I. A Sfântului Grigorie Dialogul

1. Un Preacucernic Părinte pe nume Spes, în locul ce se numeşte Câmpie, a zidit osebite mănăstiri; pe acesta, Preaputernicul şi Milostivul Dumnezeu aici pedepsindu-1, din veşnicele munci l-a izbăvit; căci pentru iconomia Lui cea prea mare a arătat şi îngrozirea şi milostivirea: că, pe cât de mult pe dânsul bătându-1 îl iubea (cf. Pilde 3:12; Evr. 12: 6), mai pe urmă desăvârşit l-a arătat, tămăduindu-1 pe dânsul.

2. Căci ochii lui, până la patruzeci de ani cu petrecerea întunericului i-a orbit, nici puţintică vedere lăsându-i lui; iar pe această bătaie nimeni nu o poate suferi, de nu însuşi Milostivul Părinte, Cel ce dă chinuire, nu va dărui şi răbdare; că, pentru nerăbdare, la unii pedeapsa aceasta adaugă păcat, şi nu folos. Pentru aceasta, ştiind Dumnezeu neputinţa noastră, cu bătăile Lui amestecă şi răbdarea, ca, şi pedepsind pe aleşii Săi, fii drepţi să-i arate, apoi şi cu dreptate spre dânşii să Se milostivească.

3. Pentru aceea şi pe acest Preacucernic bărbat, deşi cu întunericul acesta din afară l-a înnegrit, cu lumina cea dinlăuntru însă niciodată nu l-a părăsit, care, atunci când cu bătaia [pedeapsa] trupului se învifora, avea prin acoperirea Duhului mângâiere inimii; iar pentru că anul al patruzecilea isprăvise cu orbirea, şi Domnul i-a redat lui lumina, Acelaşi i-a făcut pomenire de apropierea morţii sale, poruncindu-i să propovăduiască cuvântul vieţii (cf. I Ioan 1:1) în mănăstirile cele zidite de dânsul, ca unul care, iată, luând acum a doua oară lumina trupului, pe cea a inimii să o deschidă.

4. Iar el, de porunca Celui ce a poruncit ascultând, obştile fraţilor le înconjura şi poruncile vieţii, pe care lucrând le învăţase, înaintea acelora le-a pus [spre învăţătură]; iar după cincisprezece zile, întorcându- se de la propovăduire în mănăstirea sa, chemând pe fraţi în biserică şi stând în mijlocul lor, s-a împărtăşit de Stăpânescul Trup şi Sânge, cu care a săvârşit şi cântările cele tainice ale psalmilor; şi încă cântând ei, iar el la rugăciune petrecând, şi-a dat sufletul său.

5. Şi toţi fraţii cei ce erau de faţă au văzut ieşind din gura lui un porumbel; şi, acoperământul bisericii deschizându-se, fraţii au văzut cum s-a suit la cer; iar printr-o închipuire ca aceasta a porumbelului le-a arătat lor Atotputernicul Dumnezeu în ce simplitate a inimii a slujit lui Dumnezeu bărbatul acesta.


II. A lui Diadoh

1. Atunci când pentru boalele cele trupeşti ce ni se întâmplă nouă foarte ne îngreuiem, se cuvine a şti că sufletul este încă robit cu patimile trupului; pentru aceea, poftind el bunătăţile cele materialnice, nu numai că nu voieşte a se despărţi de cele bune ale vieţii, ba chiar şi mare neajuns socoteşte ca, din pricina boalei, să nu se poată folosi de cele dulci ale vieţii.

2. Iar dacă cu mulţumită primeşte mâhniciunile cele din boale, de aici se cunoaşte că nu este departe de hotarele nepătimirii; drept aceea şi moartea cu bucurie o aşteaptă, ca pe una care mai vârtos este pricinuitoare a vieţii celei adevărate.

In ce chip ceara, dacă nu se moaie sau nu se încălzeşte multă vreme, nu poate primi pecetea cea pusă pe ea, tot aşa şi omul, dacă prin dureri şi boale nu se va lămuri, nu va putea primi pecetea virtuţii lui Dumnezeu.

