I. Din viata Sfântului Antonie

1. Zis-a Sfântul Antonie către ucenicii săi: "Că spre a nu ne împuţina noi şi a nu slăbi în nevoinţă, bine este a cugeta pururea graiul Apostolului, acela adică: Mor în toate zilele (I Cor. 15: 31). Căci dacă şi noi vom trăi de ca şi cum am muri în fiecare zi, nu vom păcătui. Iar ceea ce se zice este într-acest fel: ca, sculându-ne în fiecare zi, să nu gândim că vom ajunge până seara; şi iarăşi, vrând a dormi, să socotim că nu ne vom scula; căci, după fire, viaţa noastră este nearătată, măsurându-se în fiecare zi de Pronie.

Aşa aflându-ne, nici nu vom păcătui, nici poftă de ceva nu vom avea, nici nu ne vom mânia asupra cuiva, nici nu vom învistieri ceva pe pământ; căci, ca unii care aşteptăm să murim în fiecare zi, ne vom lipsi de câştiguri şi toate tuturor le vom ierta; dar nici de pofta femeiască, nici de altă dulceaţă spurcată nu vom voi să ne îndulcim, ci ca de la ceea ce trece ne vom întoarce, nevoindu-ne pururea şi mai-nainte văzând ziua judecăţii; că pururea frica cea mai mare de chinul muncilor risipeşte dezmierdarea dulceţii şi pe sufletul ce s-a plecat [spre păcat] îl ridică.


II. Din viata Sfântului Ioan cel Milostiv

1. Marele Ioan, Patriarhul Bisericii din Alexandria, pentru ca pomenirea morţii să se pecetluiască întru adâncul cugetului său şi ca, de-a pururea stând lângă sine, să o aibă înaintea ochilor, ce a făcut? A poruncit să i se zidească luişi mormânt, dar să nu-l sfârşească, ci să-l facă numai pe jumătate. Apoi, cei rânduiţi la lucru în vremea unui praznic slăvit, stând ei înaintea celor ce vor fi de faţă, să zică întru arătare: "Mormântul tău până astăzi e nesăvârşit, stăpâne; deci porunceşte să fie desăvârşit, că nearătat este ceasul în care va veni furul, adică moartea".


III. Din Pateric

1. Zis-a Avva Agathon: "Se cuvine ca călugărul în tot ceasul să ia aminte la judecata lui Dumnezeu".

2. Era un pustnic în părţile Iordanului care se nevoia de mulţi ani; acesta, de Dumnezeu fiind acoperit, asuprelile vrăjmaşului nu le primea; şi, pe scurt, era neluptat. Pentru aceasta, pentru toţi cei ce veneau la dânsul pentru folos el defăima pe Satana şi îl ocăra, zicând: "Cumplit este, şi nu poate nimic către nevoitori, de nu va afla spurcaţi asemenea lui, robiţi de-a pururea păcatului, pe care-i slăbănogeşte". Iar acestea le zicea fără a simţi harul cel de sus, care nu îngăduia Satanei a-l asupri.

Şi apropiindu-se sfârşitul lui după îngăduinţa lui Dumnezeu, se arată lui Diavolul în vederea ochilor şi zice către dânsul: "Ce am eu cu tine, Avva? Pentru ce mă ocărăşti? Au te-am supărat cu ceva?" Iar el, scuipându-l, aceleaşi graiuiri le unelti asupra lui: "Mergi înapoia mea, Satano, că nimic nu poţi către robii lui Hristos!" Iar el a răspuns: "Aşa, aşa! Alţi patruzeci de ani să trăieşti, şi în niciun ceas în atâţia ani nu-ţi voi pune piedică!" Şi, zicând acestea, s-a făcut nevăzut. Iar călugărul a început îndată a bate război cu gândurile, şi zicea către sineşi: "Am atâţia ani de când mă chinui aici, şi Dumnezeu voieşte să trăiesc încă alţi patruzeci de ani? Deci, mă voi duce în lume şi voi vedea pe cei de aproape ai mei şi voi fi împreună cu dânşii câţiva ani; şi apoi iarăşi mă voi întoarce şi mă voi tine de nevointa mea".

