I. Din Pateric

1. Intrebat a fost un Bătrân dacă se folosesc cei ce cer rugăciunile Părinţilor, iar ei se lenevesc. Şi a răspuns: "Mult poate rugăciunea dreptului, după cea scrisă (Iac. 5: 16), însă în chip lucrător, adică ajutorându-se şi de cel care cere rugăciunea, când acela se păzeşte pe sineşi cu toată sârguinţa şi cu durere de inimă, de fapte şi de gânduri rele.

2. Fiindcă, de va petrece cu nebăgare de seamă şi fără a se griji, nici un folos nu-i va fi, măcar şi sfinţii de s-ar ruga pentru dânsul. Pentru că zice: Dacă unul zideşte şi altul risipeşte, ce folos aduc, fără numai se ostenesc? (Sirah 34: 25)". Şi adăuga şi o povestire ca aceasta:

3. "Era un oarecare Sfânt Părinte al unei obşti, cu toată fapta bună împodobit, iar mai vârtos cu smerita cugetare, cu blândeţe, cu milostivire spre cei neavuţi şi cu dragoste.

4. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu zicând: «Doamne, mă ştiu că sunt păcătos, dar întru îndurările tale nădăjduiesc că mă voi mântui prin mila Ta. Deci mă rog bunătăţii Tale, Stăpâne, să nu mă desparţi de soborul meu, ci împreună cu mine şi pe aceia învredniceşte-i împărăţiei Tale, pentru nespusa Ta bunătate». Deci această rugăciune neîncetat făcând-o el, cu o încredinţare ca aceasta l-a adeverit Iubitorul de oameni Dumnezeu.

5. Urma să se facă o prăznuire a unor sfinţi în altă mănăstire, nu prea departe de dânşii, iar egumenul acelei mănăstiri l-a chemat şi pe el împreună cu ucenicii, însă el nu voia să meargă.

6. Şi, ducându-se ucenicii lui, un înger s-a făcut în chip de bolnav sărac care zăcea în mijlocul drumului. Apoi, ajungând ucenicii în acel loc şi văzându-1 pe dânsul tânguindu-se, îl întrebau pricina. Iar el a zis: «Bolnav sunt, că, venind eu pe dobitoc, m-a trântit şi a fugit şi, iată, nu am pe nimeni sămi ajute». Iar ei i-au zis lui: «Ce să-ţi facem, Avva? Noi suntem pe jos», şi, lăsându-1, s-au dus.

7. Apoi, după puţin, a venit şi Bătrânul lor şi l-a aflat pe el zăcând şi gemând şi, aflând pricina, i-a zis lui: «Dar n-au venit cumva nişte călugări care să te găsească aici?» Iar el a zis: «Au venit, da, şi, aflând pricina, au trecut mai departe zicând: Noi suntem pe jos, ce să-ţi facem?»

8. Zis-a Bătrânul către dânsul: «Poţi să umbli încetişor, ca să mergem?» «Nu pot», a zis. Şi Bătrânul a zis iar: «Vino, dar, că te voi duce în spate şi va ajuta Dumnezeu de vom merge». Iar el a zis: «Cum poţi să mă duci la aşa depărtare? Du-te mai degrabă şi te roagă pentru mine». Iar Bătrânul i-a zis: «Nu te voi lăsa; dar iată o piatră, te voi pune pe dânsa, şi eu mă voi pune sub dânsa, şi te voi lua în spate», şi a făcut aşa.

9. La început îl simţea ca având greutate cât un om, apoi, mai uşor, apoi, mergând mai departe, mai uşor s-a făcut şi, iarăşi, mult mai uşor, încât se mira şi el ducându-1, iar deodată s-a făcut nevăzut.

10. Şi a venit glas către dânsul: «De vreme ce mult te-ai rugat pentru ucenicii tăi ca să se învrednicească împreună cu tine împărăţiei cerurilor, vezi acum că unele sunt măsurile tale şi altele cele ale lor. Deci pleacă-i pe dânşii să vină întru lucrarea ta şi aşa vei lua cererea ta; pentru că Judecător drept sunt, dând fiecăruia după lucrurile lui»".

