I. A lui Grigorie Dialogul

1. Multe se par, Petre, că sunt bune, dar nu sunt, pentru că nu se fac cu aşezare bună, iar aceasta şi Domnul în Evanghelie a zis: Dacă ochiul tău este viclean, tot trupul tău întunecat va fi (Matei 6: 23), că lucrul fiecăruia, dacă cu vicleşug se face, toată lucrarea care urmează strâmbă se va afla.

2. Zis-a un stareţ despre Moise că, atunci când a ucis pe acel Egiptean, a luat aminte încoace şi-ncolo, adică la gândurile sale, şi n-a văzut nimic, adică a văzut că nimic rău nu se vede pe sine făcând, ci pentru Dumnezeu era făcând, şi atunci a ucis pe Egiptean.

3. Este lucru făcându-se la arătare ca un bun, în vreme ce scopul celui ce-1 săvârşeşte nu este bun, încă e şi o lucrare care la arătare este rea, iar scopul celui ce o face este bun, iar în chipul acesta unii fac nu numai lucruri, ci grăiesc şi cuvinte: unii adică fac lucrul din neiscusinţă sau necunoştinţă, iar alţii după aşezarea vicleniei, iar alţii, după scopul blagocestiei.

4. Cel ce întru năvălirea laudei ascunde prihănire, anevoie de aflat este pentru cel simplu; asemenea cu acesta este cel plin de slavă-deşartă având înfăţişare smerită. Unii ca aceştia multă vreme pot amăgi adevărul, însă, odată daţi pe faţă pentru minciună, se vădesc şi prin lucruri.

5. Este cineva care la arătare face ceva bun pentru a-i izbândi aproapelui la ceva, este însă altcineva care nu face aceasta, însă îl ajută cu cugetul. Este cineva care mustră din răutate şi răzbunare şi este altcineva care face aceasta după frica şi adevărul lui Dumnezeu. Arată-te dar pe sine în cuget Stăpânului, că omul la faţă, dar Dumnezeu la inimă se uită (I împ. 16: 7).

Păcătuind întru ascuns, să nu socoteşti că te vei putea tăinui, că toate goale şi descoperite stau înaintea ochilor Lui, către Care ne este nouă cuvântul (Evr. 4:13).

6. Dumnezeu socoteşte faptele după înainte-voire [irpodeoiţ], că zice: Dea ţie Domnul după inima ta (Psalm 19: 5). Este cineva care, făcând o poruncă, slujeşte patimii şi aşa, prin gânduri viclene, prăpădeşte fapta bună.

7. Una este împlinirea poruncii şi alta virtutea, chiar dacă se prilejuiesc una pe alta; împlinirea poruncii stă în a face cea poruncită, iar virtutea, întru a plăcea adevărului cea făcută.

8. Precum una este bogăţia cea simţită, dar în multe feluri este dobândită, tot aşa una este fapta bună, multe feluri de lucrări având.

Cel ce voieşte să facă ceva şi nu poate, înaintea cunoscătorului de inimi Dumnezeu este de ca şi cum ar fi făcut, iar aceasta se cuvine a o înţelege şi la cele bune şi la cele rele. Mintea fără de trup săvârşeşte multe [lucruri] şi bune, şi rele; iar trupul, afară de minte, nimic din acestea nu va putea săvârşi, pentru că legea slobozeniei se cunoaşte [în minte] înainte de a lucra vreo faptă.

9. Dumnezeu cercetează scopul tuturor celor făcute de noi: ori de le facem pentru Dânsul, ori pentru altă pricină. Când vei auzi Scriptura zicând: Că Tu vei răsplăti fiecăruia după lucrurile lui (Psalm 61:13), înţelege că Dumnezeu nu va răsplăti cu bine cele făcute fără un scop drept, chiar de se vor părea a fi bune, că judecata lui Dumnezeu priveşte nu la cele făcute, ci la scopul cel drept al celor făcute.

10. Sunt multe lucrări fireşti şi bune care se fac de oameni, dar, de se vor face pentru altă pricină, nu se vor dovedi bune. Lucrări precum postul, privegherea, rugăciunea, cântarea, milostenia şi primirea de străini sunt lucrări fireşti, dar, dacă se fac pentru slava deşartă, nu sunt bune.

11. Plăţile ostenelilor faptelor bune sunt nepătimirea şi cunoştinţa, că acestea sunt cele ce se fac solitoare de împărăţia cerurilor, precum şi patimile şi necunoştinţa de munca cea veşnică. Deci cel ce le caută pe acestea [faptele bune] pentru slava oamenilor, şi nu pentru binele însuşi, va auzi de la Scriptură zicându-se: Cereţi şi nu luaţi, pentru că rău cereţi (Iac. 4: 3).


II. A Sfântului Isaac

Fapta bună nu este [se vădeşte în] arătarea mulţimii faptelor şi a felurimii acestora, a celor ce se săvârşesc prin trup, ci [se arată prin] inima cea înţeleaptă întru nădejdea ei; căci cu dânsa se împreună scopul cel drept întru lucrurile cele după Dumnezeu.

Că cugetul poate a săvârşi bunătatea şi fără faptele trupeşti, iar trupul, afară de înţelepciunea inimii, măcar că lucrează [fapte bune], nu se poate folosi.