BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Everghetinos - Volumul I

PRICINA A PATRUZECI SI OPTA: Că smerit a cuvânta fără de vreme sau fără măsură nu e folositor, ba şi vătămător este; şi ce trebuie a face către cei ce ne laudă,şi că, pe cel ce ia aminte, laudele nu-l vătăma cu nimic

I. Din Pateric

1. Un frate a mers la Avva Serapion; şi îl îndemna stareţul pe dânsul a face rugăciune, după obicei; iar el nu s-a plecat, numindu- se pe sine păcătos şi nevred-nic de schima călugărească; şi a voit stareţul ca să-i spele şi picioarele lui, dar fratele n-a suferit, stăruind în acele cuvinte; apoi, punând masă, l-a făcut pe acesta să şadă, şi, şezând şi stareţul, a început să mănânce împreună cu dânsul. în vreme ce mâncau, stareţul începu să-l sfătuiască, zicând: "Fiule, de voieşti să te foloseşti, aşteaptă [rabdă] în chilia ta şi ia aminte la tine şi la rucodelia ta; că nu-ţi aduce ţie atâta folos ieşirea cât îţi aduce şederea".

Iar el, auzind pe bătrânul zicând acestea, s-a amărât şi şi-a schimbat faţa, însă nu cât să nu se poată ascunde de bătrânul. Deci i-a zis lui bătrânul: "Până acum ziceai că «păcătos sunt» şi te grăiai de rău pe sineţi şi nevrednic de a trăi te judecai, iar eu, deşi cu dragoste ţi-am făcut pomenire, cum se face că te-ai sălbăticit atâta? Deci, de voieşti a fi smerit, pe cele aduse de la alţii asu- pră-ţi învaţă-te vitejeşte a le suferi, şi nu stărui în graiuri deşarte". Acestea auzindu-le fratele, s-a pocăit [i-a făcut metanie] stareţului şi, foarte folosindu-se, s-a dus.


II. De la Sfântul Varsanufie

Un frate a întrebat pe stareţul: "Ce să facă cel ce voieşte a se linişti pentru numele ce i se face asupra lui, ca nu cumva ceea ce se spune în afara lui să ajungă să-l vatăme? Precum au zis Părinţii: Vai omului aceluia al cărui nume este mai mare decât lucrul lui". Şi a răspuns stareţul: "A avea cineva nume sau slavă mai mare decât lucrarea lui nu-l vatămă întru nimic pe cel ce nu se îndulceşte sau nu se învoieşte cu cele zise, precum şi la cel ce este clevetit pentru ucidere, care în adevăr nu a făcut nimic de acest fel. Dar unul ca acesta dator este să socotească: "Oamenii socotesc una şi alta despre mine, pentru că nu mă ştiu cine sunt".

Înapoi la Scrieri
BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE