I. Din viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv

1. Mulţime multă de mâna persienească fugind şi în Alexandria scăpând, cele de mâncare s-au rărit foarte (mai vârtos şi că pe vremea aceea nici Nilul, după obicei, nu şi-a făcut ieşirea din matcă), îndată şi banii Bisericii cheltuindu-se, Marele Ioan a fost silit a se împrumuta de la oarecine o mie de litre de aur.

2. Iar după ce şi pe aceia i-a cheltuit, multă grijă îl clătina pe el, şi se ruga iubirii de oameni a lui Dumnezeu a aduce scăpare în aceste strâmtorări, dar şi aşa, ajungând la ananghie, nu se vedea însă în mare primejdie, căci Dumnezeieştile legi şi sfinţitele rânduieli nu le-a ruşinat, nici ca pe o coardă n-a slăbit a chivernisi cu deadinsul pe turma cea încredinţată.

3. Atunci, un cleric din cei ce făcuseră a doua nuntă, bogăţie din destul având, se dorea în treapta diaconilor. După ce a aflat de acea strâmtorare a Patriarhului, găsind vreme îndemânatică, a socotit că, dacă ar putea mângâia cu bani lipsa ce se făcuse, şi-ar împlini astfel şi dorirea, drept care dădu o hârtie [epistolă] în mâna Fericitului, ce zicea cam aşa: "înţelegând strâmtorarea ce ţine dreapta cea mult dăruitoare a stăpânului meu, am socotit că nu e cu cuviinţă a petrece eu întru îndulcire şi îndestulare, iar stăpânul meu a fi întru strâmtorare; deci sunt la mine multe mii de litre de grâu, iar de aur, cincizeci de litre.

4. Acestea mă rog a se da prin tine lui Hristos, numai de m-aş învrednici de diaconia Lui prin sfânta ta hirotonie; că se află undeva oareunde la Apostol zisă una ca aceasta: De nevoie, şi mutare a legii se face (Evr. 7:12)".

5. Iar Patriarhul a trimis ca să fie chemat bărbatul deosebi, nevrând a-1 ruşina pe dânsul înaintea multora. Şi, venind, a zis către dânsul: "Dania ta, fiule, este multă şi vremii de acum de nevoie, dar prihănită şi neprimită.

6. Nu cunoşti că oile cele ce se aduceau după Lege, de erau prihănite, chiar şi mari de ar fi fost, nu erau primite spre jertfă (cf. Lev. 22: 21), pentru care pricină nici cele ce s-au adus de Cain lui Dumnezeu(Fac. 4: 5)? Iar aceea că se face şi mutare a legii, aceasta ştim că pentru Legea Veche s-a zis de Apostol, alta decât Cea a minţii; iar ţie ce ţi se pare că zice cea de la Iacov, fratele lui Dumnezeu: Cel ce împlineşte toată Legea şi va greşi întru una, vinovat este tuturor (Iac. 2:10)? Iar pe fraţii noştri, pe săraci, măcar că noi nu-i vom putea cuprinde, Dumnezeu însă, Cel ce i-a hrănit până acum, însuşi va purta de grijă pentru dânşii, iar de aici înainte, noi numai să păzim neclătite poruncile Lui.

7. Că ce îi este Lui cu neputinţă şi cu anevoie, Care a împărţit în pustie odinioară cele cinci pâini şi a blagoslovit cele zece obroace [măsuri] de grâu a creşte întru mulţimi multe? Pentru aceea, fiule, se va potrivi la mine cea zisă la Fapte către Simon: Că nu este ţie parte nici soartă întru cuvântul acesta (Fapte 8: 21)".

8. încă nu a ajuns bine acela la casa sa, deşert fiind trimis, că s-a şi vestit Marelui că două din corăbiile Bisericii au tras la liman, multe mii de măsuri de grâu din Sicilia acum aducând, care lucru auzind acela, în genunchi căzând, mulţumea lui Dumnezeu, zicând: "Cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi păzesc poruncile Tale nu se vor lipsi de tot binele (Psalm 33: 11); pentru aceea măresc Preasfânt Numele Tău, că nu ai lăsat pe robul Tău ca, cumpărat cu bani, harul Tău a-1 pune".

9. Şi aşa, întru strâmtorare lăţinduse, pururea-pomenitul n-a vândut acrivia canonului pentru trebuinţa cea de nevoie.


II. A Sfântului Efrem

1. Frate, trezveşte-te de-a pururea, şi ia aminte de sine, şi nu tulbura sufletul tău privind la faţa omului, nici nu-1 dispreţui pe el, fie el mic, fie mare sau dregător, că nimeni nu va putea să te scoată din focul cel nestins. Auzi pe Cel ce zice: Ce va folosi omului, de va dobândi toată lumea, iar sufletul său şi-l va păgubi? (Matei 16: 26).

2. Deci nu pierde slava şi îndrăznirea cea către Dumnezeu pentru cinstea şi slava omenească, sau pentru mâncare, băutură, îmbrăcăminte, sau altceva din cele de nevoie, că acestea toate întru stricăciune încap, iar faptele fiecăruia - ori bune, ori rele - se scriu şi în veci rămân neşterse.

3. Cele de sus cugetă, nu cele de pe pământ, ca să te noroceşti de făgăduinţele Părintelui Celui din ceruri şi să te îndulceşti de slava Sfinţilor celor ce au plăcut Lui.