I. Din Pateric

1. Dusu-s-au oarecari Părinţi la Avva Iosif din Panefo ca să-1 întrebe pe dânsul despre întâlnirea fraţilor care găzduiesc la dânşii, de se cuvine adică a se pogorî spre mângâierea lor.

2. Iar Bătrânul, primindu-i pe dânşii şi îndemnându-i să şadă, mai-nainte de a fi întrebat de dânşii, el a intrat în chilia sa şi a îmbrăcat haine foarte proaste, ca de cerşetor, şi, ieşind, a trecut prin mijlocul lor şi, iarăşi intrând, a îmbrăcat hainele sale şi, ieşind, a şezut cu dânşii.

3. Iar ei se mirau de lucrul Bătrânului. Iar el le-a zis lor: "Luat-aţi aminte la ce am făcut?" Şi au zis: "Da". Şi a zis Bătrânul: "Au doară m-am schimbat dintru îmbrăcarea hainelor?" Zis-au aceia: "Nu, deloc". Şi a zis lor: "Tot aşa şi din primirea fraţilor ne vătămăm, măcar de vom dezlega pentru dânşii.

4. Deci atunci când este venirea fraţilor, să-i primim pe dânşii cu îndrăzneală, iar când suntem singuri, de plâns să ne îngrijim, ca să petreacă lângă noi". Iar ei, auzind, s-au minunat, că le-a spus lor cele din inima lor mai-nainte de a-1 întreba ei pe dânsul; şi au preaslăvit pe Dumnezeu.

5. Datu-s-a odată poruncă în Schit să se postească în săptămâna de faţă; şi s-a întâmplat să vină nişte fraţi din Egipt la Avva Moise, şi le-a făcut lor puţină fiertură; şi, văzând cei ce erau vecini cu dânsul fumul, au spus clericilor. "Iată, Avva Moise a dezlegat porunca şi a făcut fiertură la sine". Iar ei au zis: "Când va veni, îi vom zice lui".

6. Şi venind sâmbăta, şi venind şi Avva Moise cu ceilalţi Părinţi în biserică, ştiind clericii vieţuirea cea mare a lui Avva Moise, i-au zis lui înaintea tuturor: "O, Părinte Moise, ai dezlegat porunca oamenilor şi ai păzit-o pe cea a lui Dumnezeu".

7. Un frate a venit la Avva Pimen după două săptămâni din Postul Păresimilor ca să-şi mărturisească gândurile sale şi, după ce a aflat odihnă, a zis către Bătrânul: "Puţin de nu m-am oprit să vin astăzi aici". Zis-a lui Bătrânul: "Pentru ce". Răspuns-a fratele: "Am socotit că poate nu-mi vei deschide, din pricina Postului". Zis-a lui Bătrânul: "Noi nu ne-am învăţat să încuiem uşa de lemn, ci mai vârtos cea a limbii".

8. Un frate a mers la un pustnic şi, după ce a vorbit cu dânsul şi a dobândit odihnă, după ce a ieşit, zicea: "Iartă-mă, Avva, că te-am zăticnit din canonul tău!" Şi a răspuns Bătrânul: "Canonul meu este să te odihnesc şi să te slobod în pace".

9. Se spunea despre un Bătrân că petrecea în Siria, pe lângă calea pustiei, şi avea o lucrare ca aceasta: în orice ceas trecea vreun călugăr prin pustie, cu bună-nădejde îi făcea lui odihnă.

10. Şi a venit odinioară un sihastru la dânsul şi, înainte-alergând Bătrânul, îl poftea spre odihnă, iar el nu voia, zicând că «postesc, şi nu voiesc să dezleg acum". Şi, întristându-se el, i-a zis lui: "Nu dispreţui pe sluga ta, rogu-mă ţie; ci, de voieşti, vino [măcar] să ne rugăm". Şi aşa, după rugăciune, făcând Bătrânul odihnă pustnicului, l-a slobozit cu mulţumită mare.

11. Povestit-a Avva Cassian: "Am mers din Palestina în Egipt la unul din Părinţi şi, găzduindu-ne el pe noi, l-am întrebat: «Pentru ce în vremea primirii fraţilor celor străini nu păziţi canonul postului, precum în Palestina, de unde tocmai am venit?»

12. Şi a răspuns zicând: «Postul este cu mine totdeauna, iar pe voi nu putem să vă ţinem totdeauna cu noi; căci postul adică e şi lucru de folos, şi de nevoie, însă atârnă de aşezarea şi hotărârea noastră; iar împlinirea dragostei de nevoie o cere Legea lui Dumnezeu. Deci, primindu-vă pe voi, şi întru voi pe Hristos, datori suntem a vă mângâia cu toată sârguinţa. Iar după ce vă voi petrece, pot câştiga iarăşi canonul postului, că nu pot fiii nunţii să postească câtă vreme Mirele este cu dânşii, iar când se va lua de la dânşii, atunci cu stăpânire vor posti (Matei 9: 15)»".

