PRICINA A ŞASEA: Că neasemuită este veselia ce este în ceruri şi slava cea învistierită sfinţilor; pentru aceasta trebuie ca de aceasta a dori cu toată inima; şi că nimic din cele ce sunt sau se fac de noi nu sunt vrednice de acestea
I. Din viaţa Sfintei Singlitichia
Zicea Fericita Singlitichia: "Că aici, pe pământ, suntem ca întru al doilea pântece de maică: că, precum în pântecele maicii nu aveam o astfel de viaţă, nici de astfel de bucate tari de care ne îndulcim aici nu aveam parte, încă nici nu puteam a lucra precum acum, aici, căci şi de lumina soarelui şi de toată cealaltă strălucire eram despărţiţi, şi de multe alte lucruri veselitoare de aici eram lipsiţi, tot aşa şi întru această lume fiind, de mari oarecari şi minunate lucruri din împărăţia Cerurilor ne lipsim; deci, de vreme ce iscusul [cercarea] celor de aici din destul l-am luat, de aici înainte de cele de acolo să dorim; hranele cele de aici le-am ispitit, pe cele dumnezeieşti să le gustăm, de lumina cea de aici ne-am îndulcit, pe Soarele dreptăţii să-L dorim, pe Ierusalimul cel de sus ca pe o patrie a noastră şi maică a-l vedea să dorim, cealaltă viaţă către nădejdile cele de acolo să o vieţuim, ca şi pe bunătăţile cele veşnice să le dobândim.
Că, precum pruncii cei din pântece săvârşindu-se, din cea mai mică hrană şi viată ies de aici către cea mai mare hrănire, tot aşa şi drepţii, din petrecerea cea din lume sporind, întru petrecerea cea de sus se mută, după cea scrisă: Mergând din putere în putere (Ps. 83: 8); iar păcătoşii, precum pruncii care mor în pântece, din întuneric se dau întunericului: că, pe pământ fiind, şi cu împătimirea de cele pământeşti ca întru întuneric petrec, odată sfârşindu-se, se trag în locurile de jos, mai pâcloase ale tartarului. Deci, în viaţă ne naştem de trei ori: odată din sânurile maicilor, şi din pământ în pământ venim, iar prin celelalte două, de la pământ în ceruri ne mutăm: dintru acestea adică, una este din har, cea prin Dumnezeiescul Botez, pe care, cu adevărat, o numim şi a doua naştere, iar cealaltă ni se face nouă din pocăinţă şi din ostenelile cele bune, întru care şi stăm.
II. Din Pateric
1. Zis-a un stareţ: "Nu te minuna [mira] dacă, om fiind, vei putea să te faci înger; că îngerească slavă ne stă înainte; iar aceasta o făgăduieşte dătătorul de nevoinţă celor ce se nevoiesc".
2. Zis-a Avva Iperechie: "Fie cugetarea ta totdeauna în împărăţia Cerurilor, şi degrab o vei moşteni pe dânsa".
3. Pe oarecare din bătrâni fraţii îl rugau a înceta din ostenelile cele mari, iar el a răspuns lor: "Zic vouă, fiilor, că Avraam, văzând covârşitoarele daruri, are să se căiască că nu s-a nevoit mai mult".
III. A Sfântului Efrem
Fraţilor, mare şi necuprinsă este slava cea învistierită sfinţilor, iar cea a vieţii acesteia trece ca floarea şi ca verdeaţa buruienii degrab cade; că mulţi tirani şi împăraţi au stăpânit nu puţine oraşe şi cetăţi, iar după puţin s-au făcut de ca şi cum n-ar fi fost; câţi împăraţi au stăpânit neamuri multe, ridicându-şi lor icoane şi stâlpi, cugetând ca prin acestea să se facă vestiţi după moarte; si au venit alţii şi au răsturnat icoanele şi au sfărâmat chipurile cioplite; iar unora chiar şi feţele ştergându-le, şi le-au întipărit pe ale lor; încă şi lucrurile acestora s-au stricat de alţii.
Iar alţii şi-au gătit şi mormânturi slăvite, părându-le că printr-acestea şi-au întărit loruşi nume veşnic, scriind deasupra mormânturilor propriile însuşiri; şi a venit alt neam şi mormânturile s-au făcut sub stăpânirea lor; şi voind ei a curaţi mormânturile după cuviinţă, ca pe nişte pietricele au mutat oasele acelora. Şi cu ce oare i-a folosit pe dânşii mormântul cel de mult preţ sau cula? Deci toate lucrurile deşertăciunii întru nimic se sfârşesc.
Iar cei slăviţi întru Dumnezeu nu sunt aşa; căci lor li s-a gătit viaţă veşnică şi nestricată; că, precum lumina soarelui, a lunii şi a stelelor de la zidirea lor nici până acum nu s-au umbrit, nici nu s-au schimbat întru vechime, ci pururea întineresc şi luminează şi stau în puterea lor şi luminează în virtutea hotarului pus de Ziditor, pe care El l-a hotărât din început pentru a stăpâni ziua şi noaptea, tot aşa şi celor ce-L iubesc pe Dânsul le-a hotărât împărăţia Cerurilor şi bucurie nedezlegată.