3. Pentru aceea şi Domnul zice dumnezeiescului Pavel: Ajunge ţie harul Meu, că puterea Mea întru neputinţe se săvârşeşte, iar apoi însuşi Pavel se făleşte zicând: deci prea cu dulceaţă mă voi lăuda întru neputinţele mele, ca să umbrească peste mine puterea lui Hristos (II Cor. 12: 9), el adică zicând neputinţe năpustirile întrarmate ale vrăjmaşilor Crucii lui Hristos, care adesea i se întâmpla lui şi Sfinţilor celor de atunci, ca să nu se înalte, precum însuşi zice, pentru covârşirea descoperirilor (cf. II Cor. 12: 7), ci mai vârtos să petreacă [ei] prin smerenie în chipul desăvârşirii prin desele defăimări cele de aici, astfel păzind cu cuvioşie Dumnezeiescul har.

4. Iar noi acum neputinţă zicem gândurile cele viclene şi slăbiciunile trupeşti; căci atunci trupurile sfinţilor celor ce se nevoiau împotriva păcatului se dădeau la chinuri purtătoare de moarte şi la alte feluri de necazuri, ei fiind mult deasupra patimilor celor ce intră în firea omenească prin păcat, însă acum, pentru mila Domnului, pacea bisericilor s-a înmulţit, drept care trupul cu dese strâmtorări trebuie necăjit, iar sufletul acestor nevoitori ai blagocestiei cercat cu gânduri viclene, ca afară de toată slava-deşartă şi risipirea să fie şi pentru ca inima să încapă, precum am zis, prin multă smerenie pecetea frumuseţii celei dumnezeieşti, după sfântul care zice: însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne (Psalm 4: 7).

5. Deci se cuvine mulţumind a răbda sfatul Domnului; căci aşa desimea boalelor şi războiului gândurilor celor drăceşti ni se va socoti ca a doua mucenicie. Că cel ce zicea atunci Sfinţilor Mucenici, prin dregătorii ce făceau fărădelege, "lepădaţi-vă de Hristos şi poftiţi slavele vieţii" şi acum stă asupra, prin sine zicând robilor lui Dumnezeu neîncetat aceleaşi lucruri.

6. Cel ce atunci muncea trupurile drepţilor şi cu totul ocăra pe cinstiţii învăţători prin cei ce slujeau acelor diavoleşti socotinţe, acela şi acum mărturisitorilor blagocestiei le aduce felurite pătimiri cu multe ocări şi defăimări; pentru aceasta şi noi trebuie cu pază şi cu răbdare mărturisirea conştiinţei noastre a o lucra înaintea lui Dumnezeu, că zice: Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre mine (Psalm 39:1).


III. Din viaţa Sfintei Singlitichia

1. Zice Fericita Singlitichia: "Multe sunt cursele Diavolului: n-a putut prin sărăcie să mişte sufletul? Aduce spre amăgire şi bogăţia. Prin ocări şi sudalme nu a putut? Laude şi slave pune înainte. Prin sănătate a fost biruit? Bolnăveşte trupul. Iar când prin dulceţi nu poate a amăgi, se ispiteşte a face răsturnare sufletului prin durerile cele fără de voie.

2. Căci oarecari boale din cele prea grele şi nesuferite aduce asupra, ca prin împuţinare să tulbure dragostea noastră cea către Dumnezeu; şi deşi trupul pătimeşte şi cu friguri cumplite se zvârcoleşte, încă şi cu sete neoprită se usucă, dacă, păcătos fiind, vei suferi acestea, adu-ţi aminte de focul cel veşnic şi de veşnica muncă şi de nesuferitele chinuri, şi nu te vei împuţina spre cele de fată.

3. Şi aşa te bucură că te-a cercetat Dumnezeu, şi să ai pe limbă acel vestit grai, zicând cu proorocul: Certând m-a certat Domnul dar morţii păcatului nu m-a dat (Psalm 117:18). Eşti ca un fier? Lepădă prin foc rugina. Iar dacă, drept fiind, eşti bolnav, de la cele mai mici spre cele mari sporeşte. Aur eşti? Prin foc mai lămurit să te faci.

4. Inger al Satanei s-a dat trupului tău? Bucură-te. Vezi cui te-ai făcut asemenea: lui Pavel, luminătorul lumii! Prin foc te ispiteşti? Prin ger te pedepseşti? Trecând prin foc şi prin apă, gata vei afla şi odihna sufletului. Dobândind pe cele ce ai apucat mai-nainte, aşteaptă pe cele ce urmează.

5. Nu te întrista cum că pentru neputinţa trupului nu poţi sta la rugăciune sau cânta cu glas; că toate acestea şi cele următoare acestora se fac nouă spre curăţirea patimilor celor trupeşti; căci postul şi culcarea pe jos ni s-au legiuit nouă [îndeobşte] pentru prea scârnavele dulceţi; iar dacă boala le-a tocit pe acestea, acelea [postul şi culcarea pe jos] de prisos vor fi.

