I. A lui Paladie

1. Odinioară, am venit din Ierusalim în Egipt şi ne-am dus la Marele Apollo; iar fraţii care erau împreună cu acela, alergând înainte, ne-au întâmpinat pe noi cântând - că acest obicei aveau ei către toţi monahii - şi, închinându-se până la pământ, ne-au îmbrăţişat pe noi; apoi unii mergeau înainte cântând, iar alţii pe urmă, până am ajuns la Părintele.

2. Iar Părintele, auzind pe cei ce cântau, aşijderea şi el ne-a întâmpinat precum făcea tuturor fraţilor care veneau: şi întâi s-a închinat până la pământ, iar după ce s-a sculat, ne-a îmbrăţişat. Apoi ne-a dus înlăuntru şi s-a rugat, iar la urmă, după ce cu mâinile sale ne-a spălat picioarele, ne-a îndemnat spre odihnă. Şi acest obicei nu l-a urmat numai către noi, ci îl împlinea către toţi.

3. Şi zicea către cei ce erau împreună cu dânsul că fraţilor celor ce vin trebuie a ne închina precum Marele Avraam, fiindcă lui Dumnezeu prin fraţi ne închinăm. "Ai văzut, dar, zicea, pe fratele tău? Ai văzut pe Dumnezeul tău!" Şi că se cade spre odihnă a-i sili pe dânşii, precum şi Fericitul Lot a silit pe îngeri.


II. Din Pateric

1. Zis-a un Bătrân: "De vor veni oarecari la tine şi-i vei vedea pe dânşii de departe venind, înainte de a se apropia ei, stai la rugăciune şi zi: «Doamne Iisuse Hristoase, izbăveşte-ne pe noi de clevetire şi de ocară şi cu pace îi du pe dânşii din locul acesta»".

2. întrebat-a un frate pe Avva Petru a lui Avva Lot zicând: "Când sunt în chilie, sufletul meu este în pace, iar de vine un frate şi-mi spune cuvinte de cele din afară, sufletul meu se tulbură". Şi i-a răspuns lui Avva Petru: "Avva Lot zicea: «Cheia ta deschide uşa mea»". Zis-a fratele: "Ce este graiul acesta?"

3. Răspuns-a Bătrânul: "De vine cineva la tine, să-i zici aşa: «Cum te afli? De unde vii? Cum se află fraţii? Te-au primit sau nu?» Şi atunci deschizi uşa fratelui şi auzi cele ce nu voieşti".

4. Zis-a fratele: "Aşa este. Şi ce să facă omul când fratele său vine la dânsul?" Răspuns-a Bătrânul: "Plânsul tot învăţătură este; iar unde nu este plâns, nu se poate păzi cineva .

5. Zis-a fratele: "Când sunt în chilie, plânsul este cu mine, iar când vine cineva la mine sau ies din chilie, nu-1 mai aflu pe el". Zis-a lui Bătrânul: "încă nu ţi s-a supus, dar aceasta îţi este spre folos, că-ţi este în tovărăşie, căci celui căruia i s-a supus, niciodată nu se va depărta de la el".

6. Zis-a un bătrân: "De va veni la tine vreun frate, ridică plânsul de pe faţa ta şi-1 ascunde în inimă până când va pleca fratele şi apoi iarăşi pune plânsul pe faţă. Că fug dracii văzând plânsul acesta cu tine".


III. A Sfântului Efrem

1. Monahe, de va veni la tine vreun călugăr sau mirean, să nu-1 întâmpini pe el mai presus de putere, ca nu cumva, după ce se va duce el, să te căieşti pentru trebuinţele pe care le-ai cheltuit, ci pune-i înainte orice îţi va da Domnul; că mai bună este o punereînainte de verdeţuri cu dragoste decât jertfe cu întristare; că pe dătătorul cel bucuros îl iubeşte Dumnezeu (cf. II Cor. 9: 7).

2. Iar acestea le zic, frate, nu vrând să te tai de la iubirea de străini, ci ca aducerea ta bine-primită şi neprihănită să fie, după Cel ce zice: Fiţi iubitori de străini unii către alţii fără cârtire (I Pt. 4: 9).

3. Vezi, monahe, nu, vrând să placi celor ce cugetă cele mireneşti, să pierzi petrecerea cea călugărească, ci întru frica lui Dumnezeu fă toate lucrurile tale. Iar cel ce face ceva întru Domnul, aceasta i se face lui dobândă. Bucatele sunt pentru pântece, şi pântecele pentru bucate, şi Dumnezeu le va strica şi pe acestea şi pe acelea (I Cor. 6:13).

4. Iubite, de vei băga pe cineva în chilia ta, nevoieşte-te ca nesmintit pe dânsul să-1 trimiţi, adică nimic în afară de frica lui Dumnezeu, ca să nu te faci lui chip de lucru necuvios. Că zice Apostolul: Nu vă faceţi poticnire nici Iudeilor, nici Ellinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu (I Cor. 10: 32).

5. Cinsteşte pe toţi nu pentru răsplătire, ci pentru Domnul. Că bărbatul care place oamenilor se sârguieşte a plăcea multora, iar cel ce se teme de Domnul nu se va poticni, că întru lumina poruncilor Lui umblă.