13. Zis-a iarăşi: "Ne-am dus la alt Bătrân şi ne-a făcut pe noi să gustăm şi, după ce ne-am săturat, ne îndemna să mai mâncăm. Iar eu, zicând că «nu mai mâncăm », acela ne-a răspuns: «Eu, după ce au venit fraţii, de şase ori am pus masa şi, îndemnând pe fiecare dintr-înşii, am mâncat împreună cu ei şi încă poftesc să mănânc, iar tu, numai o dată mâncând, te şi saturaşi, încât nu mai poţi?»"

14. A Părintelui: Citeşte, cititorule, cu luare-aminte şi cu acrivie cea zisă de Bătrânul: cum, odihnind pe cel străin şi părând că mănâncă cu aceia, el numai gusta din bucate, şi nu se sătura! Că dacă de şase ori în zi încă mai era flămând şi [deci] trebuinţa nu o împlinise, cum nu fără de grijă, precum am zis, se atingea de cele puse înainte? Deci, cel ce poate să facă aşa, să mănânce împreună cu toţi şi el întru nimic nu se va vătăma, iar pe aceia îi va folosi.


II. Din Pateric

1. Mers-au odată doi fraţi la un Bătrân; iar obiceiul Bătrânului era a nu mânca în fiecare zi. Iar după ce a văzut pe fraţi, s-a bucurat şi a zis: "Postul are plata lui, iar cel ce mănâncă cu dragoste, iarăşi două porunci face: căci şi lasă voia sa, şi pe fraţi îi odihneşte, împlinind porunca dragostei".

2. Se spunea despre Avva Macarie că, dacă se întâmpla să mănânce vreodată cu fraţii, îşi punea luişi hotar, zicând către sine că, de va afla vin, pentru fraţi va bea, iar pentru un pahar de vin o zi nu bea apă în chilie.

3. Iar fraţii, neştiind scopul Bătrânului, îi dădeau lui să bea vin pentru odihnă; iar Bătrânul lua cu bucurie, ştiind că are să se muncească pe sine. Iar ucenicul lui, ştiind ceea ce făcea Bătrânul, zicea deosebi către fraţi: "Pentru Domnul, nu-i daţi lui, că are să se muncească pe sine în chilie". Şi, aflând fraţii de lucrarea Bătrânului cea întru ascuns, nu-i mai dădeau lui vin.

4. Mers-au odinioară Avva Siluan şi ucenicul lui, Zaharia, într-o mănăstire; şi leau făcut lor fraţii ceva ca să guste înainte de a călători. Iar după ce au ieşit şi erau pe drum, aflând ucenicul apă pe cale, a întrebat pe Bătrânul dacă îi dă voie să bea, iar Bătrânul a zis: "Post este astăzi, Zaharie". Şi el a zis: "Dar n-am mâncat noi astăzi, Părinte?" Şi a zis Bătrânul: "Aceea a dragostei era, iar noi, fiule, să ţinem postul nostru".

5. Se spunea despre Avva Serin că mult lucra şi totdeauna mânca doi posmagi. Venind odată la dânsul Avva Iosif, tovarăşul lui, mare pustnic fiind şi el, a zis către Avva Serin: "Când sunt în chilia mea, îmi păzesc rânduială mea, iar când ies, fac pogorământ fraţilor. Deci ce? Oare bine fac sau nu?"

6. Şi i-a răspuns Bătrânul: "Nu este aceasta mare faptă bună, când adică în chilie şezi păzindu-ţi petrecerea ta, ci mai vârtos atunci când ieşi din chilia ta şi nu strici rânduială ta, atunci ai avea mare laudă a bunătăţii tale".

7. Mers-au odată nişte Schitioţi la Amma Sarra şi le-a pus lor înainte un paner cu poame, iar ei, lăsând cele bune, mâncau cele putrede. Şi le-a zis lor aceea: "Cu adevărat, Schitioţi sunteţi".

8. Făcutu-s-a praznic în muntele lui Avva Antonie, şi s-a aflat acolo un urcior cu vin. Luând unul din bătrâni un vas mic şi un pahar, a adus la Avva Sisoe şi i-a dat lui; şi a luat acela şi a băut. Aşijderea şi a doua oară i-a dat lui, şi a primit. Şi i-a adus lui a treia oară, şi n-a primit, zicând: "încetează, frate, sau au nu ştii că este [de la] Satana?"

