I. Din viata Sfântului Ioan cel Milostiv

1. Doi clerici ai Bisericii de sub stăpânirea Marelui Ioan, ce se îndeletniceau cu meşteşugul pielăriei, lucrau unul alături de celălalt. Unul dintre ei era înjugat cu femeie şi avea copii; cu el mai locuia tatăl şi mama sa. El îi hrănea pe toţi din lucrul mâinilor sale; aşijderea şi către slujbele Bisericii era lucrător, nelenevindu-se niciodată pentru ele.

2. Iar celălalt trăia singur, iar la meşteşug era mai iscusit şi, măcar că la lucru era mai osârdnic, nu izbutea să câştige întotdeauna cele de trebuinţă. Pentru aceasta începu a pizmui pe cel de un meşteşug cu dânsul; şi, nemaiputând suferi el durerea zavistiei, întâlnindu-se cu el, i-a zis deosebi: "Jură-te pe Dumnezeu, să nu te ascunzi de mine, ci arată-mi mie pricina pentru care eşti bogat, mai vârtos că nici nu eşti unul care lucrezi cu osârdie? Căci eu, deşi sunt mai osârdnic şi mai iubitor de osteneală, mie împotrivă mi se întâmplă şi întru cea mai de pe urmă sărăcie am ajuns".

3. Iar el, împuţinat aflându-1 şi vrând să-1 facă mai osârdnic la slujbele Bisericii, i-a zis: "Frate, şi pe mine înainte-vreme multă strâmtorare mă ţinea, iar de când m-am plecat a mă îndeletnici la slujbele Bisericii, îmi este mai cu lesnire a câştiga: că uneori şi bani găsesc mergând pe cale, de unde mi s-a şi adunat toată îndestularea pe care o vezi. De te pleci mie, urmează-mi atunci când mă duc, şi nu puţină mângâiere vei avea dintru aceasta".

4. Şi acela s-a plecat cuvintelor lui şi, la fiecare slujbă mergând împreună cu dânsul, nu după mult a simţit binecuvântarea lui Dumnezeu făcându-se în casa lui, şi pentru toate acestea nu uita să şi mulţumească bunului său sfetnic.

5. Iar el (adică cel ce l-a deşteptat), îndată pe prietenul său vrând să-1 adevereze, i-a spus cum că niciodinioară n-a găsit bani în cale, "ci vrând eu, zice, a te deştepta pe tine ca să mergi la dumnezeieştile slujbe, am născocit cele despre aflarea banilor".

6. Aceasta venind în urechile Fericitului Ioan, pentru aşezarea lui cea bună, l-a învrednicit pe el şi de treapta preoţiei.


II. Din Pateric

1. Sihăstrind oarecine, era nelucrând nimic, ci neîncetat se ruga şi, în fiecare seară când intra în chilia sa, afla pâinea sa şi o mânca.

2. într-o zi, a venit un frate având smicele şi l-a îndemnat pe el să lucreze. Iar după ce s-a făcut seară, a intrat după obicei să mănânce, şi pâine n-a aflat, şi s-a culcat întristat. Şi i s-a descoperit lui: "Atunci când te îndeletniceai cu Mine, Eu te hrăneam, iar dacă ai început să lucrezi, acum din rucodelia ta caută-ti hrana ta".

3. Era odată un Bătrân locuind în Muntele Sinai. Şi, ieşind el de acolo, l-a întâmpinat un frate, care, după ce a oftat, a zis Bătrânului: "Părinte, ne întristăm pentru lipsa ploii". Iar Bătrânul i-a zis lui: "Pentru ce nu faceţi rugăciune, rugând pe Dumnezeu să dea ploaie?" Zis-a frate: "Ne rugăm, facem şi litanii, dar nu plouă". Zis-a Bătrânul: "E limpede că nu vă rugaţi întins. Vrei să cunoşti că aşa este?" Să stăm la rugăciune.

4. Şi, întinzând mâinile la cer, s-a rugat, şi îndată s-a pogorât ploaie. Iar fratele, văzând, s-a înfricoşat şi, căzând, s-a închinat lui. Iar Bătrânul a fugit îndată de acolo.

