I. A lui Avva Isaia

1. De va dobândi cineva vreun lucru spre trebuinţa sa, iar în vremea trebuinţei nu-1 va afla, în deşert l-a dobândit.

2. Tot aşa este cel ce zice: "Mă tem de Dumnezeu şi ştiu Scripturile", iar de va sosi ceasul trebuinţei, în vremea mâniei sau a îndrăznelii, şi nu se va afla [în el] frica lui Dumnezeu, aşijderea când învaţă pe altul spre ceea ce el n-a ajuns, ori spre plăcerea oamenilor sau a altor patimi...

3. Deci, de nu va afla frica lui Dumnezeu într-acea vreme, în deşert nădăjduieşte spre cunoştinţa dumnezeieştilor Scripturi.


II. A lui Avva Marcu

1. Cel smerit cugetător şi care are lucrare duhovnicească, [de] citeşte dumnezeieştile Scripturi, toate cele zise de dumnezeiasca Scriptură le va înţelege [ca zise] spre sineşi, şi nu spre altul. Deci se cuvine nu numai să le înţelegem, ci să le şi facem pe ele.

2. Pentru că unii, socotindu-le înţelegeri goale şi, pentru aceasta, cărţi agonisindu-şi, cunoscând puterea celor scrise, nimic dintr-însele n-au lucrat, de unde se îngâmfă foarte pentru înţelegerile cele goale, şi prin cuvinte şi prin întrebări vădindu-se pe ei, mare laudă îşi aduc la cei neiscusiţi a filosofa, neapucându-se, precum s-a zis, de cea după Dumnezeu osteneală, nici la lucrare cugetând.

3. Aceştia multă osândă îşi trag înaintea lui Dumnezeu şi a bărbaţilor celor iubitori de osteneală şi blagocestivi. Şi, pentru că cunoştinţa cea introducătoare a Scripturilor nu spre lucrare, ci spre arătare numai o folosesc, de cunoştinţa cea cu lucrare a Sfântului Duh s-au lipsit. Aceştia sunt cei ce, după Scriptură, nu în inimă ci în faţă se fălesc (cf. II Cor. 5: 12) şi, aşa, cu dreptate de dânsa se tânguiesc, care zice: Fii nădăjduind cu toată inima ta spre Domnul şi cu înţelepciunea ta nu te mări (Pilde 3: 5).

4. Să nu te înalţi cu inima ta spre noimele Scripturilor, ca să nu cazi cu mintea în duhul hulei.

Citind dumnezeieştile Scripturi, înţelege cele ascunse întru dânsele, pentru că atâtea câte mai-nainte s-au scris, zice, spre a noastră învăţătură cu adevărat s-au scris (Rom. 15: 4).

Graiurile Scripturii prin fapte citeştele şi nu flecari îngâmfându-te pentru înţelesurile lor cele simple.

5. Cel ce a lăsat lucrarea şi se reazemă de cunoştinţa cea goală, în loc de sabie cu două ascuţişuri, ţine băţ de trestie, care, în vremea războiului, după Scriptură, va intra prin mâna lui şi o va găuri (cf. Is. 36: 6) vârând într-însa veninul firii mai-nainte de cel al vrăjmaşilor.

6. Câţi cu pricina nevoinţei se înalţă asupra celor mai leneşi, aceştia din lucruri trupeşti socotesc a se îndrepta. Iar câţi înălţându-se pentru goala înţelegere defăima pe cei ce nu cunosc, aceştia sunt mult mai nebuni şi decât aceia.

7. Cunoştinţa nu poate sta tare fără de lucrurile cele pentru dânsa, măcar şi adevărată de este, pentru că la toată lucrarea [ce vrem să o facem sau să o zicem], întărire este fapta.

De multe ori, din lenevirea cea pentru faptă, şi cunoştinţa se întunecă şi, aşa, lucrărilor celor ce nu s-au îngrijit de săvârşirea lor, li se va pierde câte puţin şi pomenirea.

8. Inţelepciunea stă nu numai în a şti adevărul prin rânduiala firii, ci şi a răbda ca pe a noastră viclenia celor ce ne fac nedreptate. Pentru că cei ce au rămas întru cea dintâi, către mândrie se îngâmfă, iar cei ce au ajuns întru cea de-a doua, smerită cugetare au dobândit.


III. Din Pateric

1. Zis-a un Bătrân: "Sunt unii care, întru lenevie cheltuindu-şi zilele lor, numai cu cuvântul şi cu gândul caută a se mântui, iar cu lucrarea nu se apucă; vieţile sfinţilor le citesc, iar smerenia acelora, neagoniseală, înfrânarea, privegherea, rugăciunea, plecarea genunchilor, culcarea pe jos, liniştirea şi cealaltă nevointă nu le urmează.

