I. Din viata Sfântului Arsenie

1. Marele Arsenie a spus odată celor ce erau de faţă o povestire ca aceasta: "Un monah, zicea, era mare în fapta bună, adică minunat foarte, şi, deşi crescuse cu simplitate şi cu neînvăţătură, nu puţin însă se afla cu greşeală faţă de Taina Sfintei Liturghii. Că zicea şi întărea cum că dumnezeiasca Pâine cu care ne cuminecăm nu este însuşi Trupul lui Hristos, Dumnezeul nostru, ci aceea ni se dă întru oarecare închipuire şi icoană a Aceluia.

2. Care lucru auzindu-1 unii din Bătrâni şi, fiindu-le milă de bătrânul pentru această socoteală necuvioasă, au venit la dânsul şi i-au vestit cele ce au auzit despre dânsul. Iar el zicea că aşa este cu adevărat şi că din socoteala aceasta nu se schimbă. Aceia însă nu l-au slăbit, ci cu multe şi cu puternice încredinţări se sârguiau să-1 schimbe pe dânsul, adeverind că Acela este cu adevărat însuşi Trupul lui Hristos, aşijderea şi vinul, preacuratul şi de viaţă făcătorul Sângele Lui este.

3. Şi ziceau: "Că, deşi pâine şi vin au fost, însă cu chemarea şi cu sfintele cuvinte ale rugăciunii lor, venind dumnezeiescul Duh, se prefac în însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos, iar acela primit de noi este şi Trup şi Sânge Stăpânesc.

4. Dar de vreme ce cu anevoie primit era, oameni fiind noi, ca nu cu carne crudă a ne împărtăşi precum fiarele cele carnivore, însuşi Domnescul Trup a iconomisit ca în chip nevăzut să săvârşească Liturghia.

5. Şi vezi că precum Botezul în privelişte apă este, dar, de rugăciuni şi de sfinţite cuvinte învrednicindu-se, se umple de dumnezeiescul Duh, şi, de aici, nu mai este simplu apă. Căci cum se poate să fie simplu ceea ce se naşte a doua oară? Căci pe cel botezat a doua oară îl zideşte şi slobod de păcat cu de-amănuntul îl arată".

6. Acestea şi altele ca acestea zicându-se de Bătrâni, în faţa celor zise, el se arăta ca un surd şi încă necrezând era, cerând încredinţare chiar din lucruri.

7. Cu toate acestea, Bătrânilor li s-a părut fără de cale a trece cu vederea pe bătrânul care aşa din simplitatea şi îndrăzneala lui greşea, drept care înşişi cu sârguinţa au început să se roage, sfătuindu-1 şi pe acela să se roage, ca nu în deşert să se arate atâtea osteneli şi sudori ale nevoinţei.

8. După care, aşa [în rugăciune] o săptămână de zile trecând, au intrat toţi în biserică, unde s-a făcut sfinţita Liturghie şi, după ce a fost pusă înainte dumnezeiasca Pâine - o, puterea şi bunătatea Ta, Hristoase -, Pâinea care este pe sfânta masă se vedea întru aceeaşi vreme ca un prunc, dar numai la trei bătrâni.

9. Apoi, întinzând preotul mâna ca să împartă pâinea în părţi, s-a văzut înger de sus zburând într-acolo. Şi, cuţit în mâini având, pe pruncul care era pus înainte îl junghie, iar sângele lui îl deşertă în potir. Şi, pe cât frângea preotul pâinea în mici părticele, pe atâta se vedea şi îngerul tăind bucăţele din carnea pruncului.

10. Iar dacă s-a apropiat şi acel bătrân rătăcit ca să se împărtăşească de jertfă, carne curată şi sânge i s-a dat spre împărtăşire. Aceasta şi celălalt bătrân văzând, l-a îndreptat pe dânsul din socoteala cea nesănătoasă şi l-a făcut a aduce lui Dumnezeu mulţumire cu lacrimi, iar ceilalţi Bătrâni, din îndreptarea lui, pricină de veselie şi-au făcut.


II. Din Pateric

1. Se spunea despre Avva Apollo că avea un ucenic cu numele Isaac, învăţat întru tot lucrul bun; acesta, când intra în biserică şi voia să se împărtăşească din Sfânta Aducere, nu îngăduia nimănui a intra în vorba lui.

