I. A lui Grigorie Dialogul

1. Casie, episcopul cetăţii Narnia, bărbat cucernic foarte, se obişnuise a aduce lui Dumnezeu în toate zilele jertfă fără de sânge cu multe lacrimi.

2. Intr-o zi, fiind înlăuntrul altarului, a primit, prin vedenia unui preot al său, poruncă de la Domnul, Care-i zicea: "Lucrează ceea ce lucrezi, şi să nu înceteze mâna ta, nici piciorul tău, că la Praznicul Apostolilor vei veni către Mine şi-ţi voi da plata ta". Care lucru s-a şi întâmplat, căci după trecerea a şapte ani, chiar de Praznicul Apostolilor, după ce a săvârşit dumnezeieştile Taine şi s-a împărtăşit cu dumnezeiasca Cuminecătură, el s-a dezlegat din încheieturile trupului.

3. Deci este limpede, Petre, că, dacă atâta bine le face jertfa unora ca aceştia, precum şi întru altele am zis, e de socotit că aceasta mai vârtos pe cei vii poate să-i folosească. Căci aceasta e mai bună decât toate celelalte, adică ca bunătăţile pe care cineva le nădăjduieşte după moarte, fiecare pentru sineşi să şi le gătească; că mai fericit este ca cineva slobod să iasă din viaţă, decât mai pe urmă din legături să caute slobozenie.

4. Deci, datori suntem lumea aceasta cu tot gândul nemernică a o socoti, văzândo pe dânsa ca pe una ce se stinge, şi a cărei slavă piere degrab, şi jertfele cele de fiecare zi lui Dumnezeu cu lacrimi a le jertfi, adică Trupul şi Sângele Lui, că singură această jertfă izbăveşte sufletul de moartea cea veşnică.

5. Iar prin Taina aceasta venim întru pomenirea morţii Fiului lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, care, din morţi înviind, nu mai moare, că moartea pe Dânsul nu-L mai stăpâneşte (cf. Rom. 6: 9) şi, deşi nemuritor şi nestricăcios rămâne, pentru noi El iarăşi se jertfeşte prin Taina Sfintei Jertfe. Fiindcă trupul Său se împarte acolo spre mântuirea norodului. Aşijderea, şi Sângele Lui nu se mai varsă pe mâinile necredincioşilor, ci se toarnă în gurile credincioşilor.

6. Aşadar, dintru acestea să înţelegem ce fel de jertfă este aceasta ce se aduce pentru noi. Aceasta, pentru totdeauna, ne aduce înainte pătimirea Unuia-Născut Fiul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea noastră. Şi cine din credincioşi se poate îndoi? Că adică în ceasul sfintei Jertfe, întru glasul preotului, cerurile se deschid, întru Taina Domnului nostru Iisus Hristos, şi cetele îngerilor acolo vin, şi cele înalte cu cele smerite se amestecă, şi cele cereşti cu cele pământeşti se împreună şi una se fac.


II. Din viata Sfântului Eftimie

1. Lavra Marelui Ef timie de acum începând a se îndestula şi numărul fraţilor întru cincizeci împlinindu-se, fiecăruia dintr-înşii i s-a zidit chilie şi sfinţita jertfă cea de taină în fiecare zi se săvârşea. Şi erau la Lavră doi preoţi, Ioan şi Carion cu numele.

2. Odată, într-una din sâmbete, Marele Ef timie, pe când slujea lui Dumnezeu, jertfa cea fără de sânge aducând-o Lui, Dometian, ucenicul său, şedea de-a dreapta jertfelnicului şi ţinea ripida cea de taină pentru Liturghie.

3. Deci, prinosul săvârşindu-se, Terevon Saracinul, stând aproape de jertfelnic şi având mâinile rezemate pe colţul altarului - o, harul Tău cel milostiv, Hristoase! - vede fără veste că, pogprându-se foc din cer, se întinde deasupra jertfelnicului ca o pânză şi acoperă pe Marele Eftimie, precum şi pe fericitul Dometian; şi a rămas de la începutul Trisaghionului până la sfârşitul Liturghiei.

4. Iar această minune n-a văzut-o nimeni, fără numai cei ce erau înlăuntrul focului, Terevon şi Gavriil, fratele lui Hrisip, care şi el era înlăuntrul altarului. Terevon însă, cutremurându-se şi plin de frică fiind, a părăsit altarul şi de atunci înainte n-a mai cutezat cu semeţie, după obiceiul ce-1 avea, să intre în cele neintrate, mai vârtos în vremea Proscomidiei, ci înapoi, în tinda bisericii cu multă cucernicie stătea la pravilă, precum mai pe urmă pustnicul Kiriac mi-a povestit că a auzit acestea de la Terevon şi de la Gavriil.


III. Din Pateric

1. Spuneau unii dintre Părinţi despre Avva Marcelin al Thebaidei că totdeauna când voia duminica să iasă la biserică se gătea în aşa fel încât, pe drumul către biserică, rostea pe de rost o parte oareşicare din Scripturi, până ce venea la biserică. Şi aşa rostind el, buzele lui nu se mişcau, ca să nu audă cineva, iar când şedea la pravilă, pieptul său se uda de lacrimi.

2. Şi zicea că, "săvârşindu-se pravila, văd toată biserica ca un foc, iar slobozindu-se adunarea, îndată şi focul se duce".

3. Un stareţ povestea despre un episcop că a mers la un sat, într-o duminică, şi a zis diaconilor săi: "Căutaţi pe preotul satului, ca să ne facă nouă Sfânta Aducere [anafora] a dumnezeieştilor Taine". Şi, căutând, au aflat pe preot plin de mojicie şi neprefăcut şi l-au adus la episcop să slujească.

4. Iar preotul, după ce a intrat în Sfântul Altar, a fost văzut de episcopul stând înaintea dumnezeieştii mese învăluit peste tot de foc.

5. Iar după ce s-a săvârşit Liturghia, episcopul l-a chemat pe preot în locul ce se chemă diaconicon şi a zis către dânsul: "Binecuvântează-mă, vrednicule rob al lui Dumnezeu". Iar el a zis către el: "Cum e cu putinţă ca episcopul să se blagoslovească de preotul cel hirotonit de dânsul? Ci tu mă blagosloveşte, Părinte". Iar episcopul a zis: "Nu pot să blagoslovesc pe cel ce stă în foc şi aduce Sfintele Daruri lui Dumnezeu, căci în tot chipul cel mai de jos de la cel mai înalt se blagosloveşte".

6. Şi preotul a zis: "Dar se află cumva, cinstite stăpâne, vreun episcop sau preot stând înaintea Sfintelor Taine care să nu stea în foc dumnezeiesc?"

7. Şi, aceasta auzind-o episcopul, s-a minunat foarte de curăţia bărbatului celui simplu cu năravul şi, folosindu-se, s-a dus.