I. A lui Antioh Pandectul

1. Boala iubirii de argint este foarte cumplită şi pierzătoare; căci cu neputinţă este după Dumnezeu a vieţui fiind iubitor de dulceţi şi de arginţi. Căci această boală, când negrijnic şi necredincios va afla pe suflet, oarecari pricini "binecuvântate" îi vâră lui, adică bătrâneţe lungi, neputinţă trupească şi altele ca acestea. Şi precum marea nu se satură primind mulţime de râuri, tot aşa pofta iubitorului de argint nu se satură niciodată de bani.

2. Monahul cel iubitor de argint lucrează cu încordare, iar cel neagonisitor se îndeletniceşte în rugăciune şi citiri. Iubitorul de argint învistiereşte în pungă, iar cel neagonisitor nu adună bani. Că zice Scriptura: Blestemat este cel ce face idol şi-l pune într-ascuns (Deut. 26: 15); asemenea acestuia este şi iubitorul de argint: că unul se închină fără folos mincinosului idol, iar celălalt poartă drept idol nălucirea bogăţiei. Şi precum pântecele se face dumnezeu celor robiţi acestuia, tot aşa se face aurul iubitorului de argint.

3. Această patimă o bolesc cei fără de credinţă şi fără de nădejde, precum s-a zis, care şi după cuviinţă se numesc închinători la idoli, căci nu au pe Dumnezeu întru nădejde, ci în dobitoace împărăteşti. Astfel, nimic nu este mai fără de lege ca iubitorul de argint, precum zice Scriptura; acesta şi sufletul său şi-1 face vândut. Că mulţi au ajuns să cadă pentru aur, precum Iuda pentru iubirea de argint, care nu numai din ceata Apostolilor a căzut, ci s-a făcut şi vânzătorul Stăpânului şi a pierit prin spânzurare.

4. Aşadar, lepră a sufletului este iubirea de argint, precum s-a arătat prin Ghiezi (cf. IV împ. cap. 4 şi 5), care, când pe aceasta o a iubit, îndată s-a leproşit. Aceasta se face oamenilor şi molie a oaselor, rozându-1 pe dânsul prin grijă şi nedormire. însă cel ce voieşte, cu lesnire, o poate birui pe dânsa, că nu este patimă a firii, ci a voirii. Pentru aceasta, de va dobândi cineva credinţă în Dumnezeu şi nădejde neîndoită, cu lesnire va scuipa [dispreţui] pe iubirea de argint, şi aşa pe sineşi de mari primejdii se va izbăvi.

5. Fericit este omul care s-a aflat fără de prihană, şi pe urma aurului n-a mers (Sirah 31: 8), după Scriptură. Şi Iacov, îngrozind pe iubitorii de argint, zice: Aurul vostru şi argintul au ruginit, şi rugina lor va fi mărturie asupra voastră, şi ca focul va mistui trupurile voastre (Iac. 5: 3).

6. Asemenea cu acesta zice şi Prorocul Avacum ticăloşind pe iubitorii de argint: Vai celui ce-şi înmulţeşte luişi cele ce nu sunt ale lui (2: 6); căci, cu adevărat, cel ce adună bani învistiereşte câte puţin cele ce nu vor fi ale lui. împreună cu aceştia şi David grăind a zis: lată omul care n-a pus pe Dumnezeu ajutor al lui, ci a nădăjduit spre mulţimea bogăţiei sale, şi s-a întărit întru deşertăciunea sa (Psalm 52: 9).

7. Deci să fugim, fraţilor, de această cumplită, nemilostivă, urătoare de oameni, fără de nădejde şi solitoare a tuturor răutăţilor, ascultând pe Apostolul ce zice: Rădăcină a tuturor răutăţilor este iubirea de argint (I Tim. 6:10), şi neagoniseala să o primim, supunându- ne mântuitoarei porunci: Nu agonisiţi nici aur, nici argint la brâiele voastre (Matei 10: 9); că neagoniseala, bine-rânduită fiind şi uşoară, suie în cer pe cel ce o a câştigat pe ea.

8. Pentru aceasta, să încredinţăm lui Dumnezeu trebuinţa trupului, şi aşa ne vom arăta, încredinţând Lui şi pe cea a duhului; căci a Lui este grija pentru noi, şi ştie de ce avem trebuinţă înainte de a cere noi de la Dânsul.

9. Că Dumnezeu, simplu fiind, de simplitate de bucură şi, celor ce vieţuiesc împreună cu dânsa, le este Dătător prea îndestulat, precum zice înţelepciunea: Cel ce umblă simplu umblă încredinţat (Pilde 10: 9), şi iarăşi: Credinciosului, toată lumea îi este câştigare, iar necredinciosului, nici un bănişor (Pilde 17: 6), şi blagoslovenia Domnului peste capul dreptului (Pilde 10: 6), şi tot sufletul blagoslovit, simplu este (Pilde 11: 25), şi cel ce seamănă dreptate va lua plata credinciosului (Pilde 11: 21), că nu va omorî Domnul de foame sufletul dreptului (Pilde 10: 3). Cel ce se nădăjduieşte spre bogăţie, acela va cădea (Pilde 11: 28).

10. Zice încă şi cântătorul de psalmi: Iată, ochii Domnului spre cei ce se tem de El, ca să izbăvească din moarte sufletele lor şi să-i hrănească pe dânşii în foamete (Psalm 22: 18- 19); că bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele (Psalm 33: 11). Şi iarăşi: N-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine (Psalm 37: 25).

11. Şi însuşi Iubitorul de oameni, Stăpânul nostru, ne îndeamnă pe noi zicând: Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă nici nu seceră, nici nu adună în jitniţă, şi Părintele vostru Cel ceresc le hrăneşte pe ele; au nu sunteţi voi mai deosebiţi decât dânsele (Matei 6: 26)?. Şi adaugă: Deci nu vă îngrijiţi zicând "ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca", că ştie Tatăl vostru Cel ceresc că vă trebuie acestea toate, ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă (Matei 6: 31-33).


II. A Sfântului Maxim

1. Tot iubitorul de argint, făţărnicind fapta bună prin evlavie, de va afla de unde poate câştiga materia cea dorită lui, cu jurământ se leapădă de chipul prin care mainainte se socotea ucenic Cuvântului.


III. Din Pateric

1. Intrebat a fost un Bătrân: "Ce este iubirea de argint?" Şi a răspuns: "A nu crede lui Dumnezeu că are grijă de tine, şi a te deznădăjdui de făgăduinţele lui Dumnezeu, şi a iubi dulcetile".