I. A Sfântului Grigorie Dialogul

1. Erau două fecioare călugăriţe de neam mare care petreceau în casa lor, nu departe de mănăstirea fericitului Benedict; iar un bărbat sârguitor şi cucernic iconomisea cele din casa lor. Acestea însă, îngâmfânduse pentru neamul lor, fără rost sudalme şi ocări în fiecare zi îi aruncau.

2. In cele din urmă, acela, nemaisuferind ocările lor, a venit la omul lui Dumnezeu, Benedict, şi i-a spus de ocările fecioarelor, iar el le-a trimis cuvânt zicând: "îndreptaţi-vă pe înşivă şi limba voastră înfrânaţi-o, pentru că, de nu vă veţi îndrepta, neîmpărtăşite vă voi face pe voi". Iar acesta nu ca legându-le pe dânsele [cu canon] a zis, ci doar le-a îngrozit, vrând numai a le îndrepta.

3. Iar acelea, nicio grijă făcând de sfătuirea Sfântului, a se depărta dintru a loruşi nebunie n-au voit. După puţine zile însă, cele două şi-au sfârşit viaţa şi s-au îngropat la biserica din apropiere.

4. Iar când în biserică se făcea adunare pentru dumnezeiasca Liturghie şi, după obicei, diaconul striga cu glas tare: "Oricine nu se împărtăşeşte să iasă din biserică", vechea îngrijitoare a fecioarelor, care obişnuia să aducă jertfă Domnului pentru dânsele, le vedea adeseori pe amândouă ieşind din biserică.

5. Aceasta s-a întâmplat la multe Liturghii, până când, într-o zi, şi-a amintit de omul lui Dumnezeu care, încă trăind ele, le-a vestit cu îngrozire că, de nu se vor îndrepta cu sârguinţă, le va tăia de la împărtăşirea cu dumnezeieştile Taine. Pentru aceasta, ea a trimis de veste la dumnezeiescul Benedict despre toate cele aflate. Venind la acesta, trimişii acesteia au căzut la picioarele lui şi i-au spus despre acea înfricoşata vedenie.

6. Iar el, din milostivire porninduse, a luat o prescură şi i-a dat-o îngrijitoarei zicând: "Du-te şi fă să se aducă Domnului prescura aceasta pentru dânsele, şi de aici înainte nu vor mai fi neîmpărtăşite". Aşadar, aducându-se Domnului prescura pentru dânsele şi diaconul după obicei strigând şi îndemnând ca cei ce nu se împărtăşesc să iasă din biserică, de atunci înainte n-au mai fost văzute de îngrijitoare.

7. Aşijderea este scris în viaţa Cuvioasei Matrona, privitor mai vârtos la sărutare. Mergând aceasta la mănăstirea Cuviosului Vasian, s-a prefăcut că este eunuc şi a fost primită. Şi vreme nu puţină împreună nevoindu-se cu monahii şi ascunzându-se, mai pe urmă însă, din oarecare descoperire dumnezeiască, Marelui Vasian i s-au făcut arătate cele făcute de dânsa.

8. Iar el, chemând-o pe dânsa şi aspru căutând spre ea, i-a zis. "Ce te-a făcut pe tine, femeie, cu o aşa cutezare să petreci în soborul acesta? Pentru ce te-ai ascuns atâta vreme? Ai voit să necinsteşti cumva mănăstirea şi s-o faci de ocară sau ai vrut să ne ispiteşti în oarecare fel?"

9. Iar ea, îndrăznind spre cea zisă, îndată s-a pus pe sine jos la pământ şi, de picioarele cuviosului atingându-se, cuvinte cu multă smerenie abia grăind slobozea zicând: "Nu vrând a aduce ispită, o, stăpâne, turmei tale, întru dânsa pe sinemi m-am numărat, ci mai vârtos fugind de ispita celor potrivnici şi din cursele cele din viaţă abătându-mă".

10. Către care Vasian a răspuns: "Dar, femeie fiind, cum dar te apropii de dumnezeieştile Taine cu capul gol şi sărutarea fără de frică o dai fraţilor?"

11. Răspuns-a ea: "Pentru dumnezeieştile Daruri, zicea, puneam pricină neputinţa şi nu-mi descopeream acoperământul capului şi, aşa, din dumnezeieştile Daruri mă împărtăşeam. Iar de la sărutarea dragostei către fraţi nicidecum nu mă dădeam înapoi, pentru că socoteam că nu de guri omeneşti mă apropii pe sinemi, ci râvnesc a mă aduce la îngereasca nepătimire".


II. Din Pateric

1. Zis-a unul din bătrâni că, "de multe ori zicând diaconul «îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii», am văzut pe Duhul Sfânt în gurile fraţilor".