I. Din viaţa Sfântului Pahomie

1. Un mare mărturisitor, Dionisie cu numele, iconom al bisericii din Tir şi prieten al Sfântului Pahomie, a auzit de la oareşicare că pe cei ce vin la dânsul din alte mănăstiri nu-i lasă să petreacă împreună cu fraţii cei de sub dânsul, ci îi aşază într-alt loc, făcându-i să rămână aproape de porţile mănăstirii. Foarte mâhnindu-se el pentru aceasta, a venit la dânsul şi mai cu mustrare zicea: "Nu faci bine, Avva, neavând aceeaşi aşezare pentru toţi fraţii".

2. Iar el, cu multă răbdare şi blândeţe răspunzând, a zis către dânsul: "Ştie Dumnezeu că niciodinioară n-am voit să întristez sau să trec cu vederea vreun suflet. Cum dar aş fi cutezat acum să fac aceasta şi să întărât pe Domnul asupra mea, Care desluşit strigă: întrucât aţi făcut unuia dintru aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25: 40)?

3. Deci primeşte-mă pe mine, părinte, care te adeverez pe tine, că nu defăimând pe cei ce vin aici am făcut aceasta, ci, de vreme ce obştea are mulţi veniţi de curând, care încă nici schima călugărească nu o pricep, printre care sunt şi copilaşi care întru atâta simplitate sunt, încât nu ştiu să deosebească dreapta de stânga; de aceea, am socotit mai de folos ca fraţii să petreacă deosebi, aşijderea şi cei ce vin după ei.

4. însă ceea ce socotesc că e de cinste părinţilor şi fraţilor celor ce vin la noi e ca ei să se adune cu noi în ceasul rugăciunii, iar după aceasta, fiecare în locul cel hotărât lui să meargă şi să se liniştească; eu, la rândul meu, împreună cu Dumnezeu, slujind trebuinţelor lor".

5. Acestea auzind de la dânsul prezbiterul Dionisie, dădu răspuns mai vârtos prin a se pocăi lui, astfel cunoscându-1 pe dânsul că toate după Dumnezeu le face; şi, foarte îndulcindu-se el de un răspuns ca aceasta, s-a dus întru ale sale bucurându-se.


II. A Sfântului Varsanufie

1. Un frate a întrebat pe Bătrânul, zicând: "Atunci când nimeresc pe oareşicari la mănăstire, fie din mireni, fie din Părinţi duhovniceşti, iar aceia spun pentru folosul sufletului, oare să aştept şi eu să ascult ori să întreb pentru vreun lucru de trebuinţă? Cum socoteşti?"

2. Răspuns-a Bătrânul: "Frate, cel ce cu adevărat s-a făcut ucenicul lui Hristos, nicio stăpânire nu mai are întru sine, că, măcar că i se pare că se foloseşte din vorbirea celor peste care dă, cade însă din porunca Celui ce zice: Toate să le faci cu poruncă (Pilde 31: 4). Şi oare voieşti să auzi mai mult decât au zis Părinţii? Că, de vor fi oarecari şi vor grăi cuvântul lui Dumnezeu, întreabă pe stareţul tău cu smerenie: «Avva, voieşti să rămân şi să ascult, ori să mă duc?» Şi orice îţi va zice ţie, fă cu odihnă. Iar dacă şi pentru vreo trebuinţă voieşti a întreba pe cineva, ori monah, ori mirean, să spui lui Avva; şi, dacă el va socoti cu cale, te va întreba ce voieşti, iar de-ţi va zice ţie «întreabă tu», atunci să întrebi".

3. Zis-a fratele: "Şi, dacă nu voiesc să întreb nimic, ci se întâmplă să mă întâlnesc cu cineva dintre ei, sau şi el poate mă va întreba pentru vreun lucru, cum porunceşti să fac?"

4. Şi a răspuns Bătrânul: "întru întâlnirea cu cineva, cuvântul tău să se mărginească la închinăciune [salutare], iar apoi să spui «roagă-te pentru mine, că mă duc la o ascultare», şi apoi du-te. Iar de te va întreba despre vreun lucru, de ştii graiul ce trebuie să-1 zici, spune-i pe scurt şi treci mai departe, iar de nu ştii, zi «nu ştiu» şi treci mai departe. Iar de este cineva cu tine şi el ştie sau ştii că un vecin de-al tău este îndestulat să răspundă mai bine decât tine la întrebare, trimite la acela pe cel ce întreabă".

5. Zis-a fratele: "Şi, de mă va afla şezând sau lucrând şi va şedea împreună cu mine sau va voi să vorbească cu mine, ce să fac?"

6. Răspuns-a Bătrânul: "De te va afla undeva şezând şi va veni, blagosloveşte-te de la dânsul şi fă şi tu la fel. Şi zi lui «roagă- te pentru mine», şi apoi te depărtează. Şi, pe scurt, de te va opri, vrând să vorbească cu tine, zi lui «iartă-mă, că poruncă am a nu grăi cu cineva fără de ştirea stareţului, că pe toate lui i le spun şi, orice-mi zice, aceea fac». Iar dacă, lucrând tu, va veni cineva şi va şedea, de ca şi cum ai avea poruncă, adu-ţi ţie pricină şi te scoală".

7. Zis-a fratele: "Ce este ceea ce a zis Avva Isaia: «După ce faci închinăciune străinului, întreabă pe dânsul «cum te afli?» şi apoi şezi cu dânsul tăcând?"

8. Şi a răspuns Bătrânul: "Aceasta s-a zis pentru Bătrâni, care precum sunt cu vârsta, aşa şi cu măsura; însă cel cu tot deadinsul ucenic, care doreşte să se facă monah adevărat, se păzeşte pe sine de nişte vorbiri ca acestea, căci dintr-însele se nasc nebăgări de seamă [dispreţuiri], moliciune, nesupunere şi cumplita îndrăzneală. Pentru aceasta se spune oareunde că Ioan nu se îndeletnicea cu unele ca acestea; şi aceasta înseamnă cu adevărat a fi fără grijă dinspre tot omul".

9. Zis-a fratele: "Gândul îmi zice «taie deodată vorbirile şi te izbăveşti». Şi iar îmi zice mie «taie câte puţin, ca să nu se mire cei ce te ştiu pe tine». Spune-mi dar care este mai bună?"

10. Răspuns-a Bătrânul: "Dacă deodată le vei tăia, eşti fără de grijă, iar dacă vrei să le tai câte puţin, le dai pricinuire şi gânduri celor ce sunt cu tine: pricinuire [pretext], adică de a zice fiecare din ei «fiindcă a grăit cu mine mai-nainte, voi grăi iarăşi cu dânsul»; şi gânduri, ca să socotească şi să zică «poate că are ceva asupra mea, că mi-a grăit, dar acum nu grăieşte». Tu numai să voieşti lucrul şi Dumnezeu îl sporeşte".

11. Zis-a fratele: "De vreme ce am ascultare la bolniţă şi uneori vin bolnavi în obşte având trebuinţă de ceva din bolniţă, iar Avva a poruncit să le dau lor cele de trebuinţă şi dintru aceasta sunt oarecum silit să vorbesc cu dânşii, nu cumva, făcând acestea, mă arăt cu voia mea?"

12. Răspuns-a Bătrânul: "Pentru bolnavii care vin şi cărora le trebuie ceva din bolniţă, dacă deopotrivă vei mulţumi pe toţi şi vei arăta lui Avva, tu nu mai ai treabă, că ai poruncă pentru aceasta; însă se cade a lua aminte ca nu cumva, cu o pricinuire ca aceasta, să vrei să verşi cu cineva dintr-înşii vorba sau, luând pricinuire trebuinţa, să lărgeşti vorbirea. Că, e adevărat, uneori e de trebuinţă a întreba pe cei ce vin cu vreo trebuinţă sau pentru cumpărare, însă ia aminte să nu întinzi vorbirea către lucruri ce prisosesc; deci ia aminte să nu dai pricină voii celei rele. Aşadar, acestea păzeşte-le, şi vei avea odihnă.


III. A Sfântului Efrem

1. Frate, păstor te-a pus pe tine Domnul? Nu băga în turma Lui lupi stricători, ca nu pustie să facă turma cea de sub tine şi, aşa, pedepse să suferi de la Maimarele turmei; izgoneşte dar dintre oi orice lucru ce nu le pricinuieşte folos, ci vătămare şi pierzare.