Şi precum în acestea arătate aici este nemincinos, tot aşa adică şi întru cele gândite cu mintea; iar când va voi Ziditorul, acestea vor trece, iar slavei sfinţilor nu va fi sfârşit. De aceea, să ne rugăm a face roade vrednice de pocăinţă, ca nu încuindu-ne în afara acelei bucurii să fim trimişi în întunericul cel veşnic, unde este durerea cea nesuferită. Intră dar, de ţi se pare, în căscioara ta şi închide uşile şi ferestrele şi astupă toate razele, şi şezi înăuntru, şi vei cunoaşte ce fel de durere are întunericul; şi dacă aici, fără de chin şi muncă şezând, aşa de mult te doare - măcar că putere ai ca după puţin să ieşi, oare câtă muncă socoteşti că are întunericul acela cel mai dinafară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor şi focul cel nestins muncind veşnic pe cei ce o dată într-însul vor fi trimişi? Incă să gândim şi cel fel de ruşine ne va cuprinde mai-nainte de muncă, când vom vedea adică pe sfinţi îmbrăcaţi cu acea prealuminată şi negrăită podoabă pe care şi-au gătit-o loruşi prin lucrurile cele bune; iar pe noi înşine nu numai că ne vom vedea goi de slava cea în chipul fulgerului, ci şi înnegriţi şi pâcloşi şi plini de împuţiciune, precum pe înşine ne-am gătit de aici prin lucrurile întunericului şi ale ospeţelor şi ale răsfăţării; să plângem dar înaintea Domnului Dumnezeului nostru, ca să aflăm îndurări de la Dânsul.
Nevoinţa noastră nu este pentru bani - pe care, de-i va păgubi cineva, poate şi alţii să câştige în locul lor; primejdia ne este pentru suflet, pe care, de-l vom pierde, nu-l vom mai putea dobândi vreodată, după cea scrisă: Ce va folosi omului lumea toată, dacă sufletul său şi-l va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său (Matei 16: 24, 26). Dar să socotim şi aceea că, precum ostaşii cei din lume, daruri jalnice luând de la împăratul cel pământesc, cu râvnă pentru dânsul până la moarte se primejduiesc, cu atât mai vârtos noi, cei ce am primit o astfel de făgăduinţă, suntem datori a nu ne slăbănogi din lucrul dreptăţii, ca şi de judecata ceea ce va să fie să ne mântuim şi neasemuitele bunătăţi să le dobândim. Să ne aducem încă aminte şi de aceasta: că dacă arşiţa soarelui şi tăria frigurilor nu le putem suferi, cum vor suferi oare arderea focului cel veşnic? A celui ce de-a pururea arde şi nu mistuie?
Şi, de voieşti, iubitule, cearcă de aici şi te învaţă despre acea nesuferită muncă din focul acesta de faţă: aprinzând lumânarea, pune vârful degetului în pară, şi, de vei putea purta durerea, poate că şi focul cel de acolo îl vei putea suferi; iar dacă durerile acestuia mic nu poţi să le suferi, ce vom face când tot trupul împreună cu sufletul se va băga în acel foc înfricoşător şi nestins?
IV. A lui Avva Isaia
Socoteşte cinstea pe care au luat-o toţi sfinţii, şi râvna lor te va trage puţin câte puţin; adu-ţi aminte iarăşi de ruşinea [ocara] pe care au câştigat-o păcătoşii, şi gândul acesta te va păzi pe tine de cele rele.
V. A Sfântului Maxim
Dacă Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, pentru aceea S-a făcut Om şi Fiul al Omului, ca să facă dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu pe oameni, să credem că vom ajunge acolo unde este însuşi Hristos, Cel mai presus de toate cerurile, Capul a tot trupul, Care ca şi noi şi pentru noi făcându-Se ca Înainte-Mergător către Tatăl - căci în adunarea dumnezeilor, adică a celor ce se mântuiesc, Dumnezeu va sta împărţind vredniciile fericirii de acolo, nemaifiind vreo depărtare de loc între El şi cei vrednici. Unii zic că împărăţia Cerurilor este petrecerea în ceruri a celor vrednici, iar alţii, aşezarea deopotrivă cu îngerii a celor ce se mântuiesc, iar alţii, însuşi chipul frumuseţii dumnezeieşti, al celor ce poartă icoana Celui ceresc. Insă, pe cât mi se pare mie, toate aceste trei păreri se conglăsuiesc cu adevărul, că tuturor după măsura ce este întru ei, adică, după felul şi mărimea dreptăţii celei dintru dânşii, se dă darul ce va să fie.