IV. A lui Avva Isaia

1. De va veni la tine vreun frate străin, să ai faţa ta veselă către dânsul când îl îmbrăţişezi pe el; şi lucrul pe care-1 ţine, [mai degrabă] ţine-1 tu cu bucurie şi, când pleacă de la tine, aşijderea fă şi tu cu bucurie; şi închinăciunea ta către dânsul să se facă cu blândeţe şi cu frica lui Dumnezeu, ca să nu i se facă lui pagubă.

2. Păzeşte-te a nu-1 întreba ceva din cele ce nu te folosesc, ci fă-1 pe el a se ruga. Iar când şade la tine, întreabă-1: "Cum te afli?" şi odihneşte-te cu acest cuvânt. Dă-i lui carte ca să citească, iar de a venit de la osteneală, după ce-i vei spăla picioarele, fă-1 să se odihnească.

3. De-ti va aduce cuvinte necuviincioase, roagă-1 pe dânsul întru dragoste zicând: "Iartă-mă, că neputincios sunt şi nu pot să le port". Iar de este drumeţ şi ai la tine pe oarecari credincioşi, să-1 nu-1 pui pe dânsul mai presus de aceia, ci fă milă cu dânsul întru dragostea lui Dumnezeu.

4. Iar de este un frate în trecere pe la tine, pentru Dumnezeu, şi vine la tine pentru a se odihni, să nu-ti întorci fata ta de către dânsul, ci primeşte-1 pe el cu bucurie dimpreună cu credincioşii ce au venit la tine. Şi, de este sărac, nu-1 trimite deşert, ci dă-i lui din blagoslovenia ce ţi-a dat ţie Dumnezeu, ca cel ce cunoşti că ceea ce ai nu este al tău, ci dare de la Dumnezeu.

5. Şi, credincioşilor celor ce vin la tine, dă-le cele de trebuinţă întru ochi bucuros; iar când veţi termina de mâncat, zi-le lor de două sau de trei ori "faceţi dragoste şi mai mâncaţi puţin".

6. De cânţi împreună cu fraţii, fiecare din voi să-şi facă rugăciunile sale, iar de este vreun străin cu voi, rugaţi-1 cu dragoste să facă el rugăciunile; şi ziceţi-i lui de [cel mult] trei ori, fără sfădire.

7. De vor veni la voi fraţi, nicidecum să nu voiţi a-i întreba ceva pe dânşii din cele vătămătoare, precum mai-nainte apucând am zis, ca nu, după ce se vor duce, să vă lase vouă robie în chilie; iar dacă din cei veniţi va fi cineva ce nu se va putea înfrâna şi va spune vreunuia din voi ceva din cele ce vă vatămă pe voi, cel ce a auzit să nu voiască a spune acestea vreunuia din voi, ca să nu umple de otravă purtătoare de moarte sufletul fratelui său.

8. Să nu voiţi a iscodi lucrurile veacului acestuia, ca să nu vă faceţi ca şi ieşitorile întru care vin toţi, ca să lepede din pântecele lor, multă putoare făcându-se, ci mai vârtos faceţi-vă jertfelnic al lui Dumnezeu întru curăţie, făcându-vă preoţi pe dinlăuntru; totdeauna, dimineaţa şi seara, punând tămâie peste el, ca să nu rămână jertfelnicul fără de tămâie.

9. Şi totdeauna siliţi-vă pe sine înaintea Domnului cu toată cererea, ca să vă dăruiască vouă simplitate şi nerăutate şi să înlăture de la noi cele potrivnice acestora, care sunt vicleşugul, drăceasca înţelepciune, iscodirea şi cele asemenea acestora, căci acestea sfărâmă ostenelile celor ce le fac pe ele.

10. Iar sfârşitul tuturor acestora este atunci când se va teme omul de Dumnezeu întru cunoştinţă, când auzurile lui se vor supune conştiinţei lui după Dumnezeu şi, mai presus de cele zise, îl vor învăţa pe el întru ascuns. Iar de nu va fi acolo Stăpânul casei, acel om ticălos vaevea casa lui supusă voirii lui şi aşa va putea grăi întru sine orice voieşte, fiindcă inima lui nu este sub stăpânirea Aceluia, ci sub vrăjmaşul.

11. De va veni vreun frate străin la voi şi vi se va părea de la început că este iubitor de prefaceri, să nu-1 iscodiţi pe el cu cuvântul, până nu se va vădi vouă [în adevăr] neajunsurile lui.


V. A Sfântului Varsanufie

1. Zis-a Bătrânul: "De va intra cineva în chilia ta, sau tu vei intra în chilia altuia, şi-ţi va zice ţie «roagă-te», până de trei ori zi «iartă-mă», iar de va stărui zicându-ţi şi a treia oară, atunci cu smerenie fă ceea ce-ti zice. Şi tu la fel, de trei ori zi, şi, de nu va voi, lasă-1, că sfădirea nu e bună.

2. încă şi pentru tot lucrul, fie că primeşti un lucru de la cineva, sau ca să pui mâna, până la trei ori roagă-1, şi, de nu va voi, încetează cu pace şi nu-1 necăji, că aceasta este calea lui Dumnezeu.

3. Nu foloseşte monahului să-i întrebe pe cei ce vin la dânsul cum se află cutare sau cutare; că prin întrebarea aceasta smulgându- se mintea de la rugăciunea şi de la cântarea cea către Dumnezeu, cade în bârfeli, clevetiri, în prisosite şi de suflet vătămătoare lăcomii şi în robii, întrucât nimic nu este mai bun decât a tăcea şi scurt a vorbi.