I. Din Pateric

1. Se spunea despre Avva Ioan Colovul că a împletit odată funie de două coşniţe şi a cusut-o toată numai într-o coşniţă, dar n-a înţeles, până ce s-a apropiat de perete; că era mintea lui îndeletnicindu-se cu vederea celor înalte.

2. A venit un frate să ia coşniţă de la Avva Ioan. Şi, după ce a ieşit, i-a zis lui: "Ce voieşti, frate?" Iar el i-a zis: "Coşniţă, Avva!" Şi, intrând să o scoată, a uitat. Şi a şezut cosând.

3. Şi iarăşi a bătut în uşă şi, dacă a ieşit, i-a zis lui: "Adu coşniţă, Avva". Şi intrând iarăşi a şezut să coasă.

4. Şi a bătut acela, şi, ieşind el, i-a zis: "Ce vrei, frate?" Iar el i-a zis: "Coşniţă, Avva". Şi, apucându-1 de mână, l-a băgat înlăuntru zicându-i: "Dacă coşniţe vrei, ia şi te du, că eu n-am vreme".

5. A venit odată un cămilar ca să-i ia vasele şi să se duca în alt loc. Iar el, intrând să-i aducă funia, a uitat, având cugetul întins către Dumnezeu.

6. Şi iarăşi a supărat cămilarul, bătând în uşă. Şi iarăşi Avva Ioan, intrând, a uitat.

7. Iar a treia oară, bătând cămilarul, intrând zicea: "Funie, cămilă, funie, cămilă". Şi zicea acestea ca să nu uite.

8. Spunea Avva Avraam despre unul din Părinţii de la Schit că era scriitor şi nu mânca pâine. Şi a venit la el un frate, rugându-se să-i scrie o carte. Iar bătrânul, avându-şi mintea sa în vedere, a scris în stihuri, fără însă să pună soroace.

9. Iar fratele lui, luând şi vrând să pună soroace, a găsit şi nişte cuvinte sărite şi i-a zis Bătrânului: "Avva, sunt nişte stihuri lăsate". Zisu-i-a Bătrânul: "Du-te întâi de fă cele scrise şi apoi să vii să ţi le scriu şi pe celelalte!"

10. Şezând odată Avva Isaac la Avva Pimen, s-a auzit glas de cocoş. Şi i-a zis lui: "Sunt vietăţi aici, Avva?" Iar el, răspunzând, i-a zis: "Isaac, de ce mă sileşti să vorbesc? Tu şi cei asemenea cu tine îi auziţi pe aceştia, iar cel ce se trezveşte nu se grijeşte de acestea".

11. De multe ori îi zicea lui Avva Sisoe ucenicul său: "Avva, scoală-te să mâncăm!" Iar el zicea către dânşii: "Dar n-am mâncat, fiule?" Iar ucenicul îi răspundea: "Nu, Părinte". Şi zicea bătrânul: "Dacă nu am mâncat, adu să mâncăm".


II. Scoliile Părintelui, adică ale lui Everghetinos

1. Aşa plin de lucrarea şi de harul Sfântului Duh era acest Bătrân, încât se izbăvise nu numai de foamea şi setea de cele simţite, ci şi de tulburarea ce o aduce neîmpărtăşirea din mâncarea aceasta văzută; pentru că, hrănindu-se de la Dumnezeu cu hrana cea necurgătoare şi nedeşertată a Duhului Sfânt, plin se simţea totdeauna şi pentru aceasta se şi afla cu nesimţire către mâncarea aceasta văzută.

2. Aceasta şi mulţi alti sfinţi o au văzut de la Dumnezeu, care vreme îndelungată nu se împărtăşeau din mâncarea aceasta simţită, ci numai rareori şi pentru puţină vreme se împărtăşeau de ea. încă şi Domnul, începătorul mântuirii şi al darurilor celor dumnezeieşti, potrivind-se firii, a arătat aceasta de la Sineşi, după omenitatea Sa, precum este scris pentru Dânsul: Făcând patruzeci zile şi nopţi, mai pe urmă a flămânzit (Matei 4: 2).

3. Cuvântul însemnând cum că, mainainte de aceasta, nu îi era foame, fiind plin de lucrarea Duhului, după care, strângându-se înapoi harul pentru puţin, a dat pricină ispititorului să-L lupte pe Dânsul, iar El, ca un om, a flămânzit ca şi mai-nainte. Căci dacă firea de sine abia dacă e îndestulată să petreacă fără hrană o săptămână de zile, darămite patruzeci de zile şi nopţi.

4. Iar cum că adevărată este cea zisă, înseşi graiurile Domnului o însemnează lămurit, care au mustrat reaua lucrarea a vrăjmaşului, care a zis: De eşti Fiul lui Dumnezeu, zi ca să se facă pietrele acestea pâini (Matei 4: 3), ca cum spre hulă îndemnându-L pe Dânsul, împotriva Tatălui Cel ceresc, Care L-a numit Fiul Său când S-a botezat de Ioan, să-L hulească pentru aceea că, iată, patruzeci de zile de postire făcând în pustie, L-a părăsit, lăsându-L flămând până în sfârşit.

