I. Din Pateric

1. Zis-a Avva Matoi: "Nu ştie Satana de care patimă se biruie sufletul; că el [doar] seamănă gândurile pătimaşe, adică pe ale curviei, pe ale clevetirii, asemenea şi pe ale celorlalte patimi, dar nu ştie de va secera, adică dacă le vom primi pe acestea sau de le vom face; ci, în care patimă va vedea pe suflet plecându-se prin trup, pe aceasta i-o întăreşte lui slujindu-i în fel şi chip".


II. A lui Avva Cassian

1. Un frate a întrebat pe Avva Arsenie zicând: "Rogu-te, Părinte, să-rrii spui ce unire este între duhurile cele viclene şi suflet, care, deşi este nearătat, totuşi pot vorbi cu dânsul fără ca el să simtă şi se pot împreuna şi sufla într-însul cele ce vor? Şi este atâta împreunare între cuget şi dânşii, încât fără harul lui Dumnezeu nu i-am putea deosebi. Şi ce iese din meşteşugirea cea cu vicleşug a acelora, şi ce din aşezarea noastră?"

2. Iar Bătrânul a zis: "Nu este de mirare că, pe nesimţite, se poate împreuna duh cu duh şi, nevăzut fiind, să se apropie şi să sfătuiască sufletul spre cele ce-1 îndulcesc. Pentru că între aceste duhuri şi sufletul omenesc este o asemănare şi o rudenie în partea cea gânditoare şi cuvântătoare, iar acest hotar s-a dat pentru sufletul omului şi pentru fiinţa cea gânditoare a acelora şi pentru aceasta se şi pot împreuna unii cu alţii prin gânduri.

3. Insă unirea aceasta nu este după fiinţă, astfel încât unul să fie copleşit de celălalt sau să-1 primească, căci aceasta numai Dumnezeirii îi este cu putinţă, Care este simplă sau neîndoită după fiinţă şi fără de trup; şi pentru aceasta este şi întru toată firea cea gânditoare, străbătând prin tot ipostasul şi fiinţa, care şi pe cele nearătate ale ei le cuprinde şi le cearcă, ca ceea ce cu adevărat este simplă şi neîndoită în fire şi fără de trup.

4. Şi, deşi le zicem a fi firi duhovniceşti - adică ale îngerilor şi ale dracilor -, aşijderea zicem şi firii sufletului, însă cu totul lipsite de trupuri nu le socotim; pentru că au şi acestea trup, deşi cu mult mai subţire decât al nostru, precum zice şi Apostolul: Trupuri cereşti şi trupuri pământeşti (I Cor. 15: 40), şi iarăşi: Se seamănă trup sufletesc şi răsare trup duhovnicesc (v. 44).

5. Deci dintru acestea ne învăţăm limpede că niciunul nu este fără de trup, fără numai Unul Dumnezeu, Care poate cerceta cele ascunse, Care poate străbate adâncurile inimii şi cunoaşte toate fiinţele cele gânditoare, pentru că El singur este în tot, pretutindenea şi întru toate, pentru aceea şi pomenirile oamenilor Sigur Acela le vede, precum zice Apostolul: Viu este cuvântul Domnului şi lucrător, şi mai ascuţit decât sabia cea cu două ascuţişuri, străbătând până la despărţiturile sufletului de trup, ale încheieturilor de măduvă, şi judecător al pomenirilor şi al cugetelor inimii, şi nu este vreo făptură nearătată înaintea Lui (Evr. 4:12). Zice şi Iov: Cel ce ai zidit deosebi inimile noastre şi cunoşti mintea oamenilor (Iov. 6: 20).

6. Deci Unuia Dumnezeu, precum am zice, îi este cu putinţă să cunoască pomenirile noastre, ca Celui ce Singur este fără de trup, Care răzbate prin toată fiinţa sufletească, iar necuratele duhuri, ca unele ce nu sunt în suflet, pricep felurimile gândurilor noastre numai prin vestiri oarecare din afară, folosindu-se adică de semne trupeşti. Aşadar, numai aşa ne pot vedea în aşezarea noastră, precum din graiuri, din cele pentru care ne sârguim, spre care ne îndreptăm şi ne aplecăm, şi din acestea citesc pomenirile sufletului, iar pe acele gânduri care au ieşit din cămara cea mai dinlăuntru a sufletului nicidecum nu le pot pricepe.