Deci, precum i s-au părut lui acestea, a purces a le plini cu lucrul; şi, ieşind din chilie, se ţinea de cale; şi, neducându-se el prea departe, Iubitorul de oameni Dumnezeu miluindu-l pe dânsul şi nevrând a i se pierde ostenelile lui, a trimis pe îngerul Lui spre ajutor; şi, întâmpinându-l îngerul, a zis către dânsul: "Unde mergi, Avvo?" Iar el a zis: "In cetate". Iar îngerul a zis către dânsul: "întoarce-te la chilia ta, şi nimic nu-ţi va fi ţie, şi de Satana nu vei fi batjocorit". Iar el, venind întru sineşi, s-a întors la chilia lui şi, făcându-se trei zile, s-a săvârşit.

3. Zis-a un stareţ: "Atunci când lucrez, pogor fusul şi pun moartea în faţa ochilor mei înainte de a-l ridica pe el". A zis acelaşi: "Omul, având înaintea ochilor lui moartea în tot ceasul, biruieşte împuţinarea de suflet".

4. Zis-a un stareţ: "Intru tot lucrul ce-l vei face, zi întotdeauna: «De mă va cerceta acum Dumnezeu, ce va fi?» Şi vezi ce-ţi răspunde gândul; şi de te va osândi pe tine pentru lucrul de care te-ai apucat, lepădă-l de la tine şi ia altul, ca să te bizui pe împlinirea aceluia; că lucrătorul trebuie a fi întotdeauna gata a merge în calea sa: măcar la lucrul mâinilor tale de vei şedea, măcar în cale de vei merge, măcar de vei mânca, aceasta zi-o totdeauna întru sine ti: «Că dacă acum ne va chema Dumnezeu, ce se va face?» Şi vezi ce-ţi răspunde conştiinţa ta, şi grăbeşte a face ce-ţi va zice ţie.

Şi de voieşti a afla dacă s-a făcut milă cu tine, întreabă conştiinţa ta, şi să nu încetezi făcând aceasta, până când se va adeveri inima ta, şi conştiinţa ta va spune ţie: «Credem că, pentru îndurările Lui, Dumnezeu va face milă cu noi». Şi ia aminte cu inima ta ca nu cumva din îndoire să zici cuvântul, că, de se va îndoi credinţa ta până la un fir de păr, departe de tine este mila".

5. Vrând Avva Arsenie a se săvârşi, iată, când era ceasul, l-au văzut fraţii plângând şi i-au zis lui: "Şi tu te temi Părinte?" Iar el le-a zis: "Frica pe care o am eu este întru adevăr, şi, de când m-am făcut călugăr, nu s-a depărtat niciodată de la mine". Şi, aceasta zicând, a adormit.


IV. A Sfântului Efrem

Frate, aşteaptă în fiecare zi ieşirea ta. Şi aşa te găteşte către călătoria aceea, că în ceasul în care nu te aştepţi va veni porunca aceea, şi vai celui ce se va afla negătit. Iar de eşti tânăr, vrăjmaşul îţi pune de multe ori în gând, zicând: "Eşti încă tânăr, îndulceşte-te de plăcerile tale, şi la bătrâneţe te vei pocăi; că pe câţi ştii tu care, de plăcerile acestea de aici îndulcindu-se, iar apoi pocăindu-se, nu au dobândit şi bunătăţile cereşti? Şi oare tu ce voieşti dintr-această vârstă? Să-ţi chinui trupul? Nu cumva vei cădea şi în vreo boală?"

