I. Din Pateric

1. Mers-au odinioară la Avva Iosif, în [mănăstirea] Enat, şi era acolo şi înţeleptul Sofronie, şi, vorbind noi cu Bătrânul, iată oarecine din Ila îi dădea lui trei arginţi zicând: "Primeşte-i pe aceştia, cinstite Părinte, ca să te rogi pentru corabia mea, căci am încărcato şi am trimis-o în Etiopia". Iar Bătrânul nicidecum n-a luat aminte la dânsul.

2. Şi a zis Sofronie Bătrânului: "Primeşte-i, Părinte, şi-i dă altui frate căruia- i trebuie". Răspuns-a Bătrânul: "îndoită ruşine este, fiule, ca să iau cele ce nu-mi trebuie, iar cu ale mele mâini să secer spini străini. O, de-aş putea secera spinii sufletului meu, că scris este: Dacă semeni, pe ale tale să le semeni, că cele străine sunt mai amare decât neghinele. Şi mai vârtos, fiule, pentru aceea că pricina nu este pentru suflet".

3. Zis-a către dânsul Sofronie: "Dar ce? Câte face omul întru milostenie, oare Dumnezeu nu le socoteşte?" Răspuns-a Bătrânul: "Fiule, multe sunt deosebirile, chiar şi în scopul milosteniei: că este cineva care face milostenie ca să se blagoslovească casa lui, iar altul face milostenie pentru corabia lui, şi Dumnezeu sporeşte corabia lui, altul pentru fiii lui, şi Dumnezeu păzeşte pe fiii lui, altul pentru ca să se slăvească, şi Dumnezeu îl slăveşte pe dânsul; căci Dumnezeu nu leapădă pe nimeni, ci orice voieşte fiecare, îi dă lui, atunci când sufletul lui nu se vatămă dintru aceasta.

4. însă aceştia toţi sunt departe sunt de plata lor: căci, după scopul cu care au făcut milostenia, după acela le-a plătit lor Dumnezeu, şi cu nimic nu le este dator în veacul viitor. Deci tu, de vei face milostenie, fă pentru sufletul tău, şi orice voieşti, îţi va da tie Dumnezeu, că scris este: Dea tie Domnul după inima ta (Psalm 18: 5); şi sunt unii care, părându-li-se că fac milostenie, întărâtă pe Dumnezeu".

5. Şi a zis Sofronie: "Lămureştene nouă, Părinte, cuvântul!" Iar el a zis: "Dumnezeu a poruncit a I se aduce Lui pârga semănăturilor, a tuturor roadelor şi a dobitoacelor celor curate, pentru binecuvântarea celorlalte [ale omului] şi pentru iertarea păcatelor; încă şi din oameni, pe cei întâinăscuţi să-i afierosească Lui (cf. leş. 22: 29). Iar bogaţii fac împotrivă: pe cele de bunătreabă le ţin pentru ei, iar pe cele netrebnice le împart săracilor şi fraţilor lor. Adică vinul cel bun îl beau ei, iar cel oţetit sau stricat îl dau văduvelor şi săracilor; poama cea binepăstrată o mănâncă ei, iar pe cea putredă o dau de pomană

6. Şi hainele asemenea, pe cele scumpe le poartă ei, iar pe cele cârpite şi vechi le aruncă săracilor; încă şi din copii, pe cei sănătoşi şi frumoşi îi gătesc spre nuntă şi spre naştere de copii, şi multă grijă le fac acestora, iar pe cei bolnavi, sau cu un ochi, sau lipsiţi de mădulare, sau urâţi, lui Dumnezeu afierosindu-i, îi dau la mănăstiri, pentru aceasta şi neprimite se fac cele aduse de dânşii; că aşa şi Cain, nu numai că nu a veselit pe Dumnezeu, ci L-a şi întărâtat.

7. Dar se cuvenea a socoti unii ca aceştia că dacă oameni muritori ca noi, vrând noi a-i cinsti, acelea ne sârguim a le aduce, care mai vârtos decât toate ni se par a fi mai cinstite la dânşii, cu atât mai vârtos pe Dumnezeu Ziditorul nostru, de la Care avem şi înseşi acestea ce le aducem, pe Acesta de vom voi prin milostenie a-L dobândi nouă, datori suntem a-I aduce Lui pe cele mai cinstite din cele ce avem, ca nu aducerea noastră cu ruşine să se întoarcă în sânul nostru şi jertfa noastră nesuferită şi neprimită să se facă.