7. Incă şi gândurile cele rele pe care ei le seamănă întru noi, ei nu pot cunoaşte dacă le-am primit, fără numai prin mişcările cele trupeşti, precum am zis, şi prin vestirile omului celui din afară, şi nu prin fiinţa sufletului însuşi, adică prin acea mişcare lăuntrică ascunsă în măduva lui, ca să zic aşa; adică, atunci când vor îndemna pe cineva la lăcomia pântecelui, dacă îl vor vedea pe dânsul uitându-se la soare şi cu grijă aflându-se pentru ceasul mâncării, înţeleg că a primit asupreala lăcomiei pântecelui.

8. Atunci când stârnesc spre curvie, de vor vedea ochii fluşturatici şi cu iscodire uitându-se la cele ce nu trebuie, şi vor simţi mişcarea trupului, şi nu vor vedea pe suflet vitejeşte stând împotriva unor asupreli ca acestea, îl vor cunoaşte pe dânsul rănit de săgeţile lăcomiei.

9. Şi întristare ori mânie când vor semăna, şezând ei în mădularele inimii, simt primirea [seminţei] prin mişcările trupului, când văd adică ochii întorşi şi tulburaţi, şi faţa schimbată din obişnuita vedere, şi că s-a îngălbenit cu încreţirea şi cu repejunea sângelui, sau rumenă de năprasnă făcută cu înfierbântarea sângelui dimprejurul inimii celui ridicat în chipul obrazului.

10. Şi aşa, cu subţirătate, cearcă şi pândesc cu care patimă se biruieşte, căci pe fiecare din noi cunosc arătat după patima de care ne veselim, de a cărei asupreala ne vor vedea că ne îngreunăm, către care în linişte şi tăcere arătăm prietenia, îndeletnicindune cu dânsa. Şi nu este deloc de mirare dacă dracii, trupuri de aer având, prin trup iau cunoştinţă de aşezările sufletului, pentru că, adesea, aceasta şi oamenii cei mai iscusiţi o înţeleg, ajungând să cunoască starea şi aşezarea omului celui dinlăuntru din trăsăturile fetei sau din felurimea omului celui din afară.

11. Incă trebuie să cunoaştem şi aceasta: că şi la cei îndrăciţi nu se cade a-i socoti pe draci ca lucrând de ca şi cum ar fi ascunşi şi şezând în însăşi fiinţa sufletului, trimiţând pe acest temei vorbe şi graiuri după voie din gura omului, căci cu niciun chip nu le este lor cu putinţă aceasta, precum s-a zis, dar nici printr-o micşorare, lipsă sau slăbiciune a sufletului nu poate duhul necurat să lucreze, ci prin slăbirea trupului, când adică întru acele mădulare şezând, întru care se ţine puterea sufletului, nesuferită şi nemăsurată greutate punând el, înnegreşte şi întunecă simţirile cele gândite, care lucru îl vedem întâmplându-se de multe ori şi din pricina vinului, a febrei sau de la un frig prea mare, de la boli şi de la altele din afară.

12. Pe care lucru, ca să nu-1 aducă diavolul şi Fericitului Iov, primind stăpânire asupra trupului său, e oprit cu porunca Domnului să intre şi în suflet, că zice: Iată, îl dau pe dânsul în mâinile tale, numai sufletul lui păzeşte-l (Iov. 2: 6), adică "să nu-i iei mintea, făcându-1 nebun şi, astfel, cu multa greutate vătămând sălaşul sufletului, să-i întuneci înţelegerea şi înţelepciunea minţii, care stă împotriva răutăţii tale".

13. Pentru că, dacă duhul necurat se amestecă cu acest trup gros şi materialnic şi oareşicum se îmbracă cu dânsul, nu putem spune că astfel se poate uni şi cu sufletul, ca acesta să pară a fi un duh primitor de duh, pentru că aceasta e cu putinţă numai Sfintei Treimi, precum s-a zis, ci dracii se pun asupra sufletului şi-1 luptă numai prin lesnirea trupului.