Iar tu, împotrivă stând, zi-i vrăjmaşului: "O, prigonitorule al sufletelor şi luptătorule, încetează a pune în gând unele ca acestea; că dacă mă va apuca moartea la tinereţe şi a îmbătrâni nu voi ajunge, ce voi răspunde înaintea Stăpânului Hristos? Că văd mulţi tineri murind şi mulţi bătrâni trăind, că în chip nearătat s-a aşezat oamenilor hotarul morţii. Deci, de mă voi prinde de moarte, pot a zice atunci Judecătorului că: «Deşi m-am prins, încă sunt tânăr, şi deci sloboade-mă ca să mă pocăiesc»? Nicidecum! Iată şi alt chip prin care Domnul slăveşte pe cei ce din tinereţe îi slujesc Lui până la bătrâneţe. Că a zis către Ieremia Proorocul: Adusu-Mi-am aminte de mila tinereţilor tale; şi de dragostea săvârşirii tale, pentru că tu urmai Sfântului lui Israil (Ier. 2: 2). Iar pe cel ce a urmat din tinereţe până la bătrâneţe gândului înşelăciunii, proorocul l-a mustrat, zicând: Tânăr fiind tu, vechiule de zile rele, acum au venit păcatele tale pe care le-ai făcut mai-nainte (Suzana 1: 52). Pentru aceasta şi Duhul Sfânt fericeşte pe cei ce din tinereţe ridică jugul lui Hristos, zicând: Bine este omului atunci când va ridica jugul din tinereţile lui (Plâng. lui Ier. 3: 27). De aceea, depărtează-te de la mine, lucrătorule al fărădelegii şi sfătuitorule viclean. Domnul Dumnezeu să strice măiestriile tale şi pe mine din vrăjmăşirile tale să mă scoată cu puterea şi harul său".

Deci, iubitule, să ai în minte pururea ziua şi noaptea sfârşitul tău: când vei şedea pe rogojina ta trăgând spre moarte - vai, vai, ce frică şi ce cutremur cuprinde atunci sufletul într-acel ceas, şi mai vârtos dacă va avea conştiinţa lui osândindu-l. Dar dacă a făcut ceva bun în viata aceasta, adică de a răbdat necaz şi ocară pentru Domnul şi a făcut cele plăcute înaintea Lui, cu bucurie multă se suie în ceruri, de Sfinţii îngeri povăţuindu-se; că precum lucrătorul ostenicioaselor lucrări aşteaptă toată ziua cel de-al doisprezecelea ceas, ca, după osteneală, primindu-şi plata sa, să se odihnească, tot aşa şi sufletele drepţilor aşteaptă ziua aceea. Iar în ceasul acela, păcătoşii cu frică şi cu cutremur mult se cuprind: că precum un osândit, prinzându-se de slujitori şi ducându-se la divan, se teme şi se clatină din toate părţile, socotind chinurile pe care va să le pătimească, tot aşa şi sufletele nedrepţilor cumplit tremură privind în ceasul acela la nesfârşita muncă a focului celui veşnic şi la celelalte chinuri nesfârşite şi netrecute; măcar de va zice către cei ce-l silesc a merge "lasă-mă puţin ca să mă pocăiesc", nu va avea pe Cel care să-l asculte; încă mai vârtos îi răspunde lui: "Când aveai vreme, nu te-ai pocăit, iar acum te făgăduieşti a te pocăi? Când tuturor era deschis stadionul, nu te-ai nevoit, iar acum, după ce s-au închis toate uşile, voieşti să te nevoieşti? A trecut vremea nevoinţei, nu ai auzit pe Domnul, zicând: Privegheaţi, că nu ştiţi nici ziua nici ceasul! (Matei 25: 13)? Acestea şi altele ca acestea ştiind, iubitule, nevoieşte-te până când ai vreme şi făclia sufletului tău nestinsă o păzeşte pururea cu lucrarea bunătăţilor, ca, venind Mirele, să fii gata a intra împreună cu Dânsul în cămara cea cerească, împreună cu celelalte suflete ale fecioarelor celor ce cu vrednicie au vieţuit Lui.


V. A lui Avva Isaia

Sunt trei lucruri pe care omul le câştigă cu anevoie, iar acestea sunt cele care păzesc faptele bune: plânsul, tânguirea pentru păcatele proprii şi a avea moartea înaintea ochilor - că tot cel ce gândeşte în toate zilele şi zice întru sine "că numai astăzi voi mai fi în lume", niciodată nu va greşi spre Dumnezeu; iar tot cel ce aşteaptă să trăiască multă vreme, cu multe păcate se va împletici. Dar celui ce se găteşte a da seamă lui Dumnezeu pentru toate lucrurile sale, Dumnezeu Se grijeşte a curaţi de păcat toată calea lui. Iar cel ce defăima şi zice "cine ştie când voi ajunge acolo?" nemerniceşte [călătoreşte] în răutăţi.

