I. A lui Palladie

1. Ducându-mă odată la Avva Macarie Alexandrinul, am aflat în apropierea chiliei lui un preot al unui sat care zăcea jos, al cărui cap era mâncat de boala ce se numeşte carkin [cancer], aşa de grav, încât osul creştetului său era gol, fără de piele.

2. Preotul mersese la dânsul, iar avva nici nu voia să vorbească cu el. Şi l-am rugat pe dânsul zicând: "Rogu-te, milostiveşte-te spre acest ticălos, dă-i măcar un răspuns". Şi mi-a zis: "Nevrednic este de a se tămădui, că spre pedeapsă i s-a trimis lui aceasta; iar de voieşte să se tămăduiască, pleacă-1 a se depărta de Liturghie". Şi eu am zis: "Pentru ce, rogu-mă?" Şi mi-a zis mie: "Pentru că curveşte şi slujeşte, şi pentru aceasta se pedepseşte. De se va depărta cu frică de cele ce a cutezat a defăima, Dumnezeu îl tămăduieşte pe dânsul".

3. Şi eu am spus acestea celui ce pătimea; iar el s-a făgăduit, jurându-se pe Dumnezeu, că nu va mai preoţi. Şi atunci l-a primit şi i-a zis lui: "Crezi că este Dumnezeu, de Care nimic nu se ascunde?" Şi a răspuns: "Da, rogu-mă ţie". Apoi i-a zis lui: "Nu cumva ai crezut că-L poţi batjocori pe Dânsul?" "N-am crezut, domnul meu". Zis-a Marele: "De-ţi cunoşti păcatul şi pedeapsa lui Dumnezeu pentru care ai pătimit acestea, îndreptează-te de acum înainte".

4. Şi şi-a mărturisit păcatul şi a dat făgăduinţă că nu va mai păcătui, nici nu va mai sluji jertfelnicului, ci va îmbrăţişa slujirea mirenească. Apoi Sfântul şi-a pus mâinile sale pe capul lui, iar după puţine zile s-a tămăduit şi i-a crescut părul, şi s-a dus la casa sa slăvind pe Dumnezeu şi mulţumind Sfântului.


II. A Sfântului Grigorie Dialogul

1. Un cleric de la biserica din Aquino era supărat de un demon necurat, iar episcopul acestuia, Preacuviosul Constantin, l-a trimis pe dânsul la felurite gropniţe ale sfinţilor mucenici ca să se vindece, dar nu s-a vindecat. Mai pe urmă, bolnavul a fost adus la robul lui Dumnezeu, Benedict, care, rugându-se lui Dumnezeu, a izgonit dintrînsul duhul necurat şi sănătos pe dânsul, cu harul lui Hristos, l-a făcut.

Apoi i-a dat drumul zicându-i: "Dute, iată, te-ai făcut sănătos; carne să nu mănânci, nici pe treapta preoţească să nu te sui, căci în ziua în care vei cuteza să primeşti vreo vrednicie sfinţită, îndată sub stăpânirea necuratului duh vei fi dat".

2. Şi, ducându-se întru ale sale, a uitat de porunca cea dată lui de Sfanţul, iar după trecerea a mulţi ani - după ce a văzut pe mai-marii săi din sfinţita treaptă mutaţi din viaţa aceasta, iar pe cei mai de jos decât dânsul sporind întru sfinţita ceată, uitare, precum s-a zis, pătimind de sfătuirile făcute către dânsul de Sfântul Părinte, în sfinţita ceată s-a suit şi îndată dracul, ca o fiară sălbatică, într-însul s-a încuiat, fără milă pe dânsul chinuindu-1 până ce a murit.


III. Din Pateric

1. Se spunea despre Avva Macarie Egipteanul că a petrecut treizeci de ani neieşind din chilia sa. Şi avea preotul obicei de venea şi-i făcea lui Sfânta Liturghie, iar diavolul, văzând răbdarea cea îmbunătăţită a bărbatului, s-a măiestrit a-1 bântui pe dânsul spre a osândi. Şi a făcut pe oarecare ce avea duh necurat să vină la bătrânul pentru blagoslovenie.

2. Iar înainte de tot cuvântul, acesta a strigat către bătrânul: "Preotul tău are miros de păcat, deci nu-1 mai lăsa să intre la tine". Iar dumnezeiescul şi credinciosul bărbat a zis către dânsul: "Toţi leapădă afară necurăţia, iar tu o ai adus la mine". Dar scris este: Nu judecaţi, şi nu vă veţi judeca (Matei 7: 1). însă, deşi este păcătos, Dumnezeu îl va mântui pe el. Căci scris este: Rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să vă vindecaţi (Iac. 5: 16). Iar după cuvântul acesta, făcând rugăciune, a izgonit pe dracul din om şi a dat drumul omului sănătos.

3. Iar după ce a venit preotul după obicei, bătrânul l-a primit cu bucurie. Iar Bunul Dumnezeu, văzând nerăutatea bătrânului, i-a arătat lui semn: căci, atunci când preotul era să stea înaintea sfintei mese, precum a povestit bătrânul, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu pogorându-se şi punând mâna sa pe capul clericului, şi s-a făcut clericul ca un stâlp de foc.

4. Şi, înspăimântându-se bătrânul de acea străină vedere, a auzit glas zicând către dânsul: "De ce te-ai mirat, omule, de lucrul acesta, căci, dacă împăratul cel pământesc nu-i va lăsa pe sfetnicii săi întinaţi să stea înaintea sa, decât numai cu slavă multă, cu atât mai vârtos dumnezeiasca putere va curaţi pe slujitorii Sfintelor Taine, ca să stea înaintea slavei celei cereşti".

5. Altui pustnic, care era cu totul neieşit, un preot din cler obişnuia să vină ca să-i facă Liturghie. într-o zi, a avenit la dânsul un sihastru ce-1 pâra pe preot, grăind nenumărate clevetiri împotriva lui. Cu care clevetiri tras fiind pustnicul, venind preotul după obicei ca să-i facă liturghie, nu i-a deschis.

6. Şi, iată, se făcu glas către pustnicul zicând: "Au luat oamenii judecata Mea". Şi deodată cu glasul s-a făcut pustnicul întru uimire şi a văzut un puţ de aur, o ciutură de aur, o funie de aur şi apă curată şi limpede în puţ. Şi a mai văzut un bubos ce şedea deasupra puţului, care scotea dintr-însul apă şi o turna. Şi, voind pustnicul să bea apă, s-a sfiit şi n-a băut, pentru că cel ce scotea apă era bubos.

7. Şi, iată, se făcu iar glas către dânsul zicând: "Pentru ce nu bei apă? Ce pricină are bubosul ce scoate? Că scoate şi toarnă". Iar el, venind întru sine şi socotind puterea vedeniei, a chemat pe preot şi l-a rugat să-i gătească lui Liturghia şi să i-o facă ca şi mainainte.