I. Din viata Sfântului Sava

1. Cuviosul Părintele nostru Sava a călătorit pentru a doua oară în cetatea lui Constantin, cu voia şi cu rugămintea lui Petru, Patriarhul de atunci al Ierusalimului (✝ 552), ca să solească către împăratul să dezlege urgia lui cea asupra Creştinilor din Palestina şi să-i izbăvească pe dânşii de primejdiile cele puse asupra lor de Samariteni, pentru care au şi pătimit şi de care încă puteau să pătimească, încă fiind pârâţi cum că se şi făcuseră pricinuitori ai nesupunerii şi răzmeriţei acestora.

2. Deci, apropiindu-se Cuviosul de cetate şi luminat foarte fiind primit de împaratul Iustinian - căci, încă de departe cunoscând împăratul că se apropie, din scaun cum se afla sculându-se, cu evlavie foarte pe acel sfinţit cap 1-a sărutat. Apoi, după ce au şezut împreună, a arătat împăratului cele pentru care a venit, iar împăratul, gata pe acelea dăruindu-le, nu numai până la acestea a pus să stea osârdia sufletului, ci i se părea că va suferi cea mai de pe urmă pagubă, de nu şi împărăteşte şi cu mărime de bunăvoire îl va dărui, încă se frământa dacă nu şi oarecare venit de bani să dăruiască călugărilor de sub dânsul.

3. Iar Cuviosul a zis: "Pentru veniturile în bani, cât privitor la cele de nevoie trebuinţe, Acela ne este nouă Purtător de grijă: Care şi pe poporul cel neplecat odinioară în pustie cu îndestulare l-a hrănit şi apă din piatră a scos; El ne dă nu numai dăruirea celor de nevoie, ci, de multe ori, şi cu prisosinţă.

4. Iar ţie, de-ţi este atâta grija, o, împărate, de dăruirea noastră, iată, sunt de faţă şi alte pricini, nu mici şi nevrednice de a se trece cu vederea, prin care vei putea arăta către noi iubirea de cinste". Şi, pe rând, cuviosul ceru oareşicare cerere de obşte folositoare, adică Palestinienilor celor ce rău au pătimit de la Samariteni scutire de dajdie câtăva vreme să le dăruiască, şi celor ce vin în Sfânta Cetate spre închinarea Mormântului celui De-viaţă-făcător, o casă să le zidească spre găzduire, şi să pună capăt eresurile celor ce încă supără bisericile, şi mănăstirilor sale să le zidească un turn spre scăpare de năvălirea răzmeritei.

5. Deci nişte cereri ca acestea punând dumnezeiescul Sava înaintea împăratului - de ca şi cum acela încă de demult ar fi fost însetat să facă dăruiri Sfântului -, îndată să se scrie poruncind, hotărâri pretutindeni trimiţând, toate le-a făcut, ca nu cumva zăbovirea să dea loc şi trecerilor de vreme, ca nu întârzierea celor făcute, adică a dăruirilor, să tocească iubirea de cinste.

6. Deci aşa îndeletnicindu-se împăratul pentru cererile lui, împreună cu Trivonian chestorul, întru ceea ce se cheamă porticul cel mare, împreună-şezător având pe cuviosul, precum s-a zis, el, iată, ceasul al treilea ajungând, pe împăratul lăsând deosebi, oareunde pe obişnuitele sale rugăciuni lui Dumnezeu le da, dându-se pe sine rostirii sfinţiţilor psalmi ai lui David.

7. Iar Ieremia, unul din ucenici, apropiindu- se de dânsul, a zis: "Ce este aceasta, Părinte, împăratul aşa adunând toată sârguinţa şi pentru a împlini cererile tale foarte tare ostenind cu fierbinţeală, tu, pe dânsul părăsindu-1, într-altă parte petreci acum?"

8. Acela, foarte cu slobozenie răspunzând, a zis: "Nimic necuviincios, o, fiule, nu este aici, că el ceea ce se cuvine face şi noi, ceea ce ne este îndatorat, după datorie facem". Aşa, niciun lucru al trebuinţei vremii nu l-a gătit pe dânsul să se lase prins de vreo oarecare înaltă momire, fie ea şi de la curţile împărăteşti, sau de vreo altă cuviinţă de rob, ci cea cuviincioasă măsurare o întrebuinţa către toţi şi de nobilitatea cinului şi de iubirea de înţelepciune multă purtare de grijă făcea.


II. Din Pateric

1. întrebată a fost Maica Theodora: "Cum poate cineva, în mijlocul gâlcevilor fiind şi cuvinte mireneşti auzind, a avea mintea cu Dumnezeu?" Şi a răspuns: "Precum atunci când şezi la masă, întru care sunt multe bucate, pe care fără dulceaţă le primeşti, nu te osândeşti, tot aşa şi cuvintele mireneşti, de vor intra după nevoie în ure* chile tale, să ai inima ta către Dumnezeu, şi nu-L uita pe Dânsul; şi, în această aşezare neauzind cu dulceaţă, nu te vei vătăma aşa mult".

2. Zis-a un bătrân: "Albina, oriunde merge, miere face, iar monahul, oriunde se va afla lucrul lui Dumnezeu, acolo lucrează".

3. Zice Avva Pimen: "Zicea Avva Sisoe că este o ruşine legată de păcatul netemerii: atunci când cineva se trufeşte, iar apoi se ruşinează de oameni, dar nici aşa nu face binele, vină de netemere de Dumnezeu îşi câştigă luişi (cf. şi Ef. 6: 6-7)".

4. Zis-a un stareţ: "Oriunde vei merge, ia aminte de sine totdeauna - că locaşul erodiului povăţuieşte înaintea lor (Psalm 103: 19); adică monahul se aseamănă cu erodiul, pentru că nu are calabalâc şi e iubitor de pustie: oriunde merge, are locaşul său mergând înainte şi tot locul este locaşul lui. Deci sârguieşte ca în oricare loc te vei afla, să-ţi faci canonul tău şi să nu te leneveşti de rugăciunile cele orânduite; ia aminte şi la înţelegerile lor, pe cât îţi este puterea, şi tot necazul să-1 ai înaintea ochilor tăi. Iar acestea fără de luare-aminte şi osteneală multă nu se pot îndrepta [câştiga]".