I. Din Pateric

1. Zis-a un Bătrân: "Prorocii au făcut cărţi şi au venit Părinţii noştri şi au împlinit cele scrise, iar cei de după dânşii le-au învăţat pe de rost, iar neamul acesta a venit şi le-a scris [copiat] şi le-a pus în zadar la ferestre".

2. Intrebat a fost un Bătrân: "Bine este a învăţa pe de rost dumnezeieştile Scripturi?" Şi a răspuns: "Oaia de la păstori ia păşune bună ca să mănânce, dar mănâncă şi materie din pustie; însă, atunci când se arde înlăuntru din pricina mărăcinilor pustiei, rumegă iarbă de pe păşune şi aşa se îndulceşte gura ei, şi încetează amărăciunea mărăcinilor. Tot aşa şi la om, bună este cugetarea Scripturilor împotriva meşteşugurilor drăceşti".

3. Zis-a un Bătrân: "Dobitocul cel curat are două unghii şi rumegă mâncarea. Aşa şi noi, cei ce am crezut bine, amândouă Testamentele primindu-le, datori suntem hrana cea bună a o rumega, iar pe cea rea, nu. Hrana cea folositoare este cea a gândurilor bune, care se dau din predania dascălilor celor sfinţi şi din citirea Scripturilor, întru care de-a pururea se cuvine a cugeta sufletul cel iubitor de Dumnezeu. Iar hrana cea rea este a gândurilor celor necurate, care se vâră din meşteşugirea dracilor, pe care se cade a le izgoni din însuşi începutul asuprelii lor şi a nu zăbovi întru dânsele".

4. Spunea un Bătrân văzător: "Am văzut pe un frate citind în chilia sa, dar nu pravila sa, ci cărţi părinteşti, iar când fratele citea, dracul nu putea să intre, iar când înceta din citire atunci intra în chilie şi-1 lupta pe el".


II. A Sfântului Efrem

1. Frate, ia aminte cu toată inima ta la citirea dumnezeieştilor Scripturi, şi suge bogăţia felurimii ce se face în suflet din citirea acelora, precum suge pruncul ţâţa. Pentru că dintr-însele te vei învăţa plăţile faptelor bune şi de aici va fi bucurie şi veselie inimii tale.

2. Pentru că, dacă tâlcuitorii lumii acesteia cu osârdie se îndeletnicesc cu citirea a ceea ce nu este înţelepciune - căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie la Dumnezeu (I Cor. 3: 19) -, cu mult mai vârtos noi trebuie a citi şi a ne învăţa cuvintele lui Dumnezeu spre mântuirea sufletelor noastre. Căci Duhul Sfânt fericeşte pe cei ce cearcă mărturiile Lui, ca unii care cu toată inima îl caută pe Dânsul.

3. Cine este mai rău decât acela ce are apă dulce şi nu adapă suflet însetat? Sau cine este mai pizmăreţ decât cel ce are carte folositoare şi nu o dă şi fratelui spre zidire? Cine este mai leneş decât cel ce este însetat şi, şezând aproape de izvor, nu-şi întinde mâinile ca să-şi ia apă şi să-şi astâmpere setea? Sau cine este mai leneş ca cel ce are sau ia carte şi nu se îngrijeşte de citire?

4. Osteneşte-te împreună cu cel ce are trebuinţă să înveţe carte, ca, citind minunile lui Dumnezeu, să binecuvânteze numele Lui cel minunat, şi El îţi va fi ţie dătător de plată.


III. A lui Avva Marcu

1. Cheamă pe Dumnezeu ca să-ţi deschidă ochii inimii tale şi să vezi folosul rugăciunii şi al citirii.


IV. A Sfântului Isaac

1. Citeşte des şi fără saţiu din cărţile învăţătorilor despre Pronia lui Dumnezeu, pentru că acestea povăţuiesc mintea spre a vedea rânduiala zidirilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa lucrărilor Lui, şi o împuternicesc prin ele, şi o gătesc a dobândi înţelegeri luminate din subţirătatea lor, şi a o face să călătorească cu curăţie către înţelegerea zidirilor lui Dumnezeu.

2. Fie-ţi citirea ta întru linişte dinspre toate şi toţi, şi fă-te slobod de grija cea multă a trupului şi de tulburarea lucrurilor, ca gustare prea dulce să guşti în sufletul tău prin dulceaţa înţelegerilor, şi să le simtă pe ele sufletul tău, şi să se veselească din petrecerea cu ele.

3. Să nu fie la tine cuvintele cele iscusite ca cuvintele celor care plăsmuiesc sau care vând cuvintele dumnezeieşti, ca să nu rămâi întru întuneric până la sfârşitul vieţii tale şi să te lipseşti de dobânda lor.

4. Indeletniceşte-te întru citirea Scripturilor care arată calea subţirătăţii vedeniilor, chiar dacă la început nu vei simţi dulceaţă - pentru că mintea ta nu s-a curăţit încă şi nu s-a depărtat de materie.

5. Iar când te vei scula la rugăciune şi la canonul tău, în locul cugetării la cele lumeşti, pe care le-ai văzut şi le-ai auzit, te vei afla întru cugetarea Scripturilor pe care le-ai citit, şi prin aceasta uiţi de grija celor dintâi, şi aşa începe mintea a se curaţi, şi aceasta este cea scrisă: că sufletul se ajută de citire atunci când stă la rugăciune, şi iarăşi din rugăciune se luminează la citire, iar citirea, precum s-a zis, în locul tulburării celei dinafară, îşi află materie pentru chipul rugăciunii.

6. Până când nu va primi omul pe Mângâietorul, are trebuinţă de dumnezeieştile Scripturi, ca pomenirea celor bune să se întipărească în inima lui, iar din neîncetata citire să se înnoiască într-însul mişcarea spre bine şi să-şi păzească sufletul lui de subţirimea căilor păcatului, pentru că el încă n-a câştigat puterea Duhului, cea care înlătură uitarea din minte, căci uitarea şterge din minte pomenirile cele de suflet folositoare, uitare ce o face pe dânsa să se risipească şi să se rătăcească.

7. Căci, atunci când puterea Duhului se sălăşluieşte în puterea sufletului, lucrătoare prin minte, atunci, în locul Legii Scripturilor, se înrădăcinează în inimă poruncile Duhului, care acum se învaţă pe ascuns din Duhul, şi nu mai are trebuinţă de ajutorul materiei celei simţite; pentru că atâta vreme cât mintea se învaţă de la cele supuse simţurilor [materie], învăţăturii îi urmează amăgirea şi uitarea; iar când are învăţătura Duhului, atunci pomenirea se păzeşte neprimejduită.