5. Astfel grăi vrăjmaşul adevărului, ca unul care nu ştia de împărtăşirea dintre Tatăl şi Fiul; şi pentru aceasta L-a şi ispitit spre împuţinare şi hulă, prin punerea înainte a pietrelor, zicând: Porunceşte acestor pietre să se prefacă în pâini (Matei 4: 3); iar El cu adevărat drept a mustrat neştiinţa lui zicând: Scris este: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4: 4; Deut. 8: 3).

6. Zicând acestea, Domnul a dovedit că, ca Unul ce e hrănit cu cuvântul Părintelui, este mai presus de cele simţite, apărând pe Tatăl ca drept cu adevărat şi iubitor de oameni. De aceeaşi mâncare şi Bătrânul de-a pururea de la Duhul se sătura şi nicidecum, niciodată, nu simţea vreo lipsă pentru mâncarea cea văzută.

7. S-a dus odată Avva Macarie Cetăţeanul să taie smicele de finic şi fraţii, împreună cu dânsul. Şi i-au zis lui în ziua dintâi: "Vino, mănâncă cu noi, Părinte!" Iar el s-a dus şi a mâncat. Şi iarăşi în cealaltă zi i-au zis să mănânce, dar el nu voia, ci le-a zis: "Voi aveţi trebuinţă să mâncaţi, fiilor, că încă sunteţi trup, dar eu acum nu mai vreau sa mănânc, căci acum eu nu mă sârguiesc pentru mâncarea de aici".

8. Mers-a oarecare din bătrâni la un alt bătrân şi, după ce a sosit ceasul al şaselea, Bătrânul care l-a primit a zis ucenicului său: "Fă-ne puţine linte şi udă pesmeţii". Şi a făcut ucenicul aşa. Iar bătrânul a petrecut vorbind despre lucruri duhovniceşti de la ceasul al şaselea până a doua zi la acelaşi ceas şi nu şi-au adus aminte de hrană.

9. Atunci iarăşi a zis bătrânul ucenicului: "Fă-ne nouă puţină linte, fiule". Şi i s-a răspuns: "De ieri am făcut-o, Avva". Şi aşa au mâncat bătrânii.

10. Alt bătrân oarecare s-a dus la unul din părinţi, iar acela, fierbând puţină linte, fiindcă sosise seara, a zis celui ce venise: "Să citim puţin din pravilă!" Astfel unul a sfârşit toată Psaltirea, iar celălalt a rostit din minte cei doi proroci mari. Şi, făcânduse dimineaţă, după ce şi-a luat ziua bună de la dânsul, oaspetele a plecat, iar din pricina rugăciunii au uitat de hrană.

11. Povestit-a ucenicul unui bătrân iscusit despre părintele său că " odată, venind ceasul al nouălea, a voit să guste ceva. Şi, punând masa, a stat împreună cu el la rugăciune. După ce au cântat doi psalmi, a început bătrânul a grăi, în răpire fiind, şi grăia cuvinte potrivite răpirii. Şi a petrecut aşa până a doua zi. Iar a doua zi, la al nouălea ceas, a încetat. Aceasta se întâmpla, zicea, fiindcă mintea lui privea sus, spre tainele cereşti".

12. Teodor, cel ce a fost episcop la Rossu, povestea: "Un bătrân pe care-1 cunoşteam a venit odată la mine, la lavra Pirghiilor [Turnurilor], aproape de Iordan, unde şedeam eu. Şi mi-a zis: «Frate Teodore, fii bun şi vino cu mine în muntele Sinai». Eu, neputând să calc cuvântul bătrânului, i-am zis: «Să mergem».

13. După ce am trecut Iordanul, bătrânul mi-a zis: «Frate Teodore, vino să punem metanie, ca până la muntele Sinai nici unul din noi să nu mănânce». Răspunsam: «Cu adevărat, părinte, eu nu pot să fac aceasta». Auzind bătrânul, depărtându-se puţin de mine, a pus metanie rugându-se lui Dumnezeu. Iar după ce s-a sculat, am pornit în călătorie, şi până la sfântul munte Sinai nimic n-a gustat.

14. Iar acolo, la Sinai, cum am ajuns, după ce s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, a luat şi^a mâncat. Şi iarăşi de la Sinai ne-am dus la Sfântul Mina, în Alexandria. Când a sfârşit bătrânul şi drumul acesta, a postit şi acolo, iar după ce s-a împărtăşit, a mâncat iarăşi.

15. Apoi am mers înapoi la Sfânta Cetate [Ierusalim] şi bătrânul n-a mâncat nimic pe cale, ci asemenea, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine la Sfânta înviere a lui Hristos, Dumnezeul nostru, a luat şi hrană. în toată călătoria aceasta, atât de lungă, bătrânul nu a mâncat decât de trei ori, fiindcă avea harul lui Dumnezeu, care îl întărea".