8. Că precum jertfa lui Noe, fum şi mireasmă fiind, pentru aşezarea cea bună a celui ce o a adus, miros de bună mireasmă s-a socotit la Dumnezeu - precum este scris: A mirosit Domnul miros de bună mireasmă (Fac. 8: 21) -, tot aşa din socoteala cea rea aducându-se jertfă, măcar bună de se pare după partea cea văzută, nesuferită însă se socoteşte de Domnul, precum jertfa şi tămâia Jidovilor. Că aşa a zis Domnul către dânşii prin Prorocul: Tămâia voastră urâciune-Mi este Mie (Is. 1:13)".

9. Acestea ne-a zis nouă Bătrânul, iar noi, folosindu-ne, am ieşit; şi, petrecându-ne pe noi, a zis: "Fiilor, în sâmbăta viitoare să veniţi la mine, că-mi sunteţi de trebuinţă". Şi venind sâmbătă în ceasul al treilea, precum le-a zis lor, l-au aflat pe dânsul săvârşit. Şi, după ce l-au îngropat, s-au dus mulţumind lui Dumnezeu, Celui ce i-a învrednicit pe dânşii a se îngriji de un Sfânt ca acesta.

10. Zis-a un Bătrân: "Este cineva făcând oareşicare bunătăţi, şi vicleanul îi vâră lui scumpete într-un lucru prea mic, ca săşi piardă plata tuturor bunătăţilor pe care le lucrează. Iată, şezând eu odată în Oxirinh la un preot ce făcea milostenie, a venit o văduvă cerând de la dânsul puţintel grâu. Şi i-a zis ei: «Adu-ti sac, ca să-ti măsor».

11. Iar ea i-a adus. Şi, cercând el sacul cu mâna, a zis: «Mare este», şi a ruşinat pe văduvă. Şi i-am zis lui: «Avva, doar n-ai vândut grâul!» Răspuns-a acela: «Nu, ci l-am dat de pomană«. Şi eu iarăşi i-am zis lui: «Deci, dacă l-ai dat pomană, cum de ai luat aminte la măsură şi ai înfruntat-o pe ea?»"

12. Intrebat-a Avva Timotei Prezbiterul pe Avva Pimen zicând: "Este o femeie în Egipt care curveşte şi plata ei o dă milostenie". Şi a zis Bătrânul: "Nu va stărui în curvie, că se va arăta întru dânsa rod de căinţă".

13. După puţin a venit mama lui Timotei şi a întrebat-o pe dânsa zicând: "Acea femeie petrece curvind?" Iar ea a zis: "Da, şi a mai adăugat şi alţi ibovnici, dar şi întru milostenie". Şi a spus Avva Timotei lui Avva Pimen acestea, iar el a zis: "Nu va rămâne în curvie".

14. Iar după acestea iarăşi a venit mama lui Timotei şi i-a spus lui: "Ştii că curva aceea căuta să vină cu mine, ca să te rogi pentru dânsa?" Iar el, auzind, i-a vestit lui Avva Pimen, iar el i-a zis lui: "Mai vârtos du-te tu şi te întâlneşte cu dânsa".

15. Şi, după ce s-a sculat, s-a dus. Şi văzând-1 pe dânsul femeia, şi auzind de la el cuvântul lui Dumnezeu, s-a străpuns la inimă şi a plâns, şi a zis lui: "Eu de astăzi mă lipesc de Dumnezeu şi nu voi mai curvi". Şi, îndată venind într-o mănăstire, a bineplăcut lui Dumnezeu.

16. Povestit-a oarecine că era un magistrat trimis cu o hotărâre împărătească şi pe cale a aflat un mort sărac, zăcând gol. Şi, milostivindu-se, a zis către sluga sa: "Ia calul şi mergi puţin mai-nainte", iar el s-a pogorât. Iar el, dezbrăcând una din hainele sale, a pus peste cel ce zăcea şi s-a dus.

17. Apoi, după puţin, trimis fiind iarăşi cu o hotărâre, a ieşind din cetate şi a căzut de pe cal şi şi-a frânt piciorul. Iar după ce a fost dus în casa sa, pătimea dureri foarte iuţi, iar cei ai lui îi căutau doftori. Iar după trecerea a cinci zile, piciorul lui s-a înnegrit. Şi, văzând doftorii aceasta, ca nu cumva să-i putrezească şi celelalte mădulare ale trupului, au hotărât ca a doua zi să-i taie piciorul.

