I. A lui Paladie

1. Ammonie, bărbat vrednic de pomenire, a fost ucenicul Cuviosului Pamvo. Şi pentru că era foarte iubitor de învăţătură, pentru aceasta, o cetate din apropiere voia să-1 aibă de episcop. Şi s-au dus cetăţenii la Fericitul Timotei Episcopul, pe care l-au rugat să-1 hirotonisească pe Ammonie episcop. Iar acesta le-a zis: " Aduceţi-1 la mine şi-1 voi hirotoni".

2. Când, deci s-au dus la el cu un ajutor, şi acela, dacă a văzut că a fost prins, i-a rugat şi s-a jurat că nu primeşte hirotonia şi nici din pustie nu voieşte să iasă.

3. Dar nu l-au ascultat. Şi, privind la ei toţi, a luat o foarfecă şi şi-a tăiat din rădăcină urechea stângă, zicându-le: "Mi-e cu neputinţă să primesc arhieria, de vreme ce legea opreşte să fie primit în preoţie unul cu urechea tăiată sau cu alt beteşug".

4. Drept urmare, l-au lăsat şi s-au dus de au spus episcopului. Iar acesta le-a spus: "Această lege are putere la iudei. Dar mie de-mi aduceţi şi pe cineva cu nasul tăiat, îl voi hirotoni, de se arată vrednic prin purtări".

5. Plecând ei iarăşi la acela, l-au rugat din nou şi, fiindcă nu voia, voiau să-1 ducă cu sila. Dar el s-a jurat lor: "De mă veţi sili, îmi voi tăia şi limba". Atunci ei l-au lăsat şi s-au dus de acolo.


II. Din viaţa Sfântului Grigorie Taumaturgul

1. Fedim episcopul, în vremea aceea, era povăţuitor al Bisericii Amaselor. El primise de la Dumnezeu darul înainte-cunoaşterii Acesta toată sârguinţa o punea ca să apuce de mână pe Marele Grigorie şi întru începătoria Bisericii să-1 pună, ca nu cumva o bunătate atât de mare în chip zadarnic şi nefolositor să treacă viaţa. Iar acela, pornirea arhiereului simţind-o, mai mult se meşteşugea a se ascunde, mutându-se dintr-o pustie în alta.

2. Iar de vreme ce tot iscusul slobozindu-1 acel minunat Fedim şi toată măiestria şi izvodirea uneltind-o, şi tot nu-i era cu putinţă să apropie pe bărbat de hirotonie. Grigorie se temea chiar ca nu cumva în ascuns să fie prins vreodată de mâna arhiereului şi aşa să-1 hirotonească. Pe de-o parte, Fedim era încredinţat că, prin hirotonia lui Grigorie, acesta va fi mult mai sârguitor către Dumnezeu, iar Grigorie se temea ca, prin grijile şi răspunderile preoţiei, oarecare poticneală sau vreo povară de nesuferit să se ivească, care să-1 depărteze de blagocestiva filosofie.

3. Pentru a isprăvi cea propusă, mişcat de dumnezeiescul har, socoti să-1 hirotonească pe Grigorie, fără ca acela să fie de faţă. Neţinând seama de depărtarea dintre dînşii (cale de trei zile), a sfinţit pe Grigorie episcop al Bisericii Neocezareei. Şi căutând spre Dumnezeu, a zis întru sine: "împreună cu dânsul stau acum înaintea Atoatevăzătorului Dumnezeu, care ne vede pe amândoi şi, astfel, depărtarea nu poate sta în calea puterii lui Dumnezeu". Astfel l-a hirotonit pe fericitul, nefiind el de faţă. Iar dacă nu a apucat să pună mâinile pe capul lui, a întins totuşi mâinile şi hotărârea hirotoniei lui Grigorie o a pus în scris. Iar după ce a citit cuvenitele rugăciuni, a trimis cele scrise lui Grigorie, cerându-i să se supună poruncii sale.

4. După toate acestea, Fedim l-a afierosit pe Grigorie unei cetăţi oarecare, care în acea vreme era sub înşelarea idolatriei, din care numai şaptesprezece locuitori erau creştini. Aşadar, iată cum, într-un chip ascuns ca acesta, acel mare luminător a intrat în tagma preoţiei. Cu toate acestea, punerea mâinilor episcopului pe capul celui hirotonit şi cealaltă rânduială au fost mai apoi săvârşite după lege.


III. Din viaţa Sfântului Amfilohie

1. Săvârşindu-şi viaţa Ioan, cel atunci întâi-stătător al Bisericii Iconiului, şi, Marelui Amfilohie, anul al patruzecilea întru călugărie acum isprăvindu-se, pe dânsul, Pronia lui Dumnezeu, Căruia de demult îi erau cunoscute cele ale inimii lui, în locul celui mutat de aici l-a chemat, de unde cu cuviinţă îi era şi îngerului Domnului stând înaintea lui Amfilohie să zică: "Amfilohie, întru Mitropolia Iconiului să fii păstor oilor celor cuvântătoare".

2. Insă el spre o chemarea ca aceasta nu lua aminte şi a face cea poruncită se zăbovea. Sosind a doua noapte, iarăşi a doua chemare şi îndemn şi a aceluiaşi deopotrivă zăbovire, pe cea arătată prepunând-o a fi drăcească înşelăciune. Iar de vreme ce şi a treia noapte a sosit şi acela aşijderea a stătut înainte îndemnându-1, din aşternut viteazul sculându-se, i s-a părut că a fost apucat de ceea ce-i vorbea şi a strigat: "De eşti îngerul lui Dumnezeu, vino să stăm la rugăciune".

