I. Din Pateric

1. Un frate era necăjit din pricina supărării ce i-o făceau gândurile viclene şi, din multa lui smerenie, zicea: "De gândesc la unele ca acestea, nu am parte de mântuire".

2. Pentru aceasta s-a dus la un Bătrân mare, ca să se roage pentru dânsul şi aşa să se uşureze gândurile de la dânsul. Şi i-a zis Bătrânul: "Nu ţi-e de folos, fiule", iar el stăruia silind pe Bătrânul.

3. Şi, rugându-se Bătrânul, a ridicat Dumnezeu războiul de la fratele şi îndată a căzut în înalta-cugetare şi în mândrie.

4. Şi iar ducându-se, a rugat pe Bătrânul să-i vină iarăşi gânduri şi aşa să aibă smerenia cea dintâi.


II. A lui Avva Isaia

1. De te rogi lui Dumnezeu pentru război, ca să-1 ia adică de la tine, şi nu te ascultă, să nu te necăjeşti, căci El mai mult decât tine cunoaşte ce-ţi este de folos. Deci să nu zici "ia de la mine cutare şi dă-mi cutare", ci roagă-te zicând aşa:

2. "Stăpâne Iisuse Hristoase, ajutămi, şi să nu mă laşi să păcătuiesc, că rătăcit sunt, şi să nu mă laşi să pier întru păcatele mele. Miluieşte-mă pe mine, zidirea Ta, nu mă trece cu vederea, că neputincios sunt. Nu mă părăsi, căci către Tine am scăpat (Psalm 142: 9). Vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie (cf. Psalm 40: 4). înaintea Ta sunt toţi cei ce mă necăjesc pe mine, şi nu este mie scăpare, fără numai către Tine, Doamne. Doamne, mântuieşte-mă, pentru îndurările Tale; să se ruşineze toţi cei ce se scoală asupra mea, cei ce caută sufletul meu, ca să-J piardă pe el; că Tu, Doamne, eşti puternic întru toate, şi prin Tine este slava lui Dumnezeu, a Tatălui şi a Duhului Sfânt, în veci. Amin!"

3. Şi atunci conştiinţa grăieşte cu inima ta în taină, zicându-ţi pricina pentru care Dumnezeu nu te ascultă, iar tu fă lucrul care te îndeamnă şi nu fi nebăgător de seamă.

4. Căci cu neputinţă este ca, de va asculta omul pe Dumnezeu, Dumnezeu să nu asculte pe om, căci nu este departe de om, iar ce nu-L lasă a ne asculta sunt voile noastre.


III. A Sfântului Varsanufie

1. Un frate a întrebat pe Bătrânul zicând: "De voi întreba pe Sfinţii despre izbăvirea de vreo patimă sufletească şi trupească, şi cred că îndată mă tămăduiesc, oare aşa se face, chiar dacă nu-mi foloseşte a fi tămăduit îndată?"

2. Şi a răspuns Bătrânul: "Frate, nu este bine ca cineva cu de-la-sine-stăpânire să se roage să se tămăduiască de patimă, neştiind de-i foloseşte lui sau nu-i foloseşte, ci săşi aducă aminte de Cel ce a zis: Că ştie Tatăl vostru Cel ceresc de cele ce aveţi trebuinţă, înainte de a cere voi de la Dânsul (Matei 6: 8).

3. Deci roagă-te lui Dumnezeu zicând aşa: "Stăpâne, în mâinile Tale sunt, miluieşte- mă după voia Ta şi, de-mi foloseşte, tămăduieşte-mă degrab"

4. Şi tot într-acest chip cere-le şi Sfinţilor să se roage şi fără de îndoială să crezi că ceea ce te foloseşte face Dumnezeu; şi mulţumeşte-I Lui întru toate după porunca Apostolului, care zice: Intru toate mulţumiţi (I Thesal. 5: 18), şi te vei folosi şi cu sufletul şi cu trupul".

5. Zis-a fratele: "Dar Părinţii, de sunt rugaţi să se roage pentru vreo ispită, ce cer? Izbăvire de ispită, adică de patimă, sau ce este de folos? Şi cum de Avva Sisoe, pentru ucenicul său, precum şi alţi Părinţi, a cerut de la Dumnezeu izbăvire?

6. Şi cum să înţelegem cuvântul: Toate sunt cu putinţă celui ce crede? (Matei 9: 23). încă: Nimeni nu este ispitit mai mult decât poate (cf. I Cor. 10: 13)? Şi de se fac ispitele spre folos? Şi cum folosesc rugăciunile Sfinţilor?"

7. Răspuns-a Bătrânul: "Frate, îndeobşte Părinţii cei desăvârşiţi se roagă ca Dumnezeu să facă ce este de folos cu omul. Şi, de-i foloseşte lui, Dumnezeu lasă patima la om, pentru răbdare, iar de foloseşte a se izbăvi, face a se izbăvi, iar aceasta o atribuim pre-ştiinţei lui Dumnezeu.

8. De aceea Avva Sisoe, ca să se roage pentru ucenic, întâi s-a adeverit pentru aceasta, şi s-a rugat numai după ce a luat înştiinţare; şi mulţi alţii dintre Bătrâni, tot aşa, după adeverire, se rugau. Iar cum că spre folos se fac cele ce se întâmplă omului, este lucru vădit omului din cea zisă de Apostolul: întru toate mulţumiţi.

9. Iar prin aceea că toate sunt cu putinţă celui ce crede se însemnează că poate să sufere cu nădejde necazul patimilor (boalelor), fie să rabde şi îndelung să rabde, fie să sufere cu vitejie toate, precum Iov. însă nu ispiteşte Dumnezeu pe om mai mult decât poate acesta să ducă, dar, de nu-i vor ajuta rugăciunile Sfinţilor, din pricina moleşirii sau îngâmfării sale, omul se primejduieşte de voie, lăsându-se în voia împrejurărilor".