I. A lui Grigorie Dialogul

1. Intrebare Petru: Ce le poate folosi după moarte pe sufletele care s-au săvârşit?

2. Răspuns Grigorie: Dacă nu sunt greşeli neiertate după moarte, mult poate ajuta sufletelor deasa aducere a jertfei celei mântuitoare. Drept aceea, de multe ori chiar şi sufletele celor morţi s-au arătat căutând aceasta, precum şi despre cei vii cu auzul am înţeles aceasta.

3. Anume despre oarecine, care, în robie fiind şi cu lanţuri legat, soţia lui s-a obişnuit a aduce jertfă pentru dânsul. Acesta, care după mulţi ani s-a întors din robie la soţia sa, i-a spus acesteia în care zile a fost dezlegat din lanţuri, iar ea i-a zis că acestea au fost zilele întru care ea aducea jertfă pentru dânsul.

4. Următoarea minune, povestită de un corăbier (care încă trăieşte), s-a petrecut acum şapte ani. Agathon, episcopul cetăţii Palermo, a fost chemat la Roma de către înaintaşul meu de vrednică pomenire. Navigând spre Roma împreună cu Varaca corăbierul (care acum este cleric într-o biserică din Palermo), care conducea o luntre legată de pupa corăbiei în care era episcopul, Agathon a întâmpinat o furtună aşa de puternică, încât nu mai nădăjduia să mai ajungă pe uscat. Deodată, funia s-a rupt şi luntrea s-a înălţat peste valuri împreună cu dânsul, iar de atunci s-a făcut nevăzut.

5. Insă şi episcopul, după ce a îndurat multe primejdii, a ajuns într-un sfârşit cu corabia stricată în ostrovul Ustica. Trecură trei zile, iar luntrea cu corăbierul nu se vedea nicăieri. Socotind de aici că s-a înecat, a poruncit a se aduce pentru dânsul lucrul cel cu datorie morţilor - sfânta jertfă.

6. Făcându-se acestea şi corabia fiind reparată, a pornit mai departe în taină spre Italia, spre portul Romei, unde a găsit pe corăbier viu, pe care episcopul l-a întrebat cum de a scăpat de acea cumplită primejdie.

7. Iar el povestea cât a petrecut luptându-se în luntre cu acele valuri sălbatice şi cum că se umplea de apă şi de multe ori se răsturna, punându-se cu fundul în sus. Acestea s-au petrecut zi şi noapte, până ce atât de mult i se sleiseră puterile de foame şi de sete, încât s-a îngreuiat la minte şi s-a clătinat cu firea şi nici spre somn nu se trăgea cu totul, nici desăvârşit treaz nu putea fi.

8. Deci, aşa făcându-se el, i s-a arătat lui oarecine în noian ţinând pâine şi dândui-o lui; de unde, mâncând şi săturându-se, a luat putere. Iar nu după mult timp a trecut o corabie, care l-a scos din primejdie, ducându-1 la uscat.

9. Când l-a întrebat episcopul în care zi s-a petrecut aceasta, a aflat că a fost scăpat în chiar ziua în care s-a adus pentru dânsul sfânta Jertfă în ostrovul Ustica.

10. Petru: Acestea pe care le zici le-am auzit şi eu că s-au făcut, când am fost în Sicilia.

11. Grigorie: Cred, Petre, că, pentru aceasta, aşa arătat şi între cei vii se face, măcar că ei nu cunosc aceasta întotdeauna, ca să se arate cum că pe cei morţi mult îi poate folosi jertfa cea adusă pentru dânşii, dacă greşeli neiertate nu vor fi greşit. Dar şi povestirea cea despre Iust, despre care s-a scris într-alt loc, arată folosul ce se face celor morţi din Sfinţita Liturghie.

12. Acest Iust, aflat fiind în mănăstirea întru care şi eu eram mai-nainte de a mă face arhiereu, a agonisit pe ascuns trei galbeni, călcând astfel regula mănăstirii. Ajuns el în ceasul morţii şi vădindu-se fapta lui, nici îngroparea cea legiuită nu a dobândit, măcar că se şi pocăise înainte de ieşirea sa, ci în gunoi ca pe un rău a fost aruncat trupul lui, aruncându-se împreună cu dânsul şi acei trei galbeni. Şi tuturor fraţilor din porunca noastră li s-a poruncit să strige: "întru pierzarea ta ia-ţi şi banii".

13. Apoi, după treizeci de zile, jale luând eu de dânsul, m-am milostivit de el şi am poruncit a se aduce alte treizeci de zile jertfă pentru dânsul, ca sufletul lui să se izbăvească din muncă. Iar în a treizecea zi, mortul s-a arătat în vis lui Copios, fratele său după trup. Acesta din urmă l-a întrebat de îndată de ce a venit şi cum se afla, la care acesta îi răspunse: "Până acum m-am chinuit, dar acum sunt bine foarte".

14. Cu o veste ca aceasta, Copios a alergat către mănăstire şi le-a spus monahilor toate cele aflate, iar ei au numărat şi au aflat că aceasta a fost a treizecea zi în care s-a adus jertfă de mântuire pentru sufletul lui. înainte de aceasta, Copios n-a ştiut că fraţii aduseseră jertfă pentru Iust, nici fraţii n-au ştiut că Copios îl văzuse întru vedenie. Prin urmare, au înţeles de aici că vedenia şi aducerea Jertfei s-au petrecut în aceeaşi vreme. Astfel s-au încredinţat că fratele care murise a fost slobozit de pedeapsă prin jertfa cea mântuitoare.


II. Din viata Sfântului Ioan cel Milostiv

1. Marele Ioan îndemna şi sfătuia pe cei de sub dânsul ca deseori să facă slujbă pentru cei adormiţi, adeverind şi întărind că mult foarte foloseşte celor duşi din lume pomenirile şi Liturghiile cele pentru dânşii şi, întru credinţa celor zise, una ca aceasta, nu de mult făcută, povestea.

2. Zicea cum că oarecine a fost luat rob de perşi şi dus în Persida, iar acolo a fost aruncat în temniţa ce se cheamă "Uitare". Iar la perşi se ţinea o lege ca aceasta: ca pe cei închişi în temniţa aceea să nu-i mai scoată niciodată, şi pentru această pricină s-a şi numit "Uitare".

3. Insă, putând unii scăpa de acolo şi veni în Cipru, adeveriră către părinţii tânărului că acela a murit în temniţă. Iar ei, într-un an, de trei ori, ca pentru un mort făceau slujbe pentru dânsul, şi aşa patru ani au petrecut.

4. Apoi şi feciorul, de acolo putând scăpa, s-a întors acasă, pe care părinţii nu ca pe un scăpat din temniţă, ci mai vârtos ca pe un înviat cu multă mirare văzându-1, de nespusă dulceaţă s-au umplut. Şi altele ziceau şi făceau - după cum ar pătimi şi ar zice un suflet văzând pe unul ca acesta, şi cum că acum ei ca pentru un mort cele legiuite morţilor le făceau, şi zilele i le spuneau, care erau sfânta zi a Botezului, Pastele Mântuitorului şi sfânta Cincizecime.

5.Acestea auzindu-le acela şi întru pomenire venind, cu jurământ adeverea pe născătorii săi cum că într-acele zile, prin venirea oareşicărui purtător de lumină, şi el din legături se slobozea, şi de toată slobozenia se îndulcea, iar întru celelalte zile iarăşi era pus în legături, ca şi mai-nainte.