Mai-nainte de a face vreun lucru în fiecare zi, adu-ţi aminte unde eşti şi unde vei merge când vei ieşi din trup, şi să nu te leneveşti de sufletul tău în nicio zi.

Ia aminte de sineţi, ca de-a pururea să pomeneşti şi să ai înaintea ochilor tăi moartea şi veşnicele munci şi pe cei ce se muncesc şi se chinuiesc acolo, şi socoteşte-te pe sineţi ca unul dintr-aceia mai vârtos decât unul dintre cei vii.

Vai nouă, că, vrând a ne muta de pe pământul în care nemernicim, ne facem griji de mulţi ani pentru lucrurile cele pământeşti şi stricăcioase şi în vremea neiertatei noastre duceri de aici nu ne învrednicim de stăpânirea niciunui lucru [din cele de care ne-am îngrijit]. Vai nouă, că pentru toată fapta cea dintru viaţa pământească şi pentru tot cuvântul deşert şi relele şi necuratele pomeniri şi aduceri aminte ale sufletului vom suferi întrebare la înfricoşătorul Judecător, dar noi, arătându-ne chipurile ca nişte nevinovaţi în toată vremea vieţii noastre, ne aflăm fără de grijă de sufletele noastre. Pentru aceasta, acolo ne aşteaptă focul cel nestins al Gheenei şi întunericul cel dinafară şi viermele cel neadormit şi plângerea şi scrâşnirea dinţilor şi veşnica ruşine cea înaintea a toată zidirea celei de jos şi a celei de sus. Vai nouă, că dacă nici înţepăturile purecilor, păduchilor, lindinilor, muştelor, ţânţarilor şi ale albinelor nu le răbdăm - iar gânditul balaur, muşcându-ne pe noi în toate zilele, şi ca într-o sorbitură înghiţindu-ne, şi cu boldurile cele veninoase ale morţii străpungându-ne, noi de nimic nu ne grijim, nici a fugi de dânsul nu voim, cum dar vom putea suferi înfricoşatele şi nesfârşitele munci?


VI. Din Pateric

1. Zis-a Avva Evagrie: "Pururea adu-ţi aminte de judecata ta cea viitoare; şi să nu uiţi de ieşirea ta; şi nu va fi greşeală sufletului tău".

2. Zis-a un stareţ: "Şezând în chilie, adu-ţi aminte şi pomeneşte ziua morţii tale; vezi murirea trupului; socoteşte durerea cea întru despărţirea sufletului; defăima deşertăciunea cea din lumea aceasta; adu-ti aminte de muncile cele din iad, gândeşte-te la chipul în care sunt acum sufletele acolo; în ce fel de tăcere amară, sau în cel fel cumplit suspină, în ce frică mare şi cutremur rabdă ele pururea durerea cea neîncetată, şi muncile nesuferite ce le aşteaptă pe ele. Pe lângă acestea, închipuieşte-ţi întru sineţi Ziua învierii şi starea înaintea scaunului lui Hristos, încă şi divanul acela înfricoşat şi spăimântător, întru care pe păcătoşi îi va acoperi cu ruşine veşnică înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor, şi a tuturor oamenilor celor din început până în sfârşit; apoi, ruşinea e moştenită [urmată] de nesuferitele şi nesfârşitele munci, focul cel nestins al Gheenei, viermele cel neadormit, scrâşnirea dinţilor, întunericul cel mai dinafară, tartarul şi celelalte munci nenumărate ce sunt păstrate unora ca aceştia.

Iar drepţii vor străluci mai mult decât lumina soarelui, şi vor fi în veci împărăţind împreună cu Hristos, şi de negrăita slavă împreună cu Dânsul se vor împărtăşi, vor cânta cântare de biruinţă împreună cu cetele cereşti şi se vor îndulci totdeauna de acea fericită petrecere şi de bunătăţile cele din ceruri, nemaifiind vreo lipsire sau încetare a acelei bucurii şi veselii negrăite - că au fugit, zice, de acolo, toată durerea, întristarea şi suspinul (Is. 51: 11), ci, veselie veşnică având şi prăznuire neîncetată şi cele mai presus de minte bunătăţi întru neprimejduirea [siguranţa] de aici le vor ţine nestricate.

