I. Din Pateric

1. Povestit-a Avva Daniil, prezbiterul Schitului, zicând: "Când eram mai tânăr, am venit în Thebaida şi m-am pogorât la un sat ca să vând rucodelia mea. Şi era acolo un om pe nume Evloghie, cu meşteşugul tăietor în piatră, care din tinereţe avea o lucrare ca aceasta: din lucrul mâinilor sale de fiecare zi câştiga câte un corn de parale, iar până seara petrecea flămând.

2. Iar seara ieşea în sat, şi pe străinii ce se aflau îi găzduia în casa sa, şi picioarele lor cu mâinile sale le spăla, căci nu avea pe nimeni altcineva împreună cu dânsul. Şi după putere îi ospăta, iar din bucatele ce prisoseau, cu unele îşi mângâia trebuinţa firii, iar cu altele sătura câinii satului, că şi până la aceştia îşi arăta omul milostivirea.

3. Acesta şi pe mine, zicea [Avva Daniil], de multe ori găzduindu-mă împreună şi cu alţi fraţi, m-a făcut a mă minuna foarte de fapta lui cea bună, iar milostivirea lui, iubirea lui de oameni, blândeţea şi smerenia cugetului nu făceau decât să mă înspăimânteze. Iar întorcându-mă în Schit şi şezând în chilie, vreme de trei săptămâni m-am dat pe sine la post, rugându-mă lui Dumnezeu să-i dea lui mai multă cheltuială, ca şi multor altora să le facă bine.

4. Şi, din postire lipsindu-mi puterea, zăceam mai mult mort; şi, de ca şi cum în somn cufundându-mă, văd pe oarecine în sfinţită-cuviinţă cu chipul stând înaintea mea şi zicându-mi: «Daniile, ce ai?» Şi i-am zis Lui: «Cuvânt am dat lui Hristos a nu gusta pâine până când nu mă va auzi pentru Evloghie pietrarul, ca să-i dea lui blagoslovenie ca la şi mai mulţi să facă bine».

5. Iar el a zis: «Nu, că se va vătăma; că acum bine se află; iar de voieşti ca să-i dai lui, pune-te chezaş pentru sufletul lui că întru mai multe se va mântui, şi Eu îi voi da lui». Şi eu iarăşi am zis: «Mai mult, Doamne, dă-i lui, ca toţi printr-însul să slăvească numele Tău cel Sfânt». Răspuns-a acela: «Ţi-am spus că bine se află». Iar eu am zis către dânsul: «Din mâinile mele să ceri sufletul lui!»

6. Deci îndată m-am făcut că mă aflu în Biserica Sfintei învieri din Ierusalim, la Sfântul Mormânt, şi am văzut un tinerel [copil] şezând deasupra Sfintei Pietre şi pe Evloghie stând de-a dreapta lui. Şi, uitânduse tinerelul la mine, a zis către cei ce stăteau de fată,: «Acesta este cel ce a luat în chezăşie pe Evloghie?» Iar ei au răspuns: «Da, Stăpâne». «Spuneţi-i lui iarăşi că am să cer chezăşuirea».

7. Iar eu am zis: «Da, Stăpâne, pe aceasta de la mine să o ceri, numai dă-i lui». Şi am văzut că turna în sânul lui bani mulţi şi, pe cât aceia turnau, pe atâta primea sânul lui Evloghie. Şi, deşteptându-mă, am cunoscut că am fost auzit, şi am proslăvit pe Dumnezeu.

8. Iar Evloghie, ieşind la meşteşugul său şi ciocănind în piatră, a auzit un sunet gol dedesubt şi, săpând, află o peşteră plină de bani. Şi, mirându-se, socotea întru sine: «Ce să fac? De-i voi lua de aici, va auzi dregătorul şi va veni şi-i va lua, şi aşa mă voi primejdui. Mai bine să mă duc afară din ţară unde nu mă cunoaşte nimeni».

9. Şi, tocmind dobitoace de ca şi cum ar voi să care pietre, a cărat banii la râu şi punându-i în corabie, s-a dus în Byzantion. Şi împărăţea atunci Iustin cel Bătrân; şi a dat bani mulţi împăratului şi boierilor celor mai mari ai lui, şi aşa în scurtă vreme se făcu eparh al divanurilor [pretoriilor], şi a cumpărat o casă mare, care şi până azi se zice «a Egipteanului».

10. Şi, trecând doi ani, fără a şti eu ceva din cele făcute, văzui în vis că m-am aflat în Sfânta înviere şi pe tinerel iarăşi l-am văzut pe Sfânta Piatră şezând; şi, aducându- mi aminte de Evloghie, am zis întru sine «oare unde este Evloghie?». Şi după puţin îl văd pe dânsul târându-se de un arap afară de la faţa tinerelului. Şi, deşteptându-mă, am înţeles ce însemna vedenia, şi am zis întru sine: «Vai mie, păcătosului, că am pierdut sufletul meu!»

11. Şi, sculându-mă, m-am dus în sat ca cum să vând rucodelia mea şi, aşteptând eu să aflu pe Evloghie, se făcu seara târziu şi nimeni nu m-a îndemnat să găzduiesc în vreo casă. Şi mă scol şi întreb o babă, căreia îi zic: «Maică, adu-mi trei pesmeţi ca să mănânc, că astăzi n-am mâncat».

12. Iar ea, ducându-se, mi-a adus puţină fiertură şi mi-a pus înainte. Şi, şezând aproape, a început să-mi zică graiuri de folos, zicând: «Kir Avva, nu vezi că eşti tânăr şi că nu-ţi este de folos să te duci în sat? Sau au nu ştii că schima călugărească voieşte linişte? » şi altele oarecare. Şi i-am zis ei: «Şi ce porunceşti ca să fac; că eu am venit să-mi vând rucodelia mea?» Iar ea a zis: «Chiar şi rucodelia ta de o vinzi, nu sta aşa până seara în sat! Că de voieşti a fi monah, du-te în Schit!»

13. Şi am zis ei: «Nu este aici în sat vreun om temător de Dumnezeu ca să adune pe străini?» Şi mi-a zis mie: «O, ce zici, Kir Avva! Aveam aici un pietrar şi mult bine făcea străinilor. Şi, văzând Dumnezeu lucrul lui, i-a dat har şi acum este precum am auzit, Patriciu». Iar eu, auzind acestea, am zis către sine: «Eu am făcut uciderea aceasta».

14. Şi îndată intrând în corabie, am ajuns în Byzantion, unde, întrebând, am aflat de casa lui Evloghie; şi am şezut lângă poartă vrând a-1 vedea pe dânsul ieşind. Iar după puţin a ieşit, şi-1 văzui pe dânsul în alai mult şi înconjurare de slugi multe şi am zis către dânsul: «Miluieşte-mă, voiesc să grăiesc ceva deosebi cu tine». Iar el n-a luat aminte, ci numai cei ce mergeau înainte, auzindu-mă, dădeau în mine, şi eu apucam înainte şi iarăşi strigam, şi m-au bătut şi cei ce mergeau dinapoi.

15. Şi aceasta în patru săptămâni făcând, n-am putut să vorbesc cu dânsul. Iar mai pe urmă strigând eu, iarăşi a alergat unul din cei ce-i slujeau lui, ţinând un toiag, şi atât de tare m-a bătut cu toiagul până ce m-a lăsat mai mult mort. Apoi, după o vreme, întărindu-mă puţin, am zis către sine: «Să mergem în Schit, şi, de va voi Dumnezeu, va mântui pe Evloghie». Şi m-am pogorât la mare şi, aflând o corabie alexandrină, degrab purcezând, m-am suit într-însa şi din pricina mâhnirii şi a bătăilor am adormit.

16. Şi m-am văzut pe sine iarăşi în Sfânta înviere, şi tinerelul acela aşijderea şezând, şi, căutând la mine cu groază, mi-a zis: «Nu te duci să împlineşti chezăşuirea?» Iar eu de frică n-am putut deschide nici gura. Şi a poruncit la doi din cei ce şedeau înaintea lui. Şi, luându-mă ei, mi-au legat mâinile pe dinapoi şi m-au spânzurat cu capul în jos, zicându- mi mie: «Nu te pune chezaş peste puterea ta şi nu grăi împotriva lui Dumnezeu». Iar eu, din mâhnire şi din nevoie, nu răspundeam nimic.

