I. Din Pateric

1. Zis-a Avva Macarie către fraţii care au venit la dânsul şi care au întrebat cum să se mântuiască: "Fraţii mei iubiţi, să fugiţi de vorbirile mirenilor pe cât vă este puterea, că aceasta foarte ne foloseşte nouă; că, de cele mai multe ori, vorbirea lor nu este pentru altceva, fără decât pentru vânzare şi cumpărare, femei şi fii şi dobitoace şi cele asemenea acestora) iar o vorbire ca aceasta desparte gândul de Dumnezeu, dar nici să mâncăm împreună cu dânşii.

2. Că, dacă singură vorbirea lor desparte gândul de Dumnezeu, a mânca şi a bea împreună cu dânşii câtă vătămare are? Şi nu zic să ne abatem de la dânşii ca de nişte necuraţi - să nu fie! -, ci pentru că ei mănâncă de trei ori pe zi toate cele de îndulcire şi junghiate, iar noi ne depărtăm de cele îndulcitoare şi de cele junghiate şi mâncăm o dată în zi. Şi altfel: de ne vor vedea pe noi din destul mâncând, îndată ne osândesc zicând «iată că şi călugării se satură», şi nu-şi aduc aminte că şi noi ca şi ei ne purtăm în trup.

3. Iar de ne vor vedea înfrânându-ne de la bucate, îndată ne judecă şi zic «iată, cei ce vor să placă oamenilor», şi aşa îşi pierd sufletele lor din pricina noastră. Iarăşi, de ne vor vedea pe noi cu mâinile nespălate mâncând sau haine întinate având, îndată zic «iată mârşăvie». Iar de ne vor vedea cu mâinile spălate, zic «iată, şi călugării se curăţă», şi aşa pier din pricina noastră, şi aşa ne facem vinovaţi pentru ei şi pricinuitori ai pierzării lor.

4. Aşadar, să căutăm mai vârtos prihănirea lor, şi nu laudele, că prihănirea lor de cununi, iar lauda lor de pierzare este pricinuitoare.

5. Ce folos îmi este mie ca să plac oamenilor şi aşa să mânii pe Dumnezeul meu? Martor e dumnezeiescul Apostol, zicând: Dacă încă oamenilor aş fi plăcut, rob al lui Hristos n-aş fi fost (Gal. 1: 10). Deci să ne rugăm înaintea Domnului, zicând: «Iisuse, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne pe noi de lauda şi de prihănirea lor, şi nimic să nu facem spre plăcerea lor». Că nici lauda lor nu poate a ne băga pe noi întru împărăţia cerurilor, nici prihănirea lor nu poate să ne încuie nouă viaţa cea veşnică, de nu cumva şi mai mult ne va ajuta spre dânsa.

6. Deci ştiind, iubiţilor, că datori suntem a da seamă pentru cuvântul deşert, să fugim de dânşii precum fuge cineva de şarpe".

7. Mers-au nişte fraţi la Avva Antonie zicând: "Spune-ne nouă cuvânt: cum să ne mântuim?" Zis-a lor Bătrânul: "N-aţi auzit Scriptura? Destul vă este vouă!" Iar ei au zis: "Şi de la tine voim a auzi, Părinte!" Şi le-a zis lor Bătrânul: "Zice Evanghelia: De-ţi va da cineva o palmă peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt". Iar ei au zis: "Nu putem face aceasta". Zis-a lor Bătrânul: "Dacă nu puteţi întoarce cealaltă, măcar pe acea una răbdaţio". Zis-au lui: "Nici pe aceasta nu o putem".

8. Iar Bătrânul, chemând pe ucenicul său, i-a zis: "Fă-le lor puţintică fiertură, că sunt neputincioşi. Că dacă aceasta nu puteţi şi aceea nu voiţi, ce să vă fac vouă?"

9. A Părintelui: Vezi cum Sfântul, pe cei ce nu ca să facă au întrebat, în scurt şi în acelaşi ceas i-a lepădat, nelăsându-i a mai zăbovi cu dânsul, ca nu, pe lângă a nu se folosi ei cu nimic, şi pe acela să-1 împiedice din năzuinţa lui cea mare către Dumnezeu?

10. Deci, dacă acest vârf [corifeu] al Părinţilor, şi decât nepătimaşii mai nepătimaş, pe sine se păzea, cu atât mai vârtos pentru noi este un lucru vrednic de luat aminte, adică pe cei ce cu pricină de vorbă vin către noi şi ca pentru mântuire întrebând - dar nicio osteneală voind a răbda pentru porunca lui Dumnezeu, sau a face ceva din cele ce, în chip părelnic, cu iubire de osteneală ascultă -, după întâia sau a doua vorbire, deopotrivă fără vindecare aflându-se, trebuie a fugi şi a ne lepăda; iar dacă cu lesnire le vom da lor intrare către noi, măcar aşa poate că se vor ruşina, ori se vor înţelepţi, ori se vor întoarce înapoi, bine-cunoscători făcându-se ai boalei lor, şi pe noi nu ne vor mai supăra.

11. Şi astfel, noi nu numai de aceia, ci şi de alţii mulţi care aşijderea, fără de vindecare, voiesc a boli ne vom izbăvi, înstrăinându- ne nu numai de vestea şi pilda lor cea făcută, ci şi de supărarea cea deşartă, şi aşa, de vătămare nu mică, slobozi ne vom face, pentru care [supărare şi vătămare], din vorba oamenilor celor nebăgători de seamă, neputinţa noastră pătimeşte.