte spre aproapele său, şi spre dânsul se va milostivi Domnului totdeauna; că milostenia bărbatului este ca o pecete a lui.

13. Când cineva nu stăpâneşte pe nimeni, se pare a fi blând şi milos, apoi, pus fiind a stăpâni şi a porunci, fără socoteală unelteşte stăpânirea. Iar de se va lua de la dânsul stăpânirea, a purta pe cele poruncite de dânsul nu poate şi atunci îşi cunoaşte neputinţa sa, pe care mai-nainte nu o cunoştea, ca un neînţelept întunecat fiind cu stăpânirea.


III. A Sfântului Marcu

1. Dator este începătorul [egumenul] să spună ascultătorului ceea ce este îndatorat, iar neascultând, să-i vestească venirea asupra a răutăţilor. Luând sorţ [de la Pronie] a învăţa întru Domnul şi neascultat fiind, necăjeşte-te în chip gânditor şi nu te tulbura arătat. Că, necăjindu-te astfel, nu te vei osândi împreună cu neascultătorul, iar tulburându-te, vei fi ispitit împreună cu acela.

2. Cel ce cu frica lui Dumnezeu sfătuieşte sau pedepseşte pe cel ce păcătuieşte îşi ocroteşte luişi fapta bună care se împotriveşte acelei greşeli; iar cel ce pomeneşte de rău, îl voieşte sau impută altuia, într-o patimă asemenea va cădea, după legea cea duhovnicească: Căci cu ce judecată vei judeca, cu aceea vei fi judecat (Matei 7: 2).

3. Pe cel ce nu ascultă de la început din cuvânt, nu-1 sili cu prigonire, ci câştigul pe care l-a lepădat acela, tu agoniseşte-1 ţie; că mai mult decât îndreptarea aceluia te va folosi pe tine nerăutatea.

4. Zis-a Avva Macarie: "Dacă, certând pe cineva, te vei mişca spre mânie, pe a ta patimă o împlineşti, şi nu este bine ca pe alţii să-i mântuieşti, iar pe tine să te pierzi".