11. Un frate a mers la un Bătrân în Lavra lui Suka, mai sus de Ierihon, şi i-a zis lui: "Cum te afli, Părinte?" Răspuns-a Bătrânul: "Rău". Şi i-a zis fratele: "Pentru ce, Avva?" Zis-a Bătrânul: "Iată, treizeci de ani am de când stau în fiecare zi înaintea lui Dumnezeu la rugăciune şi uneori mă blestem pe sinemi zicând către Dumnezeu: Să nu Te milostiveşti de toţi cei ce lucrează fărădelegea (Psalm 58: 6); şi: Blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale (Psalm 118: 21), de la care eu pururea mă abat şi lucrez fărădelege.

12. Iar alteori iarăşi zic către Dumnezeu: Pierde-i pe toţi cei ce grăiesc minciuna (Psalm 5: 7); iar eu în toată vremea mint. Şi, în inimă gândind cele rele, zic către Dumnezeu: Cugetarea inimii mele înaintea Ta pururea (Psalm 18:15). Şi, post nicidecum având, zic: Genunchii mei au slăbit de post (Psalm 108: 21). Şi iarăşi pomenind de rău pe fratele meu, zic către Dumnezeu: Iartă-ne nouă, precum şi noi iertăm (Matei 6.12).

13. Şi toată grija având-o spre a mânca pâinea mea, zic: Şi am uitat să-mi mănânc pâinea mea (Psalm 101: 5). Şi, dormind până dimineaţa, zic: în miezul nopţii m-am sculat ca să mă mărturisesc Ţie (Psalm 118: 62). Străpungere nicidecum având, zic: Ostenitam întru suspinul meu, şi: Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea (Psalm 41:1).

14. Şi, cu totul fiind plin de mândrie şi de odihnă trupească, pe sinemi mă batjocoresc şi cânt: Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi lasă toate păcatele mele (Psalm 24: 18). Şi, nefiind gata, zic: Gata este inima mea, Dumnezeule (Psalm 56: 8). Şi, pe scurt, toată rugăciunea şi slujba mea spre mustrare şi ruşine mi-a stat înainte".

15. Zis-a fratele: "Socotesc, Părinte, că David acestea pentru sineşi le-a zis". Iar Bătrânul, oftând, a zis: "Ce spui, frate? Cu adevărat, de nu vom păzi cele ce cântăm înaintea lui Dumnezeu, în pierzare vom merge"

16. Zis-a un Bătrân: "Era un frate în Schit sârguitor la pravila sa, dar leneş la celelalte. Şi, într-una din zile, se arătă Satana în chipul unuia din Bătrâni şi îi zise lui: «O, minune, cutare călugăr mă strânge la subsuoara sa ca să nu mă duc de la dânsul, ci să fac voile mele, şi zice către Dumnezeu în fiecare ceas: «Doamne, izbăveşte-mă de cel viclean»".

17. Zis-a Avva Moise: "De nu se va potrivi fapta cu rugăciunea, în zadar te osteneşti". Şi l-au întrebat zicând: "Ce este potrivirea faptei cu rugăciunea?" Şi a zis Bătrânul: "Ca cele pentru care ne rugăm să nu le mai facem. Căci, atunci când omul va lăsa voile sale, atunci se împacă Dumnezeu cu dânsul şi primeşte rugăciunea lui".

18. Zis-a Avva Moise din Belo: "Ascultarea pentru ascultare este; că, dacă cineva ascultă pe Dumnezeu, şi Dumnezeu îl ascultă pe el".

19. Zis-a Avva Isaia: "Făcând slujbele tale, de le faci cu smerită cugetare, ca un nevrednic, puternice sunt la Dumnezeu. Iar de se va sui întru inima ta, şi-ţi vei aduce aminte de cineva care doarme sau se leneveşte, şi-1 vei osândi pe dânsul, deşartă este osteneala ta".

20. Zis-a iarăşi: "Dacă caută cineva pe Dumnezeu întru cunoştinţa inimii şi întru cunoştinţă cere, îl ascultă pe el Domnul; iar dacă nu este legat întru ceva din cele ale lumii, ci se grijeşte pentru sufletul său întru frică după puterea sa, să îl pună pe dânsul la judecata lui Hristos cu conştiinţă curată; căci, afară de osteneală, trudă şi durere, omul nu este auzit de Dumnezeu, după toate scripturile.


