I. A lui Grigorie Dialogul

1. Aducându-se prescura cea dată de Sfântul Benedict, care nu era preot, pentru acele două fecioare, care şi după moarte ieşeau din biserică, ca cele ce erau oprite de la împărtăşire de dânsul (când striga diaconul, după obicei, ca cei ce nu se împărtăşesc să iasă din biserică), acele feciore moarte nu s-au mai văzut de îngrijitoarea lor ieşind din biserică.

2. Drept aceea, credem, Petre, afară de toată îndoiala, că, atunci când s-a jertfit prescura pentru dânsele, îndată s-au învrednicit de iertăciune de la Dumnezeu şi aşa s-au dezlegat prin mijlocirile Fericitului Benedict.

3. Petru:. Minunat lucru este cum acest cinstit bărbat, în trup fiind, avea putere să dezlege sufletele din legături.

4. Grigorie: Au doară nu erau încă în trupul acesta cei ce au auzit de la Dumnezeu: Ce veţi lega pe pământ, va fi legat şi în ceruri şi, ce veţi dezlega pe pământ, fi-va dezlegat şi în ceruri (Matei 18:18), a cărui rânduială şi acum o ţin cei ce împodobesc cu obiceiurile şi cu credinţa scaunele Sfinţilor Apostoli şi ale păstorilor.

5. Mai mult, ca de o slavă ca aceasta să se învrednicească pământeanul, Făcătorul cerului şi al pământului, din cer, pe pământ S-a pogorât; iar ca trupul din Duhul să se poată socoti, l-a învrednicit de nişte daruri ca acestea. Iar Dumnezeu fiind, Se făcu trup pentru oameni, afară de neputinţa noastră; însă puterea lui Dumnezeu nu a slăbit de la Dânsul.

6. Iar că acel bărbat s-a învrednicit de daruri duhovniceşti ca acestea de la Duhul, voi arăta prin cele următoare. Un bărbat de neam bun, pe nume Felix, moştean al unei familii nobile, a ajuns să-1 cunoască pe pururea pomenitul Părinte Echitie. Cunoscând însă că nu are vrednicia preoţească, s-a încumetat totuşi să îndrăznească către dânsul, pe care l-a întrebat aşa: "Dregătorie preoţească neavând, nici voie a propovădui luând de la Patriarhul Romanilor sub care eşti pus, cum cutezi a face aceasta?"

7. Către care sfântul a răspuns: "Acestea pe care mi le zici, şi eu mi le-am socotit, iar cum am luat voia propovăduirii, arătat ţi-o fac. într-o noapte, prin vedenie, un tânăr frumos foarte mi-a stătut înainte şi a pus pe limba mea un brici ascuţit zicând: «Iată, cuvintele mele le-am pus în gura ta». Şi din ziua aceea, deşi aş vrea să tac, nicidecum nu pot, Dumnezeu silindu-mă spre aceasta".

8. Petru: Aş vrea să cunosc lucrul părintelui acesta, care s-a învrednicit de nişte daruri ca acestea.

9. Grigorie: Lucrul din dar, Petre, nu darul din lucru, căci astfel harul n-ar mai fi har. Deci, înaintea fiecărui lucru [duhovnicesc], merg darurile şi acestea, iarăşi, din lucrul ce urmează cresc. Şi mai mult ce lucru cauţi, când curăţia vieţuirii lui se potriveşte cu sârguinţa propovăduirii?

10. Că atâta dor s-a aprins întru dânsul ca să aducă sufletele lui Dumnezeu, încât, pentru aceasta, şi mănăstiri a călăuzit, şi nu lipsea alergând în biserici şi în cetăţi, în târguri şi, pe scurt, în fiecare loc al credincioşilor, pentru a ridica inimile celor ce auzeau spre dorul vieţii veşnice.