6. Şi de ce zic de prisos? Pentru că socotesc că mai vârtos boala este cea mai mare şi mai înaltă doftorie pentru a nimici cugetul cărnii (cf. Rom. 8: 6-7). Aceasta este dar nevoinţa cea mare: întru boale a răbda şi a mulţumi lui Dumnezeu.

7. Ne-am lipsit de ochi din pricina boalei? Să nu suferim cu greu, că pe organele nesaţiului le-am lepădat şi slava lui Dumnezeu o oglindim cu ochii cei dinlăuntru

8. Am asurzit? Să mulţumim; că auzirea cea deşartă nu o vom mai primi; iar cu urechile [sufletului] înţelegând cuvântul Domnului, totdeauna îl vom auzi.

9. De mâini şi de picioare pătimim? De mădularele cele ce sunt ajutătoare păcatului ne-am lipsit; avem însă mâinile şi picioarele dinlăuntru prin care vom birui pe vrăjmaşul şi pe cărarea ce duce către cer cu bună-pază vom călători.

10. Se oboseşte tot trupul de boale? La omul cel dinlăuntru însă desăvârşită sănătate se face.

11. Deci, bolnavi fiind, să nu slăbim, ci să mulţumim lui Dumnezeu, Celui ce pe toate cu folos le iconomiseşte; şi, de multe ori, prin vremelnica boală a stricăciosului trup, dăruieşte sănătate şi mântuire veşnică nemuritorului suflet.


IV. Din viata Sfântului Luca

1. Oarecare monah, Grigorie cu numele, prieten fiind cu Sfântul Luca, săvârşind oareşicând sfinţitele lor zile ale postului, stăruia venind la dânsul şi cerându-i a se ruga lui Dumnezeu pentru înlăturarea boalei sale, cerând astfel izbăvire de ceea ce cumplit îl strâmtora. Că el bolnăvicios trup avea, iar stomacul lui era foarte neputincios.

2. Iar acela, pentru smerita lui cugetare, întârzia, astfel înştiinţându-1 că cererea era mai presus de puterea lui, iar Grigorie, pentru că avea dureri mari, îndrăznea (că ştia aşezarea aceluia către Dumnezeu), stăruind şi poftind cu cererea, până când, odată, neputând minunatul Luca a-1 mai opri, a zis: "Smerite Grigorie, te vei face sănătos şi nu te va mai durea stomacul din pricina mâncărilor ce le mănânci. Şi aceasta s-a plinit şi în lucru, şi omul a dobândit curată sănătate.


V. A lui Avva Isaia

1. Dacă liniştindu-te în chilie te va ajunge boala, să nu te întristezi, ci mulţumeşte Domnului; iar de se tulbură sufletul tău, zi lui: "Nu-ţi este mai de folos boala aceasta decât Gheena întru care vei să mergi?" Şi se va linişti întru tine.

2. Odinioară, bolnăvindu-se sfântul acesta [Isaia], 1-a cercetat ucenicul său, Avva Petru; şi, văzându-1 pe dânsul chinuindu-se foarte, s-a întristat pentru el, iar bătrânul, mângâindu-1 pe dânsul, i-a zis: "Numai de îndată ce mă apropii de nişte boale ca acestea pot a-mi aduce aminte de amarul ceas al morţii şi al judecăţii; pentru că sănătatea trupului nu are folos, căci caută vârtutea sa spre a vrăjmaşi pe Dumnezeu; căci şi pomul, adăpandu-se în toate zilele, nu se usucă pentru a nu rodi".

3. Acelaşi, asemenea bolind, a zis către dânsul: "Osteneala, având nădejdea odihnei, nu are greutate; pentru aceea nici eu întru osteneala boalei nu mă prea îngreuiez, ci mă strânge pe mine frica ceasului celui prea întunecos, când voi fi lepădat de la faţa lui Dumnezeu, şi de aici nimeni nu va fi care să mă audă, nici nu va fi vreo nădejde de odihnă".


VI. A lui Varsanufie

1. Un frate mirean al Marelui Stareţ, bătrân fiind şi el cu vârsta trupului, venind la obştea întru care se liniştea Sfântul, a trimis vorbă la el ca să vorbească cu dânsul.

2. Iar Stareţul i-a arătat lui acestea: "Eu am frate pe Iisus. Dacă vei dispreţui lumea şi te faci călugăr, atunci eşti frate al meu".