La acestea gândeşte-te totdeauna; întru acestea cugetă neîncetat; şi sârguieşte-te să scapi de relele cele dintâi, cele păstrate păcătoşilor, iar bunătăţile cele ce urmează - cele gătite drepţilor - să le dobândeşti; încă şi de gândurile cele rele vei scăpa dacă vei avea mintea îndeletnicindu-se întru acestea.

3. Zis-a Avva Ilie: "Eu de trei lucruri mă tem pururea: când se va despărţi sufletul meu de trup, când voi întâmpina pe Dumnezeu şi ce hotărâre va să iasă asupra mea".

4. Zis-a un stareţ: "De va fi fiind cu putinţă întru venirea lui Hristos după înviere a ieşi iarăşi sufletele oamenilor din trupuri, toată lumea ar muri de frică, de groază şi de uimire; căci cum ar suferi a vedea cineva cerurile despicându-se, şi pe Dumnezeu arătându-Se cu urgie şi cu mânie, şi pe nenumăratele cete ale îngerilor împreună cu Dânsul pogorându-se, şi toată omenirea adunată împreună? De aceea, acestea pururea gândindu-le, aşa să trăim, ca unii ce vom sta înaintea Unui Judecător ca Acesta şi la un divan înfricoşător şi vom da răspuns pentru cele din viată".

5. Un frate sârguitor a venit dintr-un pământ străin şi a petrecut singur într-o chilie mică în muntele Sinai; şi cum a venit ziua cea dintâi, a aflat un lemn mic scris de fratele cel ce a petrecut oarecând acolo, ce zicea aşa: "Eu, Moise, de faţă sunt şi mărturisesc lui Teodor". Şi, luându-l la el, îl punea în toate zilele înaintea ochilor şi, ca şi când cel ce a scris era de faţă, îl întreba: "Oare unde eşti, omule, că zici că «de faţă sunt şi mărturisesc»? în ce lume eşti? Unde este mâna care a scris aceasta?" Şi aşa făcând toată ziua, şi de moarte aducându-şi aminte, petrecea tânguindu-se. Ca rucodelie el a avea scrierea; şi pentru aceasta obişnuia să ia de la fraţi hârtie şi poruncă pentru scriere; însă el a murit neapucând să scrie nimic pe hârtiile lor fără numai aceasta: "Iertaţi-mă, domnii mei şi fraţi, că am avut puţin lucru de făcut cu oarecare, şi de aceea n-am avut vreme să vă scriu şi vouă".

6. Un stareţ a venit la unul din părinţi ce şedea în Raith, şi i-a zis lui: " Avvo, când trimit undeva pe fratele ce este cu mine la slujbă, mă necăjesc, şi mai vârtos atunci când zăboveşte". Răspuns-a acela: "Eu, când trimit pe slujitorul meu pentru vreo trebuinţă, stau aproape de uşă şi privesc, iar când zice mie gândul «oare când va veni fratele?», zic şi eu gândului «apoi de va apuca înainte alt frate a veni să mă ia către Domnul, adică îngerul, ce voi face?» Şi aşa şed în toate zilele, căutând la uşă, îngrijindu-mă şi plângându-mi păcatele şi, zicând: «Oare care frate apucă înainte şi vine, cel de jos sau cel de sus?»" Şi, umilindu-se bătrânul, s-a dus; şi de atunci înainte ţinea lucrarea aceluia.

7. Un stareţ şedea în Raith şi avea o lucrare ca aceasta: Şezând pururea în chilia sa, îngrijat căutând la pământ şi capul totdeauna clătinându-l, zicea cu suspin: "Oare ce va fi?" Şi zăbovea puţin. Şi iarăşi zicea acel cuvânt, făcând asemenea încă lucra şi împletitură, şi aşa a săvârşit toate zilele vieţii sale, îngrijindu-se pentru ieşirea sa.