I. Din Pateric

1. Un frate a mers la Avva Macarie Egipteanul şi i-a zis lui: "Părinte, spune-mi cuvânt, cum să mă mântuiesc?" Şi i-a răspuns bătrânul: "Du-te la mormânturi şi ocărăşte pe morţi".

2. Deci, ducându-se fratele, i-a ocărât şi a dat şi cu pietre şi, venind, a spus bătrânului, iar el i-a zis: "Nimic nu ţi-au grăit?" Răspuns-a fratele: "Nu". Zis-a lui bătrânul: "Du-te iarăşi şi mâine şi îi slăveşte pe dânşii".

3. Deci, ducându-se fratele, i-a slăvit pe dânşii, zicându-le: "Apostoli, Sfinţi şi Drepţi!" Şi, întorcându-se la bătrânul, i-a zis: "I-am slăvit". Iar el a zis: "Nu ţi-au răspuns nimic?" Iar fratele a zis. "Nicidecum". Atunci i-a zis lui stareţul: "Aşadar, ştii cât i-ai necinstit pe dânşii şi nimic nu ţi-au răspuns şi cât i-ai slăvit şi nimic nu au grăit, tot aşa fă şi tu dacă voieşti a te mântui: fii mort, şi nici necinstea oamenilor nici cinstea să nu o socoteşti, precum morţii, şi poţi a te mântui".

4. Zis-a Amma Sarra: "De mă voi ruga lui Dumnezeu ca pe toţi oamenii să-i adevereze pentru mine, mă voi afla pocăindu- mă fiecăruia, pentru aceasta mai vârtos mă voi ruga ca inima mea să fie curată cu toti".

5. Zis-a un stareţ: "Nu voiesc a fi defăimat".

6. Acelaşi a zis: "Vai omului când numele lui este mai mare decât lucrul lui".

7. Zis-a Avva Antonie: "Că vine vremea ca oamenii să se nebunească şi, dacă vor vedea pe cineva nenebunindu-se, se vor scula asupra lui zicând «tu eşti nebun», pentru că nu este adică asemenea cu dânşii, la care cel ce se nevoieşte nu trebuie să ia aminte".


II. A Sfântului Efrem

1. Fraţilor, de se va întâmpla nouă cândva a fi ocărâţi pentru lucru bun, să nu ne fie ruşine de ocara ceea ce de la oameni fără dreptate se aduce nouă şi care astfel ne fac ceea ce nu se cade. Că scris este: Poporul Meu, la care Legea Mea este în inima voastră, să nu vă temeţi de mustrarea oamenilor şi de hulirea lor să nu vă biruiţi. Căci vor fi ca o haină, care cu vremea se strică, şi ca lâna care se mănâncă de molii; iar dreptatea Mea în veac va fi şi mântuirea Mea în neamurile oamenilor (Is. 51: 7-8). Şi iarăşi zice: Eu nu Mă pricesc, nici nu Mă împotrivesc, spatele Mele le-am dat spre bătăi şi fălcile Mele spre pălmuiri, iar faţa Mea nu o am întors dinspre ruşinea scuipărilor; şi Domnul a fost ajutorul Meu, pentru aceasta nu M-am ruşinat, ci am pus faţa Mea ca o piatră vărtoasă şi am cunoscut că nu Mă voi ruşina (Is. 50: 5-7).

2. Pentru aceasta şi noi, iubiţilor, măcar de ne vom ocărî sau ne vom batjocori sau altceva din cele cumplite vom pătimi de la oameni pentru bunătate, să nu ne speriem, nici să părăsim calea cea dreaptă, după proorocul ce zice: De se va rândui asupra mea tabără, nu se va înfricoşa inima mea (Psalm 26: 5). Şi iarăşi: Cei mândri făceau fărădelege foarte, iar eu de la Legea Ta nu m-am abătut (Psalm 118: 51), şi pentru Tine am suferit ocară, şi ruşinea a acoperit obrazul meu (Psalm 68: 9). La fel şi Mântuitorul: Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni (Matei 5: 11) şi celelalte.

3. Deci, să nu ne ruşinăm, iubiţilor, căci altminteri vom fi numiţi făţarnici de cei ce leapădă poruncile Domnului; că arătat este că nu pentru îndreptarea noastră aduc pomenirea făţărniciei, ci, înfruntându-ne ei, noi să ne facem obraznici, aşijderea şi dârji şi străini de cucernicie şi de toată cealaltă faptă bună; căci ei îi numesc pe cei cucernici, făţarnici.

4. Iar dacă ei, pe cei cucernici, îi numesc făţarnici, noi, de ne vom ruşina de ocările lor, nepedepsire vom lua; iar pe cei nepedepsiţi, după Scriptură, moartea îi întâmpină (Pilde 24: 8). Zice încă şi într-alt loc: Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne va osândi pe noi, îndrăzneală avem către Dumnezeu (I Ioan 3: 21). Şi iarăşi: De sunteţi ocărăţi pentru numele lui Dumnezeu, fericiţi sunteţi, că Duhul slavei şi al lui Dumnezeu peste voi se odihneşte; şi nimeni din voi să nu pătimească ca un ucigaş, sau fur, sau făcător de rău, sau ca un ispititor de lucruri străine. Iar dacă pătimeşte ca un creştin, să nu se ruşineze, ci să proslăvească pe Dumnezeu întru numele acesta (I Pt. 4: 14-16). Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, necredinciosul şi păcătosul unde se vor arăta? (I Pt. 4:18)

5. De aceea, să fugim de îndrăzneală şi de râs: că acestea răstoarnă sufletul monahului; pentru aceea se şi zice: Fericit bărbatul care le va scuipa pe toate pentru evlavie (Pilde 28: 14), şi de oamenii cei râzători [glumeţi] şi neluători-aminte să ne abatem. Că zice: Ce parte este credinciosului cu necredinciosului? Sau ce împărtăşire este între lumină şi întuneric? Şi ce conglăsuire [învoire] este între Hristos şi Veliar? (I Cor. 6:14-15).


III. A lui Avva Marcu

1. Cel ce se socoteşte drept, de cei fărădelege se va batjocori, iar aceasta [îndreptăţirea de sine] este semn [dovadă] a plăcerii de sine. IV. Din Pateric 1. Zicea Avva Ioan Colovul ucenicului său: "Fiule, să cinstim pe Unul, şi toţi ne vor cinsti pe noi; iar de vom trece cu vederea pe Acest Unul, Care este Dumnezeu, toţi ne vor defăima pe noi şi în pierzare vom merge"-

2. Zicea Avva Matoi despre Avva Tithoe: "N-am aflat vreun om care să deschidă gura sa asupra lui în vreun lucru oarecare, ci, precum aurul cel curat stă în cumpănă, tot aşa şi Avva Tithoe".