3. Acestea auzindu-le, cu mult plâns s-a dus, şi, nu după multă vreme venind, s-a făcut acolo călugăr; iar după ceva vreme, căzând în boală trupească şi pătimind de idropică, a trimis vorbă către Stareţul, rugându-1 să-1 uşureze de pătimire.

4. Iar el i-a răspuns lui acestea: "Boala aceasta nu ţi-a venit ţie pentru altceva fără numai pentru ca să nu te duci fără de rod către Dumnezeu; deci, de vei răbda şi vei mulţumi, în loc de petrecere [nevoinţă] se va socoti ţie, că n-ai zăbovit mai mult întru călugărie; încă şi din parte ţi s-a făcut necazul acesta, că m-ai socotit pe mine, cel ce nu sunt nimic, ca pe un om mare, şi pe tine ca pe un frate al unui om ca acesta, oare nu ştii că suntem fii ai călcării lui Adam (Rom. 5: 14) şi pământ şi cenuşă suntem (Fac. 18: 27)?

5. Deci, mulţumeşte Celui ce te-a adus întru o aşezare ca aceasta. De am avea smerenia lui Iisus, am putea zice cine este maica Mea, şi cine sunt fraţii Mei? şi celelalte (cf. Marcu 3: 33).


VII. Din Pateric

1. Era un stareţ care adeseori pătimea şi se îmbolnăvea; şi i s-a întâmplat lui într-un an a nu se îmbolnăvi şi-i părea rău foarte şi, plângând, zicea: "M-a părăsit Dumnezeu şi nu m-a cercetat".

2. Zis-a Avva Pimen: "De vor fi trei la un loc, şi unul se linişteşte bine, iar altul este bolnav şi mulţumeşte, iar celălalt slujeşte cu gând curat, toţi trei de o lucrare sunt".

3. Bolnăvitu-s-a odinioară un bătrân ce vieţuia singur la Chilii; şi, neavând cine să-i slujească lui, sculându-se, orice afla în chilia sa, aceea mânca. Şi aşa a făcut în multe zile, nevenind nimeni la dânsul spre cercetarea lui. Deci, trecând treizeci de zile, fiindcă nimeni n-a venit la dânsul spre cercetarea lui, a trimis Dumnezeu un înger ca să-i slujească lui.

4. Iar după ce a petrecut cu dânsul şapte zile, fraţii şi-au adus aminte de el şi au venit spre cercetarea lui. Şi cum au bătut ei la uşă, îngerul s-a depărtat de la el, iar bătrânul a strigat dinlăuntru: "Duceţi-vă de aici, fraţilor!" Iar ei, stricând uşa, au intrat; şi-1 întrebau pe dânsul pentru ce striga, iar el a zis lor: "Treizeci de zile am fost trudindu-mă şi nimeni nu m-a cercetat, şi iată, de acum sunt şapte zile de când a trimis Dumnezeu pe îngerul Său ca să-mi slujească, iar după ce aţi venit voi, el s-a dus de la mine". Şi acestea zicând, a adormit; iar fraţii, minunându-se, au slăvit pe Dumnezeu.

5. Zis-a un stareţ: "De-ti va veni tie o boală trupească, nu te împuţina, că, dacă voieşte Stăpânul să pătimeşti tu cu trupul, cine eşti tu ca să te necăjeşti? Au nu El poartă grijă de tine întru toate?Au fără de Dânsul trăieşti? Deci fii fără de răutate şi-L roagă pe Dânsul a-ti da tie cele de folos. Aceasta este dar voia Lui; şezi cu îndelungă-răbdare şi mănâncă dragostea [din pomană]".

6. Un monah, întru toate nevoinduse împotriva Satanei, i s-au orbit ochii, şi nu se ruga ca să vadă, ci avea răbdare, şi, pentru stăruinţa lui, Dumnezeu i-a dăruit vederea, şi a văzut iarăşi.


VIII. A Sfântului Efrem

1. Iubitule, de vei cădea în boală, adu-ţi aminte de cel ce zice: Fiule, nu defăima certarea Domnul, nici nu slăbi, mustrat fiind de Domnul Că pe care îl iubeşte Domnul, pe acela îl ceartă, şi bate pe tot fiul pe care îl primeşte [cu dragoste] (Pilde 3:11,12). Cel încuiat în temniţă, de i se pare că este chinuit pe nedrept de împăratul, cu ce se va folosi? Iar cel ce cade şi se roagă, acela va fi miluit.