18. Auzind magistratul aceasta, foarte s-a mâhnit; şi se tânguia din pricina primejdiei, şi de întristare nu putea nici dormi, ci noaptea aceea a stat treaz. Şi iată, pe la miezul nopţii, fereastra se făcu luminoasă şi a văzut un om pogorându-se de sus prin fereastră şi venind către dânsul, care, şi stând lângă el, a zis: "De ce plângi? De ce te mâhneşti?" Iar el a zis: "Doamne, nu voieşti să plâng? Că mi-am rupt piciorul, şi mâine vin doftorii să mi-1 taie".

19. Iar el a zis: "Arată piciorul tău". Şi, arătându-1, cel ce s-a arătat i-a uns piciorul şi i-a zis: "Scoală şi umblă". Iar magistratul a zis: "Doamne, nu pot, că este frânt". Iar el a zis către dânsul: "Reazemă-te de mine". Şi, răzimându-se, s-a sculat şi a umblat sănătos. Apoi a zis iarăşi cel ce s-a arătat: "Iată, te-ai făcut sănătos, deci culcă-te şi te odihneşte şi nu te întrista!" Apoi şi cuvinte despre milostenie i-a pus lui înainte zicând că a zis Domnul: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5: 7) şi nemilostivă este judecata celui ce nu face milă (Iac. 2:13) şi altele ca acestea.

20. Apoi a zis către dânsul: "Rămâi sănătos". Şi magistratul a zis: "Te duci?" Zis-a acela: "Ce voieşti, dacă te-ai făcut sănătos?" Şi iarăşi magistratul: "Pentru Dumnezeu, Cel ce te-a trimis, spune-mi cine eşti?" Răspuns-a cel ce s-a arătat: "Uită-te la mine". Şi, uitându-se, el, i-a zis: "Cunoşti acest giulgiu pe care-1 port?" Magistratul a zis: "Da, Doamne, al meu este". Şi iarăşi a zis acela: "Eu sunt cel pe care l-ai văzut lepădat mort pe cale şi căruia i-ai aruncat haina ta; şi m-a trimis Dumnezeu să te tămăduiesc, deci mulţumeşte totdeauna lui Dumnezeu". Şi, acestea zicând, s-a suit iarăşi prin fereastra prin care a intrat; iar magistratul n-a contenit mulţumind lui Dumnezeu şi dând cu îndestulare celor lipsiţi din cele ce avea.

21. Zicea oarecine din iubitorii de Hristos că dator este cel ce dă milostenie, aşa să dea, de ca şi cum el însuşi ar lua, că o milostenie ca aceasta ne uneşte cu Dumnezeu.

22. Un iubitor de Hristos, ducânduse la o trebuinţă, întâlnindu-se pe drum cu un sărac gol, milostivindu-se spre dânsul, i-a dat haina sa; iar săracul, ducându-se, a vândut-o. Iar acesta, aflând ce a făcut săracul, s-a întristat. Şi a venit la el în vis Hristos purtând acea haină; şi, arătând-o lui, i-a zis: "Nu te întrista, că, iată, port ceea ce Mi-ai dat".


II. A Sfântului Isaac

1. Dacă, făcând tu milostenie, cineva şezând pe cal va întinde mâna sa către tine ca să ia, să nu-1 întorci pe dânsul deşert, ci dă-i lui cu faţă veselă; că negreşit, în vremea aceea, este şi el lipsit ca unul din săraci; şi mai mult decât cere dă-i lui. Că zice: Trimite pâinea ta pe firul apei, şi după multă vreme vei afla răsplătire (Eccl. 11:1).

2. Nu despărţi bogatul de sărac şi să nu voieşti a şti pe cel vrednic de cel nevrednic, ci, pentru tine, toţi să fie deopotrivă către lucrul cel bun. Că Domnul şi cu vameşii şi cu curvele se împărtăşea la mese; şi nu despărţea pe cei nevrednici, ca într-un chip ca acesta să tragă pe toţi la Sineşi şi prin cele trupeşti să se apropie de cele duhovniceşti.


III. A Sfântului Maxim

1. Cel ce face milostenie după urmarea lui Dumnezeu nu ştie de vreo deosebire între cel bun şi cel rău sau între ce e drept şi ce e nedrept întru nevoile cele trupeşti, ci tuturor, deopotrivă, după trebuinţă împarte, chiar dacă mai mult cinsteşte pe cel îmbunătăţit pentru aşezarea lui cea bună decât pe cel rău.