3. Iar acela s-a supus şi, capul plecându-şi, a strigat: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Lui. Şi, ţinând pe Amfilohie de mână, au ajuns amândoi la biserică, şi uşile singure de sineşi li s-au deschis, şi, lumină mare şi negrăită luminând biserica, mulţime de bărbaţi s-au adunat împrejur.

4. Aceia, luându-1 pe Amfilohie, l-au dus la jertfelnic, unde i-au dat ceea ce purtaseră ei în mâini, ce părea a fi o Evanghelie, şi i-au zis: "Domnul să fie cu tine", iar unul, care se arăta a fi fruntaş al celorlalţi, a zis: "Spre rugăciune să ne dăm, ca să-i vină lui harul Sfântului Duh". Deci, rugându-se şi zicând "pace ţie", s-au dus, miezul nopţii ajungându-i. Iar el, pentru preaslăvitele acelea spăimântându-se, s-a întors împreună cu acela înapoi către căscioara sa.

5. Iar pe drum l-au întâmpinat nişte episcopi, şapte la număr - cărora din dumnezeiasca descoperire li se poruncise să-1 hirotonească pe dânsul episcop al Iconiului, care şi cunoscându-1 pe el că este Amfilohie, de care s-au înştiinţat din dumnezeiască vedenie, după ce l-au luat, s-au dus cu dânsul la biserică. Şi au adunat acolo pe toţi episcopii şi preoţii eparhiei, cărora le-au vestit lor lucrul, cum adică l-au hotărât pe dânsul şi l-au aşezat arhiereu; şi aşa în scaunul cetăţii Iconiei l-au pus.


IV. Din viaţa Sfântului Grigorie al Acragantelor

1. Aşijderea şi Grigorie, Episcopul Acragantelor, văzând de departe pe episcopii trimişi de Episcopul Papa în căutarea lui şi ştiind de mai-nainte ce voiau, s-a ascuns în mănăstirea Sfântului Ermie. Iar după ce au sosit bărbaţii şi pe dânsul l-au căutat, mai înlăuntrul grădinii alergând, în mijlocul sadurilor s-a vârât.

2. Dar s-a vădit de egumenul mănăstirii, care, silit fiind de bărbaţii aceia, l-a căutat prin toată mănăstirea; şi, aflându-1 în grădină, l-a luat de mână şi l-a scos de acolo, apoi a alergat cu el la bărbaţii aceia, trăgându-1 pe el ca pe un vinovat de mari greşeli.

3. Care episcopi văzându-1 pe dânsul, la picioarele lui îndată au căzut şi, cu bucurie îmbrăţişându-1, i-au spus lui lucrul pe care Papa în chip lămurit din dumnezeiasca descoperire l-a aflat despre dânsul: că, poruncindu-li-se adică a-1 hirotonisi pe dânsul episcop în Acraganta, i-a trimis pe dânşii să-1 cheme către sineşi.

4. Iar el, nemaiputând grăi împotriva lui Dumnezeu, Celui ce a iconomisit acestea, s-a supus şi arhieria a primit.


V. Din Pateric

1. Venit-au odată părinţii să facă pe Avva Isaac preot; şi, auzind el, a fugit în Egipt şi, ajungând la o ţarină, s-a ascuns în iarbă, iar părinţii au alergat după dânsul. Şi ajungând în ţarina aceea, au poposit ca să se odihnească puţin acolo, că, iată, se făcuse şi seară, când au slobozit şi asinul să pască.

2. Iar asinul, plecând de lângă ei, a stătut lângă Bătrân. Iar părinţii, căutând dimineaţa asinul, au aflat şi locul unde era ascuns Bătrânul, pe care, prinzându-1, s-au apucat să-1 lege. Iar el nu i-a lăsat, zicând: "Nu voi mai fugi, că voia lui Dumnezeu e, şi, oriunde voi fugi, tot la aceasta merg".

3. Dusu-s-a odinioară Avva Matoi din Egipt în părţile Magdalonului, şi era şi fratele lui cu dânsul. Şi, apucând episcopul pe Bătrânul, l-a hirotonit preot. Şi, gustând ei împreună, îi zicea lui episcopul: "Iartămă, Avva, ştiu că nu voieşti lucrul acesta, dar pentru ca să mă blagoslovesc de la tine am făcut aceasta".

4. Şi, la aceasta, Bătrânul a răspuns cu smerenie: "Şi gândul meu voia puţin, însă eu mă mâhnesc pentru că am a mă despărţi de fratele meu, pentru că nu pot face singur toate rugăciunile". Şi a zis episcopul: "De ştiu că este vrednic, eu îl voi hirotoni". Şi a zis Bătrânul: "De este vrednic, nu ştiu, însă una ştiu, că este mai bun decât mine". 5. Şi l-a hirotonit şi pe dânsul. Şi au adormit amândoi, fără a se apropia de jertfelnic pentru jertfă. Iar pe când încă trăia, Bătrânul zicea: "Cred lui Dumnezeu că, pentru hirotonie, nu va avea judecată multă, pentru că nu a făcut Liturghie; căci a celor fără prihană este hirotonia".