II. A Sfântului Varsanufie

1. Un frate a întrebat pe Bătrânul zicând: "Oare poate credinţa cuiva să folosească pe altul, neaducând şi el credinţă, precum pe slăbănogul, credinţa celor ce-1 duceau (cf. Marcu 2: 3-5)?"

2. Răspuns-a Bătrânul: "De n-ar fi fost credincios şi slăbănogul, nu ar fi lăsat să-1 ducă şi să-1 sloboade pe dânsul în jos, drept care credinţa amândurora l-a mântuit pe el; pentru că, de nu va aduce omul credinţă în Dumnezeu, nimic nu se foloseşte.

3. Deci să nu aduci pricină de a nu face nimic şi apoi să arunci asupra altuia toată povara ta. Că şi Ieremia, crezând că Dumnezeu va milui pe poporul său, se ruga pentru dânsul. Şi, de vreme ce poporul nu a adus credinţă împreună cu Prorocul, n-a fost ascultat (cf. Ier. 11:14). Oare n-avea Ieremia credinţă precum aceia care l-au adus pe slăbănog? Tot acelaşi lucru şi în pricini asemănătoare".

4. Zis-a fratele: "Rogu-mă, Părinte, spune-mi care a fost împreună-lucrarea fiicei Canaaneencei (cf. Matei 15: 21-28) şi a slugii sutaşului, că s-au tămăduit (Luca 7: 2), dar şi a slăbănogului care, cerând tămăduirea trupului, înainte de aceasta a luat iertarea păcatelor? Deci unde este aici împreună-lucrarea? încă şi Domnul zicând Apostolilor: Orice veţi lega pe pământ, va fi legat şi în cer şi, oricărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor (Matei 18: 18; Ioan 20: 23), că n-a spus «de vor lucra împreună»; deci lămureşte-mi mie acestea, rogu-te".

5. Răspuns-a Bătrânul: "Frate, celor ce nu cunosc lucrurile precum sunt, necaz este. Că fiica Canaaneencei şi sluga sutaşului erau ieşiţi din minţi: la prima, din pricina nebuniei, iar la cealaltă, de primejdia bolii, şi aşa nu puteau să lucreze împreună cu credinţa celor ce se rugau pentru dânşii.

6. Iar slăbănogul, aducând credinţă pentru tămăduirea trupului, s-a învrednicit şi de ceva mai mult, prin iubirea de oameni a Stăpânului. Pentru că Mântuitorul, ca să creadă oamenii că El a venit, la început făcea semne, fără de împreună-lucrare, şi oamenii se tămăduiau îndată, ca să se plinească cuvântul cel prorocesc: El a luat neputinţele noastre, şi bolile noastre le-a purtat (Is. 53: 4).

7. Deci, nevinovaţi făcându-se oamenii, se tămăduiau cu harul Lui, necerându-li-se împreună-lucrare, ci numai să se păzească după aceea, precum zice: lată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău (Ioan 5:14).

8. Şi Ioan zicea despre Dânsul: lată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan 1: 29), iar cei ce nu L-au primit pe Dânsul n-au primit tămăduire, întru dânşii împlinindu-se cea zisă de Apostolul: Iar dacă cel necredincios se desparte, să se despartă (I Cor. 7:15).

9. Iar cum că a dat stăpânire Apostolilor a tămădui şi a ierta păcatele celor ce împreună-lucrează cu rugăciunea lor, să te încredinţeze pe tine însuşi Iacov, care a luat o stăpânire a aceasta, că zice: Mult poate rugăciunea lucrătoare a dreptului (Iac. 5: 16). Iar la Mântuitorul nu aşa, ci numai câţi L-au primit pe Dânsul, atâţia s-au tămăduit şi s-au mântuit, iar cei ce nu L-au primit au pierit.

10. Să ne întărim dar în credinţă, şi ne vom mântui întru numele lui Dumnezeu".