17. Deci aşa fiind eu spânzurat, se făcu glas zicând: «Să iasă împărăteasa!» Şi, văzând-o, am luat îndrăzneală şi am strigat: «Miluieşte-mă, Stăpâna lumii!» Iar ea, întorcându- se către mine, zicea: «Ce voieşti?» Zis-am eu: «Pentru chezăşuirea lui Evloghie sunt spânzurat». Şi mi-a zis mie: «Eu mă rog pentru tine», şi am văzut că s-a dus şi a sărutat picioarele tinerelului. Şi mi-a zis tinerelul: «Să nu mai faci lucrul acesta». Iar eu, înfiorat fiind, am zis: «Nu, Stăpâne, iartă-mă!» Şi a poruncit şi m-a dezlegat, şi mi-a zis: «Du-te în chilia ta şi vei vedea cum şi pe Evloghie îl voi aduce în rânduială lui cea dintâi».

18. Şi, deşteptându-mă, m-am bucurat cu bucurie mare că m-am izbăvit de o chezăşuire ca aceasta şi, navigând cu corabia, am venit în Schit, mulţumind lui Dumnezeu.

19. Iar după trei zile am auzit că s-a săvârşit Iustin împăratul şi a împărăţit Iustinian. Apoi, după puţin, m-am înştiinţat că s-au ridicat împotriva împăratului patru boieri mari, dintre care unul era Evloghie; însă la trei dintre ei, după ce au fost prinşi, li s-a tăiat capetele, iar Evloghie a fugit noaptea, şi împăratul a poruncit ca, oriunde se va afla, să fie şi el ucis.

20. Deci, întrebând eu despre dânsul cu sârguinţă, am aflat că s-a întors în ţara sa şi iarăşi se ţine de pietrărie, nemărturisind celor din partea locului că el era acela care s-a făcut Patriciu în Ţarigrad [Constantinopol], ci altul oarecare Egiptean; iar el adeverea că în toţi aceşti ani a fost la Sfintele Locuri.

21. Şi m-am pogorât iarăşi în sat ca să mă înştiinţez de dânsul mai cu de-amănuntul. Şi, făcându-se seară, iată, Evloghie a venit chemând pe străini la găzduire. Şi, văzându-1 pe dânsul, am suspinat şi am zis către Dumnezeu: Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciunea le-ai făcuţi (Psalm 103: 24). Cu adevărat, Tu, Doamne, faci săraci şi îmbogăţeşti, smereşti şi înalţi; şi judecăţile Tale sunt neurmate (I împ. 2: 7; Rom. 11: 33)!

22. Şi, luându-mă şi pe mine împreună cu alţi străini, ne-a dus în casa sa. Şi, după ce a spălat picioarele noastre, ne-a pus masă. Şi, după ce am mâncat, luându-1 pe dânsul deosebi, l-am întrebat: «Cum te afli, Avva Evloghie?» Iar el a zis: «Roagă-te pentru mine, Kir Avva! Că smerit sunt şi n-am nimic în mâini» Iar eu am zis către dânsul: «O, de n-ai fi avut nici cele ce ai acum!» Şi acela a zis: «Pentru ce, Kir Avva? Nu cumva te-am smintit cu ceva?»

23. Şi atunci i-am povestit lui toate cele făcute; şi, plângând din destul, a zis: «Roagă-te, Kir Avva, ca să trimită Dumnezeu trebuinţa, şi de acum mă voi îndrepta». Şi am zis: «Cu adevărat, fiule, atâta cât eşti în lumea aceasta, să nu nădăjduieşti că ţi se va încredinţa altceva de la Hristos decât cornul [plata] ostenelii tale». Şi, luându-mi ziua bună de la dânsul, m-am întors".

24. Şi a petrecut Evloghie aşa lucrând la piatră şi străinii primindu-i până la sfârşitul vieţii sale; şi, de o sută de ani făcându-se, nu s-a depărtat de o lucrare ca aceasta, ci Dumnezeu îi dădea lui putere până când a plinit drumul vieţii acesteia.