11. Vestea propovăduirii lui a ajuns şi la cetatea Romei. Unii însă, mişcânduse de pizmă, au grăit multe asupra lui către Patriarhul [Romei, adică papa], zicând: "Cine este acest mujic de om care şi-a dres luişi dregătoria propovăduirii şi slujba preasfinţiei voastre, stăpâne, la sineşi o a mutat, lăsând pe ale sale şi mergând în osebite locuri? Deci, de găseşti de cuviinţă, trimite pe cineva să-1 aducă pe dânsul aici, ca să cunoască care este rânduiala bisericească.

12. Şi n-au contenit pizmaşii lui a-1 osândi înaintea Patriarhului, până ce nu l-au plecat pe dânsul să trimită pe defensorul Iulian ca să-1 aducă pe sfântul cu sila. în noaptea următoare acela plecase şi se pregătea să plinească porunca, iar Patriarhul, prin dumnezeiască vedenie, înfricoşat s-a făcut, căci a cutezat a trimite la sfântul. Apoi, de îndată sculându-se din pat, a trimis la Iulian veste să nu cuteze a mişca pe sfântul din mănăstirea sa.


II. A Sfântului Maxim

1. In măsura diaconului a ajuns cel ce îndeamnă mintea către sfintele nevoinţe şi gândurile cele pătimaşe le izgoneşte de la dânsul, iar întru a preotului, cel ce în cunoştinţa celor ce sunt se luminează, iar întru a episcopului, cel ce cu sfântul mir al cunoştinţei şi închinării Sfintei Treimi se desăvârşeşte.


III. Din viata Sfântului Luca cel Nou

1. Arhiepiscopul Corintului, întru împărăteasca cetate suindu-se, a venit şi la coliba Cuviosului Luca, vrând a-1 vedea pe dânsul şi rugăciunile lui merinde a le lua.

2. Deci, primindu-1 pe dânsul sfântul şi şezând bucuros împreună cu el, printre altele, a întrebat pe arhiepiscopul şi aceasta: "Spune-mi, stăpâne, noi, care în munţi şi în pustietăţi pentru mulţimea păcatelor stăruim, cum să ne împărtăşim din dumnezeieştile şi înfricoşatele Taine? Că vezi că nu numai de Liturghii, ci şi de preot suntem lipsiţi".

3. Iar el, pentru întrebare foarte bucur ându-se, a zis: "E bine, părinte, că pentru bun şi prea mare lucru întrebăm. Că binele, precum se spune, nu-i bine dacă nu e făcut bine.

4. Aşadar, pentru aceasta trebuie ca negreşit să fie un preot de faţă. însă, de se iveşte vreo nevoie mare şi acela nu poate veni, se cade cu toată evlavia a pune vasul cu Sfintele Daruri cele mai-nainte sfinţite pe Sfânta Masă, de va fi vreo bisericuţă [locşor de rugăciune] în chilie; iar de va fi doar chilia, pe un scaun preacurat.

5. Apoi, după ce vei fi pus o bucată de pânză alături de vas, să pui pe dânsul sfintele părticele şi să aprinzi tămâie, apoi Psalmii, după tipic, sau Sfinte Dumnezeule, şi rosteşti Simbolul Credinţei. Apoi, de trei ori genunchii plecându-ţi, strânge-ţi mâinile [cruciş] şi numai cu gura, fără a atinge, să te împărtăşeşti din cinstitul Trup al Domnului nostru Iisus Hristos, zicând Amin.

6. Şi, în loc de vinul şi apa care se pune în pahar, un pahar de vin [simplu, nebinecuvântat] să ai. Iar acesta, după ce-1 foloseşti pentru Sfânta împărtăşanie, să nu se mai folosească entru vreo altă trebuinţă. Apoi, celelalte părticele rămase să le aduni cu pânza folosită la împărtăşire şi să le pui cu multă grijă în vas, ca să nu cadă undeva şi să fie călcate în picioare".

7. Auzit-a Marele Luca şi a mulţumit Arhiepiscopului pentru acestea.