I. A lui Grigorie Dialogul

1. Un bărbat cucernic, Anastasie cu numele, era egumen al unei mănăstiri ce se chema Ipocrimnon, pentru că era aşezată sub o râpă; şi era zăcând deasupra acestei mănăstiri o piatră foarte mare.

2. într-o noapte, din înălţimea acelei pietre se făcu un glas mare, care zicea: "Anastasie, vino!" Apoi, glasul chemă, pe rând, alţi opt fraţi. Iar acest glas a fost auzit de tot soborul. Şi au cunoscut toţi cei chemaţi că li se apropiase moartea.

3. Intâi, după puţin, a adormit dreptul Anastasie, apoi, pe rând, s-au dus către Domnul şi ceilalţi, precum le poruncise glasul. Deosebi de acestea, s-a întâmplat atunci un alt lucru minunat: că, în vreme ce cinstitul Anastasie se muta la Domnul, în mănăstire era un frate care nu voia să trăiască fără de dânsul.

4. Deci, la picioarele lui tăvălinduse, îl ruga pe dânsul cu lacrimi zicând: "Pe Cel către Care te-ai dus, să nu mă laşi a face în lumea aceasta şapte zile fără de tine". Şi, mai-nainte până ce să se sfârşească săptămâna, a adormit şi el, care nu era chemat alături de ceilalţi. Aşadar arătat este că mutarea acestuia de aici singură rugăciunea sfântului o a lucrat.

5. Petru: Dintru acestea ne învăţăm că cei desăvârşiţi de la Domnul pot fi auziţi de multe ori şi întru cele ce nu sunt hotărâte de mai-nainte.

6. Grigorie: Cu toate acestea, nu putem socoti nicidecum că se pot auzi întru cele ce nu sunt înainte-hotărâte; însă cele ce, rugânduse sfinţii, le dobândesc sau fac, iată, mainainte hotărâte sunt, ca prin rugăciunea lor să le câştige pe acestea; şi însăşi moştenirea împărăţiei celei veşnice de la Atotputernicul Dumnezeu întru cei aleşi este înainte-hotărâtă, ca întru bunăvoinţa aceasta a lui Dumnezeu cu osteneli şi prin rugăciune să o dobândim.

7. Petru: Arată-mi însă mai limpede dacă rugăciunea poate oarecum împreună-lucra cu înainte-hotărârea.

8. Grigorie: Aceasta, Petre, o poţi cunoaşte şi din istoria lui Avraam; că, precum ştii, lui Avraam i-a zis Dumnezeu: Intru Isaac se va numi sămânţa ta (Fac. 21:12). Şi iarăşi: Părinte al multor neamuri te-am pus tine (Fac. 17: 5). Şi iarăşi: Te voi blagoslovi şi voi înmulţi sămânţa ta ca stelele cerului (Fac. 22: 17). Deci Dumnezeu a binevoit a înmulţi sămânţa lui Avraam prin Isaac.

9. Deci, dacă întru Isaac era hotărât a se înmulţi sămânţa lui Avraam, pentru ce a avut Isaac soţie străină? Că scris este: Că Isaac a rugat pe Domnul pentru soţia sa, şi El a dat zămislire Rebeccăi (Fac. 25: 21). E limpede deci de aici că înainte-hotărârea prin rugăciune se împlineşte, prin care, auzit fiind Isaac, a făcut fiu, întru care era Dumnezeu hotărând a înmulţi sămânţa lui Avraam.

Petru: Nimic n-a rămas în îndoială la întrebarea aceasta, ci am avut luminat dezlegarea nedumeririi.