2. Şi zicea că toate sunt bune la vremea lor (cf. şi Eccl. 3: 1-7)", şi, când se isprăvea sinaxa, ca de foc era gonindu-se, căutând să ajungă la chilia sa. De multe ori se dădea fraţilor câte un pesmet şi câte un pahar de vin, iar el nu lua, însă fără a lepăda blagoslovenia fraţilor, ci vrând să păstreze liniştea sinaxei.

3. Şi s-a întâmplat să se bolnăvească şi să zacă. Şi, auzind fraţii, au venit să-1 cerceteze. După ce l-au întrebat despre boala lui, au zis către dânsul: "Avva Isaac, pentru care pricină fugi de fraţi la biserică?"

4. Şi le-a răspuns lor: "Nu fug de fraţi, ci de reaua meşteşugire a dracilor, căci, dacă ţine cineva făclie de lumină şi va zăbovi stând [cu ea] în vânt, se stinge de la dânsul; tot aşa şi noi, luminându-ne de la Sfânta Aducere, de vom zăbovi afară de chilie, ni se întunecă mintea".

5. Se spunea despre Avva Pimen că, atunci când voia să vină la biserică, şedea deosebi, ca la un ceas, cercând gândurile sale, şi aşa ieşea.

6. Incă şi alt frate, cu aceste gânduri bătând război, şi aşa pentru cele sfinţite - precum şi bătrânul cel mai sus zis - îndoindu-se şi necrezând, de ceilalţi fraţi luânduse la biserică, aşijderea povestea că a văzut unele ca acestea, căci fraţii care îl luaseră pe dânsul se rugaseră întins ca să i se arate lui de la Dumnezeu adevărul lucrurilor şi astfel să lepede gândurile necredinţei:

7. După ce s-a isprăvit sinaxa, fratele le-a povestit lor zicând: "După ce s-a citit Apostolul, de îndată ce s-a suit diaconul să citească Sfânta Evanghelie, am văzut acoperământul bisericii deschis şi cerul arătat, iar diaconul era înconjurat din toate părţile de foc.

8. Apoi, aducându-se darurile şi punându-se înainte, am văzut cerurile deschizându-se şi foc pogorându-se peste dumnezeieştile Daruri, şi, după foc, mulţime de îngeri, şi, în mijlocul lor, un Prunc şi alte două feţe, a căror frumuseţe nu e cu putinţă a o spune, că era strălucirea lor ca fulgerul. Şi adică îngerii au stătut în jurul Mesei, iar Pruncul a şezut pe Masă.

9. Iar când s-au apropiat preoţii ca să frângă pâinile punerii-înainte, am văzut cele două feţe minunate apropiindu-se şi apucând mâinile şi picioarele Pruncului şi, cu cuţitul pe care îl aveau, junghiind pe Prunc, Trupul L-au tăiat bucăţele, iar Sângele l-au deşertat în potir. Apoi L-au pus pe pâini şi îndată pâinile s-au făcut Trup.

10. Şi când s-au apropiat fraţii ca să se cuminece, mie mi s-a dat Trup curat, dar, neputând a-L mânca, plângeam. Şi am auzit glas zicând în urechile mele: «Omule, pentru ce nu te împărtăşeşti? Au nu este aceasta ceea ce ai cerut?» Şi eu am zis: «Milostiv fii mie, Doamne, nu pot mânca Trup».

11. Şi iarăşi glasul: «învaţă-te dar, că, de ar fi putut omul să mănânce Trup, trup s-ar fi dat, precum ai aflat şi tu, dar nu poate să mănânce trup. Şi pentru aceasta Domnul şi Dumnezeu nostru a rânduit pâini ale punerii-înainte. Deci, de ai crezut, împărtăşeşte-te şi tu». Iar eu am zis: «Cred, Doamne». Şi, aceasta zicând eu, îndată trupul pe Care îl aveam în mâna mea s-a făcut pâine, şi, mulţumind lui Dumnezeu, m-am împărtăşit.

12. Iar isprăvindu-se Sfânta Liturghie, asemenea am văzut acoperământul bisericii deschizându-se şi dumnezeieştile şi cereştile puteri iarăşi în cer înălţânduse".

13. Aceasta povestind fratele, auzind fraţii şi umilindu-se pentru atâta dar al lui Hristos, s-au dus mulţumind şi slăvindu-L pe Dânsul.