2. Iar cu a loruşi părere de sine şi lenevire, mincinoase fac vieţile Părinţilor, zicând că cu neputinţă este a răbda un om unele ca acestea, nesocotind că, unde Dumnezeu locuieşte prin harul Botezului şi prin lucrarea poruncilor, acolo se fac lucrări şi daruri mai presus fire".


IV. A Sfântului Maxim

1. Harul Testamentului celui Nou este ascuns în chip tainic în slova celui Vechi. Pentru aceasta şi Apostolul zice că Legea duhovnicească este (Rom. 7: 14). Prin urmare, Legea după slovă se învecheşte, îmbătrâneşte şi se strică, iar cea după duh e totdeauna tânără şi lucrătoare; pentru că harul nu se învecheşte niciodată (cf. Evr. 8:13).

2. Toată dumnezeiasca Scriptură o zicem că se împarte în trup şi duh, fiind ca un trup duhovnicesc. Aşadar, cel ce zice că graiul Scripturii este trup, iar mintea acesteia duh, adică suflet, nu va greşi de la adevăr. Dar înţelept este cu adevărat cel ce lasă de o parte ceea ce e stricăcios şi se ţine cu totul de ceea ce este nestricăcios.

3. La cei mai sârguitori întru dumnezeieştile Scripturi, cuvântul Domnului se arată având două forme, una adică de obşte şi mai simplă şi de mulţi văzută - despre care zice: L-am văzut pe El, şi nu avea nici chip nici frumuseţe (Is. 53: 2) iar cealaltă, mai ascunsă şi de puţini înţeleasă, la cei ce s-au făcut ca Sfinţii Apostoli Petru, Iacov şi Ioan, înaintea cărora S-a schimbat Domnul la faţă întru slava care biruia simţirile, pentru care se şi zice că este împodobit cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor (Psalm 44: 3).

4. Şi dintr-aceste două forme, cea dintâi este potrivită celor începători, iar cea de-a doua, celor desăvârşiţi în cunoştinţă, după măsură, pe cât este cu putinţă oamenilor.

5. Prima este icoană a Venirii celei Dintâi a Domnului, pe temeiul căruia se cuvine să socotim cuvântul Evangheliei, care curăţeşte prin pătimiri pe cei lucrători.

6. Iar cea de-a doua este preînchipuire a slăvitei Veniri celei de-a Doua, pe temeiul căreia se înţelege Duhul, care preface prin înţelepciune pe cei cunoscători, ridicându-i la îndumnezeire. Aceştia, pe temeiul schimbării la faţă a Cuvântului, oglindesc cu faţă descoperită slava Domnului.

7. Când luminos şi limpede se face cuvântul lui Dumnezeu întru noi, iar faţa Lui străluceşte ca soarele, atunci şi hainele Lui se arată albe, adică graiurile Sfintelor Scripturi ale Evangheliilor, care astfel se fac străvezii şi limpezi, nemaiavând nimic acoperit. Dar împreună cu El vin şi Moise şi Ilie, adică cele mai duhovniceşti ale Legii şi ale Prorocilor.


V. Din Pateric

1. Ziceau Bătrânii: "Acestea sunt cele ce caută Dumnezeu de la creştini: ca să se supună ei dumnezeieştilor Scripturi, iar cele grăite să se sârguiască să le arate în lucrare şi să se plece povăţuitorilor şi părinţilor celor duhovniceşti".

2. Intrebat-a Avva Ammun al Raithului pe Avva Sisoe zicând: "Când citesc [din] Scriptură, gândul meu voieşte să socotesc şi să înfrumuseţez cu cuvinte, ca să am spre întrebare". Şi i-a răspuns Bătrânul: "Nu este trebuinţă, ci mai vârtos nevoieşte-te ca din curăţia minţii să-ţi dobândeşti ţie [folos din întrebare/răspuns], fără a te îngriji şi a grăi [pentru aceasta]".


VI. A Sfântului Efrem

1. Frate, cunoscător te numeşti pe sineţi? Din lucrări cunoaşte-te pe sineţi. Că precum duhul fără de trup este mort, tot aşa şi cunoştinţa fără de lucrare este moartă. Amăgire a bărbatului este neştiinţa Scripturilor şi îndoit se amăgeşte cel ce ştie şi nu bagă de seamă [dispreţuieşte].


VII. A Sfântului Isaac

1. La cuvintele tainelor celor ce sunt întru dumnezeiasca Scriptură, să nu te apropii fără de rugăciune şi fără de ajutorul lui Dumnezeu, şi, de te rogi, zi aşa: "Doamne, dă-mi simţirea puterii celei dintru dânsele". Şi rugăciunea să o înţelegi ca fiind cheia înţelegerilor celor adevărate a celor încuiate în dumnezeieştile Scripturi.