9. Deci dacă acela, după multă vreme [de post] o dată dezlegând, n-a întrecut măsura, ci şi de cel ce-1 îndemna a se împărtăşi mai mult decât era trebuinţa fără ruşine şi pe faţă s-a lepădat, mărturisind că se teme de războiul cel de la vrăjmaşul, cel decât nepătimaşii mai nepătimaş, cu atât mai vârtos noi, cei ce ne împărtăşim în fiecare zi din vin şi din felurite bucate - ca să nu zic că şi întru saţiu de-a pururea ne umplem -, cu mult mai mult datori suntem a nu lua aminte la cei ce ne silesc pe noi a trece peste o trebuinţă, necum a ne supune, ci rugămintea lor să o întoarcem ca pe o vădită vătămare şi pierzare a sufletului, ca nu, pe lângă obişnuitul saţiu - cu care de-a pururea ne îndeletnicim noi, cei ce trăim cu nebăgare de seamă -, pe [împărtăşirea] cea peste saţiu adăugând-o mai mult, aşa pe corabia minţii cu povară nemăsurată prea să o îngreuiem şi, întru puţintică suflare a vânturilor celor de afară, înecare gata nouă înşine să ne pricinuim.

10. Se spunea despre Avva Sisoe Thebeul că nu mânca pâine. Iar la Praznicul Paştilor i-au făcut lui fraţii metanie ca să mănânce cu dânşii, iar Bătrânul, răspunzând, a zis lor: "Una din două am a face: sau din pâine să mă împărtăşesc, sau din bucatele pe care le-aţi făcut". Şi ei i-au zis lui: "Mănâncă numai pâine". Şi a făcut aşa.

11. Un episcop iubitor de Dumnezeu mergea în fiecare an la Schit către Părinţi; şi l-a întâmpinat odată un frate şi l-a dus în chilia sa. Şi punându-i lui înainte pâine şi sare, i-a zis: "Iartă-mă, că n-am nimic altceva să-ţi pun înainte". Zis-a către dânsul episcopul: "Voiesc ca, şi la anul venind, nici sare să nu găsesc".

12. S-a adus odată la Chilii o ploscă de vin ca pârgă fraţilor, ca să li se dea fiecăruia câte un pahar; iar unul din fraţi, nevrând să primească, a fugit sub boltă. Şi, intrând el, a căzut bolta, dar pe fratele nu l-a omorât, ci numai l-a zgâriat într-o parte.

13. Iar ceilalţi fraţi, auzind zgomotul, au venit acolo şi au văzut bolta căzută şi pe fratele stând de-o parte a ei. Şi au început a-1 necinsti pe dânsul, zicând: "Trufaşule, bine ţi-a făcut ţie!" Iar Avva, primindu-1 pe el, i-a zis: "Lăsaţi pe fiul meu, că bun lucru a făcut, şi viu e Domnul, că bolta aceasta nu se va zidi în zilele mele, ca lumea să afle că, pentru un pahar de vin, a căzut bolta la Chilii".

14. Zis-a un Bătrân: "Dacă eşti mai tânăr, fugi de vin ca de şarpe, şi, dacă silit fiind la dragoste [vreo agapă], vei bea, bea puţin şi degrab conteneşte; măcar de te vor şi jura [implora] cei ce te-au chemat, nu lua aminte la jurământurile lor. Că de multe ori Satana sileşte pe călugări, chiar şi prin preoţi, ca să silească pe cei mai tineri la băutură de vin şi la mâncare multă; dar tu nu te pleca lor, că vinul şi femeile despart pe călugăr de Dumnezeu".

15. Un Bătrân, ducându-se în Schit, mergea împreună cu un frate; iar când au vrut să se despartă unul de altul, i-a zis lui Bătrânul: "Să gustăm împreună, frate!" Şi era dimineaţă şi începutul săptămânii. Deci' au mâncat şi, sculându-se, s-au dus.

16. Iar după ce au trecut celelalte zile, a venit sâmbăta; şi, mânecând Bătrânul, s-a dus la acel frate şi i-a zis: "Oare flămânzit- ai, frate, de când am mâncat amândoi?" Răspuns-a fratele: "Nu, că în fiecare zi mâncând, nu flămânzesc". Zis-a lui Bătrânul: "Cu adevărat, fiule, eu de atunci n-am mai mâncat". Şi, auzind fratele, s-a umilit şi mult s-a folosit.

17. A Părintelui: Ia aminte şi vezi cu câtă înţelepciune a lucrat acest Bătrân, cum pe el însuşi s-a pedepsit pentru acea mică dezlegare a hrănii; dar cu aceasta şi pe fratele l-a folosit, ca aşa, după putinţă, să fie următor lui în această nevoinţa şi, dacă se va putea, să se întărească pe sine dinspre primejdii, şi să nu-i dispreţuiască pe ceilalţi atunci când vor încerca să facă lucruri asemenea acestora, şi, în sfârşit, dacă nu va putea dovedi o sârguinţă ca aceasta, să nu judece pe Bătrân, ci, mai vârtos luând aminte la nevoinţa covârşitoare a puterii aceluia, să se smerească.