5. Nişte fraţi au mers la Avva Antonie şi l-au întrebat pe el un grai din Levitic. Şi a ieşit Bătrânul în pustie, şi i-a urmat lui Avva Ammona pe ascuns, ştiind obiceiul lui.

6. Şi nu mult depărtându-se Bătrânul, stând la rugăciune, a strigat zicând: "Dumnezeule, trimite-mi pe Moise ca să mă înveţe graiul acesta". Şi i-a venit lui glas grăind cu dânsul. Şi zicea Avva Ammona mai apoi: "Glasul l-am auzit grăind cu dânsul, dar puterea cuvântului nu am înţeles-o".

7. Povestit-a Avva Dula, ucenicul lui Avva Visarion: "Am venit odată în chilia lui şi l-am aflat stând la rugăciune cu mâinile întinse la Cer, şi a petrecut patrusprezece zile făcând aceea. Iar după aceasta, m-a chemat şi mi-a zis: "Vino după mine". Şi, ieşind, neam dus în pustie. Şi, însetând eu, i-am zis: "Părinte, mi-e sete". Şi, luând el cojocul meu, s-a dus la o zvârlitură de piatră şi, făcând rugăciune, mi l-a adus plin de apă.

8. Şi, călătorind noi, am venit în Licopole, la Avva Ioan, cu care, după ce s-a îmbrăţişat şi au stat la rugăciune, au şezut să vorbească despre vedenia ce o a văzut Avva Visarion în rugăciune. Şi a zis că a ieşit hotărâre ca să fie caterisite [înlăturate] cele sfinţite. Şi aşa s-a şi făcut, căci au fost caterisite.

9. Mers-a Avva Lot la Avva Iosif şi i-a zis lui: "Părinte, după puterea mea fac puţina mea pravilă, şi puţina mea postire şi rugăciune, citire şi linişte, apoi ce, oare, să mai fac?"

10. Iar Bătrânul, sculându-se, a întins mâinile la cer şi degetele sale s-au făcut ca nişte făclii de foc. Şi i-a zis lui: "De voieşti, fă-te cu totul de foc".

11. Venit-a odată Avva Moise să scoată apă, şi a aflat pe Avva Zaharia rugându- se la puţ, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu şezând pe dânsul.

12. Spunea Avva Iacov că a zis unul dintre Bătrâni: "Când eram mai tânăr, petreceam în pustie având un copil pe aproape, îndeletnicindu-se undeva deosebi. Şi cercetare făcându-i, l-am văzut pe el făcând rugăciune, rugându-se lui Dumnezeu ca să se împăciuiască cu fiarele. Iar după rugăciune, prin apropiere era o hienă care-şi alăpta puii săi, iar copilul s-a pus pe sine dedesubt şi a început a suge cu puii fiarei.

13. Şi a mai zis că altădată l-a văzut pe el rugându-se, cinstind pe Domnul şi zicând: "Dă-mi mie dar, Stăpâne, ca să mă împrietenesc cu focul". Şi, aprinzând o văpaie, a intrat în mijlocul ei şi şi-a plecat genunchii la rugăciune.

14. Un frate a întrebat pe Avva Sisoe zicând: "Cum să mă mântuiesc?" Şi i-a zis lui Bătrânul: "De voieşti a plăcea lui Dumnezeu, ieşi din lume, depărtează-te de pământ şi lasă făptura, şi mută-te către Făcătorul, şi prin rugăciune şi plângere uneşte-te pe sine cu Dumnezeu, şi vei afla odihnă şi în Veacul de acum şi în cel ce va să fie".

15. Se spunea despre Avva Titoe că, dacă nu degrab îşi pogora mâinile sale când stătea la rugăciune, se răpea mintea lui în sus. Şi, de se întâmpla să se roage fraţii cu dânsul, se sârguia ca degrab să-şi pogoare mâinile, ca să nu se răpească mintea lui şi să zăbovească.

16. Ziceau Părinţii că rugăciunea este oglindă a monahului.

17. Fost-a odată Avva Pamvo împreună- călătorind cu fraţii în părţile Egiptului şi, văzând nişte mireni şezând, le-a zis lor: "Sculaţi-vă şi vă închinaţi călugărilor, ca să vă binecuvântaţi, că ei adeseori grăiesc cu Dumnezeu şi gurile lor sfinte sunt".

18. Mers-a un frate în Schit, la chilia lui Avva Arsenie, şi, căutând prin fereastră, a văzut pe Bătrânul stând la rugăciune cu totul ca un foc; aceasta pentru că şi fratele era vrednic de a vedea.

19. Apoi, bătând el în uşă, a ieşit Bătrânul, care, văzându-1 pe frate speriat, i-a zis lui. "Baţi de mult la uşă? Nu cumva ai văzut ceva?" Iar el a zis: "Nu". Şi, grăind cu el, l-a slobozit.

20. Un Bătrân oarecare, ce locuia în părţile cele de jos ale Egiptului, zicea, în simplitatea lui, că Melchisedec este Fiul lui Dumnezeu.

21. Şi, auzind despre dânsul Fericitul Chirii, Arhiepiscopul Alexandriei, a trimis la dânsul ca să-1 cheme. Iar după ce a venit, l-a văzut că este şi purtător de semne, şi că, orice cere de la Dumnezeu, i se descoperă lui, şi că la cuvânt se arată cu blândeţe. Şi vrând Arhiepiscopul să-1 izbăvească de o amăgire ca aceasta, a născut un meşteşug ca acesta şi i-a zis: "Avva, rogu-te: un gând îmi zice că Melchisedec este Fiul lui Dumnezeu, iar altul zice că nu, ci este arhiereu şi om al lui Dumnezeu, iar eu mă îndoiesc pentru aceasta, rogu-te, descoperă-mi mie!"

22. Iar Bătrânul, bizuindu-se pe îndrăzneala sa către Dumnezeu, i-a zis: "Dă-mi răgaz trei zile, şi eu voi întreba pe Dumnezeu despre aceasta, şi voi vesti ţie cine este". Şi a rugat Bătrânul pe Dumnezeu să i se descopere pentru căutarea aceasta. Şi, primind de sus descoperire, a venit după trei zile şi a spus Arhiepiscopului că Melchisedec este om.

23. Şi el l-a întrebat pe el: "Cum de ştii, Avva?" Şi a răspuns Bătrânul: "Când mă rugam eu lui Dumnezeu, mi-a arătat mie pe toţi Patriarhii, şi trecea fiecare pe dinaintea mea, unul câte unul, de la Adam până la Melchisedec. Şi, trecând şi acela, îmi zicea mie îngerul: "Acesta este Melchisedec, deci cutează şi crede că aşa este cu adevărat". Şi de atunci Bătrânul propovăduia că om este Melchisedec.

24. A intrat oarecând Avva Zaharia, ucenicul lui Avva Siluan, în chilia acestuia şi l-a aflat pe el întru uimire cu mâinile întinse spre cer. Şi, închizând uşa, a ieşit.

25. Şi, intrând în al şaselea şi în nouălea ceas, l-a aflat pe el aşijderea, iar în al zecelea ceas, l-a aflat pe el liniştindu-se, şi i-a zis lui: "Ce ai avut azi, Părinte?" Iar el a zis: "Bolnav am fost azi, fiule". Iar acela, căzând şi apucându-i picioarele lui, i-a zis: "Nu te voi lăsa până ce nu-mi vei spune ce ai văzut!" Atunci i-a zis Bătrânul: "Eu la cer m-am răpit, şi am văzut slava lui Dumnezeu, şi acolo am stătut până acum, iar acum m-am slobozit".

26. Ziceau Bătrânii, către Avva Ilie din Egipt, despre Avva Agathon: "Bun frate este". Şi le-a zis lor Bătrânul: "După neamul lui este bun".

27. Şi i-au zis lui: "Dar după cei de demult, cum?" Şi le-a răspuns lor: "V-am zis că după neamul lui este bun, însă la măsurile celor de demult n-a ajuns. Că eu am văzut un om în Schit care prin rugăciune putea să oprească soarele de pe cer, precum Iisus al lui Navi". Iar ei, auzind, s-au minunat şi au preaslăvit pe Dumnezeu.

28. Zicea Avva Dula, ucenicul lui Avva Visarion: "Odată, mergând noi către oarecare Bătrân, a venit soarele să apună, şi stând Bătrânul [Visarion] la rugăciune, a zis: «Rogu-mă Ţie, Doamne, să stea soarele până cei voi ajunge la robul tău», şi s-a făcut aşa".

29. Acelaşi a zis: "Altădată, călătorind noi, am înnoptat pe malul mării şi i-am zis Bătrânului: «Mi-e sete foarte». Şi, făcând Bătrânul rugăciune, mi-a zis mie: «Bea din mare», şi, îndulcindu-se apa, am băut. Am luat însă din mare şi într-un vas.

30. Şi, văzând Bătrânul, mi-a zis: «Pentru ce ai luat?» Iar eu am zis: «Iartă-mă, ca nu cumva să-mi fie sete mai încolo». Şi a zis Bătrânul: «Dumnezeu este şi aici, şi în tot locul»".

31. "Altădată, având trebuinţă să treacă Nilul, a făcut rugăciune şi a trecut pe jos în cealaltă parte. Iar eu, zicea, făcându-i lui metanie, i-am zis lui: «Cum simţeai picioarele tale când umblai pe apă?» Răspuns-a Bătrânul: «Până la glezne simţeam apa, iar de aici încolo era vârtoasă»".

32. Mergând odată Avva Ammona la Antonie, a rătăcit drumul şi se ruga lui Dumnezeu zicând: "Doamne Dumnezeul meu, să nu pierzi zidirea ta!" Şi îndată s-a arătat lui mână atârnată din cer arătându-i lui calea, până când a venit şi a stătut deasupra peşterii Sfântului Antonie.

33. Trecând odată Avva Mili printrun loc, a văzut pe cineva prins, de ca şi cum ar fi făcut moarte de om. Şi, apropiindu-se Bătrânul, a întrebat pe fratele şi, aflând că va fi năpăstuit, a zis către cel care-1 prinsese pe el: "Unde este cel ucis?" Şi i-au arătat omul. Apoi a poruncit tuturor să se roage.

34. Şi, întinzând şi el mâinile către Dumnezeu, a înviat mortul. Şi a zis Bătrânul către acela, înaintea tuturor: "Cine este cel ce te-a omorât?" Iar el, răspunzând, a zis: "Intrând în biserică, am dat preotului bani, iar el, sculându-se, m-a junghiat, apoi m-a luat şi m-a adus în chilia părintelui acestuia. Rogu-vă pe voi să se ia lucrurile mele şi să se dea copiilor mei.

35. Şi a zis Bătrânul către dânsul iarăşi: "Du-te, dar, şi dormi, până ce va veni Domnul să te scoale".

36. Povestit-a Avva Macarie Egipteanul şi a zis: "Şezând eu odată în Schit, au venit doi tineri dintr-un loc străin, şi unul avea puţină barbă, iar celălalt începea acum să facă. Şi, apropiindu-se, mi-au zis: «Avva, unde este chilia lui Avva Macarie?» Iar eu le-am zis lor: «Ce voiţi cu el?» Iar ei i-au zis: «Auzind despre dânsul, am venit să-1 vedem ». Şi le-am zis lor: «Eu sunt». Şi mi-au făcut metanie zicând: «Vrem să rămânem aici».

37. Iar eu, văzându-i pe ei veseli şi veniţi ca din bogăţie şi răsfăţare, le-am zis lor: «Nu puteţi şedea aici». Răspuns-a cel mai mare: «Dacă nu vom putea şedea aici, ne vom duce în alt loc». Iar eu am zis în sinemi: «Oare de ce să-i izgonesc, poate se vor sminti, osteneala îi va face să fugă singuri».

38. Şi le-am zis: «Dacă puteţi, veniţi de vă faceţi chilie». Şi mi-au zis: «Arată-ne nouă loc şi ne vom face». Şi le-am dat lor cazma şi un săculeţ plin cu pâine şi sare, şi le-am arătat apoi o piatră vârtoasă şi le-am zis: «Ciopliţi aici şi, după ce aduceţi lemne din luncă, faceţi chilie şi şedeţi».

39. Iar ei m-au întrebat: «Ce lucrezi aici?» Şi eu le-am zis: «şir», şi, luând smicele din luncă, le-am arătat lor cum se începe şirul şi cum se coase [împleteşte]. Şi le-am zis: «Faceţi coşniţe şi, după ce le veţi da păzitorilor, aceia vă vor aduce pâine».

40. Deci, după ce le-am dat lor canonul şederii, m-am dus. Iar ei cu răbdare făceau toate câte le zisesem lor şi n-au venit la mine vreme de trei ani. Şi-mi zicea mie gândul: «Oare care este lucrarea acelor fraţi, că n-au venit să mă întrebe de niciun gând? Alţii de departe vin la mine, iar aceştia sunt aproape şi nu vin, şi nici la alţii nu se duc, fără numai la biserică tăcând, ca să ia anafura ».

41. Postind eu o săptămână, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi arate lucrarea lor, iar după o săptămână m-am dus la dânşii să văd cum şed. Şi, bătând eu la uşă, mi-au deschis şi m-au îmbrăţişat tăcând şi, făcând rugăciune, am şezut. Iar cel mai mare, făcând semn celui mai mic să iasă, a şezut să împletească şir, fără a grăi ceva.

42. Iar la ceasul al nouălea a ciocănit şi a venit cel mai tânăr, care a făcut puţină fiertură şi, făcându-i semn celălalt, a pus masă. Şi, punând pe dânsa trei pesmeţi, au stătut tăcând. Iar eu am zis: «Sculati-vă ca să mâncăm». Şi, sculându-se ei, am mâncat, iar după aceea au adus vasul şi am băut apă.

43. Iar după ce s-a făcut seară, unul dintre ei mi-a zis: «Te duci?» Iar eu am zis: «Nu, ci voi dormi aici». Şi mi-au aşternut într-o parte o rogojină, iar ei şi-au pus de cealaltă; şi şi-au luat brâiele lor şi rasele lor şi s-au culcat amândoi pe rogojină. Iar eu m-am rugat lui Dumnezeu să-mi descopere lucrarea lor.

44. Iar când ei socoteau că eu dorm, s-au sculat şi au întins mâinile la cer şi am văzut pe draci venind la gura fratelui mai mic, iar alţii erau la ochi. Şi am mai văzut pe înger ţinând sabie de foc şi gonind pe draci, iar de cel mai mare nu puteau să se apropie.

45. Iar către dimineaţă s-au culcat. Atunci eu m-am prefăcut că m-am deşteptat. Şi mi-a zis cel mai mare: «Vrei să citeşti cei doisprezece psalmi?» Şi eu am zis: «Da, vreau». Şi a început cel mai mic să cânte cinci psalmi, câte şase stihuri şi un Alliluia, iar după fiecare stih, din gură ieşea câte o făclie de foc care se suia la cer. Aşijderea şi cel mai mare, când deschidea gura şi cânta, ca o funie de foc ieşea şi ajungea până la cer. Şi eu am zis câţiva pe de rost.

46. Aşa am cunoscut că cel mai mare este desăvârşit, iar cu cel mai mic încă se lupta vrăjmaşul. Iar după ce am ieşit, le-am zis: «Rugaţi-vă pentru mine». Iar ei au făcut metanie zicând: «Iartă-ne, Avva». Iar după puţin a adormit fratele mai mare. Iar a treia zi de la moartea lui, a adormit şi cel mai mic". Şi, când mergeau vreunii din Părinţi la Avva Macarie, îi lua şi-i ducea la chilia lor, zicându-le: "Veniţi de vedeţi mucenicia străinilor celor mici".


III. A lui Antioh Pandectul

1. Dacă dracii au rugat pe Dumnezeu să nu fie trimişi în adânc, şi au dobândit cererea lor, cu cât mai vârtos vom fi noi auziţi, cei îmbrăcaţi întru Hristos, rugându-ne a dobândi izbăvirea de moartea cea gânditoare? Pentru aceasta, să ne îndeletnicim în rugăciune, că mare este puterea rugăciunii.


IV. A lui Avva Marcu

1. Nu se cuvine ca cel ce se sileşte să ajungă la desăvârşire să circumscrie rugăciunea în ceasuri şi vremi [anume], afară de mare nevoie şi neputinţă; căci Domnul, adică, legiuieşte totdeauna, ziua şi noaptea, a fi adusă Atotputernicului Dumnezeu, iar Apostolul neîncetat (cf. Luca 18:1-7; I Tesal. 5:17).

2. Căci tot binele prin rugăciune se face credincioşilor, nu numai nădejdea cea întru Domnul, ci şi credinţa cea adevărată, şi dragostea cea nefăţarnică, şi nepomenirea de rău, şi iubirea de fraţi, şi înfrânarea şi răbdarea, şi cunoştinţa cea mai dinlăuntru, şi izbăvirea de ispite, şi mărturisirea din inimă, şi lacrima întinsă, şi răbdarea celor necăjicioase, şi curata iertare a aproapelui, şi cunoştinţa Legii celei Duhovniceşti, şi aflarea dreptăţii lui Dumnezeu, şi venirea Sfântului Duh, şi toate câte a făgăduit Dumnezeu să le dea oamenilor celor credincioşi, şi aici şi în veacul cel viitor.

3. Şi, pe scurt, cu neputinţă este a se arăta sufletul după chipul lui Dumnezeu, fără decât prin harul lui Dumnezeu şi credinţa omului care petrece în cuget cu multă smerită cugetare şi rugăciune nerisipită.

4. Cheamă pe Dumnezeu ca să-ţi deschidă ochii minţii tale şi să vezi folosul rugăciunii şi al citirii celei înţelegătoare.

Rugăciunea este maică a tuturor faptelor bune, căci le naşte pe ele prin unirea cu Hristos.

Orice vom face, fără de rugăciune şi fără de nădejde bună, mai pe urmă nedesăvârşit şi vătămător se face.

5. Când va vedea diavolul că mintea din inimă s-a rugat, atunci mari şi rău-meşteşugite gânduri aduce asupra, căci nu suferă a strica faptele cele mici cu mari aduceri asupra.

6. Spre împreună-lucrarea cu Dumnezeu şi spre bună-plăcerea Lui, nimic nu este mai puternic ca rugăciunea şi decât dânsa nimic nu este mai folositor.

Bine este ca prin cuvânt să folosim pe cei ascultători, dar mai bine este ca prin fapta bună şi prin rugăciune a lucra împreună cu ei. Că cel ce prin acestea se aduce pe sineşi lui Dumnezeu, prin ajutorul său [de la Dumnezeu] ajută şi aproapelui.

7. De voieşti ca prin cuvânt scurt a folosi pe cel iubitor de învăţătură, arată-i lui rugăciunea, dreapta-credinţă şi răbdarea celor ce vin asupra, că toate cele bune printracestea se află.

8. Bine este a ţine porunca cea atotcuprinzătoare şi pentru nimic altceva a ne ruga, ci a căuta numai împărăţia lui Dumnezeu, după cuvântul Domnului (cf. Matei 6: 33).

9. Iar dacă pentru fiecare trebuinţă încă ne îngrijim, datori suntem ca pentru fiecare să ne rugăm; că cel ce fără rugăciune face ceva sau se îngrijeşte de ceva nu bine sporeşte întru sfârşitul lucrului. Iar aceasta este ceea ce a zis